Iako je napisao veoma zna?ajne radove iz drugih podru?ja filozofije?(npr. Sistem logike, gde izla?e na?ela induktivnog zaklju?ivanja, ili Utilitarizam, gde izla?e shvatanje da svako treba da dela tako da proizvede najve?u sre?u za najve?i broj ljudi), Mil je najtrajniji utjecaj ostavio svojim radovima iz politi?ke filozofije i etike. Njegovo delo O slobodi smatra se jednim od temeljnih tekstova savremenog liberalizma. U njemu Mil zagovara na?elo da je ljudsku slobodu dozvoljeno ograni?avati samo ukoliko ?teti drugima. Na?elo ?tete, kako se to na?elo ?esto naziva, u svojoj primeni na ure?enje dru?tvenih odnosa isklju?uje sve despotske i autoritarne oblike vlasti koji gu?e slobodu pojedinaca i njihovu individualnost. Od posebne va?nosti za sre?u pojedinca i dru?tva u celini jeste sloboda govora, koja ni?im ne sme biti ograni?ena. Na Milovoj raspravi O slobodi njen prevodilac, kralj Petar I Kara?or?evi?, tvorac dr?ave Srba, Hrvata i Slovenaca, zasnovao je svoj politi?ki program.

n Filosofia meritului autorul folosete metoda fenomenologic pentru a prezenta evoluia instituiilor socio-morale care reglementeaz meritele; autorul propune n acest scop concepte originale, cum sunt ideonomia (sistemul de idei care fundamenteaz teoretic un sistem de apreciere a meritului); socionomia (sistemul de reguli care legitimeaz social un merit specific unei comuniti) i politonomia (sistemul de norme prin care se instituionalizeaz juridic meritul politic).Tratatul de Filosofie a meritului este structurat n trei pri corespunztor celor trei domenii existeniale n care se manifest fiina uman, spiritual, social, politic. Lucrarea prezint n extenso criteriile, principiile i formele de manifestare a meritului, premisele constituirii sistemelor sociale de apreciere a meritului, natura bio-psihic i socio-moral a meritelor precum i caracterul normativ al meritelor politico-juridice. Prima parte abordeaz sfera meritele cu caracter antropologic, antroponomic i antropocratic. Partea a doua prezint n extenso meritele cu caracter sociologic, socionomic i sociocratic i partea a treia analizeaz formele de manifestare a meritului din perspectiva politologiei, a politonomiei i a politocraiei. n fiecare capitol se regsesc argumente logice, etimologice i sociologice care justific aprecierea unor atribute i caliti umane ca merite individuale. Fiecare din cele douzeciiapte de capitole explic un tip de merit din tripl perspectiv: ideal social i politic.

Coresponden?a lui Descartes dubleaz? opera sa propriu-zis?, fiind uneori mai expresiv? dec?t aceasta ?i cuprinz?nd cutezan?e filozofice pe care c?r?ile sale nu ?i le ?ng?duie. E aici, ?n paginile acestor scrisori, un Descartes mai viu, mai nuan?at ?n exprimare, mai amplu. O mare g?ndire filozofic?, precum aceasta, nu se resemneaz? cu propria realitate, ci se impune printr-o str?danie de a cuceri con?tiin?a public?, despre care dau seama aceste texte. Ele ?nchid ?n cuprinderea lor imaginea eforturilor prin care filozoful ??i creeaz? premisele posterit??ii sale.

De numele lui Sigmund Freud (1856-1929) se leag? poate cea mai controversat? teorie din filosofia culturii ultimelor secole: psihanaliza. ?nceput? ca ?ntreprindere psihoterapeutic?, prima cur? – din punct de vedere istoric – ?n care rolul terapeutic revenea exclusiv cuv?ntului, psihanaliza a fost condus? de Freud ?n mod firesc ?i ?n direc?ia descoperirii resorturilor abisale ale culturii.Disconfort ?n cultur? (1930) este o lucrare de maturitate ?n care p?rintele psihanalizei investigheaz? mecanismele care men?in coeziunea social?, respectiv contraponderea lor, manifestat? prin senza?ia de disconfort care ?nso?e?te mai mult sau mai pu?in evident fiin?a social?.?Supraeul unui epoci culturale are o origine asem?n?toare cu a celui individual; se sprijin? pe impresia pe care au l?sat-o mari personalit??i conduc?toare, oameni de o for?? spiritual? cople?itoare sau cei la care una dintre tendin?ele umane a g?sit configura?ia cea mai puternic? ?i mai pur?, de aceea adesea ?i cea mai unilateral?.“ - Sigmund Freud

