Citesc Azi cnt jazz cu acea curiozitate uor nesigur cu care intri ntr-o locuin necunoscut. Din holul de la intrare m izbete ordinea. Fiecare cuvnt e la locul lui. Fiecare sentimenrt aezat pe raftul potrivit... Totul cu finee, cu rafinament, de un gust ireproabil. Culmea, mi place ordinea asta, mie, care am trecut o via ntreag prin meandrele suprarealismului, prin absurdul celor mai derutante concluzii, prin combinaii imposibile dintre un scaun i o cifr, dintre ziua de joi i un pepene verde. Gata! Debutul n poezie al Mihaelei Stanciu. Parcurg, aadar, cartea Azi cnt jazz. Un titlu incitant prin nostalgia acelui l’éternel retour, prin inciziile rafinate pe care bisturiul unui chirurg-poet le face pe propria lui agonie, pe tcere, pe tot ce vine nechemat...ca i cum ar fi ceva normal pe pmnt,/ iar tu s n-ai umbrel/ s-i plac s amesteci picturile/cu gndurile de peste noapte dintr-o conversaie neterminat. O fat singur cnt jazz fr s clameze nimic, fr s spun nimic, cauzele nu trebuie aflate. O fat cnt jazz, dar nu cnt o fat, tcerea e cea care cnt. Tcerea asta uneori e foarte neleapt. Dar nelepciunea e o mare ofens pentru un poet, vei spune. Uite c nu e aa. Nora Iuga