Edi?ie alc?tuit?, coordonat? ?i ?ngrijit? de Iulian Boldea?Profilul c?rturarului Nicolae Balot?, pe care acest volum se str?duie?te s?-l contureze, adun? laolalt? expresivitatea, rigoarea ?i erudi?ia eseistului ?i criticului literar, dar ?i afectivitatea sublimat? a memorialistului. Sumarul c?r?ii e alc?tuit din mai multe texte semnate de Nicolae Balot?, relevante pentru concep?ia sa critic? ?i estetic?, dintr-o schi?? de portret apar?in?nd lui Matei Boil?, din dou? dialoguri ?n care se ?mpletesc accentele confesive ?i proiec?iile teoretice ?i din dou? sec?iuni exegetice. Prima, Interpret?ri, con?ine abord?ri ale operei critice sau memorialistice a lui Nicolae Balot? ?n ansamblul ei, ?n timp ce a doua, Lecturi, cuprinde analize aplicate asupra unei anumite c?r?i. La toate acestea se adaug? necesarele repere bio-bibliografice. Textele au fost ini?ial tip?rite ?ntr-un num?r al revistei Vatra consacrat lui Nicolae Balot?; a?a se explic? unele referiri ale autorilor la binecunoscuta revist? din T?rgu-Mure?. Le mul?umesc, ?i pe aceast? cale, domnului Nicolae Balot?, pentru amabilitatea cu care a r?spuns provoc?rii noastre, ?i celorlal?i autori, pentru disponibilitatea domniilor lor, f?r? de care acest volum ar fi fost imposibil de realizat.“ – Iulian Boldea

Márton László új regénye, A mi kis k?ztársaságunk a t?kéletes állam megalapításának groteszk-tragikus kísérletét jeleníti meg. 1944 végén, amikor a felszabadító és egyben megszálló szovjet csapatok megérkeztek a Viharsarokba, az ott él? agrárproletárok létrehozták a saját kis k?ztársaságukat. A regényben a t?rténelmi tények és az írói képzelet t?rténetei keverednek – a keser? szatírában tegnapi-mai ?nmagunkra ismerhetünk és saját kisszer?ségünk?n nevethetünk.

O radiografie hermeneutic? a unor c?r?i-eveniment ce au v?zut lumina tiparului ?n perioada postdecembrist?, accentul fiind pus pe autorii interzi?i sub dictatur?, precum ?i pe c?r?ile poe?ilor ce devin, f?r? voia lor, o rara avis ?n societatea de tranzi?ie. Cartea se adreseaz? elevilor, studen?ilor, precum ?i publicului larg de cititori.

Prin u?ile l?sate vrai?teDe cei ce nu se mai ?ntorcPrin pere?ii pe care i?i zg?riar?ViseleD? buzna glasul mul?imiiCare se zbateDeja prins? ?ntre fireleIscusitei urzeli a paianjenilorPoliticiThrough the wide-open doorsBy those who never returnThrough the walls on which they’d scratchedTheir dreamsThe voice barges through from a crowdWhich is strugglingAlreadz trappedIn the skillfullz/woven webOf the spiders of politics

Sonetul contondentCelor doi / poe?i de mare soi...(Istrate ?i Murgeanu)Visam c? Marea-?i p?r?sea ghioculCu-al s?u tumult de valuri euxine?i, h?t-departe-n zonele alpine,Ca-n Cretaceu, ??i reg?sise locul...Priveam de-acuma fascinat la joculDe valuri ?n?esate de jivineDin vremuri disp?rute, care-n fine,??i ?ncercau, o dat?-n plus, norocul.Sim?eam o dulce binecuv?ntareC?-n groapa euxinic? ad?nc?O Mare Neagr? nu exist? ?nc?,Nici Casa Scriitorilor la mare;Nici doi poe?i cu barb?, bur?i ?i plete,S?-n?ire contondentele sonete.

