Volumul de fa?? din seria Eminescu, poem cu poem ne dezva?? de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat ?n limbaj de lemn poeziile eminesciene. Alex. ?tef?nescu ne face din nou cuno?tin??, de data aceasta ?n cuvinte simple ?i idei proaspete, cu unele dintre cele mai cunoscute poezii din literatura rom?n?. Analiza sa cuprinde observa?ii fresh ?i referin?e culturale pe gustul elevilor, tinerilor ?i iubitorilor de literatur? care (re)descoper? ast?zi crea?ia eminescian?.

Discursul poetic preios i limpede, lipsit de dramatism nvluie tragismul existenial, sugernd, peste fragmentarismul unei existene, viziunea izbvitoare, ascensional, pur, emanat de raza logosului integrator. Poezia fr evenimente pe care o scrie Liviu Antonesei aspir spre perfeciune formal...“ – Cezar IvnescuDac n-ar fi existat teroarea cenzurii, dac n-ar fi existat ceaushima, dac n-ar fi existat teama redactorilor de carte, dac n-ar fi existat delatorii, aa ar fi artat cartea aprut n 1989 la Cartea Romneasc, sub titlul Pharmakon. Dar, dac toate acestea n-ar fi existat, ar mai fi fost ea oare scris Imposibil de rspuns. Nu-mi rmne, deci, dect s m bucur c toate cele care au existat – i nc multe altele – nu mai exist i, pn la urm, cartea (bun sau rea, asta vor decide cititorii i criticii) apare aa cum am gndit-o, aa cum s-a scris de-a lungul a zece sau cincisprezece ani. Nici eu nu tiu de cnd dateaz cel mai vechi poem din volum. mi amintesc numai c o prim versiune a acestui manuscris a fost depus prima dat la o editur n 1979-1980. De-atunci, manuscrisul a tot fost modificat pn a ajuns la aceast form definitivat n primvara anului 1988, depus la editur i aprut n anul urmtor mai mult dect njumtit. Aa a fi vrut s apar atunci. Aa o voi lsa, deci, s fie tiprit acum, indiferent de imperfeciunile ce le voi fi observat ntre timp. Este limpede c, din acest moment, volumul de debut n poezie Pharmakon nu mai exist.“ – Liviu Antonesei

Un b?ie?el c?ruia ?i pl?cea s? colec?ioneze insecte mult mai mult dec?t s? mearg? la ?coal? Un pasager (cu r?u de mare) care a c?l?torit ?n jurul lumii ?ntr-un voiaj ce a durat cinci ani Savantul care, formul?nd teoria evolu?ionist?, a declan?at o ?revolu?ie a g?ndirii" Toate cele de mai sus!Afl? mai multe despre adev?ratul Charles Darwin din aceast? biografie amuzant? ?i minunat ilustrat?!

Cea mai mare dintre Marile Piramide e una dintre cele mai impresionante construc?ii din lumeDintre cele ?apte minuni ale lumii antice, piramidele sunt singurele care ?nc? mai exist?Nimeni nu ?tie sigur cum le-au construit egipteniiToate cele de mai sus!Afl? mai multe despre Marile Piramide din aceast? carte amuzant? ?i minunat ilustrat?!

Citesc Azi cnt jazz cu acea curiozitate uor nesigur cu care intri ntr-o locuin necunoscut. Din holul de la intrare m izbete ordinea. Fiecare cuvnt e la locul lui. Fiecare sentimenrt aezat pe raftul potrivit... Totul cu finee, cu rafinament, de un gust ireproabil. Culmea, mi place ordinea asta, mie, care am trecut o via ntreag prin meandrele suprarealismului, prin absurdul celor mai derutante concluzii, prin combinaii imposibile dintre un scaun i o cifr, dintre ziua de joi i un pepene verde. Gata! Debutul n poezie al Mihaelei Stanciu. Parcurg, aadar, cartea Azi cnt jazz. Un titlu incitant prin nostalgia acelui l’éternel retour, prin inciziile rafinate pe care bisturiul unui chirurg-poet le face pe propria lui agonie, pe tcere, pe tot ce vine nechemat...ca i cum ar fi ceva normal pe pmnt,/ iar tu s n-ai umbrel/ s-i plac s amesteci picturile/cu gndurile de peste noapte dintr-o conversaie neterminat. O fat singur cnt jazz fr s clameze nimic, fr s spun nimic, cauzele nu trebuie aflate. O fat cnt jazz, dar nu cnt o fat, tcerea e cea care cnt. Tcerea asta uneori e foarte neleapt. Dar nelepciunea e o mare ofens pentru un poet, vei spune. Uite c nu e aa. Nora Iuga

MORE than a thousand years have rolled away since a castle looked down cheerfully from a height amid the Franconian plains into the well-watered Kinzig Valley, with its pleasant villages and towns.?It belonged to the powerful Swabian duke Frederick of Hohenstaufen, whose young and valiant son loved this the best of all his father's proud castles, and often left his uncle's splendid palace to hunt in its forests, or to look down from its lofty oriel window on the blooming plain below.??His father and uncle indeed missed him sadly. His clear blue eye, and the cheerful expression of his noble countenance, seemed to the two grave and war-weary men so gladdening to look upon, that they were always unwilling to let him leave them.??But the young Frederick used to beg them so earnestly to grant him the freedom of the forest for just this once, that father and uncle smilingly granted him permission, though "this once" was often repeated..

Gerek aklara gerek insanlara yazmtm iirlerimi... Bana pis bir ucubeymiim gibi davranan ucubeye... nsan hi ucubeye iir yazar m demeyin! Benimki gerek bir ak hikayesiydi... yle sandm...Küüktüm.... Aldandm... Hani bize hep anlatlan kurbaa prens hikayesi var ya; Ben hep kurbaann prens olacan düünmütüm, ama nereden bilebilirdim prensimin kurbaa kacan... Kurbaamn da yok olacan... Bu kitabm benim gibi kurbaay prens zanneden gen kzlara, incinmi aldatlm tüm kadnlara, terk edilmi aklara ve ak ararken insann nasl ac ektiini, her eyini kaybetmiliini anlamak isteyen ak hrszlarna gelsin... ve tüm iir dostlarna.... Ben küük bir kzdm, ok incindim... Lütfen siz incinmeyin ve sizi kimsenin incitmesine izin vermeyin... UCUBEYE... Bugün tam on iki sene oldu gidiinin ardndan.. Uzun uzun yolunu gzleyiimle, hala bana bunu nasl yapt deyiimle geen on iki sene... On iki senedir hi grmedim seni... Belki yüzünü bile unuttum; zaten sesini hi hatrlamyorum. Karma ksan tanmam bile. Sadece benden aldn ak, güven, huzur, mutluluk duygularn bulmaya alyorum. Yalnzlm iimde gibi büyürken braktn korkularla adm atmaya ekindim her ak araymda... Ve yllarca yazdm sen bilmesen de sana...

Coresponden?? primit? de Geo Bogza de la Stephan Roll, Sa?a Pan?, Mary-Ange Pan?, Victor Brauner, Ilarie Voronca, Colomba Voronca, grupul ?Alge“ ??n Epistolarul avangardist, care con?ine coresponden?a pe care Geo Bogza a primit-o de la reprezentan?ii grupului Alge, este ?i o poveste con?inut? aici, ?n aceste scrisori, o poveste de via??, de supravie?uire, de construire, de fapt, a unei poetici de grup ?i a unei ac?iuni culturale rom?ne.“ – Carmen Mu?at ?Pe mine cel mai mult m-a emo?ionat Epistolarul. Au fost ni?te lucruri de care nu ?tiam ?i pe care le-am citit cu foarte mult? emo?ie, ceea ce m-a f?cut s? mai r?scolesc ?i s? m? uit cu mai mult? aten?ie. Erau scrisori de la mama, am ?nceput s? m? uit ?i ?n jurnalul ei ?i am descoperit o serie de lucruri extraordinare. O s? continui s? cercetez.“ – Vladimir Pan?

