"Volumul Picaj al Ioanei Miron e de fapt un poem amplu scris parc? sub imperiul aceleia?i st?ri, una a dezordinii interioare, a hausului existen?ial. Poezia ?ncearc? s? pun? ordine ?ntr-o lume dezmembrat? ?i schizoid?. Spa?iile psihice sunt ?n acord cu toate acele lucruri dezlocuite de sens. Cea care a decis s? dep??easc? un oarecare prag existen?ial are nevoie de o propulsare spre altceva cu adev?rat autentic ?i plin de con?inut. De aici, un r?zboi interior, o tenta?ie a punctului zero, un picaj. Cartea nu descrie traiectoria descendent? a unui spirit din ce ?n ce mai lucid. Nu e vorba aici de o probu?ire, dup? cum ar putea sugera titlul. Confruntarea cu limita (suportabilit??ii?) stimuleaz? ?nfiriparea unei dimensiuni material-spiritual?. Materialitatea dur?, abraziv?, t?ioas? poate fi ?n?eleas? ?n dou? feluri: ca nevoie de echilibru, de fixitate ?i, mai plauzibil, ca o ?ngreunare a spiritului dornic de libertate. Dincolo de toate acestea, timpul cunoa?te reprezent?ri clar delimitate:? ?ncet ?ncet ne facem loc aici/ o s? ne aciu?m mai bine/ cine ne spune cu adev?rat cine suntem cine o s? ne descopere/ de ce s? taci ?ine-m? bine minte/ ?mpreun? am scotocit prin d?rm?turi/ ?i cu toate astea n-ai dat impresia de nesiguran??/ s?-mi poveste?ti ce ?i c?nd/ cum ?i de ce se ?nt?mpl? s? mai ?i uit?m/ ?n lipsa concentr?rii aerul devine ?ngust/ & str?zile cu tot restul/ bitimul cald ?mp?ienjenit privirile ?ntinse/ un loc sigur ?n care te infiltrezi”." (?erban Axinte) "Poezia Ioanei Miron face chiar lucrurile pe care teoriile literare au ?ncercat mereu f?r? succes s? le explice. Alege diferite scenarii existen?iale ?i decupeaz? secven?ele relevante pentru circula?ia unei energii speciale. Face acest lucru chiar ?i atunci c?nd reformuleaz? mizele t?cerii: "am ?nv??at s? mim?m t?cerea/ despre noi ?i despre al?ii am ?nv??at/ s? fim o singur? gur? din care iese orice imbold orice/ striden??". Arta Ioanei Miron ?ine mai ales de injectarea cu for?? a unor expresii al c?ror sunet pare str?in de ceea ce ?tim deja c? este poezie ?i totul se ?nt?mpl? contur?nd circuite controlate poetic. Dintre variantele de titlu pe care Ioana Miron mi le-a ar?tat, "Blocaje tactile" era sintagma care mie mi se p?rea c? sugereaz? linia investiga?iei poetice din acest volum: "schimb?ri comune gesturi banale/ facem corp comun cu obiectele/ am stat pe iarb? important e s? fim ?n locuri cunoscute ?i/ sigur te-a? convinge/ s? ne ?nt?lnim la ?nt?mplare s? ?nlocuim/ aerul cu sufl?rile tale tactile/". S-ar putea s? m? fi ?n?elat, ?ns? picajul este numai cadrul acestui demers ?n care se ?nc?p???neaz? Ioana Miron, ?n ciuda tuturor celor care ?in s? rezume poezia la fluctua?iile ipocriziei militante." (R?zvan ?upa)

