Pentru c? jurnalul de scriitor al Aurei Christi – o parte a acestuia ap?rut ini?ial ?n dou? volume (Trei mii de semne ?i Foamea de a fi) – are circa o mie de pagini, la sugestia editorului, acestea au fost redistribuite ?n volume. Titlul Trei mii de semne (Editura Ideea European?, 2007) – edi?ie rev?zut? ?i ad?ugit? – a r?mas intact, pe c?nd Foamea de a fi (ed. I-a: Editura Contemporanul, 2010) apare cu titlul Coasta lui Apollo. Publicistica polemic? a fost organizat? ?ntr-un volum separat.?Am trecut pe l?ng? Academie, ?n a c?rei gr?din? am admirat ni?te castani b?tr?ni ?i at?t de m?ndri, Doamne, ?n solitudinea lor, dezvelit? ?n plin? urbe. Am urm?rit felul ?n care – ezit?nd parc? sau nu e dec?t o prejudecat? – c?deau ni?te castane; auzind pocnetul acela copil?ros ?i grav, care m-a dus cu g?ndul la o ?mplinire, apoi la un sf?r?it de drum, m-am oprit locului. Era o zi senin?; sufla un v?nt u?or ?i greu, de septembrie t?rziu, cu ochi ?ntuneca?i. Un septembrie cu cearc?ne de b?tr?n ?nsingurat. Dup? ce c?dea, straniu, nici o castan? parc? nu mai mi?ca; fiecare fruct r?m?nea pe locul desemnat parc? ?n timpul c?derii; da, fiecare castan? avea locul ei, ?tiut parc? ?nainte de a fi slobozit? pe asfaltul aleilor asimetrice sau pe p?m?ntul ?mp?nzit de frunze de un galben putred, uitat, ruginit. Privind acele castane, mi-am dorit ca poemele, eseurile ?i prozele mele s? se bucure de aceea?i, minunat?, ?nt?mplare: fiecare cuv?nt s? cad? ?n pagin? ca un fruct greu, copt, imposibil de urnit, fiecare cuv?nt s? r?m?n? ?n textura frazei, ca ?i cum ar fi acolo dintotdeauna.Prin urmare, rolul meu const? ?n dexteritatea r?bd?toare de a asista cuvintele, a?a cum Iosif – copilul f?nt?nii ?i al norocului – ajuta v?ntul ?n gr?dina de palmieri a prietenului faraonului, Putifar. (Aura Christi)

Lucrarea de fa?? are ?n vedere tratarea unei adev?rate realit??i europene ?nc? nerezolvat?: migra?ia. Ea este un fenomen cu care se confrunt? aproape toate popoarele lumii, efectele ei marc?nd societatea, fie din perspectiva celor care pleac? dintr-o ?ar? (a emigran?ilor), fie din perspectiva celor care vin ?ntr-o ?ar? (a imigran?ilor). Personal eu am sim?it emigra?ia ca pe o tr?ire pe un interval ?n care omul vie?uie?te ?ntre dou? lumi, lumi ca dou? p?r?i din sine pe care nu poate s? le mai uneasc? pentru a fi un ?ntreg. Lectura acestei lucr?ri este o incursiune ?n via?a emigrantului, cu motiva?ia lui, cu lumea lui din ?ara de unde pleac?, cu lumea lui ?n ?ara unde se a?az?, cu efectele ?i schimb?rile pe care le provoac? acest fenomen la nivel individual ?i social. Este o incursiune ?n apropierea unor realit??i occidentale unde emigran?ii ?ncearc? s? supravie?uiasc? discrimin?rilor ?i umilin?elor. Este tr?irea re?ntoarcerii acas?, ?n apropierea anotimpurilor ?i a eternit??ilor rom?ne?ti.

