A kosaras srácok t?rténete folytatódik! Valaki felgyújtja Sédar klubját. Nyolcszornyolc, az edz? kizártnak tartja, hogy a Sharks csapatának k?ze legyen a dologhoz. A gyanúsítottak k?re azonban egyre b?vül, el?veszik a játékosokat is: Tunyát, aki mindig kül?nck?dik, Levet, aki visszahúzódó és félénk, Grimaszt, aki a legkisebb provokációból is balhét csinál. ?s ha mindez nem volna elég, Stifti, aki a szép szál Sédar iránti féltékenységét soha sem titkolta, ezúttal Szilviával is ?sszekap. Ráadásul Porto Vecchio hárompontosakat szóró királyn?je is eltitkol valamit. A Sharksnak a nagy izgalmak k?zepette is meg kell ?riznie higgadtságát, hogy legy?zhessék a Templomosokat.

He stood watching while George Atkinson spun around, dark eyes flashing, hair tousled. There was a two days' growth of beard darkening Atkinson's face. "Why, George," Loveral said, swiftly examining the litter of metal and wood which was spread over a table behind Atkinson. There was a home-made hammer in Atkinson's hand. "What have we here, George?""Something for you," Atkinson said, tightening his fingers about the handle of the hammer.Loveral grinned his famous Loveral grin. "That's fine. What could it be?" "None of your damned business.""George," Loveral said, his smile still white but his eyes narrow and quick.The woman was behind them. Her voice screeched. "George, I told you. Why didn't you listen, George? You should have listened to me. You—" Loveral held up a hand, still watching Atkinson. "Now tell me, George, what is it you're making for me?"Atkinson raised the hammer slightly.Loveral stood very still. "That's a nice hammer, George."Atkinson's eyes were black beneath his thick brows."You made that, didn't you?" Loveral asked."Yes, I made that," Atkinson said. "I made that and I made something else. Another minute and I'll have that finished, too." "George," said Loveral, stepping quietly forward, "I don't like to say this, of course. You've been one of our very best members. But nobody works here, George. We can't allow that. You know the rules." "I know the rules, all right.""Well, then," Loveral said, extending his hand toward the hammer, "we'll just destroy this and whatever else you might have been making. We'll just forget it ever happened. We'll get along real fine that way, George. We'll just be such good friends.""We'll just go to hell," said Atkinson, snatching his hammer away. Loveral's smile disappeared. "I'll tell you, George. I have to mean business with this. You know the reasons. If we allow anybody to work here, then there's going to be trouble. That isn't our plan. We're here to grow within ourselves and expand culturally. Not to commercialize a beautiful world like Dream Planet."

Doktor Proktor, a kétbalkezes professzor maga sem sejti, milyen kalandokba keveredik majd, amikor véletlenül feltalálja a f?ldkerekség legnagyobb erej? pukiporát, ami bárkit képes az ?rbe r?píteni. ?m amíg két kisiskolás segít?je azon dolgozik, hogy a találmány híressé és gazdaggá tegye ?ket, a csodaszer híre illetéktelenek fülébe is eljut. A doktor hamarosan egy sz?késbiztos cellában találja magát, a gonosz ikerpár ellopja a találmányt, és egy folyton éhes anakonda is beszabadul Oslo szennyvízcsatornáiba. K?zben pedig feltartóztathatatlanul k?zeleg a nemzeti ünnepre gyakorló iskolai katonazenekar... A világhír? skandináv krimiíró Doktor Proktor-sorozatát már t?bb mint 20 nyelvre fordították le. A f?szerepl?k fergeteges kalandjait elképeszt? fordulatok, abszurd humor és a Nesb?-féle kül?nleges atmoszféra teszi feledhetetlenné.