Romanul e captivant, bine scris, n ciuda unor efuziuni retorice prea lungi pe alocuri, care puteau fi scurtate. Un text elaborat de ctre un crturar, cu lecturi din Schopenhauer, Nietzsche, Jung sau Dostoievski fcute n profunzime, temeinic. n consecin, e un roman n care simbolurile apar la tot pasul, incifrate n text, n tehnica unui modernism hermeneutic care nu poate fi scos din ecuaie (…). Strict tehnic, ne aflm n faa unui Bildungsroman construit pe un scenariu clasic, de iniiere: tnrul Matei (toate numele sunt luate din Biblie…) interiorizeaz sfietor, dramatic moartea prematur a tatlui su, David, pierdut ntr-un accident de main pe Valea Oltului, se afl n conflict deschis cu mama sa, Riri, femeie pragmatic, dar intrat n faza unui deficit de cldura uman, mascat prin nervozitate, i i fixeaz ntreaga afeciune pe fiina compensativ a bunicului, Grig, mort i el spre sfritul romanului, i pe aceea a profesorului universitar Semion Ruda, stilat, elevat, aristorcatic, un concitadin de ocazie i tat-surogat, cruia, n cele din urm, protagonistul romanului i datoreaz relansarea intelectuala – viitor student n filosofie – i formarea literar, ca romancier, talentul compensativ al scrisului descoperindu-i-l oarecum fr premeditare sau ndemnuri din afar, ca pe o efervescen intern a propriei sale fiine. (tefan Borbély)Viaa cotidian este transferat n interioritate, iar tensiunile generatoare de suspans sunt direcionate ctre aceeai nevoie urgent de a deveni. Eroii Aurei Christi sunt fpturi aflate ntre lumi, ntre vrste, ntre maluri. (Irina Ciobotaru)Intenia vdit a autoarei este aceea de a explora personajele pn n adncul firii lor, astfel nct nu aciunea s stea n prim-plan, ci caracterele. (Bogdan Mihai Dasclu)

Aceasta nu este o arc? a salv?rii, a speran?ei, a regener?rii suflete?ti, nici locul ?n care personaje-kamikaze arunc? ?n jur ?n timpul sacrificiului lor, bun?tate, generozitate, bl?nde?e, ?n?elepciune, cump?tare. E o arc? simbolic?. Fictiv?, sau e chiar lumea noastr? condamnat? s? pluteasc? ?n deriv? pe un ocean sub care p?nde?te un tzunami apocaliptic? Da, ?ntr-adev?r, Breban nu neglijeaz? nici o specie, sunt toate conservate aici, e destul s? ?nl?turi dificila, fragila ?i totu?i rezistenta perdea ?esut? din mii de pagini de carte, ca s? descoperi o umanitate crud?, pe care mul?i dintre noi, dintre cititori sau autori avem tendin?a de a o evita, tendin?a de a o machia, de a-i face opera?ii estetice… Arca are capaciatatea de a re?nvia din cenu?a ?i de a ne propune o c?l?torie imaginar? spre o alt? dimensiune, ?ncerc?nd s?-i salveze deopotriv? pe credincio?i ?i pe atei, pe puternici ?i pe cei slabi, pe victime ?i pe c?l?i, pe mae?tri ?i pe discipoli, pe slugi ?i pe st?p?ni. Tu alegi de care parte vrei s? te afli, ?n afara arcei, pe arc? sau ?n structura ei intim? fragil? ?i totu?i rezistent?, capabil? s? te duc? spre cele mai insolite teritorii care ?nc? nu au fost inventate ?i pe care doar acul busolei lui Breban le indic? ?i le plaseaz? pe o hart? altfel inaccesibil?.

