Emmanuel Macron, c??tig?torul alegerilor preziden?iale din Fran?a ?i omul nou al politicii europene, ??i spune pentru prima dat? povestea, vorbind despre ideile care ?l inspir?, despre viziunea sa legat? de stat, cet??eni, Uniunea European?, ?ntr-o lume care se confrunt? cu probleme comune – imigra?ia, locurile de munc?, terorismul –, dar pe care trebuie s? le rezolv?m ?mpreun?.?Revolu?ia lui Macron, alternativa electoral? a Fran?ei la na?ionalismul lui Marine Le Pen, a cucerit imediat opinia public? de pe tot continentul european: o provocare deschis? la adresa populi?tilor ?i a acelora care nu mai cred ?n institu?ii, o revolu?ie f?r? promisiuni de?arte, care ar putea schimba pentru totdeauna modul de a face politic? ?n Europa. O carte puternic?, singular?, care pune bazele unei societ??i cu totul noi.?Sunt absolut convins c? secolul XXI, ?n care ?n sf?r?it am intrat, este ?n egal? m?sur? plin de promisiuni ?i de schimb?ri care ne pot face mai ferici?i. ?i asta v? ?i propun.Aceasta va fi lupta noastr? pentru Fran?a ?i nu ?tiu nimic mai frumos de at?t." –?Emmanuel Macron

Povestea scriitoarei britanice care ?i-a g?sit fericirea ?n inima Transilvaniei Arabella McIntyre-Brown a ?nceput s? scrie o carte sincer? ?i antrenant?, plin? de umor, despre aventura mut?rii dintr-un mare ora? britanic ?ntr-un sat din Carpa?i, ?i a sf?r?it prin a compune o veritabil? scrisoare de dragoste pentru Rom?nia. A?a cum magia Transilvaniei rurale a fermecat-o profund pe autoare, volumul ?Din Liverpool ?n Carpa?i” va cuceri, f?r? ?ndoial?, inimile tuturor cititorilor rom?ni. ?n ultimii ani, mai mult de 200.000 de rom?ni au plecat s? locuiasc? ?n Marea Britanie, iar din Anglia au venit ?n Rom?nia doar c?teva mii de britanici doritori s? se stabileasc? aici. Cei mai mul?i au ales Bucure?tiul sau alte ora?e mari; numai c??iva au descoperit atmosfera deosebit? a mediului rural. Scriitoarea ?i jurnalista Arabella McIntyre-Brown este una dintre ei. A luat aceast? hot?r?re ?n urma unor decese ?n familie, dar adev?rul din spatele plec?rii din Anglia ??i are r?d?cinile ?ntr-o copil?rie dificil?. La v?rsta de 50 de ani, tocmai c?nd ?ncepuse s? se bucure de un oarecare succes ca editor de carte ?i autor, ?i-a v?ndut casa din Liverpool, abandon?ndu-?i via?a citadin?, de om ocupat, ?i s-a aruncat ?n acest labirint care este Europa de Est. A p?r?sit tot ce-i era familiar ?i s-a mutat ?n Rom?nia, pentru a-?i tr?i via?a ?n solitudine. Astfel, din 2010, Arabella McIntyre-Brown nume?te ?acas?” aceast? parte a lumii m?rginit? la sud de Mun?ii Carpa?i, pe care prietenii r?ma?i ?n Anglia o puteau vedea pe Google Maps doar ca pe o p?tur? verde, difuz?. Decizia de se muta dintr-un ora? britanic animat ?ntr-o caban? construit? doar pe jum?tate, aflat? pe un pov?rni? al mun?ilor, ar fi putut fi un dezastru. Autoarea are peste 50 de ani, nu are un venit stabil, nici pensie sau un plan de rezerv?. ?n ciuda fapului c? toate indiciile sugerau c? avea s? e?ueze lamentabil, ast?zi poate afirma f?r? rezerve c? a descoperit secretul fericirii. Pentru ea, paradisul este satul transilv?nean M?gura, aflat cam la altitudinea la care se afl? cele mai ?nalte piscuri muntoase din Marea Britanie. ?... un fel de ghid pentru propriile c?l?torii c?tre sine – dac? ve?i avea curajul s? v? aventura?i pe un astfel de drum.” – Sir Ranulph Fiennes

