Cititorul va avea surpriza de a descoperi aici un nou Stendhal, un Stendhal al istoriei politice. El a fcut aceste, din pcate, neterminate nsemnri despre Napoleon, n doua etape, la un interval de aproape douzeci de ani ntre ele. Tot ce a scris n cursul acestor dou tentative a fost adunat sub titlul general de Napoleon n aceste dou volume dintre care primul: Viaa lui Napoleon, a fost scris la Milano, n 1817-1818; cel de-al doilea: Mrturii despre Napoleon, la Paris, n 1836-1837. N-ar trebui totui s se cread ca Beyle (nsoindu-l ca ofiter pe Napoleon n campania din Germania, Henri Beyle i-a ales pseudonimul de la micul ora Stendhal, unde fusese o vreme ncartiruit – n.t.) a luat pana n mna numai sub impulsul evenimentelor, animat de entuziasmul admiraiei fa de Napoleon i indignat totodat de a vedea n Frana o att de mare lips de recunotin fa de un brbat att de mare. Nu, dorina lui de a fi istoric, n-a spune chiar vocaia lui, dateaz de mai nainte. La nti frimaire an XI (22 noiembrie 1802), n toiul pasiunii poetice a vrstei, el i nota n carnet proiectul de a ntreprinde trei lucrri n proz: Istoria lui Bonaparte, Istoria Revoluiei i Istoria marilor oameni care au trit n timpul Revoluiei Franceze. i cu mare nelepciune el adaug: a se ncepe aceste trei lucrri la treizeci i cinci ani, adic peste cincisprezece ani. […]Stendhal este deopotriv unul din primii istorici care au scos n eviden principiul moral care susinea faada oficial a regimului, i cum primul Imperiu era ajutat de aceast emulaie care tindea ctre aceleai satisfacii, ctre aceeai nevoie de a strluci, de a se remarca, de se distinge cu orice pre. Pasiune colectiv pentru ilustrarea creaia el ne-a dat exemple gritoare. Imperiul fcea s se nasc toate aceste porniri i sentimente nu numai la francezi, ci deopotriva la toate popoarele unde Napoleon i ducea armatele. Reaciile Italiei, n mod cu totul special, n-au fost nicicnd analizate cu mai mult rafinament dect a fcut-o el.“ (Henri Martineau)

Volumul, prefa?at de ASR Principele Radu al Rom?niei, con?ine texte ce abordeaz? aspecte privind istoria Casei Regale din Rom?nia, precum ?i rolul pe care aceasta l-a avut de-a lungul timpului ?n via?a social? ?i politic? rom?neasc?. Din punct de vedere publicistic, cartea deschide Anul Regal, c?nd se ?mpline?te un secol ?i jum?tate de la fondarea Casei Regale ?i a statului rom?n modern, anul care marcheaz? ?ntemeierea Dinastiei Regale ?i instituirea primei Constitu?ii moderne a statului rom?n.

Un studiu provocator despre un altfel de Macedonski. Informa?ii inedite, aspecte mai pu?in cunoscute din via?a acestui important poet, ce face o incitant? paralela cu Eminescu, sunt menite s?-l repun? ?n luminile rampei pe un creator situat de exege?i ?n umbra literatilor mari. Cartea se adreseaz? elevilor, studen?ilor, precum ?i publicului larg de cititori.

Demontarea mecanismelor secrete ale universului real se face ?n aceste texte cu mult? economie a mijloacelor stilistice, folosite adecvat ?i riguros, cu o precizie aproape geometric?. Demonstra?ia recurge adeseori la artificiul visului, al vedeniei puse ?n contrast cu vederea – de unde ?i titlul volumului – dar f?r? a ceda tenta?iei surrealiste sau onirice, a absurdului gratuit sau a fantaz?rii de dragul fantaz?rii. Descrierea minu?ioas? a realit??ii, dublat? nu o dat? de un discret fior poetic, nu se consum? ?ns? nici ea ca scop ?n sine, ci serve?te drept certificat de autenticitate, confer? coeren?? ideilor c?rora ?ntreaga arhitectura le este subordonat?. Este o proz? dens?, care se cite?te totu?i cu u?urin??, destinat? unui public ?nclinat s? mai r?m?n? pe g?nduri ?i dup? ce a ?nchis o carte.