Se poate comunica i e necesar sǎ se comunice cu valorile literaturii universale, pǎstrandu-se o perspectivǎ istoricǎ, citindu-l pe Sofocle ca pe contemporanul lui Pericle. Dar, am nceput sǎ nelegem, spre deosebire de secolul trecut, istoricist, cǎ tot att de necesarǎ, ba poate chiar mai fecundǎ, e o comunicare cu trecutul, adoptndu-se o perspectivǎ actualizatoare, citindu-l pe Sofocle ca pe contemporanul nostru. Dincolo de aceastǎ perspectivǎ care, n cele din urmǎ, e i ea oarecum istoricistǎ, doar cǎ istoria e localizatǎ n actualitate, se deschide o perspectivǎ a sincroniei literare care dispune sǎ-l citim pe Sofocle ca pe contemporanul nimǎnui ori al tuturor, ca pe un martor al esenialitǎii umane i nu numai al unei existene istoric cantonate. ncercare ambiioasǎ, ce nǎzuiete sǎ derelativizeze valorile literar-artistice, pǎstrnd totodatǎ contiina unei relativitǎi a formelor i figurilor pe care o hermeneuticǎ a textelor se cuvine sǎ o punǎ n luminǎ. Relativitate impusǎ chiar de prezena autorului, a cititorului interpret, a scriitorului i hermeneutului n comentariile sale. n cartea aceasta a attor cǎri, scribul interpret apare n textele sale ca i pictorul ce se zugrǎvete pictnd n propriile sale tablouri. Sǎ-i fie iertatǎ aceastǎ ultimǎ deertǎciune.” (Nicolae Balot)

Rstimp de douzeci de ani, sub egida acestui prestigios Club de Dialog – Ideea European – au fost organizate numeroase dezbateri, turnee, lecturi publice, conferine, ntruniri, simpozioane, att n ar, ct i peste hotare. M refer, n aceast ordine de idei, la Conferinele Modele Europene. Friedrich Nietzsche, Marx i Nietzsche. Vinovai fr vin, Modele europene. Ion Ianoi, Eugen Negrici. Iluziile literaturii romne sau Nicolae Breban. Trdarea criticii (...) in deopotriv la toate. Unele dintre acestea, multe – majoritatea! – au fost gndite de subsemnata mpreun cu romancierul Nicolae Breban, fiind rodul unei prietenii, al unei compliciti de litere rare – a spune, citnd-o de fapt pe Magda Ursache, unice – cum sunt, de pild, dezbaterile dedicate crilor-eveniment: Iluziile literaturii romne de Eugen Negrici i Trdarea criticii de Nicolae Breban, ca s citez exclusiv dou, oprindu-ne aici. Dar, m ntreb, iar i iar, de ce ne-am opri Nu spunea Blaga, oare, ntr-un vers memorabil: Orice nceput se vrea fecund“ Douzeci de ani sunt un nceput!Destinul nostru este literatura, spuneam ani de-a rndul, parafrazndu-l pe Napoleon, repetnd, iar i iar, aceast afirmaie gnomic, nu rareori, c pe o rugciune, ca pe o litanie, cu smerenie, iar, uneori-adeseori, cu spaim, ntruct – iubindu-l atroce pe sihastrul de la Torino, da, pe Nietzsche cel unic, cel hamletian – tiam, da, tiam, cine se joac de-a destinul... devine destin.“ – Aura Christi

ALTHOUGH Rouen is now very far before all the other cities of Normandy in point of magnitude and importance, and though Rollo, in his conquest of the country, made it his principal headquarters and his main stronghold, it did not continue exclusively the residence of the dukes of Normandy in after years. The father of William the Conqueror was Robert, who be-came subsequently the duke, the sixth in the line. He resided, at the time when William was born, in a great castle at Falaise. Falaise, as will be seen upon the map, is west of Rouen, and it stands, like Rouen, at some distance from the sea. The castle was built upon a hill, at a little distance from the town. It has long since ceased to be habitable, but the ruins still remain, giving a picturesque but mournful beauty to the eminence which they crown. They are often visited by tra-velers, who go to see the place where the great hero and conqueror was born.??It was about 870 that Rollo was banished from Norway, and a few years after that, at most, that he landed in France. It was not, however, until 912 that he concluded his treaty of peace with Charles, so as to be fully invested with the title of Duke of Normandy. He was advanced in age at this time, and, after spending five years in settling the affairs of his realm, he resigned his dukedom into the hands of his son, that he might spend the remainder of his days in rest and peace. He died in 922, five years after his resignation.??He was only ten years old when his father was assassinated. He became involved in long and arduous wars with the King of France, which compelled him to call in the aid of more Northmen from the Baltic. His new allies, in the end, gave him as much trouble as the old enemy, with whom they came to help William contend; and he found it very hard to get them away. He wanted, at length, to make peace with the French king, and to have them leave his dominions; but they said, "That was not what they came for." Richard had a beautiful daughter, named Emma, who afterward became a very important political personage, as will be seen more fully in a subsequent chapter.?Richard died in 996, after reigning fifty-four years.

