De La Boétie ofer? una dintre primele ?i cele mai clare explica?ii privind servitutea voluntar?, starea care define?te supunerea majorit??ii fa?? de minoritatea care de?ine puterea politic?. Este ?i va r?m?ne acela?i lucru, indiferent de scurgerea timpului: un eseu memorabil despre m?re?ia ?i micimile naturii umane, slujit exemplar de g?ndul ?i de pana unui geniu cu care timpul nu a avut prea mult? r?bdare.,,Dar, Dumnezeule mare, ce ?nseamn? asta? Cum s? numim aceast? nenorocire? Ce viciu ?ngrozitor e ?sta, s? vezi nenum?ra?i oameni, nu doar c? se supun, ci c? slujesc, nu c? sunt guverna?i, ci c? sunt tiraniza?i, neav?nd nici bunuri, nici p?rin?i, nici copii, nici m?car propria lor via???“ ?tienne de LA Boétie

Coresponden?a lui Descartes dubleaz? opera sa propriu-zis?, fiind uneori mai expresiv? dec?t aceasta ?i cuprinz?nd cutezan?e filozofice pe care c?r?ile sale nu ?i le ?ng?duie. E aici, ?n paginile acestor scrisori, un Descartes mai viu, mai nuan?at ?n exprimare, mai amplu. O mare g?ndire filozofic?, precum aceasta, nu se resemneaz? cu propria realitate, ci se impune printr-o str?danie de a cuceri con?tiin?a public?, despre care dau seama aceste texte. Ele ?nchid ?n cuprinderea lor imaginea eforturilor prin care filozoful ??i creeaz? premisele posterit??ii sale.

Imagineaz?-?i c? e?ti într-o ma?in? a timpului care te poart? înainte ?i înapoi prin propria via??. Te duce în trecut, la anii copil?riei, când înv??ai s? mergi pe biciclet?, apoi te face s? revezi primul t?u s?rut, cel dintâi serviciu sau anii mai târzii, când te confrun?i, eventual, cu divor?ul. Înso?it de Platon, afl? ce spun marii gânditori ai lumii despre toate aceste pietre de hotar de pe drumul vie?ii noastre. Aristotel î?i va vorbi despre importan?a începerii ?colii, Freud despre îndr?gostire, Heidegger despre implica?iile psihologice ale mutatului, iar Nietzsche despre criza vârstei de mijloc. La drum cu Platon te ajut? s? în?elegi ?i s? vezi cu al?i ochi evenimentele majore, momentele-cