Pove?tile lui Creang? sunt delectabile deopotriv? pentru copii ?i pentru adul?i. ?ns? numai cei din urm? le pot gusta pe deplin savoarea. Creanga pare a nu-?i fi b?tut capul s? inventeze pove?ti: avea de?tul material la ?ndem?n? ca s? mai fie nevoie de a?a ceva. C?t datoreaz? el crea?iei folclorice anonime ?i c?t ?i este aceasta tributar? dup? publicarea pove?tilor ?i absorb?ia – sau re?ntoarcerea – acestora ?n circuitul oralit??ii e o chestiune ce poate interesa mig?loase cercet?ri erudite. Farmecul pove?tilor lui Creang? nu st? ?n inven?ie – cel mult, aici ?i-a spus cuv?ntul selec?ia f?cut? de scriitor dintr-un inventar disponibil at?t de bogat. Ceea ce atrage ?i cucere?te, ?n primul r?nd, e ?punerea ?n scen?“ – nemaivorbind de darul rostirii plastice, suculen?e, at?t de mult comentat ?i analizat.LIVIU PAPADIMA

Caragiale a delimitat si impus teritoriul dramaturgiei romanesti cu numai cinci piese patru comedii si o drama scrise pe durata a doar unsprezece ani. Timp de un secol si peste trei decenii cat a trecut pana astazi de la prima lectura publica a Noptii furtunoase cea dintai dintre marile lui piese perimetrul problematic de viziune stilistic si tipologic al teatrului romanesc atat in registrul comediei cat si in cel al dramei fie aceasta ?de idei“ fantastica ori mitologizanta a ramas cel stabilit de Caragiale. Pentru literatura dramatica romaneasca el a avut si are acelasi rol ca in literatura franceza Corneille Racine si Molière laolalta. I-a fixat pentru eternitate probabil tiparele si ?ntinderea specificul si frontierele. MIRCEA IORGULESCU

Tr?ind de azi pe m?ine ?ntr-un Bucure?ti plin de tenta?ii, dar consumator de resurse, studentul la Drept Mihnea B?iatu nu ?i-a dat examenele, iar ob?inerea licen?ei ?ncepe s? semene cu un vis imposibil. A ?nv??at ?ns? cum s? c??tige ?ncrederea cet??enilor s?raci cu duhul – ?i nu e pu?in lucru. Plasat ?ntr-un decor suburban, cu personaje caragialiene, Mihnea B?iatu se ?nscrie ?ns?, f?r? doar ?i poate, ?n tipologia eroilor lui Gib I. Mih?escu, urm?ri?i de idealul femeii absolute. Expert ?n practicile ?amorului democrat“ ?i ?n escrocarea cu sistem – erotic? ?i financiar? – a propriet?reselor de mahala, eternul student d? nas ?n nas pe culoarele universit??ii cu femeia perfect?, care-l scruteaz? ?i ea, cu acela?i interes, prin lentila unui lornion de aur…

n finalul romanului Donna Alba mtile personajelor cad. Mihai Aspru a vrut doar s-o stpneasc“ pe trufaa aristocrat, mbrcndu-i dorina n podoabe strlucitoare luate din cri. n schimb, Georges Radu erban, soul nelat, boier rigid taxat maliios de ctre narator, se dovedete un veritabil erou tragic, sinucigndu-se din dragoste, ca personajul lui Dostoievski.Ct o privete pe Alba, obiectul obsesiei ndelung elaborate, ea e un personaj de film din anii ‘30: femeia fatal, provocatoare de nenorociri pentru brbaii care o iubesc. Intriga dinamic, colorat de suspans, ajunge la o rezolvare cu happy end, care ar fi putut prea facil dac naratorul n-ar fi introdus un accent original de autoironie i umor negru, chiar n legtur cu ultima apariie a Albei. Foarte frumoas n valurile negre de mare doliu, dar deloc ndurerat, ea i apare brbatului ca un nger al morii, promindu-i o primejdioas fericire.

