Un fast spectacol despre feminitate, moarte ?i alte teme eterne, ne ofer? de ast? dat? redutabilul eseist, istoric ?i critic literar Irina Petra?, despre care Marin Mincu scria c? este ?cel mai “b?rbat“ critic al nostru“. ?Demersul constituie o modalitate de a-?i apropia moartea, propria moarte, de a o studia sub lupa m?ritoare, de a o ?ine deliberat, zi de zi, ceas de ceas, al?turi, ?n imediata proximitate, pentru a te impulsiona s? fii c?t mai mult, c?t mai decis ?n spirit, pentru a te determina s? te investe?ti ?n toate cu ?ntreaga-?i fiin??, una dintre limitele c?reia e moartea-cea-cotidian?, pentru a te remodela, sim?ind atingerea botului mor?ii, pentru a recurge la travaliul dep??irii de sine prin crea?ie. A nu te obi?nui cu vecin?tatea mor?ii, obi?nuindu-te ?n acela?i timp, a realiza eficienta ei, adun?ndu-te, sporindu-?i eficien?a, a fi, ?n pofida con?tiin?ei tragice a finitudinii umane – iat? o piatr? de ?ncercare, iat? un examen major, la care au c?zut nu pu?ini. Cei ce-au rezistat constituie pentru Irina Petra? un fast obiect de studiu, care, fiind cercetat cu acribia unui colec?ionar, nelipsit de o redutabil? experien?? ?n domeniu, alc?tuiesc o galerie acoperit? cu oglinzi, ?n care, v?z?nd reflectat propriul univers, propriile spaime, frici, angoase, nelini?ti, autorul se supune, el ?nsu?i, din spirit de fair play, dar ?i dintr-un subtil, rafinat amestec de sado-masochism intelectual, unui examen: ?i va rezista co?ul pieptului? va ?ti sa r?spund?? dar s? reziste? Ei, mon?trii sacri… au rezistat, descriind modul ?n care se men?in pe muchia abisului, ?n care ?i-au v?zut propriul chip, contemplat de cineva…“ (Aura Christi)

Editorul, criticul ?i istoricul literar clujean Irina Petra? propune lectorilor un studiu despre locurile favorite din literatura rom?n? ?i cea universal?, paginile de teorie literar? oferind nu pu?ine repere asupra predilec?iilor clasicilor autohtoni de la Eminescu ?i Creang? p?n? la Norman Manea ?i Marta Petreu. Cartea se adreseaz? elevilor, studen?ilor, precum ?i publicului larg de cititori.

Lidia Lazu semneaz? o poezie delicat-confesiv?, parcelat? pe momente distincte, cu o structur? de jurnal. De?i termenul structur? e oarecum inadecvat acestei materii de fr?gezimi ce se transcriu ca atare, f?r? grija unei osaturi, a unui tipar ce i-ar st?njeni fluiditatea, evanescent?. Fiin?a respir? neconstr?ns? de nimic, supus? doar clipei, ?nc?nta?iei tranzitoriului. A?tept?rile sale sunt naiv-fabuloase, ?n continuitatea unei copil?rii care nu s-a epuizat, care-?i tr?ie?te intens uimirile, dezvolt?ndu-le fin imaginativ... O atare autoscopie fantezista este rodul unei virtuozit??i a simplit??ii. Coeziunea textului se produce ?n jurul acestei neputin?e de a accepta ordinea pragmatic?, meschin?ria, ?n numele unei candori funciare. La polul opus criticismului luciferic, poeta se d?ruie lumii nu doar prin contempla?ie, ci ?i printr-un soi de automatism existen?ial, l?s?ndu-se ?n voia lui, sublim lipsit? de voin??. Ceea ce e o moral? a extazului. (Gheorghe Grigurcu)

ncercarea de a ptrunde n magmele clocotirilor artistice este o ispitire mai veche a mea. Adncimile au n ele murmur de siren. Sigur a fost semea ncercarea mea i, probabil, neinspirat. Germinarea crii de fa mi pare acum un experiment al bucuriei. Doi preoi i doi slujitori ai literei, totodat doi duhovnici fiecare cu ucenicul su, au vrut s cltoreasc pentru o clip n inefabilul chenozelor, al deertrilor de sine. Nu tiu dac are armonie, mi este greu acum s precizez. Atunci prea c rezonm. Depun doar mrturie i gnd mulumitor c a fost o sear unic. (Preot Niculae Constantin)