Nietzsche este, poate, cea mai ilustr? victim? a aventurii socratice a cunoa?terii de sine. Via?a nu posed? fenomene originale, ci numai unele repetitive, care prin reluarea lor ve?nic identic? ??i tocesc conturul lor original. Cadrul repeti?iei nu este via?a, c?ci via?a ?ns??i este un fenomen de repeti?ie. Omul este condamnat s? tr?iasc? ?ntr-un plictisitor ?ir de repeti?ii ?i relu?ri din care nu poate evada. Nu exist? fenomene absolut unice, care s? nu fie repetitive ?i, probabil, la fel este ?i cu oamenii. To?i au mai fost nu o dat?, ci de nenum?rate ori ?n trecut ?i vor mai fi de nenum?rate ori ?n viitor. Tot ce trebuia ?i putea s? se produc? s-a produs deja. Restul este doar monoton? repeti?ie: ve?nic? revenire a aceluia?i. Eterna ?ntoarcere exprim? nu devenirea heraclitean? f?r? repaos, ci marile linii de stabilitate din cadrul existen?ei. Prin ea, Nietzsche vrea s? eternizeze trec?torul, socotind timpul ca etern, etern? ?ntoarcere, adic? schimbare ?i stabilitate. Ecce homo este ?i exerci?iul acestui impas al g?ndirii lui Nietzsche. Prin aceasta ?ns? Nietzsche ?i-a adus contribu?ia la instaurarea unui nou ?idol“ al lumii moderne dup? ce aceasta a denun?at prezen?a ?idolilor“ de tot felul ?n spa?iul ei de con?tiin??. (Vasile Musc?)??ntruc?t, ?n scurt timp, va trebui s? m? adresez omenirii cu cea mai grea solicitare care i-a fost prezentat? vreodat?, mi se pare imperios necesar s? spun cine sunt. ?n principiu, ar trebui s? se ?tie: c?ci nu m-am l?sat ?neatestat?. Dar discrepan?a dintre m?re?ia misiunii mele ?i micimea contemporanilor mei ?i-a g?sit expresia ?n faptul c? nici nu am fost auzit, nici nu am fost v?zut. Tr?iesc pe propriul meu credit, s? fie poate o simpl? prejudecat? faptul c? tr?iesc?... Este de ajuns s? stau de vorb? cu vreun ?om cultivat?, care vine vara ?n Engadina de Sus, ca s? m? conving c? nu tr?iesc... ?n aceste ?mprejur?ri, este o ?ndatorire ?mpotriva c?reia obi?nuin?a mea ?i, mai mult chiar dec?t aceasta, m?ndria instinctelor mele, se revolt?, anume aceea de a spune: Auzi?i-m?! c?ci eu sunt cutare ?i cutare. ?nainte de toate, nu cumva s? m? confunda?i!“ (Friedrich Nietzsche)

O analiz? aplicat? a operei unuia dintre cei mai controversa?i g?nditori germani, supranumit monahul de la Sils-Maria; o lectur? ?n filigran a modului nietzschean de abordare a c?torva concepte dificile, interpretate la modul catastrofic: supraomul, ve?nica ?ntoarcere a aceluia?i, anti-Christul. Lucrarea se situeaz? ?n buna ?i prestigioas? tradi?ie a marilor creatori care comenteaz? textele fundamentale ale omenirii dintr-un unghi specific.

Critica ra?iunii pure, tradus? de Nicolae Bagdasar ?i Elena Moisuc ?n 1969, a ajuns la cea de-a treia edi?ie. Cu acest prilej, profesorul dr. Ilie P?rvu, de la Facultatea de Filosofie a Universit??ii din Bucure?ti a ?ngrijit noua opera?ie de editare, fiind astfel corectate unele erori de tipar ?i unele inconsecven?e terminologice. Totodat?, exist? un motiv ?n plus pentru ca studen?ii care posed? edi?ia a II-a a traducerii, ap?rut? ?n 1995, s? apeleze ?i la cea de-a treia edi?ie: ?n aceasta din urm? au fost indicate diferen?ele dintre edi?ia I german? (din 1781) ?i edi?ia a II-a (din 1787).