Cartea Autori ?i opere reune?te prefe?e, postfe?e, studii introductive ori de sine st?t?toare elaborate de-a lungul mai multor decenii de profesorul Ion Iano?i, rev?zute ?i ?mbun?t??ite pentru actuala edi?ie. Lucrarea ?nsumeaz? trei volume, cu subtitlurile: Culturi occidentale, Cultura rus?, Cultura rom?n?. Volumul I, Culturi occidentale, cuprinde 15 studii, organizate ?n trei par?i. Partea 1 trateaz? ?ase scriitori clasici ?i importante opere ale lor, majoritar rom?ne ale secolului XX. Partea a 2-a analizeaz? tot ?ase scrieri distincte apar?in?nd unor g?nditori ilu?tri din veacurile XIX ?i XX. Partea a 3-a prezint? opera de ansamblu a c?torva filosofi. Printre autorii discuta?i ?i amintim pe Italo Svevo, Franz Kafka, Robert Musil; Heinrich Heine, Friedrich Nietzsche, Martin Heidegger: dup? cum se vede, ?n majoritatea lor de limb? german?. Volumele Autori ?i opere ?ntregesc monografiile profesorului Ion Iano?i, prima – pe cele despre Thomas Mann ?i Hegel, cea de a doua – despre Dostoievski ?i Tolstoi, cea de a treia – despre Constantin Noica. Astfel, ele ?mplinesc preocup?ri de o via?? cu privire la figuri tutelare din literatura ?i filosofia german?, rus? ?i rom?neasc?, din ultimele secole.

Volumul de eseuri Melancolii portugheze radiografiaz? c?teva dintre v?rstele literaturii portugheze. Secven?ele alese ?i au ca protagoni?ti pe Luis de Camoes, Mariana Alcoforado, Fernando Pessoa, José Saramago ?i Antonio Lobo Antunes. De la ardoarea baroc? la melancolie, de la ie?iri patetice la replieri nostalgice, traseul puncteaz? treptele ?i centrii de tensiune ai unui tip de sensibilitate aparte, ?ntors, dup? expresia lui Camoes, ?cu spatele la p?m?nt ?i fa?a spre mare“. Demersul nu va fi str?in de procedeele, artificiile ?i ?ntregul arsenal al criti-fic?iunii.

Ceea ce surprinde i fascineaz din capul locului n Ppdia electric este naturaleea cu care erban Axinte i transcrie viziunile. Discursul su nu are nimic contrafcut, strident, literar; din contr, poetul las impresia c nu face dect s repertorieze ct mai neutru, cu o precizie de grefier, o lume care i se ofer de-a gata i care, n ultim instan, l cuprinde. E drept c asemenea fotograme, care nu pot fi captate dect n stri liminale, precum visul, hipnoza, beia sau demena, au un aspect halucinant i misterios, de underworld rsrit parc din aburii alcoolului ori cufundat ntr-o memorie lichefiat. Numai c acest efect nu provine din anularea, ci tocmai din dilatarea percepiei comune, din celulele surescitate ale retinei care descoper nu att o irealitate imediat, ct o realitate remixat, n care lucrurile pot fi i aa, i altminteri. N-a putea bga mna-n foc c lumea i-a mai ieit i de aceast dat lui erban Axinte aa cum a vrut. Poezia, ns – cu siguran.“ – Andrei Terianerban Axinte este, dup cum tie toat lumea, unul dintre cele mai bune produse ale criticii literare din ultimul deceniu. Cronicar la Observator cultural, el este i autorul uneia dintre cele mai ambiioase sinteze recente – Definiiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Clinescu, o morfologie istoric a romanului romnesc care merit cu prisosin o receptare en fanfare.ns, pe de alt parte, taman faptul c toat lumea tie cine e criticul literar erban Axinte nu-i face un PR prea grozav poetului erban Axinte, cu toate c cel din urm e egalul absolut n drepturi al celui dinti. Lucrul s-a vzut i la precedenta sa carte de poezie, Lumea i-a ieit cum ai vrut (Vinea, 2006) – recomandat de prefaa empatic a lui Doris Mironescu, volumul n-a avut totui receptarea pe care ar fi meritat-o. Iar acum, dup cum se vede, scriu la rndul meu o prefa empatic, spernd din toat inima c Ppdia electric va fi o carte mai norocoas.(...)Ppdia electric e construit din trei cicluri (ca i Lumea i-a ieit aa cum ai vrut, de altfel – ceea ce poate s sugereze un anumit pattern arhitectural urmrit cu schepsis), intitulate decoct, bulb i acele electrice; ei bine, poemele tuturor acestor trei cicluri sunt inervate de imagini remarcabile, deseori de-a dreptul memorabile – citez aproape la ntmplare: s ni se ridice din inim o lumin att de puternic nct custura lumilor s nu se mai vad (acele electrice), ceva crete acum din mine, / cineva sufl asupra mea / cu miliarde de fotoni. // aura / nflorete din bulbul cretetului meu / ntr-o uria ppdie electric (ppdia electric), de ce i este fric, atta timp ct stai acolo, / nimic nu te poate atinge. // ce vd n tine, ce vd n tine, // un cimitir n care toi dumnezeii pmntului / i-au lsat morii s nfloreasc (de ce i este fric) .a.m.d. Sunt, toate, imagini de o mare frumusee, cu care empatizezi instantaneu i te fac s stabileti cu textul de sub ochi acel contract de ncredere despre care vorbea cndva Borges ca de o condiie sine qua non a lecturii de poezie.(...) Aadar, dac inem s-l etichetm generaionist pe erban Axinte, nu putem dect conchide c e cel mai atipic doumiist. Cu excepia obsesiei pentru hapax-ul existenial, nimic nu-l leag de generaia sa: nici poetica, nici maniera, nici tehnica. O atipie profund transpare din tot scrisul lui poetic; or, dup cum se tie, atipicii sunt ntotdeauna ctigtori pe termen lung.“ – Radu Vancu