The story begins on May 5, 1805, in one of the wildest and most abrupt portions of New Spain, which now forms the State of Coahuila, belonging to the Mexican Confederation. If the reader will have the kindness to take a glance at a numerous cavalcade, which is debouching from a canyon and scaling at a gallop the scarped side of a rather lofty hill, on the top of which stands an aldea, or village of Indios mansos, he will at the same time form the acquaintance of several of our principal characters, and the country in which the events recorded in this narrative occurred. This cavalcade was composed of fifteen individuals in all; ten of them were lancers, attired in that yellow uniform which procured them the nickname of tamarindos. These soldiers were execrated by the people, in consequence of their cruelty. They advanced in good order, commanded by a subaltern and an alférez—an old trooper who had grown gray in harness, who had long white moustachios and a disagreeable face. As he galloped on, he looked around him with the careless, wearied air of a man for whom the future reserves no hopes either of ambition, love, or fortune. About twenty paces from this little band, and just so far ahead that their remarks reached the soldiers' ears in a completely incomprehensible fashion, three persons, two men and a woman, were riding side by side.The first was a gentleman of about thirty years of age, of commanding stature; his harsh, haughty, and menacing features were rendered even more gloomy by a deep scar of a livid hue which commenced on his right temple and divided his face into two nearly equal parts. This man, who was dressed in the sumptuous costume of the Mexican campesinos, which he wore with far from common grace, was named Don Aníbal de Saldibar, and was considered the richest hacendero in the province.His companion, who kept slightly in the rear, doubtless through respect, was a civilized Indian, with a quick eye, aquiline nose, and a wide mouth lined with two rows of dazzling white teeth. His countenance indicated intelligence and bravery. He was short and robust, and the almost disproportioned development of his muscles gave an enormous width to his limbs. This individual must assuredly be endowed with extraordinary strength. His attire, not nearly so rich as that of the hacendero, displayed a certain pretension to elegance, which was an extraordinary thing in an Indian. This man's name was Pedro Sotavento, and he was majordomo to Don Aníbal.As we have said, the third person was a female. Although it was easy to see, through the juvenile grace of her movements and her taper waist, that she was still very young, she was so discreetly hidden behind gauze and muslin veils, in order to protect her from the burning heat of the sun which was then at its zenith, that it was impossible to distinguish her features. Long black locks escaped from beneath her broad-brimmed vicu?a hat, and fell in profusion on her pink and white shoulders, which were scarcely veiled by a China crape rebozo. At the moment when we approach these three persons they were conversing together with considerable animation."No," Don Aníbal said, with a frown, as he smote the pommel of his saddle, "it is not possible, I cannot believe in so much audacity on the part of these Indian brutes. You must have been deceived, Sotavento." The majordomo grinned knowingly, and buried his head between his shoulders with a motion which was habitual to him."You will see, mi amo," he replied, in a honeyed voice, "my information is positive." "What!" the hacendero continued with increased fury, "They would really attempt resistance! Why, they must be mad!""Not so much as you suppose, mi amo; the aldea is large and contains at least three thousand callis.""What matter? Suppose there were twice as many, is not one Spaniard as good as ten Indians?"

Elég egy váratlan hajnali telefonhívás és egy rég nem hallott a hang a vonal másik végén, hogy Myron Bolitar, a kemény?kl? játékosügyn?k ismét egy els? ránézésre megoldhatatlan rejtély kell?s k?zepén találja magát. Nyolc éve, hogy utoljára találkozott a gy?ny?r? Terese Collinsszal, aki most arra kéri, utazzon Párizsba. Myron sejti, hogy nem csupán egy romantikus randevú várja a szerelem városában, ám amikor a repül?térre érve rend?r?k fogadják, majd hamarosan kiderül, hogy Terese az els? számú gyanúsítottja egy gyilkosságnak, úgy érzi, zsákutcába került. Nem ismeri sem a nyelvet, sem a szokásokat, így aligha tud bármit is kinyomozni. De miel?tt alaposabban végiggondolhatná a helyzetet, t?rténik valami, ami új megvilágításba helyezi az ügyet... ?Ekkor borítottam rá az asztalt. Amint leült mellém, azonnal végiggondoltam a lehet?ségeket. Már tudtam, mir?l van szó: emberrablás. Ha beszállok a furgonba, nekem l?ttek. Hallották már azt a nagy b?lcsességet, hogy az emberrablásoknál mindig az els? negyvennyolc óra a legkritikusabb? Amit nem szoktak hozzátenni - talán mert annyira nyilvánvaló -, hogy minden másodperccel cs?kken az esélye annak, hogy valaha is megtalálják az áldozatot. Itt ugyanez volt a helyzet. Ha beszállok abba a kocsiba, túlélési esélyeim a minimumra cs?kkennek. Ha felállok, és elindulok a furgon felé, szintén romlanak a kilátásaim. Ráadásul Sebhelyes Fej nem számít korai ellencsapásra. Azt hiszi, szépen begyakorolt kis monológját hallgatom. Nem jelentek fenyegetést. ?gy hát a meglepetés erejére építettem. Egy pillanatra ? is odanézett, hogy meggy?z?dj?n, valóban ott áll-e a kocsi. Ennyi elég is volt. Az asztal peremét már korábban megmarkoltam. Lábizmaim megfeszültek. ?gy pattantam f?l, mintha dobbantóról ugranék. Az asztallap egyenesen az arcába csapódott." Harlan Coben napjaink egyik legnépszer?bb krimiírója. Regényeit a m?faj gy?ngyszemeiként tartják számon, eddig negyven kül?nb?z? nyelvre fordították le, és k?zel 50 millió (!) példányt adtak el bel?lük világszerte.

