THE Spanish peninsula, separated from France on the north by the Pyrenees, and bounded on the three remaining sides by the Mediterranean Sea and the Atlantic Ocean, con-tains an area of 225,600 square miles, being a little larger than France. Nature has reared a very formidable barrier between Spain and France, for the Pyrenees, extending in a straight line 250 miles in length, from the Bay of Biscay to the Mediterranean, and often rising in peaks more than ten thou-sand feet in height, offer but three defiles which carriages can traverse, though there are more than a hundred passes which may be surmounted by pedestrians or the sure-footed mule. The soil is fertile; the climate genial and salubrious; and the face of the country, diversified with meadows and mountains, presents, in rare combination, the most attractive features both of loveliness and sublimity.?History does not inform us when and how this beautiful peninsula—called Hispania by the Romans—first became in-habited. Whether the earliest emigrants crossed the straits of Gibraltar from Africa, or came from Asia, coasting the shores of the Mediterranean, or descended from France through the defiles of the Pyrenees, can now never be known. The first glimpse we catch of Spain, through the haze of past ages, reveals to us the country inhabited by numerous barbaric tri-bes, fiercely hostile to each other, and constantly engaged in bloody wars. The mountain fastnesses were infested with robber bands, and rapine and violence everywhere reigned. The weapons grasped by these fierce warriors consisted of lances, clubs, and slings, with sabres and hatchets, of rude fashion but of keen edge. Their food was mainly nuts and ro-ots. Their clothing consisted of a single linen garment, girded around the waist; and a woollen tunic, surmounted by a cloth cap, descended to the feet. As in all barbarous nations, the hard work of life was performed by the women.??The names even of most of these tribes have long since perished; a few however have been transmitted to our day, such as the Celts, the Gallicians, the Lusitanians, and the Iberians. Several ages before the foundations of Rome or of Carthage were laid, it is said that the Phoenicians, exploring in their commercial tours the shores of the Mediterranean, established a mercantile colony at Cadiz. The colonists growing rich and strong, extended their dominions and founded the cities of Malaga and Cordova. About 800 years before Christ, a colony from Rhodes settled in the Spanish peninsula, and established the city of Rosas. Other expeditions, from various parts of Greece, also planted colonies and engaged in successful traffic with the Spanish natives.??Four hundred years before Christ, the Carthaginian republic was one of the leading powers, and Carthage was one of the most populous and influential cities on the globe. The Carthaginians crossed the narrow straits which separate Africa from Spain, landed in great strength upon the Spanish peninsula, and, after a short but severe conflict, subdued the foreign colonies there, brought the native Spaniards into subjection, and established their own supremacy over all the southern coast. Cadiz became the central point of Carthaginian power, from whence the invaders constantly extended their conquests. Though many of the interior tribes maintained for a time a sort of rude and ferocious independence, still Carthage gradually assumed dominion over the whole of Spain.??In the year 235 B.C., Hamilcar, the father of the illustrious Hannibal, compelled nearly all the tribes of Spain to ack-nowledge his sway. For eight years Hamilcar waged almost an incessant battle with the Spaniards. Still it was merely a military possession which he held of the country, and he erected Barcelona and several other fortresses, where his soldiers could bid defiance to assaults, and could overawe the surrounding inhabitants.