Geo Vasile ne propune o selec?ie riguroas? de 100 de prozatori ?i esei?ti ale?i din ?ntreaga istorie a literaturii. Elementul inedit, provocator ?i inevitabil ?n acest context este selectarea ?i plasarea, evident, justificat?, a unor redutabili prozatori ?i esei?ti rom?ni ?n contextul generos ?i selectiv deopotriv? al concertului universal al litera?ilor. Astfel, al?turi de autori precum Paul Auster, Saul Bellow, Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Henri Miller, Philip Roth etc., sunt a?eza?i Nicolae Breban, Augustin Buzura, Petru Cimpoe?u ?i mai tinerii s?i colegi, argumenta?ia adus? ?n arena de litere de istoricul ?i criticul literar Geo Vasile fiind una perfect justificat?, iar criteriul de selec?ie – unul atotputernic: valoarea.

Volum nominalizat la sec?iunea ?Critic?. Istorie ?i Teorie Literar?“ – Premiile ?Observator cultural“, edi?ia a VI-a, 2012 Lucrarea de fa?? pleac? de la ideea c?, odat? cu sf?r?itul anilor ‘60/?nceputul anilor ‘70, se configureaz?, ?n context rom?nesc, o mi?care poetic? cu caracter experimentalist, care se ?ndep?rteaz? de paradigmele modernismului, urm?nd modelul avangardelor interbelice. Principiul fundamental al unei asemenea poezii trebuie c?utat ?n pragmatica ?tiin?ei contemporane, c?ci ea presupune elaborarea unor ?axiomatici“ (concretizate ?n abord?ri teoretice, programe ?i manifeste artistice), urmat? apoi de investigarea, printr-o mi?care de extensie, a limitelor, de c?utarea obstinat? a noului, care se raporteaz? la propria sa ?axiomatic?“ ?n calitate de diferen??, de ?paralogie“, extinz?ndu-i limitele, dar ?i problematiz?nd-o, printr-un demers care e constructiv ?i deconstructiv totodat?, contestatar ?i autocontestatar ?n acela?i timp.