O simfonie nevrotic? ?n transe poetice nu s-a mai scris. S-a f?cut ?ns? apel la aceast? formul? neconven?ional?, pentru a se ?ncerca o radiografiere a imaginarului poetic, a st?rilor ?i obsesiilor celui condamnat de societate s? se retrag? ?i s? tr?iasc? ?ntr-un turn. Poate este pentru prima dat? c?nd se ajunge ?n Groapa Marianelor a poeziei. Scardanelli, o carte parc? scris? cu g?ndul la marii damna?i, la H?lderlin, Kleist ?i Trakl. George Mor?rel s-a n?scut la data de 22 octombrie 1948, ?n ora?ul Turnu Severin. A absolvit ?coala primar? ?i liceul ?n Turnu-Severin, ?n anul 1966. ?n perioada 1992-1993 este translator de german? pentru firma de construc?ii Betina, ?n Germania. Este, apoi, ?ef de sec?ie ?i director al Arhivei multimedia din cadrul Televiziunii Rom?ne, de unde demisioneaz?, plec?nd la Paris. Urmeaz? cursurile de limba german? ale Facult??ii Sorbona din Paris. ?n perioada 2001-2002 e redactor la Biblioteca Na?ional? a Fran?ei din Paris, neput?nd s?-?i prelungeasc? contractul pe o durat? determinat?. Traduce din francez? pentru Editura Curtea Veche. Iar din 2007 exercit? func?ia de redactor la Editura Curtea Veche. C?r?i: Agen?i ?i supra-agen?i ?n comunism, critic? (2000); Capul poetic, poeme (2004).

“Love thy God, and love Him only,And thy breast will ne’er be lonely.In that One Great Spirit meetAll things mighty, grave, and sweet.Vainly strives the soul to mingleWith a being of our kind;Vainly hearts with hearts are twined:For the deepest still is single.An impalpable resistanceHolds like natures still at distance.Mortal: love that Holy One,Or dwell for aye alone.”De Vere In no province of the vast Roman empire, as it existed in the middle of the third century, did Nature wear a richer or a more joyous garb than she displayed in Proconsular Africa, a territory of which Carthage was the metropolis, and Sicca might be considered the centre. The latter city, which was the seat of a Roman colony, lay upon a precipitous or steep bank, which led up along a chain of hills to a mountainous track in the direction of the north and east. In striking contrast with this wild and barren region was the view presented by the west and south, where for many miles stretched a smiling champaign, exuberantly wooded, and varied with a thousand hues, till it was terminated at length by the successive tiers of the Atlas, and the dim and fantastic forms of the Numidian mountains. The immediate neighbourhood of the city was occupied by gardens, vineyards, corn-fields, and meadows, crossed or encircled here by noble avenues of trees or the re-mains of primeval forests, there by the clustering groves which wealth and luxury had created. This spacious plain, though level when compared with the northern heights by which the city was backed, and the peaks and crags which skirted the southern and western horizon, was discovered, as light and shadow travelled with the sun, to be diversified with hill and dale, upland and hollow; while orange gardens, orchards, olive and palm plantations held their appropriate sites on the slopes or the bottoms. Through the mass of green, which extended still more thickly from the west round to the north, might be seen at intervals two solid causeways tracking their persevering course to the Mediterranean coast, the one to the ancient rival of Rome, the other to Hippo Regius in Numidia. Tourists might have complained of the absence of water from the scene; but the native peasant would have explained to them that the eye alone had reason to be discontented, and that the thick foliage and the uneven surface did but conceal what mother earth with no niggard bounty supplied. The Bagradas, issuing from the spurs of the Atlas, made up in depth what it wanted in breadth of bed, and ploughed the rich and yielding mould with its rapid stream, till, after passing Sicca in its way, it fell into the sea near Carthage. It was but the largest of a multitude of others, most of them tributaries to it, deepening as much as they increased it. While channels had been cut from the larger rills for the irrigation of the open land, brooks, which sprang up in the gravel which lay against the hills, had been artificially banked with cut stones or paved with pebbles; and where neither springs nor rivulets were to be found, wells had been dug, sometimes to the vast depth of as much as 200 fathoms, with such effect that the spurting column of water had in some instances drowned the zealous workmen who had been the first to reach it. And, while such were the resources of less favoured localities or seasons, profuse rains descended over the whole region for one half of the year, and the thick summer dews compensated by night for the daily tribute extorted by an African sun.

Autoarea trece ?n revist? principalele direc?ii din teoria critic? a ultimelor dou? decenii, a c?ror surs? empiric? este literatura publicat? la grani?a dintre secole. Din studiul paralel, al limbajelor teoretice ?i al lumilor fic?ionale, se poate observa omogenitatea epistemic? ?i retoric? a operelor literare apar?in?nd unei faze din istoria literaturii, for?a modelatoare a unui spirit al timpului care se manifest? dincolo de grani?e geo-politice. Totodat?, printr-o lectur? comparatist?, se poate demonstra capacitatea impresionant? a unei literaturi na?ionale de a reface, ?ntr-un timp foarte scurt, leg?turile cu marile centre de cultur? ?i de a ?negocia“ cu succes forme ?i idei literare ale unei epoci comparabile, prin ambi?iile enciclopediste ?i de sinteza, cu Rena?terea. Abordarea are caracter interdisciplinar, la grani?a dintre studiul filologic ?i modelele epistemologice furnizate, ?n epoca numit? a ?complexit??ii“, de ?tiin?a dominant?: fizica cuantic?.