Ninge ?n martieNinge ?ntr-un hornDin care iese fumNinge tot mai densCople?itor?i ?ntoarce fumul din drum?l preseaz? ?n horn ca-ntr-un teasc?l ?ndeas? la loc ?n c?rbuniAstup? flac?raRea?az? focul ?nMiezul ?nsu?i al P?m?ntului.

Chipul cotropit pe partea dreapt de urmrile unei intervenii chirurgicale pstreaz, n mare, farmecul i drzenia. Prul strns n cretet i barba abundent te-ar trimite cu gndul la marii pontifi hiperboreeni sau la preoii taoiti, dac vioiciunea i gesticulaia nu te-ar opri la timp. tie multe, dar mrturisete puine. Viaa l-a fcut prudent. Cine i va dezvlui spiritul profund Poetul i savantul nu au fcut niciodat concesii. Nici omul nu are pe contiin fapte grandilocvent-regretabile, dei a stat sub vremi, iar ideologia marxist i-a fcut pe muli s-i ascund spiritul critic.“ – Gheorghe Postelnicu

Volumul reprezint? punctul de finalizare a unor preocup?ri anterioare ale autorului, afirmat ?n c?mpul semioticii ?i al stilisticii prin studii ?i eseuri dedicate cu prec?dere poeziei rom?ne?ti de-a lungul evolu?iei ei. F?r? a-i ignora pe creatorii medii, importan?i pentru c? dau expresie continuit??ii, el ?i-a propus s? explice, cu mijloacele puse la dispozitie de progresul ?nregistrat de disciplinele umaniste ?n ultima jum?tate de secol, ?misterul“ care transforma limba ?n opera. Sunt discuta?i marii poe?i na?ionali, de la Mihai Eminescu la Nichita St?nescu, relev?ndu-i-se fiec?ruia specificitatea, a?a cum se deta?eaz? ea pe fundalul unor constante care definesc ?ns??i esen?a poeticit??ii.

Traversnd attea decenii, poezia lui Emil Brumaru rmne aceeai, fr a fi i previzibil. nclcnd conveniile, etalnd cu vizibil plcere teme tabu ale literaturii noastre, privind cu melancolie realitatea sub fust, Emil Brumaru este, nu ncape ndoial, unul dintre cei mai mari poei ai literaturii noastre.“ – Bogdan Creu)Dulcele constituie permanent ispit a poetului hedonist, care triete, regesc parazit, n bulion, n latrine cu hrtii murdare, n perne lactante i asemenea cocorilor zburtoare, n rangurile condimentelor peste vastele ntinderi de lene calm. Brillat-Savarin a intrat n vestmntul verbal al lui Brummel, pentru ca litera s-i fie docil printre arome i neprihnire, pentru ca imaginile s-i fac temenele. Totul e aici senzual, moale, domestic de ngerete catifelat, simul gustativ i simul tactil fiind suav exacerbate.“ – I. Negoiescu