Referindu-se la Pesc?ru?ul ?ntr-o scrisoare din octombrie 1895, Cehov nota, ?ntre altele: ?Scriu o pies? pe care probabil nu o voi termina p?n? la sf?r?itul lui noiembrie. O scriu nu f?r? pl?cere, de?i m? tem de conven?iile scenei. E o comedie, exist? trei roluri pentru femei, ?ase pentru b?rba?i, patru acte, peisaje (priveli?tea unui lac), o mul?ime de conversa?ii despre literatur?, pu?in? ac?iune, mult? iubire“. Premiera s-a dovedit dezastruoas?, editorul s?u aduc?ndu-i acuze ca, pild?, la?itatea evident?, caracterul din cale afar? de feminin. Con?tient de geniul s?u, Cehov riposteaz?: ?De ce aceast? calomnie? Dup? reprezenta?ie am luat cina la Romanovi. Pe cuv?ntul meu de onoare. Apoi m-am dus la culcare, am dormit s?n?tos ?i a doua zi am mers acas? f?r? a suspina vreo nemul?umire. Dac? a? fi fost un la?, a? fi alergat de la un editor la altul ?i de la un actor la altul, i-a? fi implorat s? fie ?ng?duitori ?i a? fi petrecut dou? trei s?pt?m?ni ?n Petersburg, agit?ndu-m? cu Pesc?ru?ul meu, cu emo?ie, cu o transpira?ie rece ?n lamenta?ii. Am ac?ionat at?t de rece ?i de responsabil precum un om care a f?cut o ofert? ?i apoi a fost ?nt?mpinat cu un refuz ?i nu mai are nimic altceva de f?cut dec?t s? plece. ?ntr-adev?r, vanitatea mea a fost n?ucit?, dar ?ti?i, nu a fost o lovitur? din senin. A?teptam un e?ec ?i m? preg?tisem pentru el precum te-am prevenit cu o absolut? sinceritate“.

Cartea lui Dan Dungaciu se individualizeaza prin originalitatea metodei sale: logistica. Sociologia este, prin excelenta, o "stiinta de spate", cum ar spune logisticienii, adica o stiinta care serveste marilor incordari colective (ofensive sau defensive) pe o durata anumita. Dan Dungaciu propune, in acest sens, cel putin trei procedee de cercetare a sociologiei la scara unei epoci si a unei arii de civilizatie, cea europeana in acest caz: a) "centrele logistice ale gandirii sociale" (care sustin retelele sociologiei); b). "Harta logistica a sociologiei" (romanesti in acest caz); c). Seria teoriilor reprezentative pentru cateva dintre temele dominante ale sociologiei interbelice. Modelul lecturii dezvaluie o fata surprinzatoare a uneia dintre cele mai spectaculoase manifestari ale sociologiei in secolul XX: sociologia romaneasca interbelica. Istoria logistica a sociologiei romanesti reconstituie astfel una dintre secventele de mare tensiune creatoare ale dramei neamului romanesc in secolul al XX-lea, ceea ce face din cartea lui Dan Dungaciu una de exceptie.

Vreau s? cred c? drumul lui Eugenio Barba este cel ?n care ?nt?lne?te copacul de care at?rn? pe creanga cea mai de sus un m?r de aur ?i f?r? s? ?i pese de cei din jurul lui, de privirile lor arogante sau sc?nteind a dispre?, se ca??r? ?n copac, ?n plin? lumin? de zi, ?i culege m?rul. M?rul norocos al destinului. Curaj, perseveren??, credin?? de nezdruncinat ?n vocea l?untrului care mereu ?i ?opte?te drumul pe care s?-l urmeze, c?ci este drumul lui.Eugenio Barba, vizionar, reformator, artist, dramaturg-regizor, maestru, scriitor, ?n dramaturgia sa, ?n cuvintele sale imortalizate ?n reflec?ii asupra sensului ?i condi?iei artei teatrului ?i a artistului, ?n cercet?rile de natur? artistic? ?i ?tiin?ific?, ?n laboratorul de teatru, sesiunile ?colii Interna?ionale de Antropologie Teatral? forjeaz? un act artistic unificator prin coprezen?e ale contrariilor, ?ntrup?ri ale simultaneit??ilor, combin?ri temporale ?i spa?iale, dintre trecut ?i viitor, dintre Est ?i Vest, declan??nd ?o revolu?ie copernician? f?r? de care ?tiin?a teatrului de la sf?r?itul secolului XX ar fi incomprehensibil?“. (Diana Cozma)