Far out in the ocean the water is as blue as the petals of the loveliest cornflower, and as clear as the purest glass. But it is very deep too. It goes down deeper than any anchor rope will go, and many, many steeples would have to be stacked one on top of another to reach from the bottom to the surface of the sea. It is down there that the sea folk live. Now don't suppose that there are only bare white sands at the bottom of the sea. No indeed! The most marvelous trees and flowers grow down there, with such pliant stalks and leaves that the least stir in the water makes them move about as though they were alive. All sorts of fish, large and small, dart among the branches, just as birds flit through the trees up here. From the deepest spot in the ocean rises the palace of the sea king. Its walls are made of coral and its high pointed windows of the clearest amber, but the roof is made of mussel shells that open and shut with the tide. This is a wonderful sight to see, for every shell holds glistening pearls, any one of which would be the pride of a queen's crown.

Cartea Autori ?i opere reune?te prefe?e, postfe?e, studii introductive ori de sine st?t?toare elaborate de-a lungul mai multor decenii de profesorul Ion Iano?i, rev?zute ?i ?mbun?t??ite pentru actuala edi?ie. Lucrarea ?nsumeaz? trei volume, cu subtitlurile: Culturi occidentale, Cultura rus?, Cultura rom?n?. Volumul I, Culturi occidentale, cuprinde 15 studii, organizate ?n trei par?i. Partea 1 trateaz? ?ase scriitori clasici ?i importante opere ale lor, majoritar rom?ne ale secolului XX. Partea a 2-a analizeaz? tot ?ase scrieri distincte apar?in?nd unor g?nditori ilu?tri din veacurile XIX ?i XX. Partea a 3-a prezint? opera de ansamblu a c?torva filosofi. Printre autorii discuta?i ?i amintim pe Italo Svevo, Franz Kafka, Robert Musil; Heinrich Heine, Friedrich Nietzsche, Martin Heidegger: dup? cum se vede, ?n majoritatea lor de limb? german?. Volumele Autori ?i opere ?ntregesc monografiile profesorului Ion Iano?i, prima – pe cele despre Thomas Mann ?i Hegel, cea de a doua – despre Dostoievski ?i Tolstoi, cea de a treia – despre Constantin Noica. Astfel, ele ?mplinesc preocup?ri de o via?? cu privire la figuri tutelare din literatura ?i filosofia german?, rus? ?i rom?neasc?, din ultimele secole.

Un volum de poeme puternic, scris de unul dintre cei mai importan?i scriitori da?i de Timi?oara.

n ultimii ani Uniunea Scriitorilor a iniiat cteva proiecte specifice de anvergur, considerate n stare s sparg zidul indiferenei generalizate de care atta ne plngem, m refer desigur la dezinteresul flagrant pentru literatur, pentru cultura scris i implicit pentru creatorii acesteia, scriitorii. Zis i fcut – ceea ce nu e puin lucru pentru un scriitor evazionist, nu Oricum am lua lucrurile, la sfritul anului 2007 aveam confecionate i inscripionate nu mai puin de 124 plci memoriale, pe care figureaz numele a 167 scriitori; aceast cifra, impresionant prin ea nsi, nu poate da ns o idee corect privind amploarea aciunii despre care tocmai aminteam dect dac o raportm la cifra de circa 60 de plci memoriale pe care Uniunea noastr (USR) le-a pus n ultimii 60 de ani. Am considerat c marii notri scriitori, furitori de cultur, merit pn la urm, dup o via de privaiuni, umiline i eecuri (ignorai de semenii lor, dispreuii de rude i cunoscui, nenelei de familie, obstrucionai de birocraia nemiloas, invidiai de confraii fr har), binemerita de la aceast naiune mcar neuitarea pe care o confer, simbolic n definitiv, o plac de marmor alb pe locul ptimirii lor ntru Art, Frumos i Adevr. O binevenit atenionare pentru insul trector pe strzile capitalei: Aici a trit i a creat ntre anii... scriitorul...“ Dar va fi sesizat cinstitul nostru concetean apariia acestor plci memoriale

Volumul de eseuri Melancolii portugheze radiografiaz? c?teva dintre v?rstele literaturii portugheze. Secven?ele alese ?i au ca protagoni?ti pe Luis de Camoes, Mariana Alcoforado, Fernando Pessoa, José Saramago ?i Antonio Lobo Antunes. De la ardoarea baroc? la melancolie, de la ie?iri patetice la replieri nostalgice, traseul puncteaz? treptele ?i centrii de tensiune ai unui tip de sensibilitate aparte, ?ntors, dup? expresia lui Camoes, ?cu spatele la p?m?nt ?i fa?a spre mare“. Demersul nu va fi str?in de procedeele, artificiile ?i ?ntregul arsenal al criti-fic?iunii.