Aceasta tnr scriitoare este animat de o rar pasiune formatoare. A se forma pe sine nseamn totodat a-i forma pe alii. Nu ne mir recursul frecvent al eseistei la modelele formatoare, chiar dac nu este nicidecum vorba de a repeta epigonic experiene consumate. Modelul poate (i trebuie s fie) ntructva jucu. Ion Barbu este, n aceast perspectiv, un magister ludi. Cu o generozitate spontan, Aura Christi i mprtete experienele, e gta s dea sfaturi unor tineri poei, n continuarea celor binecunoscute ale lui Rilke cel din Scrisorile ctre un tnr poet. Iat, aadar, cartea unei autoare cu un destin literar cert. Un destin pe care Aura Christi i-l asum. Mai mult, ea i-l construiete cu orice sacrificiu.“ – Nicolae Balot

Bu ?yküler okuru yüz y?l ?ncesine ta??yarak toplumun hangi evrilmelerden ge?ti?ine ???k tutuyor. Ayn? zamanda 1953’de ba?lay?p 68’lerde sonu?lanan a?alar?n doymak bilmeyen toprak h?rs? yüzünden y?redeki Elmal? Avlan, S??üt ve G?lhisar G?llerinin kurutulup topra??n?n payla??lmas?ndaki e?itsizlikler ve bu durum kar??s?nda y?re insan?n?n duru?u tüm y?nleriyle ele al?n?rken, güncelli?ini yitirmeyen ?evre y?k?mlar?n? g?zler ?nüne serer. Ayr?ca u?runa türküler yak?lan, ?lümüne ya?anan a?k ?yküleri, yüz y?ld?r susmayan türkülerin ?yküsü Gahbe Gen?lik anlat?l?r. Bu y?nüyle halk ?ykücülü?üne yak?n yal?n bir dil kullan?lm??. Co?rafya insanlar? ?ekillendirirken, insanlar da üzerinde ya?ad??? co?rafyaya anlam kazand?r?r. Toplumlar diliyle, ya?ad?klar?yla co?rafyalar?nda ?nemli izler b?rak?r. Bu y?nüyle istedim ki yazd?klar?m co?rafyan?n bir belle?i olsun. Bu ?yküler okuru yüz y?l ?ncesine ta??yarak toplumun hangi evrilmelerden ge?ti?ine ???k tutuyor. Ayn? zamanda 1953’de ba?lay?p 68’lerde sonu?lanan a?alar?n doymak bilmeyen toprak h?rs? yüzünden y?redeki Elmal? Avdan, S??üt ve G?lhisar G?llerinin kurutulup topra??n?n payla??lmas?ndaki e?itsizlikler ve bu durum kar??s?nda y?re insan?n?n duru?u tüm y?nleriyle ele al?n?rken, güncelli?ini yitirmeyen ?evre y?k?mlar?n? g?zler ?nüne sermeye ?al??t?m. Ayr?ca u?runa türküler yak?lan, ?lümüne ya?anan a?k ?yküleri ve yüz y?ld?r susmayan türkülerin ?ykülerini yazd?m. Bu y?nüyle halk ?ykücülü?üne yak?n yal?n bir dille anlatmaya ?al??t?m. “G?l Hikayeleri / Gahbe Gen?lik” size ge?mi?in izlerinde sessiz, sakin ama derin, bir gezinti yapt?raca??n? dü?ünüyorum. ???????????????????????????????????????????????????????????????????????? HAL?L ERDEM 1961 Dirmil-Burdur do?umlu. Gazi ?niversitesi E?itim Fakültesi S?n?f ??retmenli?ini bitirdi. Türk?e B?lümünde lisans tamamlad?. Kar Ayd?nl??????????? (Roman)?????? Fam Yay?nlar? 2014 Dirmil ?mürcüsü (Roman)?????? Fam Yay?nlar?2006- 2014 Goca Meryem????? (Roman)?????? Fam Yay?nlar? 2014 Tokat?????????????????????? (?ocuk Roman?) Kendi Yay?n? 2013 Teke Y?resi Halk ?nan?lar? (Ara?t?rma - inceleme) Kendi Yay?n? 2008 Karacao?lan Gelene?inde Dirmil Güzellemeleri ve ?yküler (Ara?t?rma inceleme) 2011 Alter Yay. Gece Mavisinde A?k???? (?iir)?????? Kendi Yay?n? 1998 Ve Al???ld? ?lüme?????????? (?iir )????? Temmuz Yay?nlar? 1990 Kardan Adam??????? (?ocuk ?iirleri) Kendi Yay?n? 1998 I??k Avc?lar???????????? (?ocuk ?iirleri) Kendi Yay?n?) 2013 ??pten ??rendi?im Hayat?? ?ocuk Kitab?????????????? 2015 G?l Hikayeleri?????????? (?ykü)???????????????????????????????????? 2015 ? ?iir ve yaz?lar?n? Bah?e, Mavi Umut, Bahar, ?al?, ??retmen Dünyas?, Dirmil, Noktam, Bezuvar, süje, Kar dergilerinde yay?nlad?. Beykonak E?itim ve Kültür Vakf? Yirce ?iir Yar??mas?nda. Ne-Var Yok ?iiriyle Birincilik ald?.(2004) Resim ?al??malar?n? da yürüten Halil ERDEM 3 ki?isel, 25 karma resim sergi etkinli?inde bulundu.