La ora la care scriu aceste r?nduri, revista Contemporanul se apropie de aniversarea a 130 de ani de la fondare, si ne ?ntreb?m, cu to?ii, iar??i ?i iar??i, ce schimb?ri s-au produs ?n peisajul cultural, literar, social ?n ultimii 20 de ani? Ce viitor vor avea cultura, literatura rom?n? vie ?n contextul acestor schimb?ri? Cum ??i va reveni din criza actuala, mai grav?, mai dramatic? dec?t criza economic? propriu-zisa fiind, f?r? ?ndoiala, profunda criz? moral? de care este cuprins? societatea rom?neasc?? R?spunsurile formulate de participan?ii la anchet? – precum ?i celelalte articole, eseuri, reportaje etc. – cuprinse ?n acest supliment aniversar vizeaz? ?i aceste aspecte, greu de neglijat, din v?rtejul evenimentelor istorice, din acest dramatic prezent, rezist?nd, spre gloria na?iunii rom?ne, Excelen?a Sa, cultura, literatur? rom?n? vie. (Aura Christi)

Cartea e ca o pies? de teatru alc?tuit? din personaje, parantezele autorului, dialoguri, secven?e, scene, acte, cu leg?tura necesar?, intre acestea. ?n treac?t fie spus, critica poate s? ?ntre?in? longevitatea operei, dac? are destul? vigoare ?i dac? opera e de calitate. Sunt vorbe optimiste la vremea Internetului care, deocamdat?, nu de?ine puterea controlului critic ?i nici nu se ?ntrev?d ?anse de aceast? natur?. Tocmai de aceea pericolul dispari?iei c?rt?ii de h?rtie pare anun?area unui cataclism. Noi mai credem ?n ceva. R?m?ne hot?r?t c? interpretarea critic?, pentru a fi c?t mai aproape de text, trebuie s? se asocieze cu "partea estetic?" a demersului, care e scriitura, citatul, descrierea ?i altele. O "conversa?ie", pe c?t posibil neretoric?.

B?R DAMLA SEVG?YLE MERHABA ?Dokunan hafif bir esinti, bir damla ya?, bir kü?ük ka?amak bak??tan ve bir tatl? s?zden sonra yüre?in ?eperlerine yap???p kalan a?k?n izleriyle dolu ya?amakt?r belki de istenilen… ??zlemek sevgiyle yüre?e dokunmaksa; bir tatl? s?z, bir gidenin ard?ndan kalan iz, bir hüzün i?indeki umutsuzluklarda bile, umut arayan kalple var olmakt?r kimbilir belki de i?imizde kalan… ??zlemek; a?k?n g?zya?lar?nda, yar?n? olmayan a?klarda ve bir garip a?k?n i?inde bile mutlulu?u, sevginin kanatlar?nda ?zlemle arayarak yazmakt?r belki de sayfalarda saklanan… ?Kim bilir belki de sevgiyi i?inde bularak kanatlanmakt?r, kanats?z hallerinde bile ?zlemle a?ka u?makt?r… ?Her okunan ?iirin i?inde hissedebilmektir belki de; tarifi olmayan, tarifsiz o duyguyu, yüre?indeki bir k?v?lc?m ate?iyle canland?r?p ya?atabilmektir belki de arzulanan... ?Sevgiyle dolu sayfalarda, hissettiklerinizi bulup dolu dolu ya?aman?z dile?iyle… Cengiz ?ET?K 1964 y?l?nda Konya/Karap?nar do?du. ?lkokulu Emirgazi il?esinde okudu. Ortaokulu ve liseyi Karap?nar’da okudu. Endüstri Meslek Lisesi Torna tesviye’den mezun oldu. 1989 y?l?nda Burdur E?itim Yüksek Okulu’ndan S?n?f ??retmeni olarak mezun olduktan sonra 1990 y?l?ndan bu yana zaman zaman idarecilik yapsa da ?u an Uzman S?n?f ??retmeni olarak ?al??makta olup iki k?z babas?d?r. 1986 y?l?nda ilk ?yküsü “sonun Ba?lang?c?” bir sinema dergisinin a?t??? yar??mada birinci gelmi?tir. Finike yerel gazetelerinde 2005 y?l?ndan sonra bir?ok k??e yaz?lar? yay?nland?. 2006 y?l?nda ilk ?iir kitab? “Son S?züm Sana Gülüm” yay?nlad?. ?kinci kitab? “Siyahlarday?m Alev Bak??l?m” 2008 y?l?nda yay?nland?. Ayr?ca güfte halinde “ Siyahlarday?m” 2010 y?l?nda ve “Vazge? G?nlüm” 2016 y?l?nda iki ?iiri bestelenip ?ark? olarak hayat bulmu?tur. 2017 y?l? son ay?nda ilk bilimkurgu roman? “Pokentranl? G?kmen” okurlar?yla tan??t?.

