Un volum de poeme puternic, scris de unul dintre cei mai importan?i scriitori da?i de Timi?oara.

n ultimii ani Uniunea Scriitorilor a iniiat cteva proiecte specifice de anvergur, considerate n stare s sparg zidul indiferenei generalizate de care atta ne plngem, m refer desigur la dezinteresul flagrant pentru literatur, pentru cultura scris i implicit pentru creatorii acesteia, scriitorii. Zis i fcut – ceea ce nu e puin lucru pentru un scriitor evazionist, nu Oricum am lua lucrurile, la sfritul anului 2007 aveam confecionate i inscripionate nu mai puin de 124 plci memoriale, pe care figureaz numele a 167 scriitori; aceast cifra, impresionant prin ea nsi, nu poate da ns o idee corect privind amploarea aciunii despre care tocmai aminteam dect dac o raportm la cifra de circa 60 de plci memoriale pe care Uniunea noastr (USR) le-a pus n ultimii 60 de ani. Am considerat c marii notri scriitori, furitori de cultur, merit pn la urm, dup o via de privaiuni, umiline i eecuri (ignorai de semenii lor, dispreuii de rude i cunoscui, nenelei de familie, obstrucionai de birocraia nemiloas, invidiai de confraii fr har), binemerita de la aceast naiune mcar neuitarea pe care o confer, simbolic n definitiv, o plac de marmor alb pe locul ptimirii lor ntru Art, Frumos i Adevr. O binevenit atenionare pentru insul trector pe strzile capitalei: Aici a trit i a creat ntre anii... scriitorul...“ Dar va fi sesizat cinstitul nostru concetean apariia acestor plci memoriale

O monografie de referin?? asupra operei argheziene. O capodoper?, pentru prima dat? ?n Colec?ia Edi?ii definitive.

n aceast carte, ncerc, de fapt, s-mi schimb instrumentele i felul de a scrie critic literar. Pentru c nsi condiia criticii literare s-a schimbat. Dintr-un gen diurn, care atingea o maxim strlucire – vezi explozia ei, din deceniile ’60 – ’80, cnd devenise genul dominant al literaturii –, critica a devenit o disciplin aproape subversiv, practicat pe ascuns (n Universitate) sau n locuri dosnice (revistele literare, care au – toate – tiraje confideniale). Critica s-a transformat, aadar, fr sa vrea, ntr-un gen nocturn, practicat de lunatici“ i accesibil numai acestora. Tinerii scriitori i refuz diagnosticul, cei mai vrstnici se supr dac nu sunt ludai peste msur, iar presa i d cu tifla, subliniind n orice mprejurare superioritatea (i avantajele) publicitii, n raport cu desueta judecat de valoare. i aceasta, deoarece acea splendid explozie a metodelor de lectur, a formelor i modalitilor critice, din deceniile anterioare, a sectuit de fapt disciplina. i a multiplicat la nesfrit posibilitile interpretrii, pn cnd nelesul textului literar a devenit cu totul obscur i, n fond, chiar facultativ. Totul este pus sub semnul ntrebrii, iar sacrosancta valoare estetic, pe care jura critica modernist, a fost de mult relegat din discursul critic. Care discurs ncepe s semene, astfel, cu o noapte adnc, n care mai plpie, ici-colo, asemenea unor stele palide, rmiele unor certitudini. (Rzvan Voncu)