Citindu-l, recitindu-l pe Nietzsche, citind i recitind nietzscheenii, dostoievskienii, m recream, m remodelam, strunjindu-m pe mine nsmi i, n acelai timp, m reapropiam altminteri, de fiecare dat, de continentul Nietzsche, iar n timp probabil, iari i iari, mai rapid – prin intermediul celui care l-a creat pe Zarathustra – de mine nsmi. Scrierile mele, romanele, poemele, eseurile se afl, volens nolens, sub auspiciile dionisiace ale acestui scriitor spre care m harponeaz, instinctiv, de bun seam, i voina de a deveni ceea ce sunt: poet. Un poet care propaga un soi de stranie religie a viului, n esen de neexprimat, o religie-mit de sorginte nietzschean, construit pe un exces de personalitate.(...) Boala, cu un pic de noroc, poate fi pintenul dat de un nesfrit zeu rutcios i perspicace n bolgiile luminoase ale destinului. ntlnirea mea cu acest spectacol de un dramatism randiose – care este Nietzsche – din ntmplare cred c s-a transformat n destin. Da. i totodat n voina de Destin“. – Aura Christi.Am terminat de citit cu nfrigurare Nietzsche i Marea Amiaz (oricum, verbul a citi nu sintetizeaz dect imperfect efortul sinestezic pe care-l necesit o carte att de complex i de bogat n idei). La un prim nivel, volumul poate fi lecturat ca un impresionant catalog al marilor teme“ din literatura european (german, francez, englez, rus, romn), aceea nrudit, direct sau indirect, cu suflul zarathustrian al fostului profesor de la Universitatea din Basel. La un nivel secund ns, mult mai profund i mai semnificativ, el este un elogiu excepional adus vitalismului injectat de solarul divin, reflectat magistral prin textele unor Berdiaev, Sestov, Kierkegaard i mai ales Nietzsche. Filiaia cea mai puternic i mai transparent care mi vine n minte dup parcurgerea paginilor tale este Rudolf Otto: dei nu are nevoie s-l citeze niciodat explicit, cartea este infuzat de conceptul de numinos, acel sacru inefabil intuit de teologul german n lucrarea sa capital, Das Heilige. Te felicit pentru acest volum, exemplar n toate sensurile, i sunt convins c oamenii crora li se adreseaz nu vor mai fi aceiai dup parcurgerea sa.“ – Ctlin Ghi.

Aproxima?ii o carte de critic? literar? ?n care autorul a ?nregistrat cele mai importante apari?ii din literatura rom?n? a ultimilor ani, ?n studii critice, cronici literare ?i eseuri care comenteaz? c?r?i, scriitori sau tendin?e ale momentului actual. Structurat? ?n trei cicluri, cartea lui Iulian Boldea se remarc? prin precizia formul?rilor, obiectivitatea enun?urilor ?i prin metodele critice adecvate valorificate. Tototdata, ea con?ine numeroase puncte de vedere, perspective ?i ipoteze critice meritorii, dup? cum v?de?te o extrem? aten?ie la nuan?ele textului, la relieful s?u subliminal. Demersul critic al autorului se caracterizeaz?, ?nainte de toate, prin rigoarea aser?iunilor ?i relevan?a demonstra?iei. ?ntre autorii comenta?i ?n aceast? carte, pot fi aminti?i Virgil Nemoianu, Al. Paleologu, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Adrian Marino, Ion Vartic, Marta Petreu, Mircea Muthu, Dan Culcer, ?tefan Borbély, Horia B?descu, Vasile Dan, Eugen Dorcescu, Ion Zuba?cu s.a.

Pornind de la Ioana Em. Petrescu, studiul propus urm?re?te s? probeze cu arsenalul criticii de descenden?? fenomenologic?, mereu actualizat?, o teorie referitoare la asumarea eminescianismului de c?tre cei mai importan?i poe?i ai secolului trecut. Actualitatea lui Eminescu se dovede?te astfel ?i prin ve?nica recitire ?i asumare a poeziei sale de c?tre poe?i precum Bacovia, Blaga, Barbu, Arghezi, Labi?, Nichita St?nescu. Aceast? prezen?? eminescian?, asumat? teoretic (vezi Blaga) sau topit? ?n profunzimile textelor poetice (vezi Labi? sau Nichita St?nescu), sus?ine valabilitatea canonului eminescian. Eminescu este astfel inactual doar dac? privim o parte ?nsemnat? a poeziei actuale, prea ancorat? ?ntr-o realitate golit? de semnifica?ie, o poezie s?r?cit? de profunzimea transfigurat? a Creatorului. (In)actualitatea lui Eminescu probeaz? astfel doar tragic? noastr? inactualitate./ – Florin Oprescu