Romanul Condamnat s? ucid? este o ?ncercare de a reda realit??ile ?epocii de aur“, dar ?i cele din perioada impunerii de c?tre ru?i a comunismului ?n Rom?nia. Personajul central, arhitectul Tudor Gur?u, s?tul de lipsa de perspectiv? a meseriei sale, ca proiectant de garduri de prefabricate, cote?e de porci ?i blocuri de garsoniere pentru nefamili?ti, realizeaz? c? locul s?u nu este ?ntr-un institut de proiect?ri f?r? perspective. Se ?ntreab? dac? nu a venit momentul s? fug? peste grani??, sper?nd c? ?n Apus ??i poate valorifica aptitudinile... Trebuie s? dispar? pentru a nu pl?ti cu via?a o crim? pe care n-a ?nf?ptuit-o. Fur? ma?ina celor veni?i la locuin?a lui s?-l aresteze ?i str?bate cu ea jum?tate de ?ar?, apoi cealalt? jum?tate cu bicicleta. Trece, ?n cele din urm?, Dun?rea ?n Iugoslavia.

Televiziunea, v?zut? din interior, a?a cum ar?ta ?nainte de 1989, merita atunci ca ?i acum porecla folosit? ca titlu al romanului, o fiin?? demn? de tot dispre?ul. Este un roman cu coloratur? istoric?, de?i ?n ansamblul s?u pare o fic?iune istoric? a unei genera?ii de naivi.

Proza scurt? scris? de t?n?rul scriitor, originar din Timi?oara, se distinge printr-un stil ?ngrijit, expresiv, ?n mod cert, situat ?n siajul lui Matei Caragiale. O carte incitant? despre lumea pestri?? ?i sugestiv? a tranzi?iei autohtone. Cartea este destinat? publicului larg ?i va constitui un succes de libr?rie.

Clipele vie?ii mele sunt pentru mine la fel de importante ca primele clipe ale Universului.Clipesc, aud, respir, m? mi?c… deci exist!Pentru cei ce nu mai au r?bdare. Pentru cei care caut? mereu sf?r?itul ?nc? de la ?nceput. Pentru cei ce nu mai au timp…Acum se termin? ?nceputul ?i, cum suntem pe punctul de a disp?rea definitiv, nu v?d de ce am mai c?uta care este motivul ?i dac? s?ar mai fi putut face ceva. (Ciprian Vestemean)