O monografie de referin?? asupra operei argheziene. O capodoper?, pentru prima dat? ?n Colec?ia Edi?ii definitive.

n aceast carte, ncerc, de fapt, s-mi schimb instrumentele i felul de a scrie critic literar. Pentru c nsi condiia criticii literare s-a schimbat. Dintr-un gen diurn, care atingea o maxim strlucire – vezi explozia ei, din deceniile ’60 – ’80, cnd devenise genul dominant al literaturii –, critica a devenit o disciplin aproape subversiv, practicat pe ascuns (n Universitate) sau n locuri dosnice (revistele literare, care au – toate – tiraje confideniale). Critica s-a transformat, aadar, fr sa vrea, ntr-un gen nocturn, practicat de lunatici“ i accesibil numai acestora. Tinerii scriitori i refuz diagnosticul, cei mai vrstnici se supr dac nu sunt ludai peste msur, iar presa i d cu tifla, subliniind n orice mprejurare superioritatea (i avantajele) publicitii, n raport cu desueta judecat de valoare. i aceasta, deoarece acea splendid explozie a metodelor de lectur, a formelor i modalitilor critice, din deceniile anterioare, a sectuit de fapt disciplina. i a multiplicat la nesfrit posibilitile interpretrii, pn cnd nelesul textului literar a devenit cu totul obscur i, n fond, chiar facultativ. Totul este pus sub semnul ntrebrii, iar sacrosancta valoare estetic, pe care jura critica modernist, a fost de mult relegat din discursul critic. Care discurs ncepe s semene, astfel, cu o noapte adnc, n care mai plpie, ici-colo, asemenea unor stele palide, rmiele unor certitudini. (Rzvan Voncu)

Din ?nsemn?rile de scriitor al autorului (Vreme ?nchis?), realizate cu consecven?? ?ncep?nd cu anul 1979 (?i adus p?n? ?n actualitate ?i reprezent?nd ?n primul r?nd cronica unor campanii de geolog prospector care ?i-a desf??urat activitatea ?n cele mai diferite col?uri ale ??rii), nu puteau s? lipseasc? nota?iile privind aspecte din via?? literar? ca atare; ?n selec?ia Scene din via?a literar? sunt deci consemnate scene, portrete, dialoguri, ?nt?lniri cu scriitori, arti?ti plastici, actori, muzicieni, al?i oameni de cultur?. C?teva fragmente edificatoare privind aceast? tem? au ap?rut deja ?n revistele Arge? ?i Oglinda literar? (chiar sub titlul Scene din via?a literar?), dar ?i sub alte titluri: ?n Via?a Rom?neasc? (Medalion Mircea Ciobanu), ?n Luceaf?rul (Via?a cu num?rul 13), ?n Ziua literar? (Am fost ?mpin?i la margine...). Sunt de re?inut relat?rile cu privire la constr?ngerile impuse de cenzura necru??toare ?i la numeroasele stratageme prin care scriitorii c?utau s? ob?in? ?bunul de tipar“ ?i ?bunul de difuzare“, ?n condi?iile de nesiguran?? ?n care se desf??ura activitatea creatorilor de arta ?n comunism, dar ?i atelierul de crea?ie propriu-zis al autorului, care ?n perioada respectiv? lucra la romanele R?m??agul, Curtea Interioar?, Capcana de piatr?, ap?rute ?n acei ani, dar ?i texte de sertar; ?n jurnalul de scriitor vom ?nt?lni, cum ?i era de a?teptat, numeroase referiri la opera proprie, edit? sau inedit? ?n acel moment, dar ?i la operele colegilor de genera?ie sau ale clasicilor.