Cel mai vechi dintre cltorii romantici, Grigore Alexandrescu, n paginile consacrate vizitei sale la mnstirile olteneti (1842), ne ofer… destul de puin. Impresiile sale privesc mai degrab tradiiile istorice ale locurilor pe care le viziteaz sau unele particulariti ale ornduirii lor actuale. Cadrul natural este abia indicat. Cnd ajunge la Cozia, o simpl nsemnare topografic i este de ajuns… n faa Mnstirii Dintr-un Lemn descrierea este ceva mai bogat, dar fr elemente sensibile propriu-zise. Autorul descrie o configuraie, nu un peisagiu… Petera de la Polovraci l impresioneaz mai mult, dar spiritul de observaie rmne, chiar n faa acestui spectacol, inferior fanteziei constructive, creia i se pare a vedea, n grupul stalactitelor, siluete de copii sau de fantasmagorice fiine combinate din oameni i fiare, dac nu simple chipuri slbatice "c doi tlhari, care, cu armele gata, ateapt s atace un trector". Abia, ultima pagin a Memorialului jertfete esteticii timpului, zugrvind un motiv tipic-rasarirea lunii deasupra unei pduri… Pagina merit a fi reinut. Este acea prin care natura, ca obiect al descrierii literare, intr n operele prozatorilor romni, sub forma magiei lunare. Scriitorul nelege ce poate fi dulceag sau convenional n zugrvirea strlucirii nentinate a lunii i de aceea ntregete tabloul sau din contraste punnd alturi de lumin selenar, rspndit pe ziduri, pe stnci i poteci, masa ntunecat a pdurii rmase n umbr. Rsrirea lunii la Tismana rmne oricum o excepie n paginile de proz ale lui Grigore Alexandrescu.“Tudor Vianu, Arta prozatorilor romni, Chiinu, Casa de editura Litera, 1997, p. 69-70.

Mare poet clasic, Co?buc ?i-a asigurat locul printre marii creatori: Eminescu, Creang?, Caragiale, Slavici, prin con?inutul na?ional al operei sale, prin cultivarea ?i frecventarea clasicilor, prin puritatea expresiei ?i claritatea stilului, prin promovarea idealului de frumuse?e echilibrat?, ?n general prin ?nnoirea limbii poetice. Co?buc este – unanim recunoscut – un mare clasic al versului rom?nesc. Poet al naturii ?i al omului de la ?ar?, al exuberan?ei juvenile, al iubirii, al revoltei ?i luptei, al b?rb??iei, Co?buc ?nscrie una din cele mai pre?ioase experien?e ale literelor rom?ne?ti, ?ntr-un moment de r?scruce, c?nd, prin scrierile unei pletore de pseudoeminescieni, se crease ?n poezia noastr? o stare deprimant?, maladiv?, din care se p?rea c? nu exist? perspective de ie?ire spre un liman s?n?tos. ?n acest climat de mal de siecle, de Wetschmerz r?sare nea?teptat de viguros ?i nou George Co?buc, redres?nd poezia rom?neasc?, aduc?nd noi orizonturi, noi sensuri, noi valori artistice.

Renumiții autori ruși Turgheniev și Gogol au descris cu măiastra lor pană vastele stepe ale patriei lor Turgheniev în Memoriile unui vânător și Gogol în Taras Bulba. Aceste admirabile opuri ce le‑am citit încă în tinerețile mele m‑au îndemnat să scriu și eu impresiunile unei vânătoare săvârșite de mine în tovărășie cu mai mulți amici ai mei prin Basarabia patria mea mai restrânsă începând de la Chișinău și cutreierând stepele bătrânului Bugeac până la gurile Dunării. Constantin Stamati

Cea mai original?? ?i deci cea mai valoroas?? pies?? na?ional?? este S?nziana ?i Pepelea feerie din care se trag viitoarele basme dramatizate din literatura rom?n??... Ultimele lucr??ri dramatice ale poetului aduc un progres de ad?ncime nea?teptat. Pe l?ng?? maturitatea tehnic?? apare facultatea crea?iei de oameni. Desigur c?? Despot-Vod?? se nutre?te din teatrul lui Victor Hugo cu toate acestea drama lui Alecsandri e original?? ?i dac?? e vorba de vreo ?nr?urire ea e din parte mai degrab?? a piesei lui Hasdeu R??zvan ?i Vidra pe care Alecsandri o numea ?n deriziune ?dramul“ de?i aceea deschidea seria dramelor istorice rom?ne. Marele patos be?ia liric?? ?i retoric?? din teatrul lui Hugo n-au trecut la Alecsandri ?nlocuite prin dizerta?ii poetice de ton minor cu prea mult?? frunz?? de cuvinte ?i prea pu?ine mari imagini. ?n schimb viziunea lumii e mai pozitiv??. Se contureaz?? de la ?nceput conflictul fundamental ?i tradi?ional din teatrul istoric rom?nesc care este nu ?ntre indivizi ci ?ntre ambi?ia voievodului pe de o parte ?i rezisten?a obiceiurilor ?i a corpurilor constituite pe de alta... George C??LNESCU. Istoria literaturii rom?ne de la origini p?n?? ?n prezent.