On the second day of July in the year 1863 the Civil War in America was at its height. Late in the preceding month Lee had turned his face northward, and, with an army of a hundred thou-sand Confederate soldiers at his back, had marched up into Penn-sylvania. There was little to hinder his advance. Refraining, by reason of strict orders, from wanton destruction of property, his soldiers nevertheless lived on the rich country through which they passed. York and Carlisle were in their grasp. Harrisburg was but a day’s march away, and now, on this second day of July, flushed with fresh victories, they had turned and were giving desperate battle, through the streets and on the hills of Gettysburg, to the Union armies that had followed them. The old commonwealth was stirred as she had not been stirred before since the fall of Sumter. Every town and village in the state responded quickly to the governor’s call for emergency troops to defend the capital city. Mount Hermon, already depleted by gen-erous early enlistments, and by the draft of 1862, gathered to-gether the bulk of the able-bodied men left in the village and its surroundings, and sent them forth in defense of the common-wealth. Not that Mount Hermon was in especial danger from Lee’s invasion, far from it. Up in the northeastern corner of the state, on a plateau of one of the low foot-hills of the Moosic range, sheltered by the mountains at its back, it was well protected, both by reason of distance and location, from the advancing foe. But Mount Hermon was intensely patriotic. In the days preceding the Revolution the sturdy pioneers from Connecticut had met the equally sturdy settlers from the domain of Penn, and on this plateau they had fought out their contentions and settled their differences; the son of the Pennamite had married the daughter of the Yankee; and the new race, with love of country tingeing every drop of its blood a deeper red, had stayed on and possessed the land. So, on this July day, when the armies of North and South were striving and struggling with each other in bloody combat back and forth across the plain and up the hills of Gettysburg, Mount Hermon’s heart beat fast. But it was not for themselves that these people were anxious. It was for the fathers, husbands, sons, lovers in that army with which Meade, untried and unproven, was endeavoring to match the strategy and strength of Lee. News of the first day’s skirmishing had reached the village, and it was felt that a great battle was imminent. In the early evening, while the women were still busy at their household tasks, the men gathered at the post-office and the stores, eager for late news, anxious to discuss the situation as they had learned it. In the meantime the boys of the town had congregated on the village green to resume the military drills which, with more or less frequency, they had carried on during the summer. These drills were not wholly without serious intent. It was play, indeed; but, out of the ranks of these boys, three of the older ones had already gone to the front to fight real battles; and it was felt, by the men of the town, that the boys could not be too thoroughly imbued with the military spirit. So, on this July evening, wakened into new ardor by the news from Gettysburg, they had gathered to resume their nightly work—and play.There were thirty-three of them, ranging in years all the way from eight to eighteen. They were eager and enthusiastic. At the command to fall in there was much pushing and jostling, much striving for desirable places, and even the young captain, with great show of authority, could not quite adjust all differences to the complete satisfaction of his men.Before the confusion had wholly ceased, and while there were still awkward gaps in the ranks, a tall, straight, shy-mannered boy of seventeen, who had remained hitherto on the outskirts of the group, quietly slipped into one of the vacant places.

