i totui, unei atari caracterizri strict estetice poate c n-ar trebui dect s-i adugm o notaie simpl, elementar: n universul vieii noastre cotidiene, cel nesat de valori pestrie, n care spiritul exhibiionist al noilor Scatii a devenit o adevrat instituie – el fiind tot mitocnesc, agresiv i invaziv ca i acum un veac – tot ceea ce ne rmne este s ne autocontemplm, distanndu-ne i decantnd n tot tumultul haotic ceea ce are valoare moral peren i sens n longue durée, cum ar spune Fernand Braudel. Poate c aa ceva a intuit Duiliu Zamfirescu nc de atunci, iar ca scriitor s-a simit dator s lase generaiilor viitoare Ciclul Comnetenilor, iar ca om s fie, ntotdeauna, politicos. Or, se tie c virtutea politeii a locuit“ firesc n cele dou stiluri i moduri de via att de apreciate de autor: aristocraia i rnimea. Dou clase sociale care au disprut din istorie, tot aa cum trsturile morale i estetice asociate lor n mod privilegiat par a fi estompate n contemporanitate: statornicia, nobleea caracterului, generozitatea, rbdarea, blndeea, serenitatea i simul onoarei. Eclipse i absene despre care nu se poate sa nu meditam recitindu-l pe Duiliu Zamfirescu.