Suntem pe deplin convini c Nietzsche i Marea Amiaz sau aceast absolut original, curajoas Religie a Viului se vor nscrie nu numai printre exegezele importante, necesare n acest moment literaturii contemporane, ci va propune i un alt stil al interpretrii, repetm nc o dat, extrem de curajos, al autoarei, deoarece se aplic, vine n urma unor mari hermeneui, exersndu-se pe texte despre care nu se mai poate spune nimic!, ar exclama orice neofit. Acest curaj, credem noi, nc o dat, i este druit literalmente Aurei Christi, cci ea nu ezit s se scufunde n ntregime n baia fierbinte sau insuportabil de rece, de glacial, a unor texte, care, dei scrise i publicate cu un secol sau dou nainte, ne apar mereu n fa.“ (Nicolae Breban) Aura Christi construiete un religios redimensionat spre mit: ca i cum, trecnd istmul ontologic dintre pioenie i exuberan, Iisus devine Dionysos, ntr-un palimpsest cultural care pe muli i exaspereaz. Interpretarea operei brebaniene ca propunere mitic face parte din acelai registru, tot aa cum marginea diafan a mitului reapare obsesiv n numeroase alte eseuri, transformnd ntreaga carte ntr-o tulburtoare i foarte vie mitoconstrucie personal.“ (tefan Borbély)http://aurachristi.ro/

Recapitulm altdat spusele lui Rainer Maria Rilke referitoare la generaii cu un amestec de uimire i spaima; astfel, autorul Elegiilor duineze – scrise, e tiut, pe ntinderea a mai bine de un deceniu – susine c se succed mereu trei generaii:1) cea care l-a gsit pe Dumnezeu;2) cea care construiete temple;3) cea care smulge pietre din templele nlate pentru a ridica colibe.Acum ns, depind uimirea, spaima, susin aceleai lucruri emise i odinioar, lucruri de care sunt aproape sigura mai ales atunci cnd sunt eu nsmi: nu tiu dac l-am gsit pe Dumnezeu; cnd mi se pare ca l simt aproape, n mine, l pierd, l pun la ndoial, m cert“ cu el, imaginez psalmi n rspr; mi-a dori/vreau s cred. Nu sunt sigur c voi avea fora s construiesc n continuare templul meu din cuvinte. Dar tiu ca nu voi smulge pietre din temple strine pentru a construi colibe. Aceasta siguran, chiar dac fragil, chiar dac se susine, se construiete din mers, poate fi semnul unui nceput.Am adunat – la ndemnul editorului meu – aceste dialoguri, selectate din nu puine altele, realizate n timp, ntr-o carte, ntruct ele constituie semnele unei treceri, semnele efortului susinut de a construi un destin; unul literar, desigur. Nu tiu dac aceste dialoguri, constituite n exerciii de destin, fcute n siajul lui Ignaiu de Loyola, pe urmele Sfntului Augustin, sunt convingtoare; pentru mine ele rmn a fi circumscrise foamei (pn la un punct, unamunoiene) de a fi. Ceea ce probabil nu este deloc puin. E limpede ns c timpul, critica, lectorii urmeaz s judece dac aceste exerciii rezist, dac, n adevr, sunt semnele unui destin literar.“ (Aura Christi)O istorie a mentalitilor predominante n perioada post-decembrist.