Gabriela Crean scrie poezie cu gnoz dedesubt. Faptul a fost remarcat nc de la prima sa carte, iar modul acesta de a construi a rmas nu constant, ci neschimbat, chiar dac unele accente s-au mai mutat. Gnoza, tradus apocrif, nu e ns dect schela unei viziuni de intensitate paroxistic. Important cu adevrat e suflul imaginativ, dezlnuirea spasmatic a imaginaiei i ritmul frenetic n care sublimele se topesc n grotesc sau imnoidele se revrs n apostrofe. Gabriela Crean vede lumea oximoronic, n coincidene stupefiante i radicale, n care gramatica sacrelor nu se mai poate distinge de cea a infernalelor. Modului ei de a traduce juisarea vizionar n sarcasme i febra celest n repulsii violente i s-ar potrivi conceptul de profanare al lui Giorgio Agamben. Asta dac poezia n-ar face altceva dect filosofia; dar cum face, Gabriela Crean scrie cu o exasperare exuberant i cu o arden vitriolat despre cel mai inconfortabil mod de a fi n lume: sub un imperativ atroce.“ – Al. Cistelecan

Iat?, ?n cuvintele Aurei Christi, curg?nd abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, s? nu ne temem de retorica majusculelor, al marii Poezii. (Nicolae Balot?) Aura Christi a uimit critica de specialitate prin ample volute metaforice, calde, ?ndr?zne?e, abord?nd, ?n c?teva volume, printr-o splendid? frond?, clasicul sonet poetic ?i dovedind o excelent? st?p?nire a limbii, a mijloacelor specifice, ?ntr-o liric? a medita?iei grave, ad?nci, exprimat? ?n metafore, ?n care modernitatea ?i sensibilitatea secolului se confund?, cu vigoare clar?, de o marcat? originalitate, tumultuos ?i muzical aproape, ?ntr-o subtil? rezonan?? eufonic?, cu trimiteri, accente ?i imagini simbolice, cu marele torent al liricii europene de ?nalt nivel, de la Rimbaud ?i Baudelaire, la Rilke ?i Blaga. ?i, ?nc? odat?, la ?vetaieva ?i Nichita St?nescu. (Nicolae Breban) M? auzi tu, oare, ?nstr?inato? Am citit poeziile tale la ceas de sear?, pe o teras?, av?nd ?n fa?? colinele Ierusalimului. Eu nu sunt un bun comentator de poezie, cei care au scris despre poezia ta te-au ?prins“ foarte bine, ai for??, un sim? rar al tragicului ?i antene pentru transcenden??… (Leon Volovici) Ignor?nd retorica unei poezii postmoderniste intolerante, metonimice – baliz?ndu-se ?n criteriul retoricului, un trop ajunge, iat?, s? impun? un model poetic – Aura Christi continu? s? ofere un osp?? metaforic. Psalmul coexist? cu viziunea aspr?, expresionist?. Universul ?i limbajul au torsiuni tragice, ?n nara?iuni poematice deopotriv? fruste ?i fabuloase, cvasimitice. Moartea e o prezen?? familiar?, ca privirea ?i olfac?ia ?ns??i. Mitul e prezent ca joc automodelator. Calea spre mit ajunge o traversare a suferin?ei. (Marian Victor Buciu) A scrie c?derea apocaliptic? nu e u?or. E un merit al Aurei Christi faptul de a g?si singura solu?ie la aceast? c?dere fatal?, dat? din pornire: cel care o scrie o ?i ?opre?te“, ?incit?nd rigoarea/ celui din urm? frig“. Doar un fel de zeu al poeziei, o divinitate descoperit? cu greu, con?tient? de destr?marea mitului, poate s? impun? din nou mitul: instituirea ?mai viului“ este cu putin?? doar datorit? mor?ii. ?nvierea nu e posibil? dec?t datorit? ei. Sensul celei mai mari dintre taine se dezleag?, astfel, paradoxal, prin r?sturnarea negativit??ii generale a sensului. (...) Descoperirea f?cut? de poet? este c? realul ?nsu?i are origine poetic? (nu real?!), prin c?derea ?n ?emisfera cealalt?“, de parc? Dante ?nsu?i ar fi acum reeditat ?n alt? semantic?: ?Ah, calul e fiu al pega?ilor dintotdeauna“. Fiin?ele existente ??i au ob?r?ia ?n himere, iar realitatea ia fiin?? din metafor?. (...) Alt? ?descoperire“ poetic?: ?ntreg mitul temporal al omenirii poate fi ranversat. (…) Iat?, deci, cum se poate recupera mitul ?ntr-o epoc? ?n care toat? lumea postmodern? a visat la demitizare ?i dez-iluzionare pentru a se apropia de realul ca atare. (?tefania Mincu)