Autoarea trece ?n revist? principalele direc?ii din teoria critic? a ultimelor dou? decenii, a c?ror surs? empiric? este literatura publicat? la grani?a dintre secole. Din studiul paralel, al limbajelor teoretice ?i al lumilor fic?ionale, se poate observa omogenitatea epistemic? ?i retoric? a operelor literare apar?in?nd unei faze din istoria literaturii, for?a modelatoare a unui spirit al timpului care se manifest? dincolo de grani?e geo-politice. Totodat?, printr-o lectur? comparatist?, se poate demonstra capacitatea impresionant? a unei literaturi na?ionale de a reface, ?ntr-un timp foarte scurt, leg?turile cu marile centre de cultur? ?i de a ?negocia“ cu succes forme ?i idei literare ale unei epoci comparabile, prin ambi?iile enciclopediste ?i de sinteza, cu Rena?terea. Abordarea are caracter interdisciplinar, la grani?a dintre studiul filologic ?i modelele epistemologice furnizate, ?n epoca numit? a ?complexit??ii“, de ?tiin?a dominant?: fizica cuantic?.

Homo brucans e o carte interdisciplinar?, multifa?etat?, de ?inut? preponderent hermeneutic?, axat? pe teme legate de interpretarea Vechiului ?i Noului Testament (eseuri pe Decalog, pe personalitatea Sf. Pavel sau pe semnifica?ia mitic? ?i religioas? a cenu?ei), pe R?zboiul Rece, Revolu?ia Rus? ?i Contracultura anilor ‘60 (eseuri despre decantarea mediatic? ?n Rom?nia a revoltelor studen?e?ti din anul 1968, futuri?ti, violen?a lui Lenin sau despre The White Negro al lui Norman Mailer), pe aspecte structurale ale literaturii rom?ne din perioada de dup? Revolu?ia din decembrie 1989 (teme de genul: impactul lui Silviu Brucan asupra mentalit??ii postrevolu?ionare, identitarul rom?nesc difuz pe Internet, dinamica genera?ional? a literaturii rom?ne, rolul dinamizator al lui Marin Mincu ?i Adrian Marino), pe psihoistorie (cu un portret al lui Loyd deMause ?i o radiografie a concep?iilor sale). ?n final, cartea se ?ncheie cu decantarea eseistic? a unei c?l?torii ?n India, prilej de evocare a personalit??ii lui Mircea Eliade.

Da. E despre mine. E despre tine. E despre noi. Din toate p?r?ile ?i toate direc?iile. Despre falimentul moral ?i trezirea spiritului. Despre cum e s? ui?i ?i c?t de bine e s? ??i reaminte?ti. (Beatrice, activist) Un volum de poezii despre poezia ?i nepoezia vie?ii. Mai degrab? despre ce omoar? poezia vie?ii. De citit dac? sunte?i odihni?i ?i cu chef de introspec?ie. Aten?ie, poate s? doar?. (Mihaela, manager) Am frunz?rit-o cu trufia c? nu e despre mine. Am citit-o cu teama c? ar putea fi despre mine. Am recitit-o cu ambi?ia s? nu devin? despre mine. (Ioana, manager formare) Am deschis cartea, am r?sfoit, am citit. Apoi am ?nchis Outlook-ul ?i m-am g?ndit la lucruri simple: prieteni, muzic?, sine. (Andrei, copywriter) Am avut permanent senza?ia c? navighez pe valuri, fel de fel de valuri, valuri peste valuri de via??, valuri cu gloata mijlocie, prins? ?n caden?a asta a noastr?, modern? ?i golit? de rost personal. (Carmen, strategic planner) O oglind? care reflect? ?n cuvinte propria via?? – care via??? – multiplicat? ?n mii de alte trupuri, care tr?iesc aceea?i nesf?r?it? ?zi a c?rti?ei“. (Sylvia, marketing manager) Mi-a transmis impresia de oper? rock, sau, m? rog, cum s-ar putea numi a?a ceva pe muzic? de Parov Stelar, Nicholas Jarr ?i al?ii mai de acum. (?tefan, student) ?Auzi, de ce nu scrie nimeni poezie despre corporati?ti?“ m-a ?ntrebat un prieten acum vreo cinci ani. La vremea aceea am pufnit ?n r?s de mi-a dat ?pri?ul pe nas, dar, anul trecut, mi-am dat seama c? se poate. Tocmai terminasem Saga – bilete la clasa din mijloc, un poem epic, ironic ?i ?ntins pe vreo 30 de pagini. Despre iubirea dintre doi corporati?ti, desp?r?i?i ?n adolescen?? ?i reg?si?i la disperare, pe la 30 de ani ?i ceva, cu ocazia unui infarct. L-am rugat pe Paul Hitter, ale c?rui desene cu miz? social? ?i tu?e cinice m? atr?geau demult, s? ilustreze c?teva scene din istoria celor doi eroi ai poemului. Au ie?it 7 desene care nu doar ajut? textul, ci duc povestea mai departe, o cresc ?i o dezvolt?. Din vagonul de accelerat Timi?oara-Bucure?ti p?n? pe malul m?rii, Paul a transcris vizual o hart? a nelini?tilor, fricilor, la?it??ilor ?i speran?elor unei genera?ii care a ?mb?tr?nit ?nainte de vreme, dar care ?nc? sper? la evadare. Saga – bilete la clasa din mijloc este o carte-album despre noi ?i despre voi, despre cei ce umplu sta?ia Pipera la 7 diminea?? ?i despre cei care r?d de ei ?ntorc?ndu-se din club, despre cei adu?i la nebunie de creditul ipotecar ?i cei ?ntor?i victorio?i ?i ar?i din Goa sau de la festivaluri. Este poezie pentru c? sunte?i poezie, este scris? pentru c? trebuia scris? ?i este desenat? ca s? nu mai existe niciun dubiu.“ (T?u?ance)