Volumul red? circuitului public, pentru prima oar? ?n limba rom?n?, trei din operele g?nditorului atenian. Este vorba de Scrisori (?n num?r de treisprezece, deosebit de importante pentru cunoa?terea g?ndirii platoniciene, dar ?i pentru ?n?elegerea epocii ?i a personalit??ilor cu care a venit ?n contact filosoful), Dialoguri suspecte (Minos, Rivalii, Theages, Hipparhos, Clitofon) ?i Dialoguri apocrife (Axiohos, Despre drept, Despre virtute, Demodocus, Sisyfos, Eryxias).Traducerea apara?ine lui ?tefan Bezdechi, care a realizat ?i aparatul critic al Scrisorilor (introducere ?i note).

A fi rom?n? ?E o ru?ine!“, exclama Cioran. ?n ce m?sur? filosoful de la Paris avea dreptate? Ce ?nseamn? ?a fi rom?n“ ?ntr-o fals? tranzi?ie care aparent nu se mai termin?? La aceste ?i multe alte ?ntreb?ri ?ncearc? s? r?spund? scriitorul Ionel Necula ?n opus-ul de fa??, care ?nsumeaz? analize ale r?sturn?rilor sociale evidente, ?nregistrate ?n ultimii ?aptesprezece ani. Nu ?ntotdeauna comod, spiritul coroziv al autorului ??i spune cuv?ntul, av?nd uneori accente incendiare.

Satisfacerea neîngr?dit? a nevoilor instinctuale ale omului este oare compatibil? cu limit?rile impuse de progresul civiliza?iei? Lansat? de Freud în celebrul text Disconfort în cultur? (1930), întrebarea este reluat? peste un sfert de veac de c?tre Herbert Marcuse, eminent filosof din ?coala de la Frankfurt. În vreme ce Freud ofer? un r?spuns pesimist, vorbind despre inevitabila subjugare a instinctelor umane de c?tre societatea represiv?, Marcuse întrevede o cale de îmblânzire a agresivit??ii Civiliza?iei prin for?a unificatoare, vital? ?i ludic? a Erosului. Solu?iile de emancipare sugerate de c?tre Marcuse au influen?at profund mi?c?rile studen?e?ti, ecologice, anticolonialiste sau de eliberare sexual? din ultima jum?tate de secol. De aceea interesul pentru criticile sale trece dincolo de ?tiin?ele socio-umane, înspre to?i cei ce vor s? în?eleag? mecanismele alienante ale „societ??ii abunden?ei“. Acest eseu folose?te categorii psihologice, deoarece ele au devenit categorii politice. Exist? procese psihice, alt?dat? autonome ?i identificabile, care sunt absorbite de func?ia individului în stat - de c?tre existen?a sa public?. Problemele psihologice se transform? a?adar în probleme politice. ?– Herbert Marcuse Pornind de la Freud ?i de la tradi?ia eliberatoare a filosofiei ?i culturii, Marcuse schi?eaz? tabloul unei civiliza?ii în care alienarea ?i reprimarea sunt înlocuite de dimensiunea libidinal? ?i nealienant? a muncii, jocului ?i sexualit??ii libere ?i deschise, toate acestea conducând mai departe c?tre emancipare ?i fericire. – Douglas Kellner, editor al seriei The Collected Papers of Herbert Marcuse

n eseul Despre prostie (ber die Dummheit, 1937) subiectul este tratat, ca de obicei, cu toate resursele familiare autorului: analiza filosofic se combin cu observaiile de tip psihologic i cu constatri din istorie i politologie. Dei proiectul iniiat de acest eseu nu a fost finalizat, se remarc, totui, atenta cartografiere a fenomenelor asociate prostiei, tratate n stilul ironiei constructive“, att de specific lui Musil.