Aer ?n iarb? este o poezie a ciclicit??ii. Anotimpuri ?i anotimpuri ale inimii. Toposuri ?i loca?uri ale refugiului ?n bucurii simple. Regenerarea prin elemente g?site ?n col?urile altor inimi. O poezie filmic?. O dinamic? cinematic? a cuvintelor ?i a surprizelor prinse de suflet ?i redate ?n pixelii colora?i ai fericirilor nea?teptate. Aer ?n iarb? este ?i ?n ?note de mare“ ?i ?n ?prim?vara la cheie“ un ciclu care mimeaz? numai aparent dicteul automat. Aer ?n iarb? este momentul c?nd treci pe strad? ?i scapi de lume, este spa?iul gol dintre cuvintele care ??i rostesc via?a ca s? dea propulsie maxim?.?Cu totul remarcabil? este, ?n poemele lui Mihai Vieru, capacitatea autorului de a descoperi, ?n spatele spectacolului cotidian, prezen?a miraculosului, a misterului, c?teodat? feeric, alt?dat? terifiant. Poetul e un spirit fantast, ?nzestrat cu ni?te antene extrem de sensibile la partea de umbr? a existen?ei, ?i un vizionar apt s? surprind? spectacularul banalului ?i s? transforme, a?a cum ??i dorea pe vremuri Rimbaud, o fabric? oarecare ?ntr-o moschee.“ (Octavian Soviany)

Riduri deschide colec?ia ?Falanga basarabean?“ (coordonator Dumitru Crudu). Un volum al tinere?ii vitaliste care ?ncepe s? se obi?nuiasc? treptat ?i sigur cu ridurile societ??ii cu o speran?? de via?? din ce ?n ce mai exact stabilit?. Un volum de versuri care sfideaz? moartea prin chiar urmele pe care le las? ?n urm?, ca ni?te tatuaje, amintirea poeziei vie?ii celor dragi.

ficiune nseamn poate c.poate c o gaur de vierme este i existena uman.mcar pentru c omul o resimte ca parcurs, mai rapid dect ar fi de dorit, dintr-o zon necunoscut n alta la fel de necunoscut.poate c ntr-o gaur de vierme prezentul e singurul timp posibil.ce este prezentul fr contiin nimic.contiina o amprent de identificare pe care sinele o numete eu, iar ceilali el.criminalitii presar peste amprente un praf, o substan destinat scoaterii lor n relief. poezia lucreaz i ea cu asemenea prafuri, limbajul expresiv sau alte trucuri.trebuie s se poat i altfel.personajul volumului gaura de vierme transfer materialul livrat de contiin printr-un loc ngust, o fant. timpul prezent din gaura de vierme: oameni, lucruri i ntmplri la care, din motivele lui, eu nu a renunat, care sunt vii, active.trecerea prin fant presupune comprimare i tensiune i totui proba trecerii trebuie s fie firescul, normalitatea spunerii. exist un punct unde sunetul nu e alterat de efectele distanei n timp sau spaiu.ce spunem firesc poate fi important, poate interesa cel puin.“ – g.g.