O carte pasionant i minuios documentat.“ – Le Figaro Littéraire Dac exist o dinastie care s ntrupeze Europa, aceea este Casa de Habsburg“, scrie Jean des Cars n debutul acestei cavalcade pasionante prin istoria zbuciumat a Europei. Destinul prodigios al Habsburgilor ncepe, n cheie minor, n secolul al XI-lea, ntr-o fortrea situat n cantonul elveian Aargau, prinde aripi n 1273, odat cu alegerea, cu totul neateptat, a contelui Rudolf de Habsburg ca mprat al Sfntului Imperiu German, i i ncheie epopeea monarhic la Schnbrunn, pe 11 noiembrie 1918, cnd Carol al IV-lea semneaz actul de renunare la coroana imperial a Austriei. Vreme de apte secole, Habsburgii au dominat o mare parte a Europei, a Orientului Apropiat i a Americii de Sud. Cuceritorul Carol Quintul, reformatoarea Maria Tereza, Franz Joseph i legendara sa soie Sisi, Zita, suverana datoriei, sunt doar cteva dintre figurile emblematice ale acestei familii excepionale, care a marcat istoria. Nendoielnic, dispariia lor semnaleaz prbuirea unei lumi, dar numele lor rmne venic sinonim cu nflorirea artelor, grandoarea politic i identitatea european. Pentru alctuirea acestui volum incitant, n care faptul istoric documentat se ntlnete fericit cu excursul jurnalistic profesionist i bine calibrat, dar i cu o anecdotic ncnttoare, Jean des Cars, talentat raconteur i recunoscut cronicar al marilor monarhii europene, a consultat arhive, a vizitat toate locurile-reper ale dinastiei, a realizat interviuri i a cules mrturiile inedite ale mprtesei Zita i ale arhiducelui Otto de Habsburg. Istoria este plin de maiesti individuale, ns Habsburgii ntruchipeaz maiestatea dinastic. [...] A ajunge s nu mai constitui doar o familie, s nu mai reprezini doar o ar, ci un agregat de naiuni, a stpni jumtate din Europa i o mare parte din America, a purta o coroan mai grea chiar dect coroana Imperiului Britanic, dar a te plimba, n acelai timp, prin Prater, cu o umbrel sub bra, iat un spectacol pe care omenirea nul va mai vedea vreodat.“ – Paul Morand n 1919, prbuirea imperiilor i, apoi, o redivizare geografic arbitrar elimin de la conducere familii vechi i puternice, cum ar fi Romanovii, Hohenzollernii i Habsburgii. Dup veacuri de prestigiu i influen, vechile case domnitoare sunt terse de pe hart, asasinate sau surghiunite. Dar, n timp ce familiile imperiale din Rusia i din Germania au fost nevoite, ulterior, s se mulumeasc, dup caz, cu nostalgii discrete, compromisuri regretabile sau reabilitri tardive, Habsburgii au luptat mpotriva anihilrii progresive la care erau supui, ripostnd chiar fa de ostracizarea care le era impus. Nu fr eforturi sau adversiti umilitoare, ei au reuit s triasc, s i refac imaginea, s existe din nou, s impun respect fa de numele lor nainte de anii ’40 i s redobndeasc un loc att n memoria vechii Europe, ct i n noua construcie european, ceea ce este un lucru excepional.“ – Jean des Cars