Volum nominalizat la sec?iunea ?Critic?. Istorie ?i Teorie Literar?“ – Premiile ?Observator cultural“, edi?ia a VI-a, 2012 Lucrarea de fa?? pleac? de la ideea c?, odat? cu sf?r?itul anilor ‘60/?nceputul anilor ‘70, se configureaz?, ?n context rom?nesc, o mi?care poetic? cu caracter experimentalist, care se ?ndep?rteaz? de paradigmele modernismului, urm?nd modelul avangardelor interbelice. Principiul fundamental al unei asemenea poezii trebuie c?utat ?n pragmatica ?tiin?ei contemporane, c?ci ea presupune elaborarea unor ?axiomatici“ (concretizate ?n abord?ri teoretice, programe ?i manifeste artistice), urmat? apoi de investigarea, printr-o mi?care de extensie, a limitelor, de c?utarea obstinat? a noului, care se raporteaz? la propria sa ?axiomatic?“ ?n calitate de diferen??, de ?paralogie“, extinz?ndu-i limitele, dar ?i problematiz?nd-o, printr-un demers care e constructiv ?i deconstructiv totodat?, contestatar ?i autocontestatar ?n acela?i timp.

volumul al III-lea dintr-un interviu de un cristian Trilogia lui Ion Cucu este, deopotriv?, o construc?ie editorial? ?i o demonstra?ie personal?. Ion Cucu nu e, cum s-a crezut, doar un fotograf, iar opera lui cap?t? o cu totul alt? dimensiune dac? iese din tiparul unui album oarecare sau al unei expozi?ii, fie ea ?i permanent?. Interviul ?i portretele spun mai mult dec?t povestea unor fotografii – ?mpreun?, acestea dezv?luie talentul, for?a, patimile ?i d?ruirea fotografului celor zece pre?edin?i. Ai Uniunii Scriitorilor. Pentru c? prin aceast? institu?ie s-a legitimat ?i se reg?se?te, ca artist fotograf, scriitorul Ion Cucu. Trilogia s-a sf?r?it, de-acum urmeaz? Istoria. (un cristian)