Din ?nsemn?rile de scriitor al autorului (Vreme ?nchis?), realizate cu consecven?? ?ncep?nd cu anul 1979 (?i adus p?n? ?n actualitate ?i reprezent?nd ?n primul r?nd cronica unor campanii de geolog prospector care ?i-a desf??urat activitatea ?n cele mai diferite col?uri ale ??rii), nu puteau s? lipseasc? nota?iile privind aspecte din via?? literar? ca atare; ?n selec?ia Scene din via?a literar? sunt deci consemnate scene, portrete, dialoguri, ?nt?lniri cu scriitori, arti?ti plastici, actori, muzicieni, al?i oameni de cultur?. C?teva fragmente edificatoare privind aceast? tem? au ap?rut deja ?n revistele Arge? ?i Oglinda literar? (chiar sub titlul Scene din via?a literar?), dar ?i sub alte titluri: ?n Via?a Rom?neasc? (Medalion Mircea Ciobanu), ?n Luceaf?rul (Via?a cu num?rul 13), ?n Ziua literar? (Am fost ?mpin?i la margine...). Sunt de re?inut relat?rile cu privire la constr?ngerile impuse de cenzura necru??toare ?i la numeroasele stratageme prin care scriitorii c?utau s? ob?in? ?bunul de tipar“ ?i ?bunul de difuzare“, ?n condi?iile de nesiguran?? ?n care se desf??ura activitatea creatorilor de arta ?n comunism, dar ?i atelierul de crea?ie propriu-zis al autorului, care ?n perioada respectiv? lucra la romanele R?m??agul, Curtea Interioar?, Capcana de piatr?, ap?rute ?n acei ani, dar ?i texte de sertar; ?n jurnalul de scriitor vom ?nt?lni, cum ?i era de a?teptat, numeroase referiri la opera proprie, edit? sau inedit? ?n acel moment, dar ?i la operele colegilor de genera?ie sau ale clasicilor.

This book is merely a personal narrative, and not a pretentious history or a philosophical dissertation. It is a record of several years of variegated vagabondizing, and its object is rather to help the resting reader while away an idle hour than afflict him with metaphysics, or goad him with science. Still, there is information in the volume; information concerning an interesting episode in the history of the Far West, about which no books have been written by persons who were on the ground in person, and saw the happenings of the time with their own eyes. I allude to the rise, growth and culmination of the silver-mining fever in Nevada -a curious episode, in some respects; the only one, of its peculiar kind, that has occurred in the land; and the only one, indeed, that is likely to occur in it.Yes, take it all around, there is quite a good deal of information in the book. I regret this very much; but really it could not be helped: information appears to stew out of me naturally, like the precious ottar of roses out of the otter. Sometimes it has seemed to me that I would give worlds if I could retain my facts; but it cannot be. The more I calk up the sources, and the tighter I get, the more I leak wisdom. Therefore, I can only claim indulgence at the hands of the reader, not justification. THE AUTHOR."My brother had just been appointed Secretary of Nevada Territory--?an office of such majesty that it concentrated in itself the duties and dignities of Treasurer, Comptroller, Secretary of State, and Acting Governor in the Governor's absence. A salary of eighteen hundred dollars a year and the title of "Mr. Secretary," gave to the great position an air of wild and imposing grandeur. I was young and ignorant, and I envied my brother. I coveted his distinction and his financial splendor, but particularly and especially the long, strange journey he was going to make, and the curious new world he was going to explore. He was going to travel! I never had been away from home, and that word "travel" had a seductive charm for me. Pretty soon he would be hundreds and hundreds of miles away on the great plains and deserts, and among the mountains of the Far West, and would see buffaloes and Indians, and prairie dogs, and antelopes, and have all kinds of adventures, and may be get hanged or scalped, and have ever such a fine time, and write home and tell us all about it, and be a hero. And he would see the gold mines and the silver mines, and maybe go about of an afternoon when his work was done, and pick up two or three pailfuls of shining slugs, and nuggets of gold and silver on the hillside. And by and by he would become very rich, and return home by sea, and be able to talk as calmly about San Francisco and the ocean, and "the isthmus" as if it was nothing of any consequence to have seen those marvels face to face. What I suffered in contemplating his happiness, pen cannot describe. And so, when he offered me, in cold blood, the sublime position of private secretary under him, it appeared to me that the heavens and the earth passed away, and the firmament was rolled together as a scroll! I had nothing more to desire. My contentment was complete.At the end of an hour or two I was ready for the journey. Not much packing up was necessary, because we were going in the overland stage from the Missouri frontier to Nevada, and passengers were only allowed a small quantity of baggage apiece. There was no Pacific railroad in those fine times of ten or twelve years ago--?not a single rail of it. I only proposed to stay in Nevada three months--?I had no thought of staying longer than that. I meant to see all I could that was new and strange, and then hurry home to business. I little thought that I would not see the end of that three-month pleasure excursion for six or seven uncommonly long years!