Om foarte bine inzestrat in ce priveste largimea cercului sau de vedere energia in exprimarea sentimentelor mladierea in tratarea temelor celor mai deosebite entuziasmul unei forme de un idealism inalt in sfarsit bogatia de cuvinte si usurinta de vers el scrie in acesti ani (pana la 1848 n. n.) cari sunt si cei mai buni ai talentului sau o intreaga opera poetica. […]Bolliac e fireste – asa cerea vremea si asa cerea si firea sa – poetul libertatii dusmanul privilegiilor osanditorul boierilor… N. IORGA Istoria literaturii romane in veacul al XIX (de la 1821 inainte)

Dup D. Cantemir, a doua mare personalitate a literaturii romne este fr ndoial I. Eliade Rdulescu, scriitor cu suflet ardent, creator pretutindeni, desfurat deopotriv n via i n art, nzestrat cu mari nsuiri i cu tot att de mari cusururi. […] Eliade e un mistic la modul dantesc, cu uriae viziuni profetice. Anatolida sau Omul i forele ar fi fost adevrata biblic, poemul n 20 de cnturi al omului, de la creaie pn la victoria asupra Forei, amestec de soteriologie i program social, soluiunea n veac a problemei sociale fiind totdeodat cheia mntuirii spiritului, a cetii eterne.“ – George Clinescu, Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent

E diminea??, Abiscruda ?i poveste?te lui Altiulius despre un cercet?tor al somnului, pe nume Dement, pe care ea l-a visat. Palev ?i Abisa aud ?ntreaga discu?ie dintr-o camer? al?turat?, ?i sur?d.– Acest Dement, ?n visul meu, cerceta somnul oamenilor ?i oamenii aveau somnul tulbure ?i cercet?torul Dement le privea somnul ?n ochi ?i z?mbea. Eu eram treaz? ?n visul meu ?i cercet?torul a venit la mine ?i mi-a zis: ?La ?aptezeci de ani, oamenii viseaz? de opt ori mai pu?in dec?t nou-n?scu?ii“.Altiulius o ascult? pe Abiscruda, ?i spune:– P?i, da, b?tr?nii nu mai au de ce s? viseze, C?ND E?TI B?TR?N ?I SE TERMIN? VISELE.– Nu, Altiulius, B?TR?NII VISEAZ? MAI PU?IN FIINDC? LI SE USUC? PLEOAPELE, de aia. NOU-N?SCU?II VISEAZ? MULT PENTRU C? PLEOAPELE LOR MIROS A LAPTE.– Asta ?i-a zis-o cercet?torul?– Nu. Asta i-am zis-o eu lui.– Copiii ??tia parc? s?nt de pe alt? lume, spune Abisa ?n ?oapt?.– ?i nu s?nt de pe alt? lume? spune Palev, cu voce sc?zut?.

Ei desc?lecar? atunci am?ndoi??i se iau la lupt? ca doi juni eroi.Ochii tuturora cat? cu mirareLa Buzescu Preda ?i t?tarul mare.Ei se bat la raza stelei cei de foc Flac?rile-i albe pe-a lor zale joc.V?ntul r?core?te fruntea lor udat???i m?nia dulce sufletul le-mbat?. Ei se bat ?n spade – spadele se fr?ng;??i se iau la bra?e – se smucesc se str?ng.C?nd t?tarul scoate o secure mic?Si lovind pe Preda pav?za ?i stric?.Dar el cu m?ciuca astfel ?l loviInc?t deodat? c?zu ?i muri. Iar dup? aceasta oastea rom?neasc?Pleac? ?i ?nvinge horda t?t?rasc?. Dimitrie Bolintineanu - Preda Buzescu