Debut?nd cu volumul Mandala (Editura Vinea, 2005), Oana C?t?lina Ninu n-a ratat aproape niciunul dintre premiile care i-au ie?it in cale. O recunoa?tere, f?r? ?ndoial?, meritat?, ?ntruc?t vorbim despre cel mai semnificativ debut liric din anul respectiv. [...] Oric?t de rebele, reprezent?rile se topesc ?ntr-o sintax? aluvionar?, corodat? prin dialogism ?i nivelat? prin directe?e. De altfel, ?n Mandala, fracturat nu e at?t discursul, care se deruleaz? lent ?i f?r? intersti?ii vizibile, c?t universul reprezent?rilor, care suport? o macera?ie organizat? din partea unei viziuni schizoide. Poemele C?t?linei Ninu descriu, cu o fervoare incandescent?, cele mai diverse forme de mutilare, ?n slujba c?rora eul liric pune la b?taie un arsenal impresionant (foarfece, ace, ?urubelni?e, col?i, unghii, bricege, lame, epilatoare, v?traie etc.), care l-ar face s? p?leasc? de invidie pe un anumit conte austriac. ?i nu e de mirare, de vreme ce figura central? a Mandalei se prezint?, ?nc? din primul text al volumului, drept ?femeia foarfec?“. (Andrei Terian, ?n Ziarul de duminic?)?Fuga de feminitate“, exorcizarea umorilor feminine ?i a corporalit??ii maligne devine miza actului poetic, prin care femeia real? e ?nlocuit? prin ?femeia inscrip?ionat?“. El are ?ns? caracterul unei vivisec?ii, presupune scormonirea nemiloas? a fibrelor ?i a ?esuturilor, e o autotortur? aproape cu neputin?? de ?ndurat, astfel ?nc?t privirea introspectiv?, care scormone?te ca un bisturiu ?n profunzimea plasmei organice cunoa?te momente de relaxare, deplas?ndu-se (ca in ciclul Nu e timpul,fato) de la spectacolul visceralit??ii ?n criz? la filmul cotidianului. Acum, Oana C?t?lina Ninu abordeaz? reportajul autenticist, care cap?t? ?ns? aspectul ?picturilor metafizice“, unde realul e ?textualizat“, realc?tuit, devenind suportul reveriei thanatice, c?ci poeta descrie ?cet??i ale mor?ilor“, evoc? ritualuri funerare grote?ti sau sortilegii sanguinare. (Octavian Soviany ?n Luceaf?rul)Mandala este ?i una dintre figurile ini?ierii. Poezia se scrie ?mpotriva limbajului dat, ?mpotriva sensului uzat, cu sufletul, dar ?mpotriva lui, cu trupul, dar ca mortificare a trupului, cu durere, ca singur vaccin al durerii prin smulgerea ei din trup ?i a?ezarea ei ?n pagin?. (Alex Matei ?n Observator cultural)Poemele se sus?in unele pe altele ?ntr-o ordine nu mecanic?, de domino, ci subversiv?: ?povestea“ ?nainteaz? exclusiv de la un ciclu la altul. ?n interiorul secven?elor, numai discurs: fragmentele narative sunt sincopate ori deturnate. O anume urgen?? a durerii, o panic? reverberat? fiziologic ?n prima parte a volumului (mandala) cedeaz? locul unei aluviuni de repro?uri distante mim?nd refrenul (nu te mai preface ana), apoi unei terapii solitare, cu oscila?ii ?i indecizii (nu e timpul fato). Iat? o radiografiere par?ial? a zonelor liminare. P?n? aici, nu de pu?ine ori scabrosul corporal (sexual sau nu, dup? caz) conserv? atmosfera co?maresc?, comparabil? aceleia din Capriciile lui Goya. (Cosmin Ciotlo? ?n Rom?nia literar?).