Edi?ia de fa?? o reproduce ?ntocmai pe cea din 1966 care a v?zut lumina tiparului la Editura pentru literatura ?i este menit? s? repun? – laolalt? cu alte titluri editate de noi – ?n circula?ie numele ?i opera unui mare profesor de filosofie ?i a unui important om de cultur? din perioada interbelice. Edi?ia este structurat? pe c?teva capitole, cum ar fi bun?oar? ?Amintiri din copil?rie ?i tinere?e“, ?Amintiri culturale, didactice ?i politice“, cuprinz?nd, ?ntre altele, ?i coresponden?a cu Titu Maiorescu, conferin?e ?i cursuri ?inute la Viena, Paris, Geneva, Praga, Oslo ?i Bruxelles. ?Petrovici a avut o via?? fracturat?. ?ntr-o vreme, a urcat n? pe Everestul performan?ei ?i al recunoa?terii publice, de unde, atunci c?nd istoria s-a virusat de o ideologie apocaliptic?, s-a pr?bu?it direct ?n groapa Marianelor, b?ntuit? de tot felul de silnicii ?i nes?buin?e. Mult? vreme s-a am?git cu in?elesul m?ng?ietor al filosofiei, a?a cum i-l h?r?zise cei vechi, dar s-a ?i ?nfiorat de mizeriile ei, atunci c?nd a v?zut-o dec?zut? ?n condi?ia de surogat ideologic. Oare trebuia, dup? ce a privit lumea prin sp?rtura pe?terii lui Platon, s-o p?ndeasc? ?i din spatele gra?iilor ?i ale z?voarelor trase? Vremurile noi, rascolnice, l-au g?sit total nepreg?tit. Glasul s?u, obi?nuit s? peroreze ?n aule universitare, ?n Camera, ?n Academie, ?n cadrul unor fastuoase reuniuni interna?ionale a fost, pentru multe decenii, obligat la t?cere.“ (Ionel Necula)

Un fast spectacol despre feminitate, moarte ?i alte teme eterne, ne ofer? de ast? dat? redutabilul eseist, istoric ?i critic literar Irina Petra?, despre care Marin Mincu scria c? este ?cel mai “b?rbat“ critic al nostru“. ?Demersul constituie o modalitate de a-?i apropia moartea, propria moarte, de a o studia sub lupa m?ritoare, de a o ?ine deliberat, zi de zi, ceas de ceas, al?turi, ?n imediata proximitate, pentru a te impulsiona s? fii c?t mai mult, c?t mai decis ?n spirit, pentru a te determina s? te investe?ti ?n toate cu ?ntreaga-?i fiin??, una dintre limitele c?reia e moartea-cea-cotidian?, pentru a te remodela, sim?ind atingerea botului mor?ii, pentru a recurge la travaliul dep??irii de sine prin crea?ie. A nu te obi?nui cu vecin?tatea mor?ii, obi?nuindu-te ?n acela?i timp, a realiza eficienta ei, adun?ndu-te, sporindu-?i eficien?a, a fi, ?n pofida con?tiin?ei tragice a finitudinii umane – iat? o piatr? de ?ncercare, iat? un examen major, la care au c?zut nu pu?ini. Cei ce-au rezistat constituie pentru Irina Petra? un fast obiect de studiu, care, fiind cercetat cu acribia unui colec?ionar, nelipsit de o redutabil? experien?? ?n domeniu, alc?tuiesc o galerie acoperit? cu oglinzi, ?n care, v?z?nd reflectat propriul univers, propriile spaime, frici, angoase, nelini?ti, autorul se supune, el ?nsu?i, din spirit de fair play, dar ?i dintr-un subtil, rafinat amestec de sado-masochism intelectual, unui examen: ?i va rezista co?ul pieptului? va ?ti sa r?spund?? dar s? reziste? Ei, mon?trii sacri… au rezistat, descriind modul ?n care se men?in pe muchia abisului, ?n care ?i-au v?zut propriul chip, contemplat de cineva…“ (Aura Christi)

Editorul, criticul ?i istoricul literar clujean Irina Petra? propune lectorilor un studiu despre locurile favorite din literatura rom?n? ?i cea universal?, paginile de teorie literar? oferind nu pu?ine repere asupra predilec?iilor clasicilor autohtoni de la Eminescu ?i Creang? p?n? la Norman Manea ?i Marta Petreu. Cartea se adreseaz? elevilor, studen?ilor, precum ?i publicului larg de cititori.