Habsburgi, Windsori, Romanovi, Hohenzollerni, familii regale ale Belgiei, Olandei, Italiei, Iugoslaviei, Bulgariei, Rom?niei sau Greciei – monarhiile europene s-au aflat ?n inima celor dou? R?zboaie Mondiale.?ntr-o incursiune istoric? fascinant?, punctat? de portrete, anecdote, momente-cheie, ?nt?lniri decisive, jocuri de alian?e, Jean des Cars ne introduce ?n culisele cur?ilor europene prinse ?n v?rtejul celor dou? conflagra?ii care au zguduit secolul al XX-lea.?Jean des Cars, eminent specialist al marilor dinastii europene, realizeaz? – ?ar? dup? ?ar?, deceniu dup? deceniu – un expozeu al faptelor istorice marcante, construind o lucrare plin? de vivacitate ?i bine documentata, o lectura cu at?t mai captivanta, cu c?t cele aproape 170 de subcapitole care o compun istorisesc, fiecare ?n parte, o adev?rat? poveste." - Le Figaro Magazine?Una dintre cele mai bune c?r?i ale autorului ?i un succes de libr?rie: urm?rim pe parcursul acestor conflicte comportamentele monarhilor, majoritatea ?nrudi?i ?ntre ei. Un secol de istorie a marilor familii, a destinelor europene, iar pentru Europa de Est, o memorie reg?sit?." - Valeurs Actuelles?n vara lui 1914, Europa este majoritar monarhic?: din dou?zeci ?i dou? de state, nou?sprezece sunt regate, imperii, principate sau mari ducate. Ast?zi, nu au mai r?mas dec?t zece. Primul R?zboi Mondial provoac? pr?bu?irea a patru imperii (Germania, Rusia, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman), iar al Doilea spulber? patru regate (Italia, Iugoslavia, Rom?nia, Bulgaria).Cine erau ace?ti suverani? Dar femeile care le ?mp?rt??eau destinul?De la ambi?ie la orbire, de la curaj la sl?biciune, de la gelozie la abnega?ie, care au fost triumfurile ?i e?ecurile lor? Cum ?i-au tr?it gloria, dramele, cum s-au confruntat cu ascensiunea extremismelor interbelice, cu apari?ia totalitarismelor? Erau con?tien?i de consecin?ele gesturilor lor? Sau au fost incapabili s? stopeze avansul na?ionalismelor? Care au fost vie?ile lor personale, iubirile ?i pasiunile secrete? Ace?ti monarhi, care se vor alia, se vor ?nfrunta ?i uneori tr?da, sunt to?i ?nrudi?i, uni?i prin leg?turi de s?nge ?i matrimoniale. Astfel, ?r?zboiul regilor" va fi o incredibil? reglare de conturi familial? – la scar? continental?, apoi mondial?.

Materialele reunite in acest volum reprezinta o suma de contributii si studii publicate in ultimii ani. Toate materialele au fost selectate pentru a corespunde titlului stabilit: BATALIA PENTRU BASARABIA. Este explicabil de ce, in atare conditii, preocuparile colectivului de autori s-au concentrat asupra epocii celui de-al Doilea Razboi Mondial, cu predilectie tratand sfartecarea teritoriala a Romaniei Mari in 1940 sau rolul si locul Maresalului Ion Antonescu in reluarea luptei nationale pentru eliberarea Basarabiei de sub dominatia Imperiului Rosu stalinist, dupa 1941. Nu au fost neglijate nici anume fapte si consideratii din rastimpul 1945-1989, cand batalia s-a desfasurat indeosebi pe plan politico-diplomatic, dar si ideologic ori istoriografic.

n iunie 2015 am publicat n revista Permanene” (nr. 6) articolul Vladimir Tismneanu - ieri i azi”, motivat de faptul c Preedintele Comisiei Prezideniale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romnia a devenit brusc un atacator al celor susinute n Raportul Final al Comisiei pe care a prezidat-o. Pn n prezent nu exist niciun fel de opinie a dlui Tismneanu i nici a celor de la Institutul Elie Wiesel” - MCA referitor la acest punct de vedere.

Lucrarea inedit? a lui Nathan Belofsky se concentreaz? asupra ideilor ?i practicilor medicale acceptate de-a lungul veacurilor, pe scar? larg?, ale doctorilor reali, nu ale vracilor ?i aproape to?i doctorii men?iona?i erau figuri medicale importante ale acelor vremuri. Autorul prezint? c?teva dintre cele mai r?sp?ndite practici ?ocante sau ?ndoielnice din fiecare epoc?, ?ncep?nd cu Antichitatea ?i continu?nd cu Evul Mediu, Rena?terea, perioada modern? ?i secolul al XX-lea. Cartea se afl? sub semnul insolitului ?i readuce la via?a, ?ntr-o manier? narativ? ?i deseori umoristic?, momente mai pu?in cunoscute din istoria medicinei. ,,Cartea este o comoar? de fapte uluitoare.“Los Angeles Examiner

O analiz? metodic? ?i patima?? a cumplitei dictaturi ro?ii de care a avut parte Rom?nia. Atitudinea elitelor fa?? de tiran ?i fa?? de clica sa. ?n ce masur? suntem vinova?i? La?itatea este oare una dintre caracteristicile definitorii ale c?rturarului rom?n? La aceste ?i multe alte ?ntreb?ri r?spunde profesorul de filosofie, Ion Iano?i – un veritabil model european. Cartea e destinat? studen?ilor, elevilor, profesorilor, precum ?i publicului larg de cititori.