Irene Matoko, rom?nc? cu tat? congolez, scrie cu lacrimi ?n ochi ?i cu durere ?n suflet. Scurta sa relatare ne impresioneaz? profund ?i ne face s? ne ?ntreb?m cum este posibil ca, ?n secolul XXI, s? persiste ?n sufletele unor oameni ura de ras? ?i prejudec??ile ?n fa?a tr?s?turilor fizice native ale semenilor no?tri.Din p?cate, profesori ?i colegi, persoane la care ne-am a?tepta cel mai pu?in s? prigoneasc? o fiin?? uman? pentru simplul fapt c? are pielea de alt? culoare, ac?ioneaz? brutal ?i inuman ?mpotriva unor copii nevinova?i.Citi?i cartea aceasta ?i pl?nge?i. Citi?i cartea aceasta ?i privi?i-v? ?n oglind?. Citi?i aceast? carte ?i aminti?i-v? de cele dou? porunci ale lui Isus: iube?te-l cu toat? fiin?a pe Dumnezeu (acesta, care a creat rasele umane) ?i iube?te-l pe semenul t?u ca pe tine ?nsu?i.Chiar dac? semenul t?u are alt? culoare.

Poeziile lui Giorgio Baffo (1694-1768), mentor al lui Casanova, sunt de o sinceritate dezarmant?. Un limbaj poetic picant, cu un efect direct asupra cititorului. Erotismul abund? ?n rostogoliri de imagini fierbin?i, iar sonetele autorului italian par o petrecere ?n rime, care iau peste picior bunele moravuri ale epocii.?F?r? Baffo, n?am avea idee de decaden?a voluptuoas? a Serenissimei Republici. Prin el, cunoa?tem via?a sexual? a Vene?iei, cu serb?ri, cu osterii, cu cazinouri, cu jocuri de noroc, cu dansatoare ?i cu c?lug?ri?e liber?tine“ – Guillaume Apollinaire

Volumul Save Point e un prilej bun de ?mp?care intre cele 2 p?r?i vitale autorului, cea tehnologic? ?i cea literat?, un mediu analog ?n care se gasesc instantanee, deseori in format ludic, ale unor lumi ?n care au loc evenimente at?t de mici ?i at?t de subit ?nc?t s-ar putea spune despre ele c? aproape nu au avut loc vreodat?.

T?bb mint egy év tel el azóta, hogy hazaértem. Akik kívülr?l néznek, aligha észlelnek kül?n?sebb változást. De nekem már csak k?d?sen rémlik egy n?, aki egykor én voltam, aki mindig felhúzva tartotta a vállát a feszültségt?l, mert másoknak akart megfelelni. Két hónappal hazatértem után eladtam elegáns, nagypolgári lakásomat, és bek?lt?ztem egy kisebbe, szerényebbe. Az autómat lecseréltem egy olcsóbb, alacsonyabb fogyasztásúra. Az addig igénybe vett szolgáltatások nagy részét lemondtam, megváltam a k?ltséges biztosítások t?bbségét?l, a giga-csomagoktól, az ilyen-olyan el?fizetésekt?l, és egy lényegesen egyszer?bb életvitelre rendezkedtem be. A ruháimat is kiválogattam, a felesleget elajándékoztam vagy áruba bocsátottam. Az maradt csak meg, és mindenb?l csak annyi, amire valóban szükségem van. Olykor gyertyával világítok, órákig bámulom, hogyan táncol a láng a s?tétben. Vagy ücs?rg?k a teraszon, és nézem az égboltot, amelynek addig ismeretlen szépségeit az ?ton fedeztem csak fel… Amíg ezt a boldogságot nem éltem át, elképzelni sem tudtam, hogy egyszer úgy fogom gondolni: ha mindenemet elveszíteném, akkor is maradna egy csomó dolog, ami boldoggá tesz. Látom a k?rnyezetemben él?ket, amint fáradtan hajszolnak valamit, amit már megnevezni sem tudok, annyira távolinak t?nik, hogy magam is így éltem. Nem tehetek t?bbet értük, mint hogy elmondom a magam t?rténetét, amely így kezd?dik: van esély! Csak a békességnek el?bb helyet kell készíteni, kell egy nagytakarítás. Amíg a beidegz?dések, el?ítéletek foglalják a helyet, addig a cs?nd nem ver tanyát odabent. Pedig ahhoz, hogy meghalljam a saját hangomat, cs?ndre volt szükség. Ilyen az életem a Camino után.