Aceste Stampe din Germania se datoresc unui poet român de o ascu?it? sensibilitate. Este, de fapt, un jurnal personal, în parte – dar numai în parte – echivalent cu ceea ce în veacul al XIX-lea s-au dovedit a fi Confesiunile unui copil al secolului . Totul, îns?, se cere a fi privit mutatis mutandis, ?inând seama de spiritul diametral opus al veacului nostru. Dumitru Stancu este un sensibil, dar nu un sentimental în genul lui Musset . În rest, ni se înf??i?eaz? ca un intens f?uritor de atmosfer?, îndeosebi dramatic?. ?i aici iar??i trebuie s? accentu?m o anumit? distinc?ie fa?? de trecut. Ceea ce era atmosfer? liric?, în veacul al XIX-lea, cap?t? intensitatea tensionat? de atmosfer? dramatic? în veacul nostru cutreierat de cataclisme istorice f?r? precedent.

Cea mai inconfortabil? carte a anului editorial 2009. (?tefan Borbely)Tr?darea criticii este o excelent? nara?iune eseistic?, o nara?iune subiectiv?, inevitabil iritant? (fiind vorba de via?a literar? ?i de opiniile radicale ale unui prozator care nu ezit? s? scrie ceea ce crede despre colegii s?i), cu portrete ce se ?in minte, uneori foarte crude, alteori luminoase, dominate de superlative… Meritul ei, dincolo de calit??ile literare, este acela de a deschide o dezbatere real? despre via?a noastr? literar? ?n care grupurile se confrunt? ?i ??i confec?ioneaz? propria istorie ?i propria mitologie. Nicolae Breban vine ?i tulbur? apele, enerv?nd, probabil, pe mul?i, dac? nu pe to?i. (Eugen Simion)Cartea lui Breban e una puternic?, neconcesiv?, sulfuroas?, emo?ionant? prin miza ei optimist?, prin militantismul ei pa?optist ?i prin dorin?a autorului de a ?nfrunta prejudec??ile ?i ridicolul ?n numele idealului tinere?ii lui, care era idealul autonomiei esteticului, ?n numele marii crea?ii – spre care a aspirat continuu – ?i ?n numele na?iunii romane, de care nu ?i e ru?ine s? vorbeasc?. Dar e o carte greu de clasat. Surprinz?toare prin oralitatea ei debordant?, prin colocvialitatea ei dezl?n?uit?. (…) Seam?n? cu un aeropag al destinelor tr?date, preschimbat ?n pledoarie ?i discurs de ?mb?rb?tare. ?i, totu?i, ceva, ?n ?inuta de condotier a autorului m? ?ndeamn? s? asociez discursul acestei c?r?i cu acela al unui general rom?n dup? o b?t?lie pierdut? sau indecis?, undeva ?n Nordul germanic, sau ?n fa?a altei b?talii care ar trebui cu orice pre? c??tigat?. (…) ?ntregul discurs se ?ntemeiaz? pe ideea de dec?dere a spiritului ofensiv, pe ideea de pierdere a vechilor virtu?i; ?i aser?iunile par a veni din partea celui care a cunoscut ?n tinere?e o glorie ?i o m?re?ie greu de egalat. (…) Enun?ul patetic, ?nvolburat, al discursului lui Breban – marcat de furie, de candoare, de dezn?dejde ?i de speran?? – este capabil s? absoarb? portrete, minunatele lui portrete, ?nso?ite de celebrele jerbe de epitete brebaniene. ?n aparteu sunt limpezite situa?ii literare (de exemplu, rolul Europei Libere ?i al Grupului de Dialog Social este foarte atent ?i nemilos analizat); ne sunt oferite amintiri nepre?uite pentru istoria literar?, cu nu pu?ine idei. Pe unele dintre ele le-am adoptat deja pentru c? m-au convins. (Eugen Negrici)Crea?ia literar?, spiritul critic au fost profund afectate de polarizarea etica ?i politic?, dup? sf?r?itul comunismului rom?nesc. Etica ?i politica ?i-au dep??it limitele, chiar f?r? ca ele s? ajung? la o reala putere ?i autonomie. Publicul literar, sub?iat de noile interese proprii unei lumi deschise, s-a risipit ?i asist?nd la luptele fratricide ale scriitorilor ?i criticilor care, sub tiranie, fraternizaser? ?n numele impunerii sau cel pu?in al men?inerii criteriilor de art? ?i valoare. Prozatorul scrie o carte de cunosc?tor, g?ndit? cu o ?n?elegere vie, o carte necesar? realit??ii noastre literare, de ultima or?, dar ?i pentru un timp foarte larg, despre o literatur? ?i o critic? ?tr?date“ ?i mai pu?in traduse. Pentru c? ?tr?dare“ a fost, o ?tim bine, doar nu e vreun secret fer(m)ecat. (Marian Victor Buciu)