Poemele lui Virgil Botnaru au una dintre cele mai rare caliti regsibile la un debutant: anume polifonia. Dei arat numaidect recognoscibil, ele sun diferit de la o seciune la alta a crii; se vede, vreau s spun, c-s produse de un acelai spirit i o aceeai energeia, ns sunetul lor e mereu altul. Uneori, ele par contaminate de un misticism aproape pios, ca-n poemul (aproape un haiku) n care poetul trece dimineaa devreme pe lng catedral i gsete c Dumnezeu doarme; pentru ca dup cteva pagini s gseti o strigtur licenioas de dou versuri, deucheat dar simpatic; iar, dup alte cteva pagini, poemele devin documente ale unei melancolii virile, alcoolizate & depresive. E limpede, pentru mine, c Virgil Botnaru e un poet, al crui instrument acoper cteva octave bune; i c tie, de la bun nceput, cum s i-l exploateze. E, adic, un poet despre care tiu sigur c voi mai vorbi–cu ncredere & apreciere.“ – Radu Vancu

Femeile vin de pe Venus, b?rba?ii de la b?ut s?a n?scut ?n paginile s?pt?m?nalului de umor Ca?avencii. La cererea insistent? a cititorilor, o parte dintre textele rubricii B?t?i ?n dialog sunt adunate acum ?n acest volum. De?i pare c? e vorba de un ?r?zboi ?ntre sexe“, ?n realitate, autorii n?au dus niciodat? un r?zboi, ci un dialog. Ei lanseaz?, alternativ, c?te o tem? la care r?spunde cel?lalt. R?nd pe r?nd, toate stereotipurile care circul? despre via?a de cuplu sunt puse ?ntr?o lumin? umoristic?, eliberatoare. ?n mod normal, paginile care urmeaz? ar trebui s? v? salveze de la divor? sau m?car s? v? scuteasc? de a mai da banii pe terapie de cuplu. Cu o singur? condi?ie: s? ave?i umor.

Volumul, prefa?at de ASR Principele Radu al Rom?niei, con?ine texte ce abordeaz? aspecte privind istoria Casei Regale din Rom?nia, precum ?i rolul pe care aceasta l-a avut de-a lungul timpului ?n via?a social? ?i politic? rom?neasc?. Din punct de vedere publicistic, cartea deschide Anul Regal, c?nd se ?mpline?te un secol ?i jum?tate de la fondarea Casei Regale ?i a statului rom?n modern, anul care marcheaz? ?ntemeierea Dinastiei Regale ?i instituirea primei Constitu?ii moderne a statului rom?n.

O confesiune ?i o medita?ie despre mediul evreiesc din Rom?nia de dup? al doilea r?zboi mondial, pornind de la propria experien?? ?i biografie a autorului, ?n prezent conferen?iar la Universitatea Ebraic? din Ierusalim. Av?nd ca nucleu un dialog cu t?n?rul filozof Sandu Frunz?, de la Universitatea din Cluj, cartea reconstituie via?a evreilor din Ia?i (ora?ul natal al autorului), de dup? r?zboi, adolescen?a ?n perioada stalinist?, dilemele ?i reflec?iile stimulate de op?iunile mediului evreiesc din Rom?nia ?n noile condi?ii de dup? r?zboi, av?nd de ales ?ntre integrarea ?n viata social? ?i intelectual? rom?neasc? marcat? de tenta?ia ?i pervertirea comunist? sau, dimpotriv?, alternativa stabilirii ?n Israel. O semnificativ? parte a c?r?ii se concentreaz? asupra evolu?iei acelor intelectuali evrei care au p?r?sit Rom?nia ?n perioada ceau?ist?, dificult??ile ?i dramele adapt?rii la o noua ambian?? cultural?, ca ?i complexa rela?ie cu mediul ?i cultura ?n care s-au format. Pe parcursul a c?teva decenii, amintirile ?i reflec?iile autorului reconstituie, dintr-un unghi inedit ?i foarte personal, mediul universitar ie?ean, ca ?i universul spiritual al intelectualilor israelieni originari din Rom?nia.O medita?ie despre comunism ?i antisemitism, despre dramele dublei apartenen?e culturale, despre emigra?ie, despre tensiuni ?i interferen?e rom?no-evreie?ti, despre lumea v?zut? de la Ia?i ?i de la Ierusalim.