The Code of Hammurabi (Codex Hammurabi) is a well-preserved ancient law code, created ca. 1790 BC (middle chronology) in ancient Babylon. It was enacted by the sixth Babylonian king, Hammurabi. One nearly complete example of the Code survives today, inscribed on a seven foot, four inch tall basalt stele in the Akkadian language in the cuneiform script. One of the first written codes of law in recorded history. These laws were written on a stone tablet standing over eight feet tall (2.4 meters) that was found in 1901.

Cartea pe care o ?ine?i ?n m?n? este periculoas?. Incomod?, scor?oas?, incendiar? fiind, ?n mod cert, va deranja unele personaje, nelipsite de importan??, din arena politicii rom?ne?ti, care confund? adeseori politica cu diletantismul, tr?d?nd interesele sus?inute cu at?ta patos ?n campaniile electorale. ?n mod sigur, Nu tr?da?i, v? rog! va alarma edilii capitalei ce se ?ntrec ?n a distruge ?micul Paris“ de pe vremuri. Aceast? carte, a?adar, va deranja nu pu?in? lume prin scenele din via?a social-politic? post-decembrist?, cu at?t mai mult, cu c?t umorul ?fichiuitor nu-i este str?in nici pe departe autorului. Nici deta?area…

Marele romancier face o incursiune ?n trecutul nu foarte ?ndep?rtat al Rom?niei, trat?nd anii dictaturii ro?ii f?r? p?rtinire, ?ncerc?nd o radiografie crud?, impar?ial? ?i – lucru extrem de rar ?n Balcani – radical? a unei jum?t??i de secol de istorie.Cartea e destinat? studen?ilor, elevilor, profesorilor, precum ?i publicului larg de cititori.

Cred ?n sensibilitatea publicului fa?? de un teatru al ideilor, dar ?i fa?? de un teatru de ac?iune fidel formelor clasice. Cu riscul de a fi considerat un manierist, accept aceast? etichet?, dac? ?mi aleg drept modele nume ca Montherlant, Camus, Vallejo sau Camil Petrescu. Am ?ncercat s? tratez una dintre marile teme ale dramaturgiei universale, care ?ncepe cu vechii greci ?i se ?mpline?te ?n teatrul clasic francez: conflictul dintre datorie ?i pasiune. Drama apare atunci c?nd cele dou? imperative devin divergen?e ?i ea se poate reg?si ?i azi de la marii lideri politici la oamenii de r?nd. Dar pentru a o ilustra am ales varianta teatrului istoric, deoarece (pentru a-l cita pe Henri Rochefort ) ?viitorul, ?n momentul de fa??, pare at?t de sumbru, ?nc?t am sim?it s? m? hr?nesc o vreme cu trecutul". Drama personajelor mele, fie c? este vorba despre Ugo, fie c? este vorba despre printul Rudolf, este e?ecul ?nregistrat ?n ?ncercarea de a le g?si un liant, de a le ?mp?ca. Am v?zut ?n Rudolf de Habsburg un adev?rat profet al lumii moderne… care a prev?zut toate catastrofele secolului al XX-lea ?i a ?ncercat s? orienteze politica austriaca ?ntr-o alta direc?ie. Dar via?a sa privat?, departe de a fi un model, a dejucat acest plan. El dispare pentru c? nu-?i mai g?se?te locul ?n lumea lui, ?n timp ce Ugo d’Este ??i accept? sf?r?itul din acela?i motiv. (Corneliu ?enchea)