S?nge albastru nu mai exist? pe pia?a de carte de zeci de ani. De fapt, de la debut, din 1969. C?nd scriu aceste r?nduri, ?nc? nu mi-am rev?zut ?i recitit cartea. Aproape c? pot spune c? nu am habar ce am scris ?n S?nge albastru. ?i nici nu cred c? a? putea fi obiectiv? fa?? de valoarea estetic? a c?r?ilor mele de ?nceput. Nu-mi amintesc s? fi scris cineva, vreun critic, c?t ar fi fost el de neverosimil, despre carte. E?ecul a fost total. To?i colegii de v?rsta mea debutaser? deja, cu brio. Pentru ei ?ncepuser? vremurile recunoa?terii ?i ale privilegiilor. Eu s?pam, ca o c?rti?? kafkian?, bolnav? ?i oarb?, prin p?m?ntul poeziei din capul meu. ?tiu, doar, c? n-am putut dintr-o pudoare (ne)verosimil? s?-mi exhib sentimentele legate de boala care nu m? l?sa s? respir. Aveam tuberculoz? pulmonar? sever?. Am fost inocent?. S?nt ?i acum, dar altfel. A venit Alex Goldi?, un t?nar critic de aproximativ treizeci de ani, care a readus ?n scen? S?nge albastru, un gest exorbitant ?i riscant din partea lui, pentru care ?i mul?umesc. (Angela Marinescu)De peste patru decenii, Angela Marinescu a r?mas una dintre cele mai excentrice figuri ale poeziei rom?ne?ti, de ne?ncadrat ?n nici o poetic? genera?ionist?. ?n S?nge albastru, excelentul volum de debut din 1969 (care m? face s? m? ?ntreb unde s?nt str?lucitele debuturi de alt?dat?), t?n?ra poet? r?sturna abstractismul panteist ?i livresc à la Nichita St?nescu sau Ana Blandiana ?ntr-un imaginar dens ?i grav, ?nc?rcat de fantasme sexuale ?i funerare. Simbolurile ascensiunii, ale tinere?ii ?i ale purit??ii, tipic ?aizeciste, f?ceau loc unui con?inut poetic ponderabil ?i impudic. Ce ?mp?rt??ea poezia Angelei Marinescu cu versurile colegilor de genera?ie era, poate, doar o anumit? calofilie barbian? a formei, la care va renun?a pe parcurs. Cu optzeci?tii are autoarea Blindajului final ?i mai pu?ine lucruri ?n comun, c?ci formula ei poetic? e tot ce poate fi mai str?in ?nscen?rilor textuale. E explicabil, a?adar, faptul c? tocmai postura de outsider o recomand? pe Angela Marinescu drept mam? absolut? a autenticismului rom?nesc. (Alex Goldi?)

Roderigo, a rich and dissolute gentleman, complaining to Iago, an ensign, that Iago has not told him about the secret marriage between Desdemona, the daughter of a Senator named Brabantio, and Othello, a Moorish general in the Venetian army. He is upset by this development because he loves Desdemona and had asked her father for her hand in marriage.

Gulliver sets out as captain of a ship, but after the mutiny of his crew and a long confinement in his cabin, he arrives in an unknown land. This land is populated by Houyhnhnms, rational-thinking horses who rule, and by Yahoos, brutish humanlike creatures who serve the Houyhnhnms. Gulliver sets about learning their language, and when he can speak he narrates his voyages to them and explains the constitution of England. He is treated with great courtesy and kindness by the horses and is enlightened by his many conversations with them and by his exposure to their noble culture.

For Epicurus, the purpose of philosophy was to attain the happy, tranquil life, characterized by peace and freedom from fear, the absence of pain, and by living a self-sufficient life surrounded by friends. He taught that pleasure and pain are the measures of what is good and evil; death is the end of both body and soul and should therefore not be feared; the gods neither reward nor punish humans; the universe is infinite and eternal; and events in the world are ultimately based on the motions and interactions of atoms. Although much of Epicurus' written work has been lost, the remaining principle doctrines and his letters featured in this book provide an insight into the Epicurean school of thought, which was originally based in the garden of his house and thus called The Garden.