Ezek a versek azoknak szólnak, akik úgy érzik, hogy életük felett a gondok hullámai készülnek ?sszecsapni. Szürke hétk?znapokban k?nnyen keseredünk el, vagy csüggedünk, ha nehezen j?nnek a sikerek, ha kevés a pozitív visszajelzés. Legyen szó pénzr?l, egészségr?l, kapcsolatokról, vagy a boldogságról. Néhány lélekemel? gondolat segíthet felfedezni a benned rejl? er?t, a kiaknázatlan er?forrásokat, amik képesek éreztetni veled, hogy olyan életet élsz, amilyet szeretnél és hogy senkivel nem cserélnél! M?nich Krisztina tapasztalta, hogy a szeretetnek és a hitnek hatalmas ereje van. Meger?sít benne, hogy a helyes úton jársz, gyógyít, inspirál és felemel. Verseivel és az Angyalokkal együtt szeretne biztatást, reményt nyújtani.

Un limbaj poetic direct, cu mesaje clare, ne?nv?luite ?n v?lurile dense ale figurilor de stil. Totul ?ns? aureolat de o feminitate sensibil?.?Nicoleta Popa scrie pentru c? nu poate altfel. ?i o face ?n regimul urgen?ei, f?r? brizbrizuri, f?r? menajamente, f?r? s?-i pese prea mult de ce zic cei din jur, fiindc? are ceva de m?rturisit. E detectabil chiar un sadism al adev?rului ?n versuri, necesar asemeni oxigenului ca s? r?m?n? un om ?ntreg. ??i analizeaz? condi?ia de femeie, vitupereaz?, se t?nguie, este fireasc?, nu plictise?te. Volumul de fa?? e mai cuminte dec?t anteriorul, sulfurosul Fragmente din inima mea. S? fie o etap? intermediar?, o trecere spre un alt palier al spunerii poetice? Nu m? ?ncumet la un r?spuns. Aceast? pite?teanc? e de re?inut ?n r?ndul poetelor care conteaz? ?n literatura rom?n?.“ (Alexandru Petria)?O seduc?toare feminitate sclipe?te prin versurile din spatele acestei coperte. Nu trebuie dec?t s? deschizi oriunde ?i o s? te sim?i sigur mi?cat. Dar nu trebuie s? deschizi dac? nu te sim?i preg?tit s? te la?i ?mbog??it de efluviile sensibilit??ii… de spiritul acestei poete. Aferim.“ (Stoian G. Bogdan).