Yirmi birinci yüzy?lda, teknolojik geli?melerin de etkisiyle, büyük bir "öz güven patlamas?" ya?ayan insanl?k; kurulu?undan bu yana kendi yasalar?na göre çal??an ba?ta ekolojik sistem olmak üzere: Biyolojik ve jeolojik sistemlere müdahale ederek; kendi kurallar?na göre de?i?tirmeye kalkt?. ??te, ba?ta baz? hastal?klar olmak üzere; birçok sorunlar da burada ortaya ç?kt?. Maalesef bugün nerede ise hepimiz, hastay?z! Hastal?klar?m?z?n ise çe?it çe?it ad? olsa bile en yayg?n olan?: "Parçalama Hastal???" olup çok da kolay tedavi edilebilecek gibi de görünmemektedir.Günümüzde, teknolojik geli?mi?li?in de etkisiyle: ?nsano?lu, bütünü anlamak için onu parçalamay? seçti. Parçalar? üzerinden bütünü; anlamaya ve tan?maya çal??maktad?r.. Oysa ki, parçalar? birle?tirerek bütünü tan?mak hem daha kolay, hem de daha do?al bir yöntem oldu?unu da bilmesine ra?men.Y?llard?r; maddeleri parçalad?k yetmedi. Atomlar? parçalad?k bitmedi. Bu i? daha nereye kadar gidecek? Ve ne kadar daha sürecek? Bilinmez! Ancak bizler, bir an önce maddeleri ve sistemleri parçalamaktan vazgeçmek mecburiyetindeyiz! Yoksa: Korkar?m çok yak?nda, yeryüzündeki ya?am? kökünden bitirece?iz!..Bu arada, baz? "Laboratuvar Ka?iflerine" de birkaç hat?rlatmada bulunmak isterim:Hani; Sizlerin, mikro organizmalar? incelemek için hergün bakt???n?z o devasa büyüteçler'iniz (Dev Elektron Mikroskoplar?n?z) var ya! ??te o büyüteçler; inceledi?iniz o organizmalar?, sizlerin gözünde milyonlarca kez büyütmekte iken; sizleri de belki onlar?n "gözünde" milyonlarca kez küçültüyor olmas?nlar (?) Yine: Belki de sizler; onlar? tan?maya çal???rken; onlar da bizleri anlamaya çabal?yor olmas?nlar? Dahas?: Belki de onlar da bizleri merak ediyorlard?r (?) Kim bilir? Ne dersiniz? Bir de böyle dü?ünmeyi denemelisiniz!.."LABORATUARDAK? ?BL?S"{???R L?STES? & ?Ç?NDEK?LER}:YAZAR HAKKINDA {ÖZ GEÇM??}TANITMALIK {PROSPEKTÜS}T?N VE TENZERRELABORATUARDAK? ?BL?SB?ZDEN M?D?R?RUH YARASIKONDUNEFES?ST?R?DYEN?N HÜNER?MOLEKÜLER SEYAHATYARI?L?NÇHIZ/HAZ ÇEL??MECES?HAL?S YAPAYLIKLAR D?YARINDA -1MAZ?DEK? AYAK ?ZLER?MMAN?SA TARZANIARKA KAPAK?a’irin Yay?nlanm?? Di?er Kitaplar?VEYSEL TOPALO?LU (?A?R; SADEKUL)

C?t?lin Ghi?? este unul dintre cei mai serio?i, mai informa?i ?i mai inspira?i cercet?tori care se afirm? ?n comparatistica literar? ?i cultural? de la noi. Neotematismul s?u este unul atent la diferen?e – ?i ?n primul r?nd la diferen?a estetic? –, reticent fa?? de exploatarea ideologizant? a literaturii. Cartea de fa?? ??i acoper? tema cu mare grij?, cu acribie filologic? ?i teoretic?, dar o ?i dep??e?te uneori prin implica?ii nea?teptate ?i prin considera?ii de ansamblu. ?mi place ?n mod deosebit luciditatea autocritic? a autorului, ?n care v?d reflexul moral al modestiei ?i, ?n acela?i timp, orgoliul justificat al competen?ei profesionale“. – Mircea Martin

Che cos'è che lo rende un uomo di super successo? Che cosa gli ha permesso di trasformare un'idea in una mega-compagnia che ha cambiato il mondo?? Che cosa, in lui, puoi rivedere in te, e cosa ti manca? Che cosa potresti imparare da lui?Leggi, e scoprilo. Il bisogno di capire coloro che ci circondano e ce l'hanno fatta in modi che superano la nostra immaginazione è insito in tutti noi. Questo desiderio innato è guidato dal nostro bisogno profondo e fondamentale di trovare modi migliori che ci permettano di raggiungere i nostri obiettivi, comprendere i nostri sogni e superare le sfide che ci si presentano. Questo libro parla degli eventi di fondo nella vita di Jeff Bezos e dei modi in cui hanno influenzato la sua vita, del modo in cui ha reagito ad essi e li ha usati a suo vantaggio. Il libro non pretende di conoscere le fibre di cui è composto il suo cuore - nessun uomo può conoscerle. Ma quello che fa è mettere insieme eventi e vedere le ombre che proiettano. Tutto ciò affinché tu possa trovare dentro di te gli elementi che potrebbero essere il seme del tuo successo, della tua realizzazione e grandezza. La storia di Bezos traccia un percorso attraverso la sua vita da giovane e osserva le sue azioni e conquiste, decifrando l'esistenza del suo più grande successo - Amazon - in un modo che riflette il suo carattere, il suo intelletto e la sua educazione. La sua storia è diversa da quella di altre persone di successo nella storia. Il suo marchio di etica del lavoro è familiare ma differente. Non aspettare un altro minuto! Scorri verso l'alto e clicca il pulsante