O ilustrare elocvent a poziiei pe care poetul Vasko Popa o ocup, la ora actual, pe plan mondial, este faptul c Barack Obama, n campania sa electoral pentru preedenia SUA (pe care a i ctigat-o), a afirmat, n 27 octombrie 2008, pe blogul Fundaiei internaionale Harriet, c poetul su preferat este Vasko Popa cu volumul Cutia mic, fiindc Vasko Popa: Este contient i responsabil de lumea n care triete i de propriul sine“. Nici John McCain nu s-a dus prea departe, preferndu-l pe confratele lui Vasko i, pn la un punct, modelul su – Henri Michaux. Aceasta este partea bun i frumoas a lucrurilor, care se datoreaz celor doi stlpi de susinere internaional a lui Vasko Popa, de aducere permanent a poeziei lui Popa n spaiul vast, universal, al limbii engleze: Anne Pennington, traductoarea i prietena familiei Popa (ale crei traduceri, i dup moartea ei, sunt, n continuare publicate), dar mai ales Charles Simic, unul din poeii americani de frunte, de origine srb (a emigrat n SUA la aisprezece ani), ctigtorul Premiului Pulitzer n anul 1991, i care n-a ncetat nici o clip s susin destinul de poet universal al lui Vasko Popa. De cealalt parte ns, politicul a jucat i n cazul lui Popa, ca i n cazul altor lideri, fie ei i formatori de opinie poetica, un rol nefast...“Liubia Raichici

Cosmoza, demonstrat? aproape matematic ?ntr-o construc?ie original?, este drumul sacru al ?mplinirii. Iubirea cosmic? e ideea de raport ?ntre Dumnezeu ?i lume, un raport ?ntemeiat pe compatibilitate ?i justificat prin deosebire. F?r? ea, crea?ia s-ar destr?ma. Cu ea, cele dep?rtate se apropie, se unesc, se ?nal?? ?i devin asemenea. Un parcurs temerar al g?ndului ?ntre generarea, degenerarea ?i regenerarea noastr?.Un demers care une?te prin metafizic? ?i metafor? trecutul cu viitorul, Orientul cu Occidentul, credin?a cu ?tiin?a, matematica cu teologia. Un eseu holistic profund ?i liric pres?rat cu sentin?e ingenue ?i disec?ii nemiloase. O carte despre cunoa?tere, care se cite?te cu creionul ?n m?n?...

Prin acest volum, se continu? publicarea jurnalelor lui Rainer Maria Rilke, redactate ?n tinere?ea lui.Jurnalul florentin este cea mai timpurie ?nsemnare autobiografica a poetului, prilejuit? de un voiaj ?n ora?ul lui Dante, a?ternut? pe h?rtie la pu?in dup? 20 de ani. Valoarea lui nu const? doar ?n impresiile, st?rile suflete?ti ori tr?irile autorului, ci ?i ?n faptul c? el dezv?luie c?teva dintre conceptele fundamentale, pe care se va sprijini ?ntreaga lui crea?ie ulterioar?. El dezv?luie obsesia durabil? a autorului cu privire la destinul s?u artistic: ?Deseori m? cuprinde o imens? nostalgie dupa mine ?nsumi. ?tiu prea bine, drumul e ?nc? lung.“ Jurnalul de la Westerwede, de?i evoc? doar un an din existen?a lui Rilke, dezv?luie o intret?iere de experien?e ?i de evenimente, precum debutul c?sniciei cu Clara Westhoff, dar ?i lupta cotidiana pentru existen?? ?n sensul cel mai propriu al cuv?ntului. Lipsit de ajutorul financiar patern, el se vede nevoit s?-?i c??tige p?inea printr-o salahoreal? istovitoare ?i deloc artistic m?gulitoare la diverse ziare ?i reviste. Nu lipsesc, desigur, reflec?iile despre art?, v?zute ca un modus vivendi: ?Arta este un mijloc al indivizilor, al ?nsigura?ilor de a se ?mplini pe sine“.