De ce, oare, ne ?ntreb?m, ?i ?nlesnise Gra?ian Porumb omului pe care-l dispre?uia aceast? fapt?, aceast? grav? injusti?ie? Nu ?tim, d?m din umeri, privim ?n st?nga, privim ?n dreapta, dar de nic?ieri nu ne vine un ajutor c?t de c?t, un r?spuns. ?i nu ne r?m?ne atunci, insisten?i cum suntem, dec?t s? ghicim: trebuia oare, ?n imagina?ia ?nfierb?ntat? de nou? ?i ciudat? aventur? a t?n?rului – trebuia oare ca prietenul s?u Bizoniu, s? ?coboare" ?i ?n ?lumea cealalt?" care, ha, ha, se afla tot ?n lumea noastra, ?n lumea ?celor nev?zu?i?" A, nu, ei nu sunt nev?zu?i dec?t pentru simplul motiv ca ?i ?nl?turam din calea, din drumurile noastre ?i ?i ascundem, ?i ??nchidem" ?n subteranele lor care se cheam? sau temni?e, sau case de nebuni! Oricum, ?n ?subteranele nebunilor" Gra?ian consider? c? "micul pop?" ??i plimbase deja pa?ii ?i f?ptura, urma doar sa ?accead?" ?i la "ceilal?i", cei ne?n?ele?i ?i ?pedepsi?i" care, vii ?i fiin?e fiind, ca ?i noi, aveau la r?ndul lor dreptul de a-L ?nt?lni. A?a cum ?i ?el", omul viu ?i ?n?eleg?tor – de?i, cum am v?zut, el nu ?abuz?" de ?n?elegerea sa, nu se gr?bea defel ?s? ?n?eleag?", ci mai ales s? aud?, s? vad?, s? stea al?turi, s? fie, adic?, s?-?i d?ruiasca din merindea timpului s?u ?i nou?, s? fie ?cu noi" – deci, a?a cum ?i ?el" avea ?dreptul" de a fi cu ?ei". Cine ?tie? (Nicolae Breban)Puterea nev?zut? este cel de-al treilea volum din tetralogia Ziua ?i noaptea, care are ca supratem? rela?ia maestru-ucenic.

Marina ?vetaieva se distinge printr-o scriitur? accentuat personal?, nu numai ?n poezie, dar ?i ?n proz?. Este vorba de stilistica ei nervoas?, abrupta, sincopata, chiar ?i ortografic inconfundabil?, cu multiple linii de pauz? ori intercal?ri neuzuale de paranteze, exclama?ii ?i altele. Care s? fie, deci, cuv?ntul nimerit pentru a surprinde particularitatea acestei crea?ii? I-am spus: stare patetic?. ?i pot spune: stare febril?. I-am spus: radicalitate. ?i pot spune: frenezie. ?i via?a, ?i opera ?vetaievei febriciteaz?. Ele repudiaz?, f?r? ?ncetare, situa?iile medii, mediocre, cotidiene, cumin?i. ...Dac? excesul poate periclita via??, excesivul poate salva arta. Excesivul e aici o supralicitare a d?ruirii, o hipertrofie a ata?amentului. ?vetaieva smulge arta din str?mtor?rile ei, ale ?vetaievei ?i ale artei. E ca o hiperbola a omului, ca o dovada a demnit??ii rec??tigate: prin arta subumanul trece ?n sublim. Crez?nd ?n art?, ?vetaieva crede ?n umanitate, ?n ?ansa nemuririi ei palpabile. Dar transgresarea mor?ii ea o stoarce din vecin?tatea mor?ii; dintr-o via?? ne?ncetat periclitat? de absolutismele ei. Via?a nu e tr?it? pe m?sura artei, s-o oblig?m la nem?surare! – ar putea fi deviza ei, ultimul ei mesaj.