Aceast crticic nu reprezint pariul unor mari ambiii auctoriale, nu urmrete s revoluioneze “filosofia iubirii“, nici s deschid vreun drum nou. Nu este nici un manual, un “ghid“ al relaiei de cuplu, cum au nceput sa apar attea, ca i cum ai putea da sfaturi n ceea ce privete iubirea! Scopul su este infinit mai modest – i anume de a depune mrturie despre un fenomen esenial cum este dragostea, n funcie de experiena proprie, de lecturile ce fac i ele parte din aceasta experien i de meditaia, cat s-a putut de onest, n jurul propriilor mele triri. Dac o singura pereche va nelege ce miracol i se ntmpl, dac un singur solitar ce sufer din dragoste va depi criza, dac un mare dezamgit va cpta puterea i curajul de a mai ncerca o dat, voi crede c n-am scris-o aiurea, c n-am nfruntat n zdar temperaturile unei veri incendiare. Pe deasupra, am crezut, cred i voi crede, pn la extincie, c se mai poate nc scrie despre dragoste i altfel dect n romanele “roz“, n filmele de serie X ori n celebrele telenovele. Dragostea este mult prea importanta pentru a fi abandonata complet i definitiv melodramei, vulgaritii, prostului gust. Un subiect vechi de cnd lumea, frecventat de pene ilustre, compromis de scribi mediocri, te poate solicita s-i ncerci puterile nelegerii, precum i pe cele expresive. M ntreb ct de sincer am reuit s fiu. Dar nu mai este, de-acum, problema mea, ci a eventualilor cititori. Ca niciodat, probabil, oricum nu n aceste proporii, m ncearc emoia. n cele din urm, nu te poi prezenta oricum fa n fa cu dragostea.“ (Liviu Antonesei)

Proza rural“ ajunsese s nsemne, n percepia obteasc, o proz conservatoare, desuet, presupus simplist, schematic, dnd seam cu mijloace artistice modeste de o realitate uman mai degrab rudimentar, lipsit de rafinament, subtilitate ori profunzime sufleteasc. I se opunea, ntr-o viziune cvasi-maniheist, proz urban, presupus a fi n mod automat purttoarea complexitii, a nnoirii i rafinamentului, a valorii. n practic, ns, respectiva prejudecat a fost, de fapt, tot mai viguros contrazis de ivirea unor opere de proz rural“ nzestrate cu caracteristicile literaturii moderne de calitate. Acest studiu caut s depisteze, s reliefeze i expliciteze succint trei dintre etapele semnificative ale afirmrii unei proze efectiv moderne, cu tematic rural“, survenite de-a lungul ultimelor dou treimi ale secolului trecut i marcate de contribuia a trei scriitori reprezentativi: Pavel Dan, Marin Preda i Sorin Titel.

Planeta Rilke. Planeta uria?ului Rilke. Totul irumpe ?nl?untru cu for?e neb?nuite, ?mplinindu-se sub semnul ?noii fiin?e“, al unui ?nceput formidabil de puternic, sugestiv, inspirat, ?n raza presim?irii unei ?noi mari str?luciri, care d? for?? ?i o abunden?? de imagini limbii mele“, a?a ?nc?t ?ma surprind c?teodat? c?t de mult ?mi sunt mie ?nsumi receptiv ?i c?t de mult ?nv??, ?ntr-o uimitoare venera?ie, din propriile mele dialoguri. R?sun? ceva ?n ad?ncul meu, ce vrea s? ajung? la oameni, trec?nd peste aceste pagini, peste dragele mele c?ntece ?i peste toate planurile de viitoare fapte“.?nsemn?rile jubilatorii se transform?, sub ochii no?tri, ?n prelungirea ?ncinselor lecturi de sine, ?n exces de for??, deci, ?ntr-o iubire at?t de plin? ?i de puternic?, ?nc?t elibereaz? numaidec?t din grelele lan?uri ale fricii, devenind o laud? fiin?ei, o laud? f?cut? ?mplinirii ?i viului con?inut ?n exces: ?M? simt de parc? ar trebui s? vorbesc acum, ?n clipe de for?? ?i claritate, c?nd din mine vorbe?te mai mult dec?t eu ?nsumi: sufletul meu. M? simt de parc? ar trebui s?-i convertesc pe to?i cei care ezit? ?i care se ?ndoiesc; c?ci am mai mult? putere ?n mine dec?t pot re?ine ?n cuvinte ?i vreau s? o folosesc pentru a elibera oamenii de str?ina fric?, din care eu ?nsumi am venit“.