Debut?nd cu volumul Mandala (Editura Vinea, 2005), Oana C?t?lina Ninu n-a ratat aproape niciunul dintre premiile care i-au ie?it in cale. O recunoa?tere, f?r? ?ndoial?, meritat?, ?ntruc?t vorbim despre cel mai semnificativ debut liric din anul respectiv. [...] Oric?t de rebele, reprezent?rile se topesc ?ntr-o sintax? aluvionar?, corodat? prin dialogism ?i nivelat? prin directe?e. De altfel, ?n Mandala, fracturat nu e at?t discursul, care se deruleaz? lent ?i f?r? intersti?ii vizibile, c?t universul reprezent?rilor, care suport? o macera?ie organizat? din partea unei viziuni schizoide. Poemele C?t?linei Ninu descriu, cu o fervoare incandescent?, cele mai diverse forme de mutilare, ?n slujba c?rora eul liric pune la b?taie un arsenal impresionant (foarfece, ace, ?urubelni?e, col?i, unghii, bricege, lame, epilatoare, v?traie etc.), care l-ar face s? p?leasc? de invidie pe un anumit conte austriac. ?i nu e de mirare, de vreme ce figura central? a Mandalei se prezint?, ?nc? din primul text al volumului, drept ?femeia foarfec?“. (Andrei Terian, ?n Ziarul de duminic?)?Fuga de feminitate“, exorcizarea umorilor feminine ?i a corporalit??ii maligne devine miza actului poetic, prin care femeia real? e ?nlocuit? prin ?femeia inscrip?ionat?“. El are ?ns? caracterul unei vivisec?ii, presupune scormonirea nemiloas? a fibrelor ?i a ?esuturilor, e o autotortur? aproape cu neputin?? de ?ndurat, astfel ?nc?t privirea introspectiv?, care scormone?te ca un bisturiu ?n profunzimea plasmei organice cunoa?te momente de relaxare, deplas?ndu-se (ca in ciclul Nu e timpul,fato) de la spectacolul visceralit??ii ?n criz? la filmul cotidianului. Acum, Oana C?t?lina Ninu abordeaz? reportajul autenticist, care cap?t? ?ns? aspectul ?picturilor metafizice“, unde realul e ?textualizat“, realc?tuit, devenind suportul reveriei thanatice, c?ci poeta descrie ?cet??i ale mor?ilor“, evoc? ritualuri funerare grote?ti sau sortilegii sanguinare. (Octavian Soviany ?n Luceaf?rul)Mandala este ?i una dintre figurile ini?ierii. Poezia se scrie ?mpotriva limbajului dat, ?mpotriva sensului uzat, cu sufletul, dar ?mpotriva lui, cu trupul, dar ca mortificare a trupului, cu durere, ca singur vaccin al durerii prin smulgerea ei din trup ?i a?ezarea ei ?n pagin?. (Alex Matei ?n Observator cultural)Poemele se sus?in unele pe altele ?ntr-o ordine nu mecanic?, de domino, ci subversiv?: ?povestea“ ?nainteaz? exclusiv de la un ciclu la altul. ?n interiorul secven?elor, numai discurs: fragmentele narative sunt sincopate ori deturnate. O anume urgen?? a durerii, o panic? reverberat? fiziologic ?n prima parte a volumului (mandala) cedeaz? locul unei aluviuni de repro?uri distante mim?nd refrenul (nu te mai preface ana), apoi unei terapii solitare, cu oscila?ii ?i indecizii (nu e timpul fato). Iat? o radiografiere par?ial? a zonelor liminare. P?n? aici, nu de pu?ine ori scabrosul corporal (sexual sau nu, dup? caz) conserv? atmosfera co?maresc?, comparabil? aceleia din Capriciile lui Goya. (Cosmin Ciotlo? ?n Rom?nia literar?).

S?nge albastru nu mai exist? pe pia?a de carte de zeci de ani. De fapt, de la debut, din 1969. C?nd scriu aceste r?nduri, ?nc? nu mi-am rev?zut ?i recitit cartea. Aproape c? pot spune c? nu am habar ce am scris ?n S?nge albastru. ?i nici nu cred c? a? putea fi obiectiv? fa?? de valoarea estetic? a c?r?ilor mele de ?nceput. Nu-mi amintesc s? fi scris cineva, vreun critic, c?t ar fi fost el de neverosimil, despre carte. E?ecul a fost total. To?i colegii de v?rsta mea debutaser? deja, cu brio. Pentru ei ?ncepuser? vremurile recunoa?terii ?i ale privilegiilor. Eu s?pam, ca o c?rti?? kafkian?, bolnav? ?i oarb?, prin p?m?ntul poeziei din capul meu. ?tiu, doar, c? n-am putut dintr-o pudoare (ne)verosimil? s?-mi exhib sentimentele legate de boala care nu m? l?sa s? respir. Aveam tuberculoz? pulmonar? sever?. Am fost inocent?. S?nt ?i acum, dar altfel. A venit Alex Goldi?, un t?nar critic de aproximativ treizeci de ani, care a readus ?n scen? S?nge albastru, un gest exorbitant ?i riscant din partea lui, pentru care ?i mul?umesc. (Angela Marinescu)De peste patru decenii, Angela Marinescu a r?mas una dintre cele mai excentrice figuri ale poeziei rom?ne?ti, de ne?ncadrat ?n nici o poetic? genera?ionist?. ?n S?nge albastru, excelentul volum de debut din 1969 (care m? face s? m? ?ntreb unde s?nt str?lucitele debuturi de alt?dat?), t?n?ra poet? r?sturna abstractismul panteist ?i livresc à la Nichita St?nescu sau Ana Blandiana ?ntr-un imaginar dens ?i grav, ?nc?rcat de fantasme sexuale ?i funerare. Simbolurile ascensiunii, ale tinere?ii ?i ale purit??ii, tipic ?aizeciste, f?ceau loc unui con?inut poetic ponderabil ?i impudic. Ce ?mp?rt??ea poezia Angelei Marinescu cu versurile colegilor de genera?ie era, poate, doar o anumit? calofilie barbian? a formei, la care va renun?a pe parcurs. Cu optzeci?tii are autoarea Blindajului final ?i mai pu?ine lucruri ?n comun, c?ci formula ei poetic? e tot ce poate fi mai str?in ?nscen?rilor textuale. E explicabil, a?adar, faptul c? tocmai postura de outsider o recomand? pe Angela Marinescu drept mam? absolut? a autenticismului rom?nesc. (Alex Goldi?)

