Adrian Punescu scrie proz cu degetele arse de miracolul poeziei, i de aici succesul tulburtor, care, n loc s mntuie, nspimnt, oblig i rtcete. Poet al fluenelor de liliac n grle de piatr rar, al brumelor de bronz, al cderii n rnile dorului i n hohote de chihlimbar, grav despicat de neiertare i de rzvrtire, Adrian Punescu intr n hotarele prozei prin vijelia reportajului. (...) Puin i pas dac lumea l aplaud sau l njur, el vrea s rstoarne i s cldeasc, i n-are timp s cpieze stnd ntr-un picior, viaa e scurt i, dac nu vrea s se ndrepte prin cntec (i nu vrea), trebuie rezidit din mers i nvat s cnte. Reportajul lui Punescu e, nainte de toate, unul de atitudine, adevrul sare din pagin ca miezul dintr-o ceap zdrobit cu pumnul (...), fulgerul, aparent liric i aparent hrnit de curcubeie, e un arc al ndoielii, un crlig veninos umblnd prin crpturile pmntului, strigtul doare, suspinul are ghimpi n cretet, gerul frige, apsarea nghea.Durabila for a reporterului Adrian Punescu vine de acolo c el n-are chef, n nici o pagin, s fie ru de but n apte linguri, ci numai fluviu azvrlindu-se n mare, cu toate aluviunile i rzboaiele sufletului.“