FLUX PERMANENT Scene ?i secven?e cur??ate de resorturile sugestiilor automate sunt eroii poeticii Ioanei Geac?r. ?pe scaunul de la cinema las? dinadins trandafirul/ lumina se va stinge/ ?i doar lic?ririle dinspre ecran sau dinspre u?a deschis?/ ?i vor m?ng?ia genunchii“ (?Cinema“) astfel de imagini ale singur?t??ii aflate ?n permanent? rela?ie cu tot ceea ce este ?n jur lumineaz? noul volum al Ioanei Geac?r. P?n? ?i titlul c?r?ii sale de la Casa de Pariuri Literare func?ioneaz? dup? aceea?i dinaminc? a izol?rii ?n mijlocul lucrurilor. Singur?tatea unui titlu ??Recviem pentru nuca verde? e un titlu de poem care m? b?ntuie de c?teva zile ?i uite unde a r?s?rit! Am pus si eu un nuc l?ng? bloc, c??iva ar?ari, plopi, tei, dar nu s-a prins dec?t un m?r care s-a dovedit a fi dud ?n cele din urm?. Toate vr?biile din cartier m? iubesc.“ scria Ioana Geac?r ?n urm? cu 5 ani pe un site literar. ?ntre timp, titlul acela pare s? fi preluat controlul asupra unui ?ntreg volum de poezii. Un volum ?n care nu este niciun poem care s? fie explicit recviem ?i nici de nuci nu vine vorba dec?t ?n interiorul cuv?ntului ?siNUCIdere“ sau c?nd ?sinuciga?ul alege din libr?rie c?teva c?r?i de pus sub picioare“. Verde ?n ce prive?te, ?ns?, felurile ?n care apare culoarea ?verde“ ?n volumul de fa?? al Ioanei Geac?r se pot scrie pagini consistente. De la fluturele care ??i schimb? culoarea, la ?zidul crescut ca un mu?chi“ cu op?iuni de ?tergere ro?ii ?i verzi, sau la acoperi?urile sm?l?uite ?n acela?i poem (?printre ruinurile T?rgovi?tei“), ?n amestecul cromatic al trupurilor dintre blocuri, sau ?mirosul de verde“ din ?emo?ii ?n ghips“, ochiul ?ncol?cit ?i rochia mamei, acela?i motiv leag? stabilizeaz? traseul poetic parcurs ?n aceast? carte care ?ncepe cu ?the end“ ?i se ?nchide cu ?ziua abia a-nceput“, ?naintea finalului ?ioana deseneaz? raze la sf?r?itul caietului de poezii“. Poveste vs. prezen?a uman? Multe poeme din acest volum alterneaz? personalul ?i impersonalul, articolul nehot?r?t ?i m?rci ale posesivit??ii la distan?? de c?teva versuri. Dac? ar fi s? aleg un mecanism care s? fie responsabil pentru demersul poetic al Ioanei Geac?r acesta ar fi tocmai amendarea jocului literar gratuit. Fie c? preia desf??ur?ri nostalgice ori tablouri ale purit??ii, nara?iunile sunt pulverizate aici pentru a face loc unui contur uman: ?mi-e team?/ c? dac? z?mbesc fa?a mi se va descompune“ (?humpty dumpty“). ?ntr-un volum ?n care singurele cuvinte scrise cu majuscule sunt T?rgovi?te, Breughel cel B?tr?n sau Hieronymus Bosch ?i unde nu exist? nici m?car o singur? virgul?, reperele poeziei sunt puse la ?ncercare, iar ?ncercarea suprem? este leg?tura dintre elemente aparent disparate, dintre m?rci ale fragilit??ii ?i ipostaze brutale, o c?utare expresiv? ?n flux permanent.