Toate popoarele sunt preocupate de identitatea lor, dar la rom?ni aceast? chestiune a ?mbr?cat forme speciale. Rom?nii, locuitori p?n? ?n epoca modern? ?n dou? principate autonome supuse Por?ii Otomane ?i r?vnite de mul?i al?i vecini, dar tr?itori ?i ?n vaste provincii ocupate de unguri, de austrieci, de ru?i ?i de turci, pierdu?i ?n mijlocul at?tor str?ini rapace, s-au ?ntrebat, parc? mai mult dec?t al?ii, de unde vin ?i cine sunt ei. P?n? la urm? ?ns?, toate popoarele mici, lovite de soart? ?i l?sate la cheremul celor mari, au asemenea preocup?ri, transformate uneori ?n adev?rate obsesii. (Ioan-Aurel Pop)

Imaginea Romaniei prin turism, targuri si expozitii universale, in perioada interbelica, este titlul unei noi carti extrem de interesante, adresata atat specialistilor cat si publicului larg. Lucrarea elaborata de dr. Claudiu-Alexandru Vitanos reprezinta bilantul unor eforturi sistematice ale autorului de cercetare a modului in care a fost elaborata politica nationala privind dezvoltarea turismului si, totodata, politica de promovare a Romaniei prin intermediul targurilor si expozitiilor universale de-a lungul deceniilor interbelice.

Lucrarea abordeaz? cele mai relevante manifest?ri ale modernismului literar interbelic, propun?nd spre analiz? reprezentan?i ai poeziei (George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Tudor Arghezi), ai prozei (Anton Holban, Camil Petrescu, Max Blecher, Mircea Eliade), tendin?ele ?i mi?c?rile coagulate ?n jurul marilor reviste interbelice (Sbur?torul, Contimporanul, 75 H.P., Integral). Volumul se adreseaz? elevilor de liceu care doresc s?-?i aprofundeze cuno?tin?ele referitoare la una dintre cele mai importante v?rste literare rom?ne?ti, miz?nd ?i pe redescoperirea cititorului avizat, dornic s?-?i sus?in? punctele de vedere, s?-?i modeleze gustul estetic ?i s? descopere modele, ierarhii, valori.

Cartea este rezultatul anchetelor desf??urate ?n paginile revistei Contemporanul – anchete ce au abordat o problema delicat?, ocolit? de nu pu?ini c?rturari: ?Problema evreiasc?". Se pronun?? pe marginea acestei disputate teme actuale personalit??i ca, de pild?, Dumitru ?epeneag, Matei C?linescu, Ion Vianu, Irina Cajal, Ion Iano?i, Nicolae Breban, ?i nu pu?ini al?i importan?i actan?i ai vie?ii sociale, politice ?i culturale din Rom?nia de azi.Un manual indirect de istorie, cartea e destinata studen?ilor, elevilor, profesorilor, precum ?i publicului larg de cititori.

Conservatorismul pragmatic, conservatorismul lui David Hume, Edmund Burke i, n secolul XX, al lui Michael Oakeshott, se deosebete profund de reacionarism i de ultraconservatorismul virulent. Un conservator pragmatic este un om care gndete fr mituri caluzitoare i fr adevruri absolute, ce confisc i paralizeaz inteligena; este un adversar, i nu un adept, al utopiilor inverse, care aspir la restaurarea trecutului. El este un adept al moderaiei i al gradualismului – nu pentru ca ar avea oroare de schimbrile profunde, ci pentru ca tie c nimic important, nrdcinat ntr-o form de via omeneasc, nu poate fi schimbat brusc. Se comite adesea o confuzie ntre conservatorismul pragmatic i radicalismul de dreapta. Dar este vorba de o eroare de neiertat, cci cele doua forme ale Dreptei se opun diametral: Ostilitatea fa de radicalism, ostilitatea nencetat, implacabil, este definiia esenial a conservatorismului (Robert Cecil, Marchiz de Salisbury). Au existat i n Romania figuri celebre apropiate conservatorismului pragmatic, spre exemplu P. P. Carp. ns, din pcate, tradiia autohton este dominat de radicalismul de dreapta, ilustrat (virulent) de Eminescu i (seren) de Maiorescu, iar ulterior de generaia rtcit: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Cioran i Noica.“ (Adrian-Paul Iliescu)