Demersul exegetic al lui Constantin Cuble?an vine ?ntr-o perioad? ?n care scriitorii nu sunt trata?i a?a cum se cuvine ?n societatea actuala. Cartea include eseuri docte, ample, axate pe crea?ia unor importan?i scriitori ca, bun?oara, Valeriu Anania, Ioan Alexandru, Ion Barbu, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Emil Brumaru, Augustin Buzura s.a. Un fragment important, sugestiv, din peisajul literaturii de dup? 1989. ?i nu numai.

Aceste Stampe din Germania se datoresc unui poet român de o ascu?it? sensibilitate. Este, de fapt, un jurnal personal, în parte – dar numai în parte – echivalent cu ceea ce în veacul al XIX-lea s-au dovedit a fi Confesiunile unui copil al secolului . Totul, îns?, se cere a fi privit mutatis mutandis, ?inând seama de spiritul diametral opus al veacului nostru. Dumitru Stancu este un sensibil, dar nu un sentimental în genul lui Musset . În rest, ni se înf??i?eaz? ca un intens f?uritor de atmosfer?, îndeosebi dramatic?. ?i aici iar??i trebuie s? accentu?m o anumit? distinc?ie fa?? de trecut. Ceea ce era atmosfer? liric?, în veacul al XIX-lea, cap?t? intensitatea tensionat? de atmosfer? dramatic? în veacul nostru cutreierat de cataclisme istorice f?r? precedent.

Cea mai inconfortabil? carte a anului editorial 2009. (?tefan Borbely)Tr?darea criticii este o excelent? nara?iune eseistic?, o nara?iune subiectiv?, inevitabil iritant? (fiind vorba de via?a literar? ?i de opiniile radicale ale unui prozator care nu ezit? s? scrie ceea ce crede despre colegii s?i), cu portrete ce se ?in minte, uneori foarte crude, alteori luminoase, dominate de superlative… Meritul ei, dincolo de calit??ile literare, este acela de a deschide o dezbatere real? despre via?a noastr? literar? ?n care grupurile se confrunt? ?i ??i confec?ioneaz? propria istorie ?i propria mitologie. Nicolae Breban vine ?i tulbur? apele, enerv?nd, probabil, pe mul?i, dac? nu pe to?i. (Eugen Simion)Cartea lui Breban e una puternic?, neconcesiv?, sulfuroas?, emo?ionant? prin miza ei optimist?, prin militantismul ei pa?optist ?i prin dorin?a autorului de a ?nfrunta prejudec??ile ?i ridicolul ?n numele idealului tinere?ii lui, care era idealul autonomiei esteticului, ?n numele marii crea?ii – spre care a aspirat continuu – ?i ?n numele na?iunii romane, de care nu ?i e ru?ine s? vorbeasc?. Dar e o carte greu de clasat. Surprinz?toare prin oralitatea ei debordant?, prin colocvialitatea ei dezl?n?uit?. (…) Seam?n? cu un aeropag al destinelor tr?date, preschimbat ?n pledoarie ?i discurs de ?mb?rb?tare. ?i, totu?i, ceva, ?n ?inuta de condotier a autorului m? ?ndeamn? s? asociez discursul acestei c?r?i cu acela al unui general rom?n dup? o b?t?lie pierdut? sau indecis?, undeva ?n Nordul germanic, sau ?n fa?a altei b?talii care ar trebui cu orice pre? c??tigat?. (…) ?ntregul discurs se ?ntemeiaz? pe ideea de dec?dere a spiritului ofensiv, pe ideea de pierdere a vechilor virtu?i; ?i aser?iunile par a veni din partea celui care a cunoscut ?n tinere?e o glorie ?i o m?re?ie greu de egalat. (…) Enun?ul patetic, ?nvolburat, al discursului lui Breban – marcat de furie, de candoare, de dezn?dejde ?i de speran?? – este capabil s? absoarb? portrete, minunatele lui portrete, ?nso?ite de celebrele jerbe de epitete brebaniene. ?n aparteu sunt limpezite situa?ii literare (de exemplu, rolul Europei Libere ?i al Grupului de Dialog Social este foarte atent ?i nemilos analizat); ne sunt oferite amintiri nepre?uite pentru istoria literar?, cu nu pu?ine idei. Pe unele dintre ele le-am adoptat deja pentru c? m-au convins. (Eugen Negrici)Crea?ia literar?, spiritul critic au fost profund afectate de polarizarea etica ?i politic?, dup? sf?r?itul comunismului rom?nesc. Etica ?i politica ?i-au dep??it limitele, chiar f?r? ca ele s? ajung? la o reala putere ?i autonomie. Publicul literar, sub?iat de noile interese proprii unei lumi deschise, s-a risipit ?i asist?nd la luptele fratricide ale scriitorilor ?i criticilor care, sub tiranie, fraternizaser? ?n numele impunerii sau cel pu?in al men?inerii criteriilor de art? ?i valoare. Prozatorul scrie o carte de cunosc?tor, g?ndit? cu o ?n?elegere vie, o carte necesar? realit??ii noastre literare, de ultima or?, dar ?i pentru un timp foarte larg, despre o literatur? ?i o critic? ?tr?date“ ?i mai pu?in traduse. Pentru c? ?tr?dare“ a fost, o ?tim bine, doar nu e vreun secret fer(m)ecat. (Marian Victor Buciu)