Am c?utat timp s? citesc cartea ta cu aten?ie, de?i unele dintre fragmente mi-erau cunoscute. Te exprim? foarte bine: este polemic?, are energia de care am mai zis ?i pe care ai contestat-o, este o asumare sincer? ?i urmând chemarea ta, felul t?u de a vedea lucrurile, de a fi al?turi de „oamenii mari” ?i de a duce împreun? lupta pentru valorile în care crezi. Este vital? ?i, ca la Marino, repeti?ia este motivat? de (?i exprim?) intensitate. A o citi în afara caracterului ei polemic ?i a sensului de afirmare a solidarit??ii cu comunitatea de care te sim?i ata?at? înseamn? a o rata. Cred c? a fost foarte bine s? începi cu cazul Marino, c?ci este exponen?ial, dar ?i mai clar decât altele. (Gabriel Andreescu) Concluzia central? care ascunde chiar miza întregii c?r?i: „Nu cred c? fenomenul globaliz?rii, r?spândit pe mapamond, a cl?tinat identitatea francezilor, a nem?ilor, spaniolilor sau r?d?cinile altor na?iuni. Oricât de straniu ori deplasat ar suna pentru urechile unor comentatori români, adep?i ai politicii corecte, voi spune un adev?r familiar na?iunilor mari ale lumii. Exist? lucruri ce nu pot fi negociate. Între acestea sunt ?ara, familia, limba, identitatea ?i neamul”. Or, în România aceste dimensiuni ale fiin??rii noastre se „negociaz?” de peste dou? decenii, în condi?ii mistificatorii de intimidare, amenin?are c? nu po?i fi „în rândul lumii”, „european” ?i globalist, dac? nu renun?i la propria identitate, la propriile resurse umane, naturale, spirituale. Or, scriitorul român, de la cronicari la ?coala Ardelean?, pa?opti?ti, marii clasici, genera?ia Marii Uniri, cea interbelic? au fost p?zitori ai fiin?ei române?ti prin for?a crea?iei ?i a ethosului lor, cu întrerupere în deceniul proletcultist, pentru a se revigora cu genera?iile lui Nicolae Labi?, a lui Nichita St?nescu, a lui Nicolae Breban, Ioan Alexandru, a lui Cezar Iv?nescu ?i a Aurei Christi, de îndat? ce o parte dintre optzeci?ti s-a trezit din torpoarea simulacrelor postmoderniste. Sintagma din expresia tr?darea scriitorului are, acum, o dubl? trimitere: scriitorul român a fost tr?dat de elitele politice postdecembriste, dup? cum scriitorul, la rându-i, ?i-a uitat menirea de p?zitor al fiin?ei na?ionale. Solu?ia, crede Aura Christi, este, pe de o parte, heideggeriana p?zire a fiin?ei de c?tre poe?i, pe de alta, întoarcerea la vechea tabl? a valorilor europene ?i române?ti, toate abandonate de mentalitatea postmodernist?. (Theodor Codreanu) Ce sunt aceste polemice? O seam? de arabescuri excesive, radiografia patetic? ?i lucid? a unei sfâ?ieri, o serie de tentative de a în?elege, e?uate în neîn?elegere, reportajul unor revolte aneantizate în albia dezn?dejdii ?i a refuzului de a accepta s? asi?ti – redus la mu?enie, deci, vinovat din start – la comercializarea, trivializarea infernului comunist. Proces culminat, incredibil, cu un masacru al inocen?ilor regizat într?un stil de extrac?ie neostalinist?. Cum s? califici altfel vân?toarea de oameni mari, prin care s?a perpetuat europenitatea culturii române în anii dictaturii stalinisto?dejiste? Vân?toare organizat? sub ochii no?tri, în s?rmana noastr? democra?ie. Ce sunt aceste polemice? Poate, un semn al speran?ei c? nu e vândut chiar totul. Nu e terfelit chiar totul. Nu e pierdut chiar totul. (Aura Christi)

Este Leopardi un poet pesimist, aa cum l-a clasat tradiia Nu. Din perspectiva zilei de azi, el apare mai degrab ca un poet tragic, ca un exponent al categoriilor existeniale fundamentale. Nu moartea ca atare l sperie pe Leopardi, ci murirea, adic manifestarea ei procesual. Tot astfel viaa leopardian este vieuire. Desfurarea acestora e inversat: trirea vieii (vieuirea) e retrospectiv, iar trirea morii (murirea) e perspectiv. Inversiunea ontologic este temeiul mitopo(i)eticii leopardiene. Cartea ne propune un Leopardi modern i postmodern, un spirit intercultural i multicultural n siajul integrrii europene. Nu lipsete, bineneles, odiseea receptrii lui n spaiul cultural romnesc, ca pattern al lirismului arhetipal, alturi de Eminescu.” (Mihai Cimpoi)Un studiu incitant despre unul dintre cei mai mari poei ai lumii.

Adevrata putere, scrie tnrul erudit Balot, se afl n puterea fr glorie, n puterea ascuns, n fecunditatea tinuit. Nimic manifest, smna este ngropat adnc. n somnul seminei e puterea fr glorie. nsi pasivitatea ei e rodnic. Seceriul, gloria trzie a seminei dincolo de orizontul ei. Smna e puternic n timpul agoniei sale subterane”. Aceste note – ce pot fi considerate un manifest indirect – sunt scrise n ianuarie 1955 […] E captivant incursiunea efectuat n ’91-’98 n sumbrul an ’54-’55; ochiul lucid al eruditului Balot l privete” pe junele de atunci, l judec, l trateaz cu iubire, cu nelegere, cu ranchiun de crturar. Se obine astfel un efect al stranietii; e ca i cum ai nainta printr-un labirint al timpului, labirint ce are n loc de ziduri – oglinzi. n timp ce vezi diferite chipuri reale n oglind, asiti la descrierea lor luxuriant, memorabil, iar numai peste cteva clipe ai ansa s vezi aceleai chipuri vii, descrise de acelai spirit... ce a acumulat o experien – de la primul jurnal, de la primul segment de timp – de patruzeci de ani aproape. Cuceritoare, asprimea unui guru ntoars mpotriva sa, asprime ce denot faptul c rzboiul subteran, nceput acum cteva decenii, e n toi; Maestrul i este fidel siei, se nfrupt imperial din mizeria oricrei autodepiri (Nietzsche). Atingnd o dat un ideal – kantian vorbind, un lucru individual, determinabil sau chiar determinat numai prin idee” –, Nicolae Balot, l depete exemplar, inventnd idealuri ce dau largi fiori de sfnt mister. (Lucian Blaga)” (Aura Christi) Caietul albastru – un fragment memorabil din istoria mentalitilor autohtone – apare pentru prima dat n Colecia Ediii definitive.