Mit jelent az, hogy széls?jobboldal? Kikkel szimpatizálnak és mit képviselnek az újhungaristák? Mit jelképez a 88-as szám? Miféle ideológia áll a széls?jobboldali irányzatok hátterében? Mikor és miért válnak sikeressé a radikálisok? K?tetünk ezeken a kérdéseken kívül arra is választ ad, hogy melyek voltak a magyar széls?jobboldali mozgalmak megszületésének hazai el?zményei, külf?ldi szellemi el?képei és testvérmozgalmai. Mindemellett rávilágít a széls?jobboldaliság kritériumaira az irányzat 1919-es születését?l napjainkig, és feltárja a széls?jobboldali szubkultúrák változatos, markáns ismertet?jegyeit. A Jobbik és a Magyar Gárda tevékenységéig ível? áttekintés azt is megmutatja, milyen sokszín? jelenség a magyarországi széls?jobboldal, pontosabban az a radikális politikai mozgalmakat t?m?rít? gy?jt?fogalom, amelyet ma így szokás nevezni. A szerz?, PAKSA RUDOLF 1981-ben született Ajkán, az ELTE-n doktorált t?rténelemb?l és 2009 októberét?l az MTA T?rténettudományi Intézetének a munkatársa. ?rdekl?dési területe a modern kori magyar t?rténelem; kutatásai súlypontja a 19–20. századi historiográfia, a régi E?tv?s Collegium, valamint a Horthy-kori széls?jobboldali irányzatok.

UNGV?RY KRISZTI?N és TABAJDI G?BOR rendhagyó útikalauza a 20. század politikai diktatúrái és legmegrázóbb t?rténelmi eseményei mentén veszi lajstromba Budapest emlékeit. A szerz?páros olyan f?városi helyszíneket mutat be olvasóinak, amelyek jobbára ismeretlenek a turisták el?tt, a városlakók számára pedig már a félmúlt homályába vesznek. A fiatal kutatók budapesti sétáin feltárulnak az 1919-es Tanácsk?ztársaság és az azt k?vet? fehérterror, a német megszállás, a nyilas rémuralom és a zsidóüld?zés, a világháborús f?város, a szovjet megszállás és a Rákosi-diktatúra, az 1956-os forradalom és szabadságharc, végül a Kádár-korszak elfeledett vagy épp szándékosan titokban tartott t?rténeti helyszínei és emlékhelyei. Az egyes t?rténelmi eseményekhez k?thet? szobrok és m?emlékek kapcsán a szerz?k múlt és jelen emlékezetpolitikai t?rekvéseit is áttekintik. A t?rténészpáros kíméletlen és fájdalmas ?szinteséggel mutat rá: a múlt századi véres diktatúrák emlékei jel?letlenül bár, de ma is ott kísértenek a f?város utcáin – ideje lenne hát mindenkinek megismerni ?ket. UNGV?RY KRISZTI?N 1969-ben született Budapesten. Tanulmányait az ELTE BTK t?rténelem-német szakán végezte. Budapest ostromát feldolgozó doktori disszertációja k?nyv formájában is megjelent, és számos hazai, illetve külf?ldi kiadást megélt. 2001-t?l az 1956-os Intézet tudományos munkatársa, t?bb nemzetk?zi tudományos testület tagja. Kutatási területe a 20. század politika- és hadt?rténete, a széls?jobb mozgalmak, valamint az állambiztonság t?rténete. TABAJDI G?BOR 1980-ban született Budapesten. Az ELTE B?lcsészettudományi Karán t?rténelmet, politikaelméletet és filozófiát tanult. Jelenleg az Országos Széchényi K?nyvtár 1956-os Intézetének munkatársa. Eddig f?ként a 20. századi Magyarország politikat?rténetével kapcsolatos publikációi jelentek meg. F? kutatási területei: a magyar állambiztonsági szervek, illetve a pártállami rendszer m?k?désének t?rténete. A fiatal kutatókat t?m?rít? ?Fehér Hollók” munkacsoport koordinátora.