"Volumul Picaj al Ioanei Miron e de fapt un poem amplu scris parc? sub imperiul aceleia?i st?ri, una a dezordinii interioare, a hausului existen?ial. Poezia ?ncearc? s? pun? ordine ?ntr-o lume dezmembrat? ?i schizoid?. Spa?iile psihice sunt ?n acord cu toate acele lucruri dezlocuite de sens. Cea care a decis s? dep??easc? un oarecare prag existen?ial are nevoie de o propulsare spre altceva cu adev?rat autentic ?i plin de con?inut. De aici, un r?zboi interior, o tenta?ie a punctului zero, un picaj. Cartea nu descrie traiectoria descendent? a unui spirit din ce ?n ce mai lucid. Nu e vorba aici de o probu?ire, dup? cum ar putea sugera titlul. Confruntarea cu limita (suportabilit??ii?) stimuleaz? ?nfiriparea unei dimensiuni material-spiritual?. Materialitatea dur?, abraziv?, t?ioas? poate fi ?n?eleas? ?n dou? feluri: ca nevoie de echilibru, de fixitate ?i, mai plauzibil, ca o ?ngreunare a spiritului dornic de libertate. Dincolo de toate acestea, timpul cunoa?te reprezent?ri clar delimitate:? ?ncet ?ncet ne facem loc aici/ o s? ne aciu?m mai bine/ cine ne spune cu adev?rat cine suntem cine o s? ne descopere/ de ce s? taci ?ine-m? bine minte/ ?mpreun? am scotocit prin d?rm?turi/ ?i cu toate astea n-ai dat impresia de nesiguran??/ s?-mi poveste?ti ce ?i c?nd/ cum ?i de ce se ?nt?mpl? s? mai ?i uit?m/ ?n lipsa concentr?rii aerul devine ?ngust/ & str?zile cu tot restul/ bitimul cald ?mp?ienjenit privirile ?ntinse/ un loc sigur ?n care te infiltrezi”." (?erban Axinte) "Poezia Ioanei Miron face chiar lucrurile pe care teoriile literare au ?ncercat mereu f?r? succes s? le explice. Alege diferite scenarii existen?iale ?i decupeaz? secven?ele relevante pentru circula?ia unei energii speciale. Face acest lucru chiar ?i atunci c?nd reformuleaz? mizele t?cerii: "am ?nv??at s? mim?m t?cerea/ despre noi ?i despre al?ii am ?nv??at/ s? fim o singur? gur? din care iese orice imbold orice/ striden??". Arta Ioanei Miron ?ine mai ales de injectarea cu for?? a unor expresii al c?ror sunet pare str?in de ceea ce ?tim deja c? este poezie ?i totul se ?nt?mpl? contur?nd circuite controlate poetic. Dintre variantele de titlu pe care Ioana Miron mi le-a ar?tat, "Blocaje tactile" era sintagma care mie mi se p?rea c? sugereaz? linia investiga?iei poetice din acest volum: "schimb?ri comune gesturi banale/ facem corp comun cu obiectele/ am stat pe iarb? important e s? fim ?n locuri cunoscute ?i/ sigur te-a? convinge/ s? ne ?nt?lnim la ?nt?mplare s? ?nlocuim/ aerul cu sufl?rile tale tactile/". S-ar putea s? m? fi ?n?elat, ?ns? picajul este numai cadrul acestui demers ?n care se ?nc?p???neaz? Ioana Miron, ?n ciuda tuturor celor care ?in s? rezume poezia la fluctua?iile ipocriziei militante." (R?zvan ?upa)

Primul meu interviu cu Florian Lungu s-a consumat la sf?r?itul anului 1994, ?n c?m?ru?a sa de la cap?tul etajului IV din Radio, acolo unde cutiile cu benzile de magnetofon st?teau mai s? cad? peste el, printre ness-uri ?i ?ig?ri. Ideea era s? apar? ?n revista ?Panoramic Radio-TV” ?n jur de 5 ianuarie, c?nd e n?scut. ?i aceast? carte trebuia s? apar? pe 5 ianuarie 2016, dar n-a fost s? fie; ?ns? mai bine mai t?rziu… ?n fine, au trecut peste 20 de ani, eu am avut privilegiul – ca redactor TVR – s?-l intervievez ?nc? de multe ori, s? realizez chiar o emisiune la TVR Cultural, vreo doi ani, numit? ?Jazz Restitutio”, ?ntr-un studiou improvizat la Mo?u acas? – el antama invitatul, ?l aducea acolo, noi filmam dialogul dintre cei doi ?i ad?ugam imaginile de ilustra?ie, deopotriv? arhiv? ?i evenimente recente. Am tr?it momente inedite al?turi de candidul ?i glume?ul jazzman ?i jazzolog (de?i de c?nd se ?tie a luat aceast? muzic? ?n serios c?t i-a stat lui ?n putin??, ba ?i ?n exces, ceea ce i-a afectat s?n?tatea grav ?n mai multe r?nduri). Nu se pot uita bancurile lui Mo?u de la G?r?na, spuse pe marea scen?, ca ?i modul ?n care prezint? el sponsorii festivalului, martori sunt spectatorii (cu zecile de mii) de la fiecare edi?ie. ?n particular, eu p?strez mai multe amintiri: o tab?r? de jazz de la Jup?ne?ti, primul interviu filmat ?n care mi-a vorbit de Richard Oschanitzky, prima lui ?nt?lnire cu Alexander B?l?nescu (aranjat? de noi la un hotel, atunci c?nd muzicianul a lansat ?n concert discul ?Maria T”), dialogul s?u cu Johnny R?ducanu filmat ?n Club A pentru emisiunea ?Remix”, ori acela cu marele pianist Jancy Korossy, acas? la Mo?u, pentru ?Jazz Restitutio”… (Doru Ionescu)