Adrian Punescu scrie proz cu degetele arse de miracolul poeziei, i de aici succesul tulburtor, care, n loc s mntuie, nspimnt, oblig i rtcete. Poet al fluenelor de liliac n grle de piatr rar, al brumelor de bronz, al cderii n rnile dorului i n hohote de chihlimbar, grav despicat de neiertare i de rzvrtire, Adrian Punescu intr n hotarele prozei prin vijelia reportajului. (...) Puin i pas dac lumea l aplaud sau l njur, el vrea s rstoarne i s cldeasc, i n-are timp s cpieze stnd ntr-un picior, viaa e scurt i, dac nu vrea s se ndrepte prin cntec (i nu vrea), trebuie rezidit din mers i nvat s cnte. Reportajul lui Punescu e, nainte de toate, unul de atitudine, adevrul sare din pagin ca miezul dintr-o ceap zdrobit cu pumnul (...), fulgerul, aparent liric i aparent hrnit de curcubeie, e un arc al ndoielii, un crlig veninos umblnd prin crpturile pmntului, strigtul doare, suspinul are ghimpi n cretet, gerul frige, apsarea nghea.Durabila for a reporterului Adrian Punescu vine de acolo c el n-are chef, n nici o pagin, s fie ru de but n apte linguri, ci numai fluviu azvrlindu-se n mare, cu toate aluviunile i rzboaiele sufletului.“

Alexandru Sf?rlea arat? ?ntr-o recent? recenzie a versiunii tip?rite a c?r?ii 101 poeme: ?[...] S? mai spun c? unii ?i al?ii s-au ?inspirat? din texte ale lui Vasile Poenaru pentru a-?i etala ?prospe?imile? propriilor crea?ii, ?n vreme ce acest excelent poet st?tea ?pitit? sub obrocul impasibilit??ii ?i ignor?rii tenace a criticilor?Pentru c?, ?n via?a noastr? literar?, am ajuns s? cred c? asemenea practici sunt uzitate cu... sistem?, ca s? zic a?a, pentru ca lipsi?ii de har ?i inspira?ie, proteja?ii ?i coteri?tii s?-?i ?edifice? constructele de chirpici lingvistic, cu o jalnic? ?i penibil? non?alan??, cu un tupeu de-a dreptul incalificabil!Se vorbe?te cu asiduitate ?n presa literar? despre c?r?i ale unor a?a-zi?i nou?zeci?ti sau dou?mii?ti lipsite de semnifica?ii, sens ?i substan?ialitate poetic? ?i care pur ?i simplu bat apa-n piu? ?i nu spun nimic dec?t, poate, celor ce nu vor s? aud? nimic, adul?nd – ?ntr-un nefericit paradox – nevolniciile , nonsensurile ?i vacuitatea, ?n timp ce sunt ignorate cu cerbicie c?r?i valoroase ale unor autentici poe?i, precum Vasile Poenaru. Iat? , ?nc? un elocvent fragment poenaristic: ?Mergeam pe str?zi de lung? diminea??/ Cu p?inea mea de poezie sub bra?,/ Mergeam pe str?zi de lung? diminea??/ ?i m? ardeau de foame ochii min?ii/ Mergeam pe str?zi de lung? diminea??/ Tot forfoteau p?rerile sub pietre/ Din loc ?n loc o balt? de adverbe/ Ca p?s?rile clocotitor ardeau/ Spre vie?i izvor?toare-n alte trupuri/ Mergeam pe str?zi de lung? diminea??/ ?i nu se mai cr?pa odat’ de ziu? / ?i m? ardeau de foame ochii min?ii/ ?i-am ?nceput s?-mi rod ?nt?i din unghii/ Apoi din os din inim? din creier/ Mergeam pe str?zi de lung? diminea?? (...)? (R?sfirare). Sau, ?nc?, ni?te versuri de-a dreptul subversive – s? nu uit?m c? volumul din care citez a ap?rut ?n 1984 – care, poate c? fie ?i numai acestea, ar fi trebuit s?-i r?m?n? precum o aur? de zv?cnire iconoclast?, de nu protestatar?, poetului Vasile Poenaru: ?(...) Ora?ul ?n care m-ai ademenit/ E o sonat? a mor?ii/ ?n care doar miezul vie?ii trozne?te,/ Toat? noaptea am s? ard de frig ?n avanscen?/ C-un dirijor mai lent ca o statuie (...)??n fine, ce pot s? mai spun dec?t c? – ?n acest areal literar rom?nesc care seam?n? izbitor cu cel politicesc – poetul Vasile Poenaru este un mare nedrept??it, pe care cititorii one?ti, dac? ar ajunge, sau ar vrea s? ?i citeasc? volumele de poezie, l-ar pre?ui la adev?rata sa valoare...“