O ilustrare elocvent a poziiei pe care poetul Vasko Popa o ocup, la ora actual, pe plan mondial, este faptul c Barack Obama, n campania sa electoral pentru preedenia SUA (pe care a i ctigat-o), a afirmat, n 27 octombrie 2008, pe blogul Fundaiei internaionale Harriet, c poetul su preferat este Vasko Popa cu volumul Cutia mic, fiindc Vasko Popa: Este contient i responsabil de lumea n care triete i de propriul sine“. Nici John McCain nu s-a dus prea departe, preferndu-l pe confratele lui Vasko i, pn la un punct, modelul su – Henri Michaux. Aceasta este partea bun i frumoas a lucrurilor, care se datoreaz celor doi stlpi de susinere internaional a lui Vasko Popa, de aducere permanent a poeziei lui Popa n spaiul vast, universal, al limbii engleze: Anne Pennington, traductoarea i prietena familiei Popa (ale crei traduceri, i dup moartea ei, sunt, n continuare publicate), dar mai ales Charles Simic, unul din poeii americani de frunte, de origine srb (a emigrat n SUA la aisprezece ani), ctigtorul Premiului Pulitzer n anul 1991, i care n-a ncetat nici o clip s susin destinul de poet universal al lui Vasko Popa. De cealalt parte ns, politicul a jucat i n cazul lui Popa, ca i n cazul altor lideri, fie ei i formatori de opinie poetica, un rol nefast...“Liubia Raichici

Cosmoza, demonstrat? aproape matematic ?ntr-o construc?ie original?, este drumul sacru al ?mplinirii. Iubirea cosmic? e ideea de raport ?ntre Dumnezeu ?i lume, un raport ?ntemeiat pe compatibilitate ?i justificat prin deosebire. F?r? ea, crea?ia s-ar destr?ma. Cu ea, cele dep?rtate se apropie, se unesc, se ?nal?? ?i devin asemenea. Un parcurs temerar al g?ndului ?ntre generarea, degenerarea ?i regenerarea noastr?.Un demers care une?te prin metafizic? ?i metafor? trecutul cu viitorul, Orientul cu Occidentul, credin?a cu ?tiin?a, matematica cu teologia. Un eseu holistic profund ?i liric pres?rat cu sentin?e ingenue ?i disec?ii nemiloase. O carte despre cunoa?tere, care se cite?te cu creionul ?n m?n?...