Exist? ?n activitatea publicistic? a lui Eminescu trei perioade distincte ?n cadrul c?rora putem fixa ?i c?teva momente mai semnificative pentru o problem? sau alta. Criteriul de baz? pe care ne ?ntemeiem ?n periodizarea noastr? ?l constituie schimb?rile intervenite ?n statutul personal al poetului ?n cursul activit??ii sale scriitorice?ti, schimb?ri care hot?r?sc ?n fond orientarea ?i caracterul ei. Publicistica eminescian? din prima perioad? se circumscrie ?ntre ianuarie 1870, c?nd public? primul articol, O scriere critic? ?n Albina din Pesta ?i mai 1876, c?nd intr? ?n redac?ia Curierului de Ia?i, foaia ie?ean?. Vom distinge aici o publicistic? a epocii studiilor universitare la Viena, c?nd Eminescu colaboreaz? la publica?iile rom?nilor din Imperiul austro-ungar ?i se situeaz? pe pozi?iile acestora ?n ap?rarea institu?iilor culturale, critic? dualismul ?i se afirm? ca un exponent al "tinerilor" ?n lupta pentru ?nf?ptuirea idealului de unitate na?ional? a poporului rom?n. Eminescu se manifest? ?n direc?ii multiple, de la articolul pe teme culturale la editorialul de orientare politic? ?i lansarea de apeluri c?tre public pentru solidaritatea na?ional?. Pozi?ia sa este a t?n?rului intelectual rom?n, ?nsufle?it de lupta poporului s?u ?i acest av?nt tineresc se reflect? ?i ?n publicistica sa. Acestei prime perioade se impune s?-i al?tur?m ?i un al doilea moment care coincide cu activitatea de bibliotecar la Biblioteca Central? din Ia?i. Activitatea publicistic? de acum este redus? ca extindere ?i are, ?n chip evident, caracter c?rtur?resc. Eminescu ?ine, tot acum, ?i conferin?a Influen?a austriac? asupra rom?nilor din Principate, ?n care sintetizeaz? ideile din articolele anterioare ?i din ?nsemn?rile din manuscrise ?i schi?eaz? un program pentru viitoarea sa activitate publicistic?. Perioada a doua a gazet?riei lui Eminescu o ?nscriem ?ntre 19 mai 1876, c?nd avem date sigure c? poetul intr? ca redactor la Curierul de Ia?i, ?i ultima s?pt?m?n? din octombrie 1877, c?nd p?r?se?te redac?ia foii ie?ene. Se produce acum o schimbare fundamental? ?n statutul personal al poetului, ?n sensul c? devine ziarist profesionist. Foaia ie?ean? era, pe de alt? parte, o publica?ie oficial?, cu o apari?ie de trei ori pe s?pt?m?n? ?i care rezerv? p?r?ii neoficiale, din cele patru pagini, una singur?. Concep?ia lui Eminescu despre menirea ziarelor este cea a ?nainta?ilor s?i Asachi, Kog?lniceanu, Alecsandri, Negruzzi, care f?ceau din publica?iile lor organe de pres? cu caracter enciclopedic. Pe acest drum merge ?i Eminescu ?i ?n acea singur? pagin? o unei foi oficiale face cronic? de politic? extern?, cronic? de politic? intern?, cronic? cultural?, cronic? dramatic? ?i artistic?. Nic?ieri ?n gazet?ria lui Eminescu nu se vede mai bine ca la Curierul de Ia?i ce poate realiza geniul cu mijloace materiale reduse ?i ?ntr-un spa?iu tipografic restr?ns. Activitatea publicistic? a poetului surprinde prin diversitatea problemelor abordate, prin seriozitatea ?i buna informare ?i prin modul de-a polemiza ?n chestiunile controversate. Aici, la Curierul de Ia?i – ?i nu la Timpul – ?l g?sim pe Eminescu cronicarul de politic? extern?, cronicarul cultural ?i cronicarul dramatic. Perioada a treia a gazet?riei lui Eminescu este cuprins? ?ntre octombrie 1877, data intr?rii ?n redac?ia Timpului, cotidianul bucure?tean, ?i iunie 1883, pr?bu?irea sa intelectual?. Aparent nu se schimb? nimic ?n statutul personal al poetului, de vreme ce trece ca ziarist profesionist de la foaia ie?ean? la cotidianul bucure?tean. ?i totu?i situa?ia nu se prezint? a?a. Poetul intr? ?n redac?ia Timpului, ca simplu redactor, cum era ?i I. Slavici, la chemarea c?ruia p?r?se?te foaia ie?ean?, trece apoi ?n fruntea ziarului, ca redactor-?ef, ca s? ocupe, ?n final, postul de prim-redactor. Eminescu ??i asum? sarcina, la intrarea ?n redac?ia Timpului, s? fac? cronica de politic? intern? ?i se ocup? cu intermiten?e de evenimentele interna?ionale ?i de mi?carea cultural?. Publicistica sa cunoa?te, sub aspectul diversit??ii, o ?ngustare evident? ?n raport cu cea de la foaia ie?ean?. Dar dac? la cotidianul bucure?tean nu ne ?nt?mpin? peisajul caleidoscopic din foaia ie?ean?, se impune aten?iei ?nc? din primele articole amplificarea discursului critic ?i verva polemic?. Publicistica eminescian? cunoa?te desf??urarea cea mai larg? ?ntre februarie 1880 ?i decembrie 1881. Acum Eminescu este redactor-?ef al cotidianului bucure?tean ?i ?l transform? ?n organ de pres? al orient?rii sale politice. Poetul sus?ine, ?n zeci de articole, primatul muncii ?n promovarea ?n ierarhia social?, ia ap?rarea "claselor pozitive" ?i critic? ?n termeni necru??tori "p?tura superpus?" ?i demagogia din via?a politic?. Eminescu p?r?se?te conducerea Timpului ?n ianuarie 1882, ca urmare a apropierii "sincerilor conservatori" de "sincerii liberali" ?i a form?rii "opozi?iei coalizate". Poetul trece r?spunderea conducerii ziarului lui Grigore G. P?ucescu, membru marcant al "opozi?iei coalizate" ?i r?m?ne prim-redac