Da. E despre mine. E despre tine. E despre noi. Din toate p?r?ile ?i toate direc?iile. Despre falimentul moral ?i trezirea spiritului. Despre cum e s? ui?i ?i c?t de bine e s? ??i reaminte?ti. (Beatrice, activist) Un volum de poezii despre poezia ?i nepoezia vie?ii. Mai degrab? despre ce omoar? poezia vie?ii. De citit dac? sunte?i odihni?i ?i cu chef de introspec?ie. Aten?ie, poate s? doar?. (Mihaela, manager) Am frunz?rit-o cu trufia c? nu e despre mine. Am citit-o cu teama c? ar putea fi despre mine. Am recitit-o cu ambi?ia s? nu devin? despre mine. (Ioana, manager formare) Am deschis cartea, am r?sfoit, am citit. Apoi am ?nchis Outlook-ul ?i m-am g?ndit la lucruri simple: prieteni, muzic?, sine. (Andrei, copywriter) Am avut permanent senza?ia c? navighez pe valuri, fel de fel de valuri, valuri peste valuri de via??, valuri cu gloata mijlocie, prins? ?n caden?a asta a noastr?, modern? ?i golit? de rost personal. (Carmen, strategic planner) O oglind? care reflect? ?n cuvinte propria via?? – care via??? – multiplicat? ?n mii de alte trupuri, care tr?iesc aceea?i nesf?r?it? ?zi a c?rti?ei“. (Sylvia, marketing manager) Mi-a transmis impresia de oper? rock, sau, m? rog, cum s-ar putea numi a?a ceva pe muzic? de Parov Stelar, Nicholas Jarr ?i al?ii mai de acum. (?tefan, student) ?Auzi, de ce nu scrie nimeni poezie despre corporati?ti?“ m-a ?ntrebat un prieten acum vreo cinci ani. La vremea aceea am pufnit ?n r?s de mi-a dat ?pri?ul pe nas, dar, anul trecut, mi-am dat seama c? se poate. Tocmai terminasem Saga – bilete la clasa din mijloc, un poem epic, ironic ?i ?ntins pe vreo 30 de pagini. Despre iubirea dintre doi corporati?ti, desp?r?i?i ?n adolescen?? ?i reg?si?i la disperare, pe la 30 de ani ?i ceva, cu ocazia unui infarct. L-am rugat pe Paul Hitter, ale c?rui desene cu miz? social? ?i tu?e cinice m? atr?geau demult, s? ilustreze c?teva scene din istoria celor doi eroi ai poemului. Au ie?it 7 desene care nu doar ajut? textul, ci duc povestea mai departe, o cresc ?i o dezvolt?. Din vagonul de accelerat Timi?oara-Bucure?ti p?n? pe malul m?rii, Paul a transcris vizual o hart? a nelini?tilor, fricilor, la?it??ilor ?i speran?elor unei genera?ii care a ?mb?tr?nit ?nainte de vreme, dar care ?nc? sper? la evadare. Saga – bilete la clasa din mijloc este o carte-album despre noi ?i despre voi, despre cei ce umplu sta?ia Pipera la 7 diminea?? ?i despre cei care r?d de ei ?ntorc?ndu-se din club, despre cei adu?i la nebunie de creditul ipotecar ?i cei ?ntor?i victorio?i ?i ar?i din Goa sau de la festivaluri. Este poezie pentru c? sunte?i poezie, este scris? pentru c? trebuia scris? ?i este desenat? ca s? nu mai existe niciun dubiu.“ (T?u?ance)

Volum nominalizat la sec?iunea ?Critic?. Istorie ?i Teorie Literar?“ – Premiile ?Observator cultural“, edi?ia a VI-a, 2012 Lucrarea de fa?? pleac? de la ideea c?, odat? cu sf?r?itul anilor ‘60/?nceputul anilor ‘70, se configureaz?, ?n context rom?nesc, o mi?care poetic? cu caracter experimentalist, care se ?ndep?rteaz? de paradigmele modernismului, urm?nd modelul avangardelor interbelice. Principiul fundamental al unei asemenea poezii trebuie c?utat ?n pragmatica ?tiin?ei contemporane, c?ci ea presupune elaborarea unor ?axiomatici“ (concretizate ?n abord?ri teoretice, programe ?i manifeste artistice), urmat? apoi de investigarea, printr-o mi?care de extensie, a limitelor, de c?utarea obstinat? a noului, care se raporteaz? la propria sa ?axiomatic?“ ?n calitate de diferen??, de ?paralogie“, extinz?ndu-i limitele, dar ?i problematiz?nd-o, printr-un demers care e constructiv ?i deconstructiv totodat?, contestatar ?i autocontestatar ?n acela?i timp.