?Raluca Feher e o rockeri?? a scrisului, din cel pu?in dou? motive. Unu: lucreaz? ?n publicitate, unde cuvintele scap?r? ?i pocnesc din c?lc?ie. Doi: ?n literatura conven?ional? (?i prost) denumit? ?de c?l?torie“, blues-ul nu invit? la ?nfierbin?irea s?ngelui, ci la picoteal?. Pe rastelul din care ea ??i ia armamentul scrie, cu litere electrice, ?Rock’n roll over, Beethoven“. Dac? i-a?i citit p??aniile din Argentina, Uruguay ?i Chile, ?ti?i la ce s? v? a?tepta?i: ritm de TGV, fraze trepidante ?i un cocktail afectiv cu o re?et? u?or de transcris ?i greu de nimerit: ironie, insolen??, bravad?, ni?ic? exasperare ?i credin?a c? po?i lua la bord orice pasager f?r? riscul de a-l pierde de client. Mul?umesc, Raluca Feher. Fiindc? scrii cum scrii, dar ?i fiindc? ai umblat dup? vize ?i pentru mine.“ – Radu Paraschivescu ?Terapie curat?. Func?ioneaz? ?i ?n intimidate ?i ?n grup, citit? cu voce tare. O recomand cu toat? ?ncrederea ?i f?r? prescrip?ie medical?. Nu promit c? vindec?, dar sigur alin?. Are o singur? problem?. Provoac? invariabil r?sul ?i, se ?tie, r?sul ?ngra??.“ – Andi Moisescu

Mergnd pe linia lui Adrian Punescu, autorul volumului abordeaz aceeai atitudine fa de cititorii obinuii ca i marele su nainta. Ioan Popa, membru al Uniunii Scriitorilor din Romnia, privete lirica din perspectiva cititorului de rnd. El i exprim sentimentele i ideile n aa fel, nct s fie neles de toat lumea. Abordeaz subiecte din viaa de zi cu zi a fiecruia dintre noi, vorbete de mersul la cumprturi, de evoluiile vieii politice, de divor, beii, scandaluri, aglomeraie urban i cte i mai cte. Adic aduce n poezie situaiile i strile sufleteti crora trebuie s le facem fa zilnic cu toii.Poetul are o solid formaie clasic i, n scrierile sale, apar i referine la antichitate, fie c acestea in de istorie, fie c in de mit. n acest fel, de multe ori elementele efemerului, ale derizoriului, ajung s ating o rezonan universal. ns exprimarea este lipsit de preiozitate, are simplitatea i transparena pe care cititorul nesofisticat de poezie le simte ca fiindu-i familiare.Scriind pentru toi cititorii de poezie, Ioan Popa continu o tradiie romneasc nobil. S amintim numai de mult iubiii notri poei George Cobuc, Ion Minulescu, George Toprceanu, Adrian Punescu. Oricare dintre noi intr uor n rezonan cu poeziile lor i le ptrunde nelesul fr s dispun de o aparatur complicat de receptare i interpretare.Fiind uor de neles, poeziile lui Ioan Popa se citesc cu bucurie i plcere – i cu un zmbet n colul gurii.“ – Vasile Poenaru

T?vispuszta

Az utolsó boszorkány t?rténetei - Második k?nyv

A csend ?r?me: Introvertáltak kézik?nyve

Lagom: A boldogság svéd titka

Suzy és a medúzák

Találkozzunk Rómában!

gi ászok: Wild Cards 2.

lomcsapda