Constat c literatura mare n-au scris-o, dup 1989, cei care ctigaser puterea, n cultur, sub eticheta biruitoare de postmodernism, ci scriitorii singuratici, indiferent de generaie, indiferent dac unora li s-au pus stigmatul de expirai. Nicolae Breban, o spun de la bun nceput, a dat una dintre marile cri ale literaturii romne moderne i transmoderne, aproape o carte-testament. (...) Singura cale este una dintre cele mai lucide cri care s-au scris vreodat, capodopera-sintez a operei lui Nicolae Breban, susinut la o tensiune narativ excepional. (...) Singura cale este unul dintre marile romane transmoderne, n varianta cinic/kynic.“ – Theodor CodreanuCred c un mare scriitor cum este Nicolae Breban ar merita mult mai mult atenie de ct a avut parte n ultimii douzeci de ani, cnd s-a ncpnat s fac ceea ce a fcut dintotdeauna, indiferent de epoca pe care a traversat-o, indiferent de situaia social pe care a avut-o: s scrie. Ca orice mare creator, Breban a avut mereu puterea de a institui prin scrisul su, n pofida evidenelor, normalitatea.“ – Bogdan Creu)Nicolae Breban, nscut n 1934, continu, de la debutul su literar din 1957 i de la publicarea primului su romn, Francisca, n 1965, s fie o prezen de vrf n literatura romn contemporan. (...) Autorul attor volume a probat, de asemenea, un singular curaj civic, atunci cnd, la nici doi ani de la alegerea sa, exclusiv pentru merite culturale, ca membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Romn (august 1969), a dezavuat, la Paris, n mod public, regimul Ceauescu, pentru tezele culturale dogmatice din iulie 1971. Cu acel prilej, i-a dat i demisia din funcia de redactor-ef al principalei reviste literare autohtone, Romnia literar. El a refuzat, totui, exilul i s-a ntors n Romnia, suportnd cu demnitate urmrile gesturilor sale de nesupunere n numele unei contiine scriitoriceti libere...“ – Ion IanoiN. Breban este mai ales unul dintre marii romancieri ai literaturii romne dintotdeauna, cel mai important dintre romancierii notri actuali, sincron, prin formele i substana ficiunii, celei mai semnificative literaturi contemporane universale.“ – Marian Victor Buciu

Prix Médicis ?tranger, Fran?a, 2010Premi Llibreter, Spania, 2011California Book Award, 2008Grace Paley Price, 2007Dac? ideea de ?eliberare prin scris“ are ?n ea o s?m?n?? de adev?r, povestirile cvasiautobiografice din acest volum reprezint? cea mai bun? exemplificare. Obsedat de imaginea unui tat? ciudat, greu de ?n?eles, care pare s? nu-?i fi g?sit nic?ieri locul potrivit, David Vann ?ncearc? s? ?i traseze traiectoria de via??, pentru a-l ?n?elege mai bine ?i pentru a reu?i s? se ?mpace cu el. ??i rememoreaz? mai ?nt?i copil?ria, momentele dureroase sau senine petrecute al?turi de tat?l s?u ori cu g?ndul la el. ??i imagineaz? apoi o c?l?torie cu el ?n Alaska, unde se retrag am?ndoi ?ntr-o regiune nelocuit?, ?n mijlocul naturii s?lbatice, ?ncerc?nd parc? s? transforme ?n realitate atrac?ia dintotdeauna a tat?lui fa?? de ?spiritul de frontier?“, nostalgia unei austerit??i care ar fi putut s? compenseze via?a tr?it? p?n? atunci ?n dezordine, egoism ?i ?n?el?ciune. Cu o intransigen??, dar ?i o ingenuitate remarcabile, b?iatul merge p?n? la cap?t al?turi de tat?l s?u ?i rezolv? ?n mod radical nu at?t enigma acestuia, c?t raporturile sale filiale cu el ?i conflictul moral devastator din via?a tat?lui.Volum tradus ?n 19 limbi

Biblioteca pentru toi copiii“ cuprinde cele mai preuite opere ale scriitorilor clasici ai literaturii romne i universale. Crile de neuitat ale copilriei sunt disponibile astzi si in format e-book.Capodoper a literaturii pentru copii i adolesceni, Robinson Crusoe rmne i astzi o carte fundamental a primelor lecturi. Creat n 1719, ea a legnat copilria multor generaii, fiind rspndit pe toate meridianele lumii. Jean-Jaques Rousseau considera romanul un excelent tratat de educaie, iar André Malraux l aaz pe nlimile atinse de Cervantes i de Dostoievski. Mereu vie, cartea lui Daniel Defoe ne nva s fim nelepi i curajoi, s sperm i s nvingem.“