Aceasta nu este o arc? a salv?rii, a speran?ei, a regener?rii suflete?ti, nici locul ?n care personaje-kamikaze arunc? ?n jur ?n timpul sacrificiului lor, bun?tate, generozitate, bl?nde?e, ?n?elepciune, cump?tare. E o arc? simbolic?. Fictiv?, sau e chiar lumea noastr? condamnat? s? pluteasc? ?n deriv? pe un ocean sub care p?nde?te un tzunami apocaliptic? Da, ?ntr-adev?r, Breban nu neglijeaz? nici o specie, sunt toate conservate aici, e destul s? ?nl?turi dificila, fragila ?i totu?i rezistenta perdea ?esut? din mii de pagini de carte, ca s? descoperi o umanitate crud?, pe care mul?i dintre noi, dintre cititori sau autori avem tendin?a de a o evita, tendin?a de a o machia, de a-i face opera?ii estetice… Arca are capaciatatea de a re?nvia din cenu?a ?i de a ne propune o c?l?torie imaginar? spre o alt? dimensiune, ?ncerc?nd s?-i salveze deopotriv? pe credincio?i ?i pe atei, pe puternici ?i pe cei slabi, pe victime ?i pe c?l?i, pe mae?tri ?i pe discipoli, pe slugi ?i pe st?p?ni. Tu alegi de care parte vrei s? te afli, ?n afara arcei, pe arc? sau ?n structura ei intim? fragil? ?i totu?i rezistent?, capabil? s? te duc? spre cele mai insolite teritorii care ?nc? nu au fost inventate ?i pe care doar acul busolei lui Breban le indic? ?i le plaseaz? pe o hart? altfel inaccesibil?.

Romanul e captivant, bine scris, n ciuda unor efuziuni retorice prea lungi pe alocuri, care puteau fi scurtate. Un text elaborat de ctre un crturar, cu lecturi din Schopenhauer, Nietzsche, Jung sau Dostoievski fcute n profunzime, temeinic. n consecin, e un roman n care simbolurile apar la tot pasul, incifrate n text, n tehnica unui modernism hermeneutic care nu poate fi scos din ecuaie (…). Strict tehnic, ne aflm n faa unui Bildungsroman construit pe un scenariu clasic, de iniiere: tnrul Matei (toate numele sunt luate din Biblie…) interiorizeaz sfietor, dramatic moartea prematur a tatlui su, David, pierdut ntr-un accident de main pe Valea Oltului, se afl n conflict deschis cu mama sa, Riri, femeie pragmatic, dar intrat n faza unui deficit de cldura uman, mascat prin nervozitate, i i fixeaz ntreaga afeciune pe fiina compensativ a bunicului, Grig, mort i el spre sfritul romanului, i pe aceea a profesorului universitar Semion Ruda, stilat, elevat, aristorcatic, un concitadin de ocazie i tat-surogat, cruia, n cele din urm, protagonistul romanului i datoreaz relansarea intelectuala – viitor student n filosofie – i formarea literar, ca romancier, talentul compensativ al scrisului descoperindu-i-l oarecum fr premeditare sau ndemnuri din afar, ca pe o efervescen intern a propriei sale fiine. (tefan Borbély)Viaa cotidian este transferat n interioritate, iar tensiunile generatoare de suspans sunt direcionate ctre aceeai nevoie urgent de a deveni. Eroii Aurei Christi sunt fpturi aflate ntre lumi, ntre vrste, ntre maluri. (Irina Ciobotaru)Intenia vdit a autoarei este aceea de a explora personajele pn n adncul firii lor, astfel nct nu aciunea s stea n prim-plan, ci caracterele. (Bogdan Mihai Dasclu)

Un caleidoscop ?n care se rotesc ?ncet imagini din copil?ria cu mineri, decantoare ?i benzi care transport? c?rbunele sau din adolescen?a ?ntr-o uniform? albastr?. Textele astea spun, ?n fond, pove?ti despre oameni dragi. (Ana Pu?ca?u)Ce-?i r?m?ne de f?cut atunci c?nd e?ti num?rat ?dup? gloan?e“, c?nd ajungi s? asociezi cele mai bune vremuri cu ?primele defil?ri“, prin fa?a ochilor ?i se deruleaz? ?toate marile filme ale indiferen?ei“, iar ?n loc de cer nu mai reu?e?ti s? vezi dec?t ?sute/de mii de c?m??i albastre cu epole?i“? Nu-?i r?m?ne altceva dec?t s? ratezi ?tot ce se putea rata“, asta e lec?ia pe care o ?nva?? at?t de bine ?i o pred?, iat?, mai departe, f?r? gre?eal?, fosta elev? a L(iceului) M(ilitar). De?i pare imprimat pe o band? magnetic?, iar limbajul este ?n esen?? unul sever, discursul ?pedagogic“ din te a?tept ca pe un glonte las? s? se strecoare printre r?nduri suficient din emo?iile, respira?iile sau ezit?rile instan?ei emitente, astfel ?nc?t abilitatea celei aflate la pupitru s? devin? de necontestat. Pentru c?, da, Ana Pu?ca?u convinge f?r? probleme, indiferent dac? scrie despre identit??i furate, manevre sterile, r?zboi, iubire sau ratare. (Cristina Ispas)Un spa?iu disciplinar, depresiv, amenin?at de gloan?e, p?ndit de moarte – o zon? biografic? marcat? de absolvirea LM-ului. Prezen?a semnificativ? a conjunctivelor ?i condi?ional-optativelor m? face s? cred c? totul ar putea fi ?ntocmai, iar rezultatul, exact cel b?nuit, c? oricine poate juca rolul principal propus de Ana Pu?ca?u. Concrete?ea spa?iilor nu se dezminte nici un moment, poeta r?m?n?nd fidel? geografiei ?i istoriei imediate, realiz?nd astfel un sumbru decor al lumii la ?nceput de mileniu; cu fabrici dezafectate, baruri, camioane ?i, de ce nu, cu Bosnia sau Basarabia. Teama care str?bate volumul, ca o ven? sub?ire, tr?deaz? fragilitatea de care literatura ultimelor decenii are at?ta nevoie. Debutul poetic al Anei Pu?ca?u este – probabil – cel mai a?teptat (?i mai reu?it) din zona Timi?oarei, ?n ultima vreme. (Moni St?nil?)