Ceea ce surprinde i fascineaz din capul locului n Ppdia electric este naturaleea cu care erban Axinte i transcrie viziunile. Discursul su nu are nimic contrafcut, strident, literar; din contr, poetul las impresia c nu face dect s repertorieze ct mai neutru, cu o precizie de grefier, o lume care i se ofer de-a gata i care, n ultim instan, l cuprinde. E drept c asemenea fotograme, care nu pot fi captate dect n stri liminale, precum visul, hipnoza, beia sau demena, au un aspect halucinant i misterios, de underworld rsrit parc din aburii alcoolului ori cufundat ntr-o memorie lichefiat. Numai c acest efect nu provine din anularea, ci tocmai din dilatarea percepiei comune, din celulele surescitate ale retinei care descoper nu att o irealitate imediat, ct o realitate remixat, n care lucrurile pot fi i aa, i altminteri. N-a putea bga mna-n foc c lumea i-a mai ieit i de aceast dat lui erban Axinte aa cum a vrut. Poezia, ns – cu siguran.“ – Andrei Terianerban Axinte este, dup cum tie toat lumea, unul dintre cele mai bune produse ale criticii literare din ultimul deceniu. Cronicar la Observator cultural, el este i autorul uneia dintre cele mai ambiioase sinteze recente – Definiiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Clinescu, o morfologie istoric a romanului romnesc care merit cu prisosin o receptare en fanfare.ns, pe de alt parte, taman faptul c toat lumea tie cine e criticul literar erban Axinte nu-i face un PR prea grozav poetului erban Axinte, cu toate c cel din urm e egalul absolut n drepturi al celui dinti. Lucrul s-a vzut i la precedenta sa carte de poezie, Lumea i-a ieit cum ai vrut (Vinea, 2006) – recomandat de prefaa empatic a lui Doris Mironescu, volumul n-a avut totui receptarea pe care ar fi meritat-o. Iar acum, dup cum se vede, scriu la rndul meu o prefa empatic, spernd din toat inima c Ppdia electric va fi o carte mai norocoas.(...)Ppdia electric e construit din trei cicluri (ca i Lumea i-a ieit aa cum ai vrut, de altfel – ceea ce poate s sugereze un anumit pattern arhitectural urmrit cu schepsis), intitulate decoct, bulb i acele electrice; ei bine, poemele tuturor acestor trei cicluri sunt inervate de imagini remarcabile, deseori de-a dreptul memorabile – citez aproape la ntmplare: s ni se ridice din inim o lumin att de puternic nct custura lumilor s nu se mai vad (acele electrice), ceva crete acum din mine, / cineva sufl asupra mea / cu miliarde de fotoni. // aura / nflorete din bulbul cretetului meu / ntr-o uria ppdie electric (ppdia electric), de ce i este fric, atta timp ct stai acolo, / nimic nu te poate atinge. // ce vd n tine, ce vd n tine, // un cimitir n care toi dumnezeii pmntului / i-au lsat morii s nfloreasc (de ce i este fric) .a.m.d. Sunt, toate, imagini de o mare frumusee, cu care empatizezi instantaneu i te fac s stabileti cu textul de sub ochi acel contract de ncredere despre care vorbea cndva Borges ca de o condiie sine qua non a lecturii de poezie.(...) Aadar, dac inem s-l etichetm generaionist pe erban Axinte, nu putem dect conchide c e cel mai atipic doumiist. Cu excepia obsesiei pentru hapax-ul existenial, nimic nu-l leag de generaia sa: nici poetica, nici maniera, nici tehnica. O atipie profund transpare din tot scrisul lui poetic; or, dup cum se tie, atipicii sunt ntotdeauna ctigtori pe termen lung.“ – Radu Vancu