volumul al III-lea dintr-un interviu de un cristian Trilogia lui Ion Cucu este, deopotriv?, o construc?ie editorial? ?i o demonstra?ie personal?. Ion Cucu nu e, cum s-a crezut, doar un fotograf, iar opera lui cap?t? o cu totul alt? dimensiune dac? iese din tiparul unui album oarecare sau al unei expozi?ii, fie ea ?i permanent?. Interviul ?i portretele spun mai mult dec?t povestea unor fotografii – ?mpreun?, acestea dezv?luie talentul, for?a, patimile ?i d?ruirea fotografului celor zece pre?edin?i. Ai Uniunii Scriitorilor. Pentru c? prin aceast? institu?ie s-a legitimat ?i se reg?se?te, ca artist fotograf, scriitorul Ion Cucu. Trilogia s-a sf?r?it, de-acum urmeaz? Istoria. (un cristian)

Debut?nd cu volumul Mandala (Editura Vinea, 2005), Oana C?t?lina Ninu n-a ratat aproape niciunul dintre premiile care i-au ie?it in cale. O recunoa?tere, f?r? ?ndoial?, meritat?, ?ntruc?t vorbim despre cel mai semnificativ debut liric din anul respectiv. [...] Oric?t de rebele, reprezent?rile se topesc ?ntr-o sintax? aluvionar?, corodat? prin dialogism ?i nivelat? prin directe?e. De altfel, ?n Mandala, fracturat nu e at?t discursul, care se deruleaz? lent ?i f?r? intersti?ii vizibile, c?t universul reprezent?rilor, care suport? o macera?ie organizat? din partea unei viziuni schizoide. Poemele C?t?linei Ninu descriu, cu o fervoare incandescent?, cele mai diverse forme de mutilare, ?n slujba c?rora eul liric pune la b?taie un arsenal impresionant (foarfece, ace, ?urubelni?e, col?i, unghii, bricege, lame, epilatoare, v?traie etc.), care l-ar face s? p?leasc? de invidie pe un anumit conte austriac. ?i nu e de mirare, de vreme ce figura central? a Mandalei se prezint?, ?nc? din primul text al volumului, drept ?femeia foarfec?“. (Andrei Terian, ?n Ziarul de duminic?)?Fuga de feminitate“, exorcizarea umorilor feminine ?i a corporalit??ii maligne devine miza actului poetic, prin care femeia real? e ?nlocuit? prin ?femeia inscrip?ionat?“. El are ?ns? caracterul unei vivisec?ii, presupune scormonirea nemiloas? a fibrelor ?i a ?esuturilor, e o autotortur? aproape cu neputin?? de ?ndurat, astfel ?nc?t privirea introspectiv?, care scormone?te ca un bisturiu ?n profunzimea plasmei organice cunoa?te momente de relaxare, deplas?ndu-se (ca in ciclul Nu e timpul,fato) de la spectacolul visceralit??ii ?n criz? la filmul cotidianului. Acum, Oana C?t?lina Ninu abordeaz? reportajul autenticist, care cap?t? ?ns? aspectul ?picturilor metafizice“, unde realul e ?textualizat“, realc?tuit, devenind suportul reveriei thanatice, c?ci poeta descrie ?cet??i ale mor?ilor“, evoc? ritualuri funerare grote?ti sau sortilegii sanguinare. (Octavian Soviany ?n Luceaf?rul)Mandala este ?i una dintre figurile ini?ierii. Poezia se scrie ?mpotriva limbajului dat, ?mpotriva sensului uzat, cu sufletul, dar ?mpotriva lui, cu trupul, dar ca mortificare a trupului, cu durere, ca singur vaccin al durerii prin smulgerea ei din trup ?i a?ezarea ei ?n pagin?. (Alex Matei ?n Observator cultural)Poemele se sus?in unele pe altele ?ntr-o ordine nu mecanic?, de domino, ci subversiv?: ?povestea“ ?nainteaz? exclusiv de la un ciclu la altul. ?n interiorul secven?elor, numai discurs: fragmentele narative sunt sincopate ori deturnate. O anume urgen?? a durerii, o panic? reverberat? fiziologic ?n prima parte a volumului (mandala) cedeaz? locul unei aluviuni de repro?uri distante mim?nd refrenul (nu te mai preface ana), apoi unei terapii solitare, cu oscila?ii ?i indecizii (nu e timpul fato). Iat? o radiografiere par?ial? a zonelor liminare. P?n? aici, nu de pu?ine ori scabrosul corporal (sexual sau nu, dup? caz) conserv? atmosfera co?maresc?, comparabil? aceleia din Capriciile lui Goya. (Cosmin Ciotlo? ?n Rom?nia literar?).