O carte-eveniment, alc?tuit? din dialoguri cu Ana Blandiana, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Ion Iano?i, Gabriela Melinescu, Irina Petra?, Dumitru Radu Popa, Alex ?tef?nescu ?i Ion Vianu. Un manual indirect de istorie, realizat de cunoscuta scriitoare (romanciera, poeta ?i eseista) ?n baza m?rturiilor unor oameni de cultur? de prima m?n?, posibile modele europene, care – ?n falsa tranzi?ie interminabil? – aleg, iar ?i iar, voca?ia, atipica meserie de scriitor, r?m?n?nd – martori impar?iali ?i aten?i – mereu ?n prim plan. O carte extrem de dens?, actual?, un fragment dintr-o posibil? istorie a mentalit??ilor. ?Aceast? carte a ap?rut din nevoia de prietenie; a fost adunat?, treptat-treptat, ?n ritmurile felului meu de a fi, uneori-adeseori, catastrofic de ?ncet. Interlocutorii mi i-am ales, i-am c?utat, am ?ncercat s?-i "tachinez" cu ?ntreb?ri, temele discu?iilor converg?nd, firesc, de fiecare dat?, spre o arie de preocup?ri, care ne unesc mai mult dec?t ne despart. Fie ca dialog?m cu Ion Iano?i, fie cu Nicolae Breban, fie cu Ana Blandiana, fie cu Augustin Buzura, fie cu un alt interlocutor, de fiecare dat?, voiam s? aflu – folosind ca instrument, iar uneori ca arm? (din apanajul retoricii, de buna seam?) ?ntreb?rile; unele dintre acestea, da, naive, st?ngace, ?n schimb vii, mereu vii! – cum a rezistat fiecare dintre ei, cum a reu?it s?-?i construiasc? un destin, cum a izbutit s? fie, sa r?m?n? el ?nsu?i/ea ?ns??i ?i s? nu se pr?bu?easc?, cum a izbutit fiecare s? nu renun?e la lupta pentru sine ?nsu?i, pentru cultura rom?n?? Cu unele dintre personajele acestei c?r?i – dac? acceptam ca fiecare scriitor e un personaj, iar literatura este o singur? carte unic? – vreau s? cred c? m-am ?mprietenit, descoperindu-le, redescoperindu-le de fiecare dat?; ?mi place s? cred c? fiecare, aproape fiecare dintre invita?ii mei – ?ntr-un fel sau altul – m-a marcat, m-a f?cut s? m? reapropii altminteri de literatur?, de lectur?, de carte, s? v?d altminteri c?teva lucruri nelipsite pentru mine de greutate, sau – ?i mai important ! – m-a ajutat (uneori, f?r? s? ?tie!) sa r?m?n aceea?i, adic? s? nu m? schimb. Adesea, c?ut?nd prezen?a scriitorilor, de fapt c?utam o calitate la care ?ntunecat?, ?ntortocheat? de mine ajunge greu, c?teodat?, foarte greu: senin?tatea. Apoi… c?utam oameni de litere vii, scriitori ?n carne ?i oase – cum spuneam ?n adolescen??, ?i, iat?, mai spun ?i la cei circa patruzeci de ani – c?rora nu le este str?in cultul prieteniei, cultul voca?iei, cultul lucrului bine f?cut, al lucrului "rotund", cum afirm? un personaj din unul din romanele mele. Apoi… da, nu ascund, c?utam ceea ce se nume?te "complicitate" ?ntr-o lume cultural? postdecembrist? pestri?-amar?, desp?r?it? ?n grupuri, biserici, pui de catedrale. Marea majoritate a protagoni?tilor acestei c?rti de altminteri sunt mari lupi singuratici; ?i mi-a f?cut pl?cere s?-i ?ndemn s? vorbeasc? despre felul ?n care trateaz? solitudinea, via?a, literatura, contemporaneitatea. (Aura Christi)