Alchimia fericirii, publicat? ?n persan? (Kimiya?yi sa’adat), spre sf?r?itul vie?ii autorului, urm?re?te atenuarea tensiunilor dintre filosofii ?i misticii Islamului ?i scoate ?n eviden?? importan?a autodisciplinei ?i a ascetismului. Traducerea de fa?? are la baz? traducerea publicat? ?n 1910, ?n englez? de Claud Field (The Alchemy of Happiness) ?i este structurat? ?n opt capitole, aproximativ egale ca ?ntindere. Cartea de fa?? reune?te o serie de interpret?ri ale unor pilde cu con?inut religios evocate ?n Coran ?i ale unor idei exprimate de Mahomed, de al?i profe?i sau ?nv??ati musulmani. Chestiunile abordate de Al-Ghazali aduc ?n prim-plan ideea unei vie?i religioase exemplare. Astfel, el prezint? mai multe sfaturi pentru musulmanii pio?i. Raportul omului cu divinitatea, cu semenii s?i, cu rudele apropiate, dar ?i implica?iile religioase ale institu?iei c?s?toriei sau ale muzicii ?i dansului sunt printre cele mai importante subiecte din lucrarea lui Al-Ghazali. S? ?tii, o, preaiubite, c? omul nu a fost creat ?n glum? sau la ?nt?mplare, ci a fost f?cut ?ntr?un fel minunat ?i pentru un ?el ?nalt. Chiar dac? nu a existat dintotdeauna, el tr?ie?te ve?nic; ?i chiar dac? trupul s?u este slab ?i p?m?ntesc, spiritul ?i este m?re? ?i dumnezeiesc. ?i cu c?t este mai ales subiectul cunoa?terii noastre,cu at?t mai mare va fi ?nc?ntarea sim?it? ?n studierea acestuia; de exemplu, ne?ar face mai mult? placer s? ?tim secretele unui rege dec?t dac? am afla secretele unui ministru. V?z?nd c? Dumnezeu este cel mai ?nalt obiect posibil pentru cunoa?terea noastr?, cunoa?terea Sa trebuie s? ne d?ruiasc? mai mult? desf?tare dec?t oricare alta.

De La Boétie ofer? una dintre primele ?i cele mai clare explica?ii privind servitutea voluntar?, starea care define?te supunerea majorit??ii fa?? de minoritatea care de?ine puterea politic?. Este ?i va r?m?ne acela?i lucru, indiferent de scurgerea timpului: un eseu memorabil despre m?re?ia ?i micimile naturii umane, slujit exemplar de g?ndul ?i de pana unui geniu cu care timpul nu a avut prea mult? r?bdare.,,Dar, Dumnezeule mare, ce ?nseamn? asta? Cum s? numim aceast? nenorocire? Ce viciu ?ngrozitor e ?sta, s? vezi nenum?ra?i oameni, nu doar c? se supun, ci c? slujesc, nu c? sunt guverna?i, ci c? sunt tiraniza?i, neav?nd nici bunuri, nici p?rin?i, nici copii, nici m?car propria lor via???“ ?tienne de LA Boétie

Immanuel Kant (1724-1804) este o figur? legendar? a filosofiei germane, opera sa fiind baza ? revolu?iei copernicane“ petrecute ?n istoria g?ndirii ?n plin? er? de av?nt al romantismului. ?n volumul de fa?? sunt cuprinse dou? eseuri foarte pu?in cunoscute publicului amator de filosofie, ?n care vom reg?si g?ndurile filosofului privitoare la ?nceputuri (ale istoriei omenirii) ?i sf?r?ituri (ale lumii ?n general). Scrise dup? celebra triad? a ? Criticilor“, textele poart? amprenta sistemului kantian de g?ndire, dar constituie totodat? ?ncerc?ri remarcabile de abordare a unor subiecte de larg interes, analizate din perspectiva ve?nicei clauze a ? condi?iilor de posibilitate“. Orice minte uman? care va ?ncerca s? cuprind? ?nceputul ?i sf?r?itul se va vedea constr?ns? ?ntr-un fel sau ?n altul de limitele pe care Kant ?ncearc? s? le expun? aici ?n idei c?t mai simple.? Istoria naturii ?ncepe a?adar cu binele, c?ci este lucrarea lui Dumnezeu, iar istoria libert??ii cu r?ul, c?ci este lucrarea oamenilor. Pentru individ, care, ?n exerci?iul libert??ii prive?te doar c?tre sine, o astfel de schimbare a fost o pierdere pentru natur?, ale c?rei scopuri sunt orientate spre oameni ca specie, a fost un c??tig.“

Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920), critic literar ?i politician intelectual, s-a num?rat printre primii sociologi ai Rom?niei. Lucrarea de fa??, care ?ncheie celebrul studiu Neoiobagia, constituie prima analiz? bine ?ntemeiat? a vie?ii sociale care a caracterizat Rom?nia ?ntre 1866 ?i Al Doilea R?zboi Mondial, fiind o concluzie ?i totodata o sintez? a acestui studiu.Dincolo de cifre ?i de personajele citate, dincolo de obiectele specifice ale analizei, cititorul r?bd?tor poate descoperi c?, sub forma diferit?, vom g?si de data aceasta un fond: fibra profund? din care se ?mpletesc ve?nicele noastre probleme na?ionale.? ?i doar? din cele spuse se vede clar unde rezid? r?ul ??rii. O organiza?ie social? ?i de stat antagonic? ?i contradictorie, care preface institu?iile ei ?n aparen?e ?i minciun?. O via?? politic? ?i economic? plin? de resturi feudale, care nu vor s? moar?, ?i bazat? pe capitalismul modern,care nu poate ?nc? s? tr?iasc?.“ - Constantin Dobrogeanu-Gherea

Pamfletul Sim?ul comun (1776) a fost un veritabil best-seller ?n epoc?, succesul de care s-a bucurat reflect?ndu-se ?n numeroasele republic?ri. Lucrarea pledeaz?, cu argumente solide, pentru separarea total? a coloniilor americane de Marea Britanie, invoc?nd drepturile naturale ale oamenilor, egalitatea ?i suveranitatea fiec?rei fiin?e, supunerea doar fa?? de lege ?i caracterul absurd al institu?iei monarhiei. Autorul surprinde cu verv? ?i fine?e toate circumstan?ele favorabile desprinderii de patria-mam?, ?ndemn?ndu-?i concet??enii s?-?i decid? singuri soarta.

Lucrarea aceasta se bazeaz? pe teza de doctorat a autorului, sus?inut? ?n iunie 2008, Problema drept??ii ?i restituirea propriet??ilor ?n Rom?nia post-decembrist?, fiind ?ns? o versiune modificat? a tezei. Dup? cum m?rturise?te autorul, unele pasaje tehnice au fost adaptate, pentru a putea fi u?or inteligibile pentru publicul larg. Cartea de fa?? este rezultatul unor ample cercet?ri, ?ncepute ?n 2002. ?Nu mai cred c? principala datorie a filosofului moral este de a produce ?solu?ii? (sentin?e) la problemele etice percepute ca atare ?ntr-un univers social. […] La fel ca ?ntr-un tribunal, pledoariile sunt utile, ?i e bine s? se foloseasc? de argumente c?t mai puternice ?i mai rafinate. Dar, la fel cum cercetarea ?n materie de drept nu-?i poate propune ca obiectiv principal producerea de pledoarii specific avoca?ilor (cu toate c? examinarea fundamentelor legii poate conferi o greutate suplimentar? unei pledoarii particulare sau alteia), tot a?a cercetarea de ordin etic nu-?i poate propune ca obiectiv ceva similar pledoariilor.“ Con?inutul este organizat ?n 7 capitole, concluzii ?i o bibliografie, util? f?r? ?ndoial? pentru oricine ar dori s? aprofundeze chestiunile abordate de autor. Introducerea este urmat? de o discu?ie conceptual? ?i metodologic? despre repara?ie (capitolul 2), rectificare, restitu?ie, drepturile de proprietate ?i evaluarea moral? a restitu?iei. Celelalte capitole se ocup? de urm?toarele teme: nedreptatea na?ionaliz?rii (capitolul 3), restitu?ia post-comunist? (capitolul 4), argumentul coasian (capitolul 5), restitu?ia ?i dreptatea transgenera?ional? (capitolul 6), principiul nozickian al rectific?rii nedrept??ilor (capitolul 7). ?Am ?ncercat apoi s? analizez ce anume presupune c?utarea unui r?spuns la o ?ntrebare de tipul ?Este restitu?ia justificat? ?? (?n 2.3.) Rezultatul important, cred, a fost acela c? nu exist? un r?spuns simplu, ?i c? o astfel de ?ntrebare este prost formulat?. Am propus ?n loc alte cinci ?ntreb?ri, mai precise : dac? actul na?ionaliz?rii a fost unul nedrept, dac? o politic? restitutiv? risc? sau nu s? ?ndrepte o nedreptate trecut? ?nf?ptuind o alta, dac? putem identifica cu precizie obiectele restitu?iei ?i dac? orizontul temporal introduce elemente importante ?n cadrul de evaluare moral? (at?t ca atare, c?t ?i ?n dimensiunea sa intergenera?ional?). ?n primul r?nd, putem afirma c? politica aleas? imediat dup? 1989 (cea a men?inerii status-quo-ului, ?n speran?a c? lucrurile se vor rezolva cumva de la sine sau ca o solu?ie ideal? se va prezenta ?n mod miraculos) a fost at?t lipsit? de vreo justificare moral?, c?t ?i neinspirat? din punct de vedere pragmatic.“

