Simea pdurea vie, alchimic, pulsnd, i, dei nu credea n fantome i alte bazaconii, i plcea s vorbeasc cu ea n minte, s se lase descoperit de ceva aparte, ceva deasupra sa i de neneles ntru totul, ca-n Her. Iar pdurea putea s-i fac simit prezena n attea feluri, putea s poarte attea chipuri i attea voci. Iar el putea s intre i s ias din ea, s uite de el de attea i attea ori. Aici singurtatea devenea intimitate, devenea linite, devenea ap, devenea o min strbtut de infuziile proteice ale pmntului; o subteran n care plictiseala conferinelor de pres, momentele de stnjeneal i de blbial erau absorbite de muchi, de ciuperci, de licheni. Aici devenea polen purtat de vnt. O pdure precum o planet extraterestr studiindu-l n tcere. Realitatea sa era irealitatea altor umbre, visele sale erau comarurile altor montri.“