Volumele de dialoguri (vor fi trei ?n total) socratice adun? convorbiri cu personalit??i ale culturii ?i literaturii na?ionale, realizate ?n libertate, ?ncepind cu 1990. Ele au fost publicate ?n diverse reviste, ?n principal ?Convorbiri literare“ ?i ?Poezia“, dar ?i ?n ?Dacia literar?“, ?Poesis“, ?Hyperion“ ?.a. Dialogurile se succed ?n ordinea apari?ie ?i reflect? fr?m?nt?rile culturale, literare, politice ale momentului, de interes peren ?i constant privind biografia artistic? a personalit??ii intervievate. Dialogurile sunt vii, atractive, instructive ?i mereu actuale prin problematic? abordat?. Participan?ii la acest veritabil banchet platonician din primul volum, Democra?ia oblig? idiotul sa stea al?turi de geniu (310 pagini), sunt: Petre ?u?ea, Ana Blandiana, Alexandru Zub, Ioan Alexandru, Dimitrie Gavrilean, Mihai Ursachi, Cezar Iv?nescu, Svetlana Paleologu-Matta, ?erban Cantacuzino, ?tefan Avadanei, Cristian Simionescu, Luca Pi?u, Lauren?iu Ulici, Corneliu ?tefanache, Ioana Cr?ciunescu, Paul Goma, Monica Lovinescu, Ilie Cleopa, George Astalos, Marin Mincu, Liviu Ioan Stoiciu, Dan M?nuc?, Costache Ol?reanu, Sorin Vieru, Gellu Dorian, Alex ?tef?nescu, Nicolae Manolescu, Ilie Constantin.

Nihilismul lui tefan Bolea este o masc n spatele creia se ascunde o inocen perpetuu incandescent. Revolta blasfematorie a poetului marcheaz un ritual de trecere spre iniiere, degajnd, n mod paradoxal, o nemrginit sete de via. Muzicalitatea incantatorie a textelor n limbile german, englez i romn plonjeaz cititorul n viziunea lumii reale.“ (Basarab Nicolescu)

Schlesak l combin pe Bakunin cu Marx i era sedus de modelul politic iugoslav. “Teoria tnrului Marx (preluat de la Hegel): realizarea i autorealizarea.“ Dictatura i aprea nc umana, aproape de o forma de realitate i de trirea autentic. Libertatea occidental ar fi creat doar un context amorf. n acest inacceptabil context, nu caut o ieire practic, optnd pentru una teoretic, teoria fiind suficient siei i dizlocnd tot restul. “Nu de soluii, ci de utopii, de ieiri, de asta avem nevoie.“ (dec. 1971) epeneag nu gndea diferit. i el definea contextul social i politic n termeni identici. Accepta i modelul iugoslav. i gsea calitatea de a fi joncional. “Iugoslavia poate juca rolul de punct de contact.“ Nu degeaba se spune: Historia magistr vitae! Istoria (realitatea, contextul) dicteaz modurile de a gndi, prea puin retrospectiv, vag proiectiv, ntr-un prezent tranzitoriu, amorf i (n)formal. La 12 august 1973, urma modelul ceh, “opoziie pe fa“ i-i schia corespondentului su un plan de colaborare.“Un eseu incitant despre unul dintre cei mai importani scriitori romni de expresie germana, stabilii n Italia.

Vrnd s fac un dar poeilor romni – de la care n tineree am primit inestimabile daruri, Nichita, Cezar, Grigore – am ndrznit o versiune romneasc a intraductibilelor i abstruselor poeme rilkeene. Mostre supreme ale unui discurs poetic somnambulic, desfidnd nu numai logica i sintaxa curent dar i cea poetic, aceste Elegii… sunt, cred eu, un vrf dac nu un monument al spiritualitii moderne europene. Sunt fericit ca limba romn a strmoilor mei i a marilor poei romni a primit i a putut cuprinde arta poetului austriac, ce se clatin i cuvnt ntr-un aer de o tensiune insuportabil, ntre Pindar i Holderlin, un monument de vrf inegalabil, cu siguran, al creaiei europene.“ (Nicolae Breban)