Recapitulm altdat spusele lui Rainer Maria Rilke referitoare la generaii cu un amestec de uimire i spaima; astfel, autorul Elegiilor duineze – scrise, e tiut, pe ntinderea a mai bine de un deceniu – susine c se succed mereu trei generaii:1) cea care l-a gsit pe Dumnezeu;2) cea care construiete temple;3) cea care smulge pietre din templele nlate pentru a ridica colibe.Acum ns, depind uimirea, spaima, susin aceleai lucruri emise i odinioar, lucruri de care sunt aproape sigura mai ales atunci cnd sunt eu nsmi: nu tiu dac l-am gsit pe Dumnezeu; cnd mi se pare ca l simt aproape, n mine, l pierd, l pun la ndoial, m cert“ cu el, imaginez psalmi n rspr; mi-a dori/vreau s cred. Nu sunt sigur c voi avea fora s construiesc n continuare templul meu din cuvinte. Dar tiu ca nu voi smulge pietre din temple strine pentru a construi colibe. Aceasta siguran, chiar dac fragil, chiar dac se susine, se construiete din mers, poate fi semnul unui nceput.Am adunat – la ndemnul editorului meu – aceste dialoguri, selectate din nu puine altele, realizate n timp, ntr-o carte, ntruct ele constituie semnele unei treceri, semnele efortului susinut de a construi un destin; unul literar, desigur. Nu tiu dac aceste dialoguri, constituite n exerciii de destin, fcute n siajul lui Ignaiu de Loyola, pe urmele Sfntului Augustin, sunt convingtoare; pentru mine ele rmn a fi circumscrise foamei (pn la un punct, unamunoiene) de a fi. Ceea ce probabil nu este deloc puin. E limpede ns c timpul, critica, lectorii urmeaz s judece dac aceste exerciii rezist, dac, n adevr, sunt semnele unui destin literar.“ (Aura Christi)O istorie a mentalitilor predominante n perioada post-decembrist.