Lidia Lazu semneaz? o poezie delicat-confesiv?, parcelat? pe momente distincte, cu o structur? de jurnal. De?i termenul structur? e oarecum inadecvat acestei materii de fr?gezimi ce se transcriu ca atare, f?r? grija unei osaturi, a unui tipar ce i-ar st?njeni fluiditatea, evanescent?. Fiin?a respir? neconstr?ns? de nimic, supus? doar clipei, ?nc?nta?iei tranzitoriului. A?tept?rile sale sunt naiv-fabuloase, ?n continuitatea unei copil?rii care nu s-a epuizat, care-?i tr?ie?te intens uimirile, dezvolt?ndu-le fin imaginativ... O atare autoscopie fantezista este rodul unei virtuozit??i a simplit??ii. Coeziunea textului se produce ?n jurul acestei neputin?e de a accepta ordinea pragmatic?, meschin?ria, ?n numele unei candori funciare. La polul opus criticismului luciferic, poeta se d?ruie lumii nu doar prin contempla?ie, ci ?i printr-un soi de automatism existen?ial, l?s?ndu-se ?n voia lui, sublim lipsit? de voin??. Ceea ce e o moral? a extazului. (Gheorghe Grigurcu)

Ianoi e viu, atent i emoionat de orice problem de parc acum abia ar ntra, aplecndu-se uor, sub naltul portic al Cunoaterii. Curios, profesnd acea dubl curiozitate, rar azi – fa de problem, dar i fa de cel ce o ridic. Fa de Fiin. Cultura romn se poate felicita, n zilele i anii notri un pic buimaci, unde Nordul valorilor pare a se fi rtcit undeva, n alte secole sau pe alte continente, c posed un cercettor, un profesor i un ins capabil de o asemenea cuprindere a unor platforme culturale att de auguste i, aparent, contradictorii. Unul din puinii supravieuitori ai acelei Mitteleuropa sapieniale, acei ndrgostii fr pricin de misterele artei i ale gndului, unul dintre acei, rari azi i n Europa, ce pesc uor peste granie istorice i mentale, rigide pentru atia, cu o graie, cu o uurin ce ne poate nela asupra acelui depozit afund de suferin i travaliu, de tenacitate unic pe care numai prezena unui ideal poate s-o explice. Iat unde putem gsi Idealul su Modelul, dezorientai nu rareori de propriile noastre ezitri i eecuri.“ (Nicolae Breban)Ianoi este un om pentru care problema morala exist, iar faptul acesta l aaz ntr-o postur extrem de fecund i de necesar, de mediator. ntr-o lume care devine tot mai conflictual, uneori n mod stupid, cu totul superficial i aberant. Ion Ianoi cred ca ne d o lecie de economie de conflict. Vd n aceast lecie i n persoana lui un model de senintate, de sinceritate intelectual, de europenitate.“ (Mircea Martin)[...] stilul Ianoi; un stil unic n cultura romn. Nu e vorba, n cazul d-sale, de cri de erudiie pedant, seac, ci de cri scrise cu un mare talent literar, cred eu, i cu extraordinare capaciti de evocare.“ (Gabriel Dimisianu)Am spus i cu alte prilejuri, am scris i cu alte ocazii c Ion Ianoi este un dar fcut literaturii romne. Oare avem puterea de a ne bucura de acest dar Avem fora de a-l onora i de a ne minuna de el, aa cum se cuvine Printre scriitorii romni, prietenul nostru e perceput drept un crturar evreu-maghiar atipic. Printre evrei e tratat drept un romn sadea. n Ianoi vd un model de prim rang, un mare crturar ce s-a nzidit n literatura romn, un scriitor care ar face onoare oricrei culturi majore a lumii. Ianoi este, apoi, un spectacol, n pofida felului su de a fi, aproape n ciuda sa...“ (Aura Christi)