Cu ani ?n urm?, Lyra Davis l?sa ?n urm? o lume de bog??ie ?i privilegii, precum ?i pe cei pe care ?i iubea cel mai mult ?n lume, incapabil? s? ?mpace a?tept?rile familiei sale cu n?zuin?ele propriei inimi s?lbatice. Acum duce o existen?? lini?tit? pe insula Capri, ?nv???nd s? e bucure cu adev?rat de via??, al?turi de b?rbatul pe care ?l consider? sufletul pereche.Fiica ei, Pell, acum ?n v?rst? de 16 ani, ?i sora ei mai mic?, Lucy, ?nc? ?i duc dorul mamei care le-a p?r?sit c?nd erau copii. Pell crede c? ?tie motivele pentru care Lyra le-a abandonat, ?i, dup? moartea tat?lui lor, va traversa lumea ca s? o g?seasc? pe mama pe care ?i-o aminte?te ?i s? afle adev?rurile ad?nc ascunse, pe care Lyra nu a putut s? le dezv?luie p?n? acum.Un albastru infinit este o poveste despre dragoste, familie ?i prietenie ?n vie?ile a dou? femei care se re?nt?lnesc ?n locul unde ?ncep visele – ?i unde se pot ?mplini ?n cele din urm?.

Un roman de excep?ie, cu o intrig? de prima m?n?. Un roman care se cite?te cu sufletul la gur?.

iganii lui Miron Radu Paraschivescu nu sunt arztorii gitanos andaluzi rzboindu-se cu la guardia civil, ci biei oameni nevoiai, obedieni, care-i cnt iubirile arzoaie, se blestem, se prsc, viseaz, iar nfruntrile cele mai sngeroase dintre ei nu depesc vendeta mrunt din Ric, ce aduce aminte de strlucitul cntec btrnesc Toma Alimo.“ – Ilie Constantin

n cei peste o sut de ani care s au scurs de la publicarea lui, Gora a fost interpretat n multe feluri i din diferite puncte de vedere, n special n India i n mediile culturale anglofone. S-a spus adesea c, prin acest roman, Tagore a iniiat dezbaterea despre identitatea cultural a Indiei i despre locul religiei i al castei n cadrul ei. Dar problemele legate de religie i cast implic altele privitoare la gen i clas.Romanul ridic multe alte chestiuni la fel de importante, precum statutul femeii, autoguvernarea, reconstrucia rural, educaia naional etc.Dat fiind arta romanesc a lui Tagore – neinovatoare n form sau tehnic narativ, trgndu-i fora nu din aciune, ci din analiz psihologic i dezbatere de idei –, o perspectiv cultural asupra lui Gora este, ndeosebi ntr-o prefa, mai interesant dect una strict literar. Spre deosebire de celelalte romane ale sale, aici personajul central nu este unul feminin. Gora, biatul nou nscut al unui cuplu de irlandezi din Calcutta mori n timpul rscoalei sipahilor (1857), a fost adoptat n secret de o familie de brahmani liberali, fr ca acetia s dezvluie cuiva adevrata sa origine. Numele pe care i l-au dat (gora nseamn alb“ n bengali) este totui o marc identitar evident. Crescut i educat ca un indian din societatea bun, Gora s-a identificat – n ciuda nfirii sale europene – cu India, ajungnd ca dup terminarea studiilor universitare s adopte cea mai strict ortodoxie hindus i s militeze deschis mpotriva dominaiei britanice. Adevrul despre originea sa, ce i se dezvluie abia la finalul romanului, vine ca o surpriz doar pentru el nsui.Cititorul este prevenit chiar de la bun nceput, fapt care i pune aciunile i discursurile ntr o explicit perspectiv ironic. Motivul orfanului domin profilul celor mai importante personaje din roman. Nu numai Gora, dar i Binoy i Sucharita au mame sau tai surogat. Acetia ns se apropie mult mai mult de modelul printelui ideal dect mamele i taii biologici ai celorlalte personaje. Paresh Babu i Anandamayi se nscriu n galeria acelor nobile figuri ce nu pot fi uitate i nu e deloc o surpriz c, n cele din urm, Gora i recunoate ca noii si prini spirituali. Naterea este aadar tema n jurul creia se construiete drama eroului principal. i nu ntmpltor. n hinduismul ortodox, naterea determin att casta, ct i religia, mrci comunitare ce nu pot fi schimbate individual. Cineva se nate hindus i brahman – de pild –, nu poate s devin dect cel mult un bun hindus“ sau un bun brahman“, cum ar fi spus un reprezentant al ortodoxiei de la noi.