Pentru c? jurnalul de scriitor al Aurei Christi – o parte a acestuia ap?rut ini?ial ?n dou? volume (Trei mii de semne ?i Foamea de a fi) – are circa o mie de pagini, la sugestia editorului, acestea au fost redistribuite ?n volume. Titlul Trei mii de semne (Editura Ideea European?, 2007) – edi?ie rev?zut? ?i ad?ugit? – a r?mas intact, pe c?nd Foamea de a fi (ed. I-a: Editura Contemporanul, 2010) apare cu titlul Coasta lui Apollo. Publicistica polemic? a fost organizat? ?ntr-un volum separat.?Am trecut pe l?ng? Academie, ?n a c?rei gr?din? am admirat ni?te castani b?tr?ni ?i at?t de m?ndri, Doamne, ?n solitudinea lor, dezvelit? ?n plin? urbe. Am urm?rit felul ?n care – ezit?nd parc? sau nu e dec?t o prejudecat? – c?deau ni?te castane; auzind pocnetul acela copil?ros ?i grav, care m-a dus cu g?ndul la o ?mplinire, apoi la un sf?r?it de drum, m-am oprit locului. Era o zi senin?; sufla un v?nt u?or ?i greu, de septembrie t?rziu, cu ochi ?ntuneca?i. Un septembrie cu cearc?ne de b?tr?n ?nsingurat. Dup? ce c?dea, straniu, nici o castan? parc? nu mai mi?ca; fiecare fruct r?m?nea pe locul desemnat parc? ?n timpul c?derii; da, fiecare castan? avea locul ei, ?tiut parc? ?nainte de a fi slobozit? pe asfaltul aleilor asimetrice sau pe p?m?ntul ?mp?nzit de frunze de un galben putred, uitat, ruginit. Privind acele castane, mi-am dorit ca poemele, eseurile ?i prozele mele s? se bucure de aceea?i, minunat?, ?nt?mplare: fiecare cuv?nt s? cad? ?n pagin? ca un fruct greu, copt, imposibil de urnit, fiecare cuv?nt s? r?m?n? ?n textura frazei, ca ?i cum ar fi acolo dintotdeauna.Prin urmare, rolul meu const? ?n dexteritatea r?bd?toare de a asista cuvintele, a?a cum Iosif – copilul f?nt?nii ?i al norocului – ajuta v?ntul ?n gr?dina de palmieri a prietenului faraonului, Putifar. (Aura Christi)

Mindenkinél elérkezik egyszer az az id?pont az életében, hogy visszatekint. Ez nálam akkor érkezett el, amikor is bet?lt?ttem azt a bizonyos ?tvenet. Mindig jó tanuló voltam, így nem az ?t?ssel kezd?d? szám volt a sért?n mérvadó számomra. Inkább azon gondolkodtam, elmélkedtem, hogy ennyi évb?l már kell tudni levonni tanulságokat. Nehogy újra és újra elk?vessem ugyan azokat a hibákat. Hisz én nem egy mókuskerékben vagyok, ugye? Rengeteg mindent sikerült meg és átélnem, megértenem és értelmeznem. Ezekb?l szeretnék egy-egy csokrot átnyújtani olvasásra, vagy mondhatnám azt is, tanulságul. Imádom a verseket, sokszor úgy ébredek reggel, hogy csak úgy tolonganak a gondolataimban a szavak és mondatok elegye arra várva, hogy ki és leírjam ?ket. Pontosan én sem tudom honnan is j?nnek, ki is küldte, küldi nekem, de biztosan céllal teszi azt! A versek és a novellák, az elbeszélések adják a k?nyvem szivárványos sokszín?ségét, a n?i lélek érzékenységével és érzékiségével egyetemben. Szeretem látni az emberek arcán azt a kül?n?s mosolyt, amikor verseket olvasva, annak érzelemvilága ?ssze?lelkezik az ? lelkükkel. Engedjük, hagyjuk, merjünk mosolyogni!