Esmeralda, a beautiful Gypsy street dancer with a kind and generous heart, captures the hearts of many men, including those of Captain Phoebus and Pierre Gringoire, a poor street poet, but especially Quasimodo and his adoptive father, Claude Frollo, the Archdeacon of Notre Dame. Frollo is torn between his obsessive lust and the rules of the church. He orders Quasimodo to kidnap her, but the hunchback is captured by Phoebus and his guards, who save Esmeralda.

Tom Sawyer lives with his Aunt Polly and his half-brother, Sid. One day Tom, his friend Joe Harper, and Huck Finn decide to become pirates. The three find a raft and establish camp on Jackson's Island, where they enjoy a carefree life of fishing, swimming, and playing. When a steamboat passes by firing cannons over the water, the boys realize that they are presumed to be drowned. Tom sneaks home at night in order to leave Aunt Polly a reassuring note that they are all right, but he changes his mind when he overhears that church services are planned for the deceased boys if they are not found by Sunday. The funeral services are secretly attended by the boys, and all rejoice when the dead boys casually stroll down the aisle.

Join Mark Twain on his trip on board a steamboat from St. Louis to New Orleans. He describes the competition from railroads, and the new, large cities, and adds his observations on greed, gullibility, tragedy, and bad architecture. The book also introduces a brief history of the river as reported by Europeans and Americans, beginning with the Spanish explorer Hernando de Soto.

A Yankee engineer from Connecticut is accidentally transported back in time to the court of King Arthur, where he fools the inhabitants of that time into thinking he is a magician—and soon uses his knowledge of modern technology to become a magician in earnest, stunning the English of the Early Middle Ages with such feats as demolitions, fireworks and the shoring up of a holy well. He attempts to modernize the past, but in the end he is unable to prevent the death of Arthur and an interdict against him by the Catholic Church of the time, which grows fearful of his power.

Once upon a time in a certain country there lived a king whose palace was surrounded by a spacious garden. But, though the gardeners were many and the soil was good, this garden yielded neither flowers nor fruits, not even grass or shady trees. The King was in despair about it, when a wise old man said to him...

There was once upon a time a couple of folks who had a son called Halvor. Ever since he had been a little boy he had been unwilling to do any work, and had just sat raking about among the ashes. His parents sent him away to learn several things, but Halvor stayed nowhere, for when he had been gone two or three days he always ran away from his master, hurried off home, and sat down in the chimney corner to grub among the ashes again...

The Pathfinder shows Natty at his old trick of guiding tender damsels through the dangerous woods, and the siege at the blockhouse and the storm on Lake Ontario are considerably like other of Cooper's sieges and storms. Natty, in this novel commonly called La Longue Carabine, keeps in a hardy middle age his simple and honest nature, which is severely tested by his love for a young girl. She is a conventional heroine of romance. A certain soft amiability about her turns for a time all the thoughts of the scout to the world of domestic affections.

Sherlock, one of the greatest detectives of all time. This Fractal Press edition features complete collection of the four Sherlock Holmes novels, including: A Study in Scarlet, The Sign of the Four, The Hound of the Baskervilles, The Valley of Fear.

A collection of most well known stories by Nathaniel Hawthorne. The title Twice-Told Tales, is based on a line from William Shakespeare's The Life and Death of King John: Life is as tedious as a twice-told tale. The collection was considered as one of the most influential for its time and Hawthorne praised for purity and effectiveness of thought.

Richard Mutimer is a young lower-class working-man who unexpectedly inherits a large fortune. He becomes the leader of a socialist movement and decides to use his inheritance to set up a cooperative factory. However, his new wealth and power serve to highlight the defects of his character and he begins to treat his workers harshly, as well as abandoning the girl of his own station to whom he had been engaged.