F?r? a propune o terminologie aristotelic? bine precizat? pe teritoriul limbii rom?ne, transpunerea de fa?? reprezint? un moment important ?n raportarea rom?neasc? la opera Stagiritului.Traducere de ?tefan Bezdechi efectuat? dup? textul grec publicat de W. Christ ?n colec?ia ?Teubner“, Lipsca, 1906. Pentru realizarea ei au fost utilizate urm?toarele surse:Die Metaphysik des Aristoteles, traducere ?n limba german? de J. R. V. Kirchmann, ap?rut? ?n dou? volume ?i prev?zut? cu note ample ?n colec?ia ?Philosophische Bibliothek“, numerele 38 ?i 39, la Berlin, ?n 1871;Aristoteles, Metaphysik, traducere ?n limba german? de Adolf Lasson, ?n care cele patrusprezece c?r?i ale Metafizicii sunt a?ezate ?ntr-o r?nduial? mai logic? dec?t a?a cum au fost transmise ?n originalul grec, traducere ap?rut? ?n 1924, la Jena;Aristote, Métaphysique, traducere ?n limba francez? de J. Tricot, cu o prefa?? de A. Diés, ap?rut? ?n colec?ia ?Bibliothèque des textes philosophiques“, J. Vrin, la Paris, ?n 1933.La marginea textului a fost trecut? pagina?ia edi?iei Bekker, dup? care se fac ?n mod obi?nuit cita?iile din opera lui Aristotel.Confruntarea traducerii a fost f?cut? de prof. Aram M. Frenkian.

Volumul cuprinde dou? din cele mai reprezentative lucr?ri ?n care filosoful german ??i expune concep?ia moral?: ?ntemeierea metafizicii moravurilor (1785) ?i Critica ra?iunii practice (1788). ?n ?ntemeierea metafizicii moravurilor Immanuel Kant expune principiile moralit??ii, iar ?n Critica ra?iunii practice ??i construie?te propriul s?u sistem etic, ceea ce face ca aceasta s? fie considerat?, dup? Critica ra?iunii pure, a doua sa oper? fundamental?.?ntre cele dou? lucr?ri este o at?t de str?ns? leg?tur?, ?nc?t cunoa?terea numai a uneia din ele ne-ar oferi o imagine incomplet? asupra concep?iei sale morale.Immanuel Kant a avansat idei etice ?i ?n alte opere ulterioare (Religia ?n limitele ra?iunii – 1793 sau Metafizica moravurilor – 1797), dar numai ?n cele reunite ?n acest volum se ocup? de problemele teoretice ale moralit??ii.Traducerea a fost f?cut? dup? edi?ia german? din 1956 (Leipzig, Hrsg. Von Raymund Schimidt).