Biblioteca pentru toi copiii“ cuprinde cele mai preuite opere ale scriitorilor clasici ai literaturii romne i universale. Crile de neuitat ale copilriei sunt disponibile astzi si in format e-book.Publicat n 42 de limbi, aceast carte este una dintre cele mai traduse opere dup Biblie.Generaii ntregi de copii au hoinrit pe meleagurile Angliei n compania Sobolului, a oarecelui de ap, a Broscoiului i a Bursucului, prietenii memorabili din Vntul prin slcii. De la naterea lor acum mai bine de un secol, pentru a nsoi somnul fiului autorului lor, aceste poveti despre prietenie n lumea naturii au ncntat cititori de toate vrstele. O carte pe care toi o iubim i o citim iar i iar, cu voce tare sau n gnd: Vntul prin slcii. Aceast carte reprezint, ntr-un fel, dou cri ntr-una. Pe de o parte, sunt capitolele referitoare la aventurile Broscoiului, pe de alt parte sunt cele care exploreaz emoii omeneti precum frica, nostalgia, mirarea, dorul de duc.

Alexandra, o adolescent? rebel?, este trimis? de p?rin?i s? ??i petreac? vacan?a de var? ?ntr-un sat din Transilvania, pentru a fi ?ndep?rtat? de o iubire considerat? imoral?. Odat? ajuns? ?n V., ea este atras? de pove?tile localnicilor legate de o crim? s?v?r?it? ?n urm? cu mai mult de un veac: contesa Aneke fusese acuzat? de incest ?i vr?jitorie ?i ucis? ?n p?dure. Alexandra porne?te pe urmele contesei, hot?r?t? s? afle ce s-a ?nt?mplat cu adev?rat. Castelul ascunde mistere la fiecare col?… Pe m?sur? ce fapte ?i personaje stranii ies la iveal?, Alexandra ??i d? seama c? are ?n comun cu frumoasa vr?jitoare mai mult dec?t ?i-ar fi imaginat, inclusiv iubirea ei secret? ?i interzis?. Va reu?i Alexandra s? salveze aceast? iubire ?i ?n final propria via??, sau va avea soarta tragic? a Anekei?Dou? lumi distincte se ?ntrep?trund: lumea adolescen?ilor de azi, cu Facebook, concerte rock, tatuaje ?i pierce-uri, ?i lumea contesei disp?rute, cu intrigi de curte ?i pove?ti uitate.Un mistery romance ?n tonuri ?ntunecate despre incest, supersti?ii, tr?d?ri, secrete, legende transmise peste veacuri.

Auzim adesea pe c?te cineva spun?nd, Via?a mea e un roman! Dar c??i dintre noi au curajul s? zugr?veasc? ?n cuvinte ?i s? pun? pe h?rtie ceea ce li s-a ?nt?mplat de-a lungul anilor?Elena Dican este unul dintre foarte pu?inii care ?i-au transformat amintirile ?ntr-un roman. Domnia-sa nu numai c? a trecut testul curajului, dar a ?i dovedit c? are toate calit??ile necesare pentru a duce un astfel de proiect la bun sf?r?it: u?urin?a de a construi scene memorabile, de a da via?? fiin?elor evocate, cre?nd personaje veridice, gata s? sar? din pagin? ?n via?a real?, precum ?i capacitatea de a medita pe marginea celor v?zute, auzite, experimentate ?i rememorate.?n acest fel, scrierea Elenei Dican creeaz? nu un jurnal al vie?ii sale, ci un adev?rat roman, cu toate valen?ele ?i atributele romanului, dar care p?streaz? ?n acela?i timp ?i valoarea de document al vremurilor ceau?iste ?i al vremurilor de azi. Prin mijloacele specifice acestei specii literare, autoarea direc?ioneaz? cu mare pricepere curiozitatea ?i imagina?ia cititorului c?tre mesajul pe care ?l are de transmis.Un mesaj plin de c?ldur?, de umanitate, de ?ncredere ?n via?? ?i de recuno?tin?? pentru ceea ce este frumos ?i atr?g?tor pe aceast? lume.