Tudomásom szerint csak a ?A walesi bárdok” angol fordítása létezik, ezt t?bben is lefordították. Célom a fordításokkal az, hogy az angol nyelvterületen él?k is élvezhessék Arany verseit és remélem a fordítások megfelelnek ennek az igénynek. A Zichy-rajzok hozzájárulhatnak a k?tetben megjelen? versek ?fogyaszthatóságához”. – Tomschey Ottó As far as I know only the translation of ?The Welsh bards” exists, this was made by several translators. My aim with these translation was to make ?consumable” the ballads of Arany for people living in the English-speaking world and I do hope that my work will meets therequirements. The Zichy-drawings may contribute to the ?consumability” of the poems of this volume. – Otto Tomschey

Lucrarea de fa?? are ?n vedere tratarea unei adev?rate realit??i europene ?nc? nerezolvat?: migra?ia. Ea este un fenomen cu care se confrunt? aproape toate popoarele lumii, efectele ei marc?nd societatea, fie din perspectiva celor care pleac? dintr-o ?ar? (a emigran?ilor), fie din perspectiva celor care vin ?ntr-o ?ar? (a imigran?ilor). Personal eu am sim?it emigra?ia ca pe o tr?ire pe un interval ?n care omul vie?uie?te ?ntre dou? lumi, lumi ca dou? p?r?i din sine pe care nu poate s? le mai uneasc? pentru a fi un ?ntreg. Lectura acestei lucr?ri este o incursiune ?n via?a emigrantului, cu motiva?ia lui, cu lumea lui din ?ara de unde pleac?, cu lumea lui ?n ?ara unde se a?az?, cu efectele ?i schimb?rile pe care le provoac? acest fenomen la nivel individual ?i social. Este o incursiune ?n apropierea unor realit??i occidentale unde emigran?ii ?ncearc? s? supravie?uiasc? discrimin?rilor ?i umilin?elor. Este tr?irea re?ntoarcerii acas?, ?n apropierea anotimpurilor ?i a eternit??ilor rom?ne?ti.

Vd n Aura Christi scriitoarea romnc exponenial la nivel nalt pentru era globalismului (mondialismului), pentru europenismul multinaional, ntruct, asemenea unui arbore simbolic, axial, are rdcinile n Basarabia (fost component a Uniunii Sovietice, actual Republica Moldova) i coroana n Romnia, ar membr a Uniunii Europene din 2007.Scrisul su integral devine n mod constant o expresie a unui dramatic destin personal i colectiv. Prin identitatea sa creatoare, acest scris dobndete o inconfundabil expresivitate literar. El poart marca cert a anvergurii canonice.“ (Marian Victor Buciu) Aura Christi a gsit limbajul n care s toarne experiene ce preau s se afle dincolo de posibilitatea articulrii discursive: prbuirea umanitii pn la nivelul la care cineva ucide cu aprobarea deplin a contiinei n numele unei idei, procesul de nlocuire a omului din om printr-un monstru. Nu statistica crimei, impresionant aa cum e ea, o intereseaz pe Aura Christi. Ea l toarn pe Dostoievski n Nietzsche pentru a face anatomia rului absolut. Rul din inima omului. Titlurile crilor sale sunt gritoare n privina geografiei lor morale: Casa din ntuneric, Sfera frigului, Cercul slbatic. n Vest, filosoful Nietzsche a fost cel care a influenat epistemologia postmodern prin deconstrucia logocentrismului. n Romnia, Nietzsche al moralei demistificate e cel care a influenat dou mini strlucite ale literaturii contemporane: Nicolae Breban i Aura Christi. Romancierul Nicolae Breban l-a ales pe un Nietzsche masculin, al voinei de putere i al sufletelor de stpni. Aura Christi a fost atras de Nietzsche al aporiilor, cel care, n Ecce homo, i suprapune pe Christ i Dionisos. Dup cum spune Aura Christi, blndeea sfrind n gheare“. Ea este o scriitoare a unui Est czut, care i mai include pe Ismail Kundera, Bashkim Shehu, sau pe Fraii Strugatski, deoarece la toi o realitate comaresc e redat prin frnturi de suflet omenesc.“ (Maria-Ana Tupan)