Cartea de fa??, pe care cititorul o ?ine acum ?n m?n?, reprezint? o form? – literar vorbind, foarte complex?, fiindc? ea evolueaz? pe mai multe voci narative, dintre care doar unele ?i apar?in ?n mod direct autoarei – de exorcism. Geniul inimii e r?spunsul unui poet la o experien?? personal? plenitudinar?, ?n care bucuria ?i suferin?a se ?ntrep?trund reciproc pentru a exprima, ?mpreun? ?i tensionat, starea de gra?ie. Exist? o voce a experien?ei biografice ?n aceast? carte scris? febril, o alta de martor sau de participant la istorie, tot a?a cum exist? o voce a puterii ?i una a victimei. Deasupra tuturor st?, ?ns?, nu neap?rat triumf?toare, dar lucid-cerebral?, chemarea celor dou? credin?e pentru care merit? s? tr?ie?ti ?i s?-?i rememorezi via?a atunci c?nd ai ajuns cu ea la r?sp?ntie: credin?a ?n cultura modelelor care te-au precedat ?i credin?a deloc ingenu?, ci ivit? din cunoa?tere, ?n sacralitatea profund? a celor tr?ite ?i ?n transcenden??. (?tefan Borbély) A considera un text drept ?carte a ilumin?rilor mele“ ?i a a?eza ca titlu al primei p?r?i a volumului sintagma Povestea subteranei ne plaseaz? sub semnul aproape imposibil al drumului c?tre Sine, al cuprinderii, al denud?rii ?i al efortului de a ?n?elege un obiect al c?rui adev?r se va afla ?ntotdeauna ?n proximitatea pe?terii lui Platon. E un demers perpetuat, dar niciodat? epuizat ?i aproape exclus din plasma comunic?rii, care – ?n situa?ia ?romanului“ Aurei Christi – nu are coresponden?e, nu se apropie de experien?a budhist?, nici de prerogativele ocultismului de New Age, ci ne aduce ?n vecin?tatea ?ndemnului de pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, preluat apoi, ca solu?ie ?ntre a fi ?i a p?rea, de c?tre Socrate: ?Cunoa?te-te pe tine ?nsu?i!“. Po?i ?nt?lni, pe acest drum, ?i acel daimonion care a str?juit g?ndirea aceluia?i ?n?elept atenian ca alt? fa?? a ?subteranelor“ fiin?ei, acolo unde lumina se ?ngem?neaz? cu ?ntunericul, stare ?poetizat?“ de Goethe, dar pr?bu?it? ?n tragic de Dostoievski. E o cobor?re spre ?n?elegere prin cuprindere ?i, implicit, prin atingerea nelimitatului. (Mircea Braga) Cartea Aurei Christi Geniul inimii pare o st?nc? masiv?, singuratic?, ?ntr-un peisaj ?mioritic“. Geniul inimii are originalitate ?i for??. Prima parte e liric?, a doua (?ntr-un fel) – o comedie negru-satiric?, a treia – predominant epic-narativ?. Prima parte este excelent?; mi-am ?nsemnat un num?r de poezii memorabile. A doua, ?n centrul ei mai ales, are sec?iuni, pasaje extrem de interesant-pl?cute-amuzante, ?n pofida tonului, uneori, foiletonistic. A treia e impresionant? ?n ansamblu, armonios-coerent?, de o sinceritate sf??ietoare. ?n tot volumul, istoricul, religiosul, subiectivul se leag? foarte frumos ?ntre ele. Nu-mi plac laudele la adresa lui Nietzsche! De fapt, cum se leag? acest autor de Biblie, de Evanghelii?! Aura Christi poate fi m?ndr? de o realizare major?, cu totul original?. Probabil, nu l-a citit pe romanticul britanic Wordsworth; dar el e cel care a scris (sau a ?nceput s? scrie) o memorabil? autobiografie ?n versuri. Pu?ini l-au continuat. Am putea spune c? Aura se num?r? printre cei pu?ini. (Virgil Nemoianu)

Das Buch besteht aus vier Teilen. Der erste Teil erschien 1883, der zweite und dritte 1884, der vierte 1885 als Privatdruck. 1886 ver?ffentlichte Nietzsche die drei ersten Teile als ?Also sprach Zarathustra. Ein Buch für Alle und Keinen. In drei Teilen.“ Im Gegensatz zu den frühen Werken Nietzsches handelt es sich beim Zarathustra nicht um ein Sachbuch. In hymnischer Prosa berichtet ein personaler Erz?hler vom Wirken eines fiktiven Denkers, der den Namen des Persischen Religionsstifters Zarathustra tr?gt. Nietzsche selbst nennt den Stil, in dem Also sprach Zarathustra geschrieben ist, halkyonisch und wünscht sich Leser, die eines ?gleichen Pathos f?hig und würdig sind“: ?Man muss vor Allem den Ton, der aus diesem Munde kommt, diesen halkyonischen Ton richtig h?ren, um dem Sinn seiner Weisheit nicht erbarmungswürdig Unrecht zu tun“. Dass Nietzsche diese Leserschaft in seiner Gegenwart nicht gesehen hat, legt der Untertitel des Werkes nahe: ?Ein Buch für Alle und Keinen“.