Cu totul nea?teptat, Susan Morrow prime?te manuscrisul unui roman scris de Edward, so?ul de care a divor?at ?n urm? cu dou?zeci ?i cinci de ani. Pe m?sur? ce cite?te, Susan ?i, odat? cu ea, cititorul ?nsu?i p?trund din ce ?n ce mai ad?nc ?n via?a personajului principal al romanului din roman, profesorul de matematic? Tony Hastings, care c?l?tore?te ?mpreun? cu so?ia ?i fiica lui spre casa lor de vacan??. ?n vreme ce via?a obi?nuit?, civilizat?, a familiei Hastings cade prada violen?ei ?i crimei, o sumedenie de amintiri tulbur?toare o arunc? pe Susan ?napoi ?n trecut, provoc?nd-o s? se confrunte cu tenebrele propriei vie?i ?i cu teama care ?i amenin?? viitorul. Un thriller cutremur?tor se ?mbin? astfel cu o poveste despre team? ?i regret, despre r?zbunare ?i ?mb?tr?nire, despre c?s?torie ?i creativitate.Cu un talent literar unic, Austin Wright ilustreaz? fascinant? experien?? a lecturii, prin rela?iile pe care le creeaz? at?t ?ntre cititor ?i oper?, c?t ?i ?ntre autor ?i cititor, ?ntr-o scriere surprinz?toare ?i pasionant?.

15 iulie 1988. Emma ?i Dexter se ?nt?lnesc ?n noaptea de dup? absolvirea universit??ii. A doua zi, fiecare va porni pe propriul drum. Unde vor fi ?n aceast? zi peste un an? Dar peste doi? ?i ?n fiecare an care va urma?Em ?i Dex, Dex ?i Em – speran?e ?i oportunit??i ratate, z?mbete ?i lacrimi, certuri ?i ?mp?c?ri, succese ?i e?ecuri – o rela?ie dezv?luit? prin fr?nturi de via?? surprinse ?n aceea?i zi de 15 iulie.Dou?zeci de ani, doi oameni. O ZI.