B?R DAMLA SEVG?YLE MERHABA ?Dokunan hafif bir esinti, bir damla ya?, bir kü?ük ka?amak bak??tan ve bir tatl? s?zden sonra yüre?in ?eperlerine yap???p kalan a?k?n izleriyle dolu ya?amakt?r belki de istenilen… ??zlemek sevgiyle yüre?e dokunmaksa; bir tatl? s?z, bir gidenin ard?ndan kalan iz, bir hüzün i?indeki umutsuzluklarda bile, umut arayan kalple var olmakt?r kimbilir belki de i?imizde kalan… ??zlemek; a?k?n g?zya?lar?nda, yar?n? olmayan a?klarda ve bir garip a?k?n i?inde bile mutlulu?u, sevginin kanatlar?nda ?zlemle arayarak yazmakt?r belki de sayfalarda saklanan… ?Kim bilir belki de sevgiyi i?inde bularak kanatlanmakt?r, kanats?z hallerinde bile ?zlemle a?ka u?makt?r… ?Her okunan ?iirin i?inde hissedebilmektir belki de; tarifi olmayan, tarifsiz o duyguyu, yüre?indeki bir k?v?lc?m ate?iyle canland?r?p ya?atabilmektir belki de arzulanan... ?Sevgiyle dolu sayfalarda, hissettiklerinizi bulup dolu dolu ya?aman?z dile?iyle… Cengiz ?ET?K 1964 y?l?nda Konya/Karap?nar do?du. ?lkokulu Emirgazi il?esinde okudu. Ortaokulu ve liseyi Karap?nar’da okudu. Endüstri Meslek Lisesi Torna tesviye’den mezun oldu. 1989 y?l?nda Burdur E?itim Yüksek Okulu’ndan S?n?f ??retmeni olarak mezun olduktan sonra 1990 y?l?ndan bu yana zaman zaman idarecilik yapsa da ?u an Uzman S?n?f ??retmeni olarak ?al??makta olup iki k?z babas?d?r. 1986 y?l?nda ilk ?yküsü “sonun Ba?lang?c?” bir sinema dergisinin a?t??? yar??mada birinci gelmi?tir. Finike yerel gazetelerinde 2005 y?l?ndan sonra bir?ok k??e yaz?lar? yay?nland?. 2006 y?l?nda ilk ?iir kitab? “Son S?züm Sana Gülüm” yay?nlad?. ?kinci kitab? “Siyahlarday?m Alev Bak??l?m” 2008 y?l?nda yay?nland?. Ayr?ca güfte halinde “ Siyahlarday?m” 2010 y?l?nda ve “Vazge? G?nlüm” 2016 y?l?nda iki ?iiri bestelenip ?ark? olarak hayat bulmu?tur. 2017 y?l? son ay?nda ilk bilimkurgu roman? “Pokentranl? G?kmen” okurlar?yla tan??t?.

On the second day of July in the year 1863 the Civil War in America was at its height. Late in the preceding month Lee had turned his face northward, and, with an army of a hundred thou-sand Confederate soldiers at his back, had marched up into Penn-sylvania. There was little to hinder his advance. Refraining, by reason of strict orders, from wanton destruction of property, his soldiers nevertheless lived on the rich country through which they passed. York and Carlisle were in their grasp. Harrisburg was but a day’s march away, and now, on this second day of July, flushed with fresh victories, they had turned and were giving desperate battle, through the streets and on the hills of Gettysburg, to the Union armies that had followed them. The old commonwealth was stirred as she had not been stirred before since the fall of Sumter. Every town and village in the state responded quickly to the governor’s call for emergency troops to defend the capital city. Mount Hermon, already depleted by gen-erous early enlistments, and by the draft of 1862, gathered to-gether the bulk of the able-bodied men left in the village and its surroundings, and sent them forth in defense of the common-wealth. Not that Mount Hermon was in especial danger from Lee’s invasion, far from it. Up in the northeastern corner of the state, on a plateau of one of the low foot-hills of the Moosic range, sheltered by the mountains at its back, it was well protected, both by reason of distance and location, from the advancing foe. But Mount Hermon was intensely patriotic. In the days preceding the Revolution the sturdy pioneers from Connecticut had met the equally sturdy settlers from the domain of Penn, and on this plateau they had fought out their contentions and settled their differences; the son of the Pennamite had married the daughter of the Yankee; and the new race, with love of country tingeing every drop of its blood a deeper red, had stayed on and possessed the land. So, on this July day, when the armies of North and South were striving and struggling with each other in bloody combat back and forth across the plain and up the hills of Gettysburg, Mount Hermon’s heart beat fast. But it was not for themselves that these people were anxious. It was for the fathers, husbands, sons, lovers in that army with which Meade, untried and unproven, was endeavoring to match the strategy and strength of Lee. News of the first day’s skirmishing had reached the village, and it was felt that a great battle was imminent. In the early evening, while the women were still busy at their household tasks, the men gathered at the post-office and the stores, eager for late news, anxious to discuss the situation as they had learned it. In the meantime the boys of the town had congregated on the village green to resume the military drills which, with more or less frequency, they had carried on during the summer. These drills were not wholly without serious intent. It was play, indeed; but, out of the ranks of these boys, three of the older ones had already gone to the front to fight real battles; and it was felt, by the men of the town, that the boys could not be too thoroughly imbued with the military spirit. So, on this July evening, wakened into new ardor by the news from Gettysburg, they had gathered to resume their nightly work—and play.There were thirty-three of them, ranging in years all the way from eight to eighteen. They were eager and enthusiastic. At the command to fall in there was much pushing and jostling, much striving for desirable places, and even the young captain, with great show of authority, could not quite adjust all differences to the complete satisfaction of his men.Before the confusion had wholly ceased, and while there were still awkward gaps in the ranks, a tall, straight, shy-mannered boy of seventeen, who had remained hitherto on the outskirts of the group, quietly slipped into one of the vacant places.

