Timp ?n deriv?电子书

nelămurit sensul vieții,

după colț ne pândește neprevăzutul

tăcerea din cuvânt

oricât m-aș strădui,

vorbele se izmenesc

să te trezești din vis

ascultă tăcerea cum crește

în a doua mea viață,

glasul zăpezii depărtat,

cuvintele lui cădeau în dungă,

nenăscute zac în mine

lumina captivă jucând

pentru toate păcatele mele,

zi leșioasă, pigmentată

clepsidra și-a prefirat ultimul

rezemați de noapte,

înspre zorii vineții,

întunecat și lemnos, ochiul

cuvinte hăcuite în bătălii

curcubeul acesta s-a născut

cu vorba legată strâns ca o boccea,

tristețea bate zgomotos

zile cu pielița transparentă

ca doi solzi uscați de pește,

fă-mă dulce-amară

ce fel de lume e aceasta

lasă-te cuprins de paloarea

sunt măruntă ca o picătură de ploaie,

morții i-au căzut dinții de lapte,

undeva, departe, se scurge

ca din gură de șarpe

mă las să alunec în apa moale

și atunci mi-am aruncat

privighetoarea a uitat să cânte.

stau în miezul stacojiu

cuvintele au pătruns de-a valma

deschideți cuvântul spre înțelesul

nu mai hrănesc în van

starea poeziei, scrijelitură pe suflet

violoncelul își plânge pe note joase

literele au obosit să-și strige prezența,

lumile s-au împărțit,

muzica aceasta sângerează în mine,

neașteptat, limba mi s-a împiedicat

împreună, în liniștea perforată

de prea mult timp

nimic nu se mai trăiește

chiparosul, copacul sfânt,

mare gri, de culoarea pietrei,

revoluții deșarte putrezesc

crivățul din iarna vrajbei noastre

într-o lume străină sieși

m-am împotmolit în capcana

ca un fluture zbătându-se în lumină,

inimi de beton armat

măr viermănos, soarele

mușcăm din moarte

cu fiecare cuvânt așezat

o să-ți culeg râsul

voi pune un șirag de mărgele

dragostea, ochi larg deschis

gânduri de pâslă se dilată

în adâncul poemului

vârsta inocenței tale

ziua de mătase albastră

dați-mi un singur cuvânt

mi-am vândut pe nimic

învăluită în miresme de mirodenii

ca și cum luna ar umbla beată

când ochiul se întoarce spre sine,

pasăre oprită din zbor,

sunt un simplu element al naturii,

eclipsa de lună

se tulbură al sării chip

în seara asta plouă îndesat,

azi se împlinește veacul

vezi, mi-ai spus tu,

viața e o sfoară înnodată,

duminica orbului, sau cum altfel

e periculos să te lași

printr-o mulțime de ochi,

s-ar zice că ne dușmănim,

ți-am stropit chipul cu apă

nopți sfărâmate mărunt,

ploi de stele asemeni

sunt învelișul care dă

când afară plouă demențial,

degeaba îi cer ploii

sângele poeziei se scurge

se subțiază gheața

azi-noapte în vis

bufnița scrijelește în noapte

mă îndepărtez de mine,

ca o bulă ușoară

în dimineața când soarele

iată, vine toamna,

floarea vieții e în toate,

nici ploaia nu mai e ce a fost,

alchimii deturnate

să nu sece vreodată

să se rupă odată

eu nu sunt experiențele mele,

casa noastră se rotunjește

ca un clinchet de cristal

mi-am băut durerea

ochi întors înăuntru,

muzica aceasta îți șterge fața

gustul rafinat al morții

ah, florile de cuarț ale poeziei,

pe clapele coastelor

în seara aceasta cu franjuri violeți,

am înnoptat într-o lacrimă

la început, Dumnezeu