Am citit putine romane mai impregnate de senzualitate decat Adela. Uimit de acest caracter bine mascat de precautul autor mi-am intitulat capitolul pe care i l-am consacrat in Arca lui Noe Jurnalul seducatorului“. Titlul mi l-a sugerat filosoful danez Kierkegaard cu care doctorul Codrescu are destule asemanari mai ales in masura in care amandoi cred intr-o mistica a iubirii fara ca ea si in pofida lor insisi sa excluda o puternica senzualitate. Cititorul de azi poate avea dificultati in a o recunoaste. Dar daca face efortul sa renunte la prejudecata scenelor tari“ de sex din romanele ultimelor decenii va descoperi de pilda ce incarcatura emotionala si fizica deopotriva are in Adela un sarut pus pe incheietura unei maini delicate de tanara femeie acolo unde dantela manecii se sfarseste.“ – Nicolae Manolescu

Ceea ce d? nuvelelor lui Slavici o pu?in obi?nuit? plin?tate ?i for?a de via?? este profunda cunoa?tere a sufletului omenesc ?n complexitatea lui ?i ?n mi?c?rile lui contradictorii. Aceast? cunoa?tere func?ioneaz? ?n modul cel mai firesc d?nd impresia c? Slavici ??i creeaz? personajele v?z?ndu-le dinl?untrul lor. Comportamentul lor nu e ?ntotdeauna logic - adesea chiar dimpotriv? mai ales ?n ceea ce prive?te analiza sufletului feminin ?n care Slavici r?m?ne un maestru - dar aproape niciodat? ?n marile lui reu?ite artistice nu d? impresia c? ar putea s? fie altul. Slavici se identific? cu personajele sale fiind legat cu l?untrul lor cu felul lor de a g?ndi ?i de a sim?i prin intime fire simpatetice. Iar acest fel de a g?ndi ?i de a sim?i e rezultatul unei observa?ii ?i medita?ii multiseculare asupra naturii umane. Slavici ?nf??i?eaz? cu mijloacele artistice ale scriitorului citadin analitic ceea ce poporul exprim? aforistic prin zic?torile ?i proverbele sale... Ovidiu Papadima

Prin culegerea de fa?? punem la dispozi?ia tineretului studios (?i nu numai) o seam? de opere importante ale lui Vasile Alecsandri, opere reprezentative pentru dramaturgia ?i proza scriitorului, ?n primul r?nd cele prev?zute de programele ?colare ?n vigoare.

Biblioteca colarului“ cuprinde cele mai preuite opere ale scriitorilor clasici ai literaturii romne din programa colar. Crile de neuitat ale copilriei sunt disponibile astzi si in format e-book.

Si intr-adevar Vlaicu-Voda intruneste toate cerintele unei drame menite sa ramana calitati literare si calitati dramatice. Autorul acestei drame e un adevarat poet care prin imagini noi si bogate prin cuvinte expresive stie sa zugraveasca oameni fapte locuri timpuri. Limba lui e o comoara pe care doar la Odobescu o mai intalnim imperecherea neologismelor cu arhaismele da o culoare delicata si in acelasi timp da putere de expresivitate frazei imperecherile acestea desigur le gasim si in Odobescu dar dl Davila a stiut sa le inmulteasca si sa le rafineze. Un patetism sincer firesc inalta parca si valoarea cuvintelor si a frazelor. Tiradele chiar cele mai lungi sunt cladite cu o arta de compozitie deplina cu o putere de convingere rara asa ca efectul lor e puternic inaltator. Emotia artistica cuprinde pe spectator si-l tine toata vremea cat aude vorbele intelepte/romanesti ale figurilor de pe scena. si pe urma sentintele cuminti neaose care sunt presarate aproape in fiecare replica. [...] Cu toate observatiile mai mult sau mai putin insemnate Vlaicu-Voda ramane o podoaba a literaturii noastre dramatice prin patetismul cald si comunicativ prin frumusetea limbii si a versurilor prin puterea de evocare a unei epoci framantate prin maiestria de amanunt cu care e construita prin efectele dramatice si prin patriotismul cald si cuminte ce transpira dintr-insa. Ca atare Vlaicu-Voda nu numai merita dar trebuie sa figureze totdeauna in repertoriul Teatrului National alaturi de dramele lui Alecsandri Caragiale Hasdeu si ale dlui Delavrancea – Liviu Rebreanu

Franta avu multi fabulisti nici unul insa nu ajunse pe La Fontaine si sa va spun eu pentru ce? Pentru ca fabula nu sufera secatura si umplutura; ea cere pe langa talent o armonie un stil simplu; ea e datoare sa spuna numai ce trebuie nici o silaba mai mult. Si cine avea mai multa armonie decat Donici! In bordei ca si in palat fabulele lui sunt citite si intelese. – Costache Negruzzi