Yirmi birinci yüzy?lda, teknolojik geli?melerin de etkisiyle, büyük bir "öz güven patlamas?" ya?ayan insanl?k; kurulu?undan bu yana kendi yasalar?na göre çal??an ba?ta ekolojik sistem olmak üzere: Biyolojik ve jeolojik sistemlere müdahale ederek; kendi kurallar?na göre de?i?tirmeye kalkt?. ??te, ba?ta baz? hastal?klar olmak üzere; birçok sorunlar da burada ortaya ç?kt?. Maalesef bugün nerede ise hepimiz, hastay?z! Hastal?klar?m?z?n ise çe?it çe?it ad? olsa bile en yayg?n olan?: "Parçalama Hastal???" olup çok da kolay tedavi edilebilecek gibi de görünmemektedir.Günümüzde, teknolojik geli?mi?li?in de etkisiyle: ?nsano?lu, bütünü anlamak için onu parçalamay? seçti. Parçalar? üzerinden bütünü; anlamaya ve tan?maya çal??maktad?r.. Oysa ki, parçalar? birle?tirerek bütünü tan?mak hem daha kolay, hem de daha do?al bir yöntem oldu?unu da bilmesine ra?men.Y?llard?r; maddeleri parçalad?k yetmedi. Atomlar? parçalad?k bitmedi. Bu i? daha nereye kadar gidecek? Ve ne kadar daha sürecek? Bilinmez! Ancak bizler, bir an önce maddeleri ve sistemleri parçalamaktan vazgeçmek mecburiyetindeyiz! Yoksa: Korkar?m çok yak?nda, yeryüzündeki ya?am? kökünden bitirece?iz!..Bu arada, baz? "Laboratuvar Ka?iflerine" de birkaç hat?rlatmada bulunmak isterim:Hani; Sizlerin, mikro organizmalar? incelemek için hergün bakt???n?z o devasa büyüteçler'iniz (Dev Elektron Mikroskoplar?n?z) var ya! ??te o büyüteçler; inceledi?iniz o organizmalar?, sizlerin gözünde milyonlarca kez büyütmekte iken; sizleri de belki onlar?n "gözünde" milyonlarca kez küçültüyor olmas?nlar (?) Yine: Belki de sizler; onlar? tan?maya çal???rken; onlar da bizleri anlamaya çabal?yor olmas?nlar? Dahas?: Belki de onlar da bizleri merak ediyorlard?r (?) Kim bilir? Ne dersiniz? Bir de böyle dü?ünmeyi denemelisiniz!.."LABORATUARDAK? ?BL?S"{???R L?STES? & ?Ç?NDEK?LER}:YAZAR HAKKINDA {ÖZ GEÇM??}TANITMALIK {PROSPEKTÜS}T?N VE TENZERRELABORATUARDAK? ?BL?SB?ZDEN M?D?R?RUH YARASIKONDUNEFES?ST?R?DYEN?N HÜNER?MOLEKÜLER SEYAHATYARI?L?NÇHIZ/HAZ ÇEL??MECES?HAL?S YAPAYLIKLAR D?YARINDA -1MAZ?DEK? AYAK ?ZLER?MMAN?SA TARZANIARKA KAPAK?a’irin Yay?nlanm?? Di?er Kitaplar?VEYSEL TOPALO?LU (?A?R; SADEKUL)

Am mplinit, la 3 martie anul acesta, 81 de ani. O via de om, cu bune i mai puin bune. Am fost martor i actor al multor evenimente, dintre care unele au schimbat cursul istoriei. n cteva dintre aceste schimbri se poate gsi i contribuia mea.[…] Trecerea n revist a istoriei celor 21 de ani de la Revoluia din Decembrie 1989, cu reuite i nereuite, cu experiene pozitive i negative, cu bune i cu rele, trebuie s fie prilej de nvminte pentru toi, s ne inspire pentru a gsi cile cele mai potrivite de redresare i de cuplare a Romniei la procesul n curs de construcie european, n condiiile adncirii procesului amplu de globalizare a economiei i a vieii sociale, n beneficiul tuturor cetenilor rii.“Sunt un om de stnga, nu neg i nu-mi reneg trecutul. Mi-l asum, cu toate ale lui. Dar nimeni nu-mi poate reproa lipsa bunei-credine n ceea ce am fcut. i nici faptul c nu a fi evoluat, c nu a fi nvat din leciile pe care viaa i oamenii mi le-au dat.[…] Nu m-a interesat puterea n sine i nu am folosit puterea pe care am avut-o pentru a face ru sau n interes personal. Puterea devine interesant doar n momentul n care ai un proiect, i ea devine un instrument pentru materializarea lui.Nimic nu corupe mai mult dect puterea. i trebuie s fii, moral vorbind, extrem de puternic pentru a nu te lsa corupt de putere. mi place s cred c pe mine puterea nu m-a corupt. Muli au fost uimii de modul firesc n care s-a fcut transferul de putere n 1996, dup ce domnul Emil Constantinescu a ctigat alegerile prezideniale. Cei care se ateptau la altceva nu m cunosc. Nu mi-am dorit puterea, n 1989, ci mi-am asumat o responsabilitate. Era normal s fiu primul care s respecte regulile la structurarea crora lucrase.[…] Formal, suntem o ar cu toate instituiile i mecanismele unei ri europene, membr a Uniunii Europene. n realitate, lucrurile sunt departe de a fi normale. Am fost i sunt contient de faptul c acestea sunt marile noastre slbiciuni, cele care ne mpiedic s progresm. Nu tiu s existe o soluie miraculoas care s ne vindece de aceste pcate. Cred doar c libertatea de circulaie i dreptul romnilor de a munci n Europa vor permite, n timp, schimbarea profund a Romniei.“

...A ine jurnal, a nu fi singur sub canonad. A duce n crc trupul cu multe rni al unui camarad, toate sngernde... El mai tria n momentul cnd l-ai aburcat n spate, dar nu mai prea n simiri. naintezi prin viscolul de gloane i schije, dintre care unele adorm scurt n carnea lui dens. Cel puin aa crezi, cel puin aa ndjduieti – c loviturile nu s-au oprit n tine. Dar poi fi sigur Prin canonad nainte, sau cine mai tie ncotro, snge a curs i se mai prelinge nc din trupul prietenului, sau i dintr-al tu Greutatea lui te deznoad, i simi cldura... Mai triete oare ntrebarea nu are nevoie de rspuns, oricum n-ai s te debarasezi de strvul lui: te-a aprat i o s te mai apere de lovitura mortal. (El, camaradul, el, jurnalul.) i de vzut cine dintre noi mai supravieuiete, vom vedea la urm, i spui.“ – Ion Lazu

La attea pricini care-mi ntresc convingerea c avem de-a face cu un poet remarcabil, a aduga i pe acela, deloc secundar, c n ciuda unui anumit nomadism al strilor de spirit ale poetului, el gsete mijloace foarte variate de a pune n scen sentimentul su, ceea ce face ca poemele s capete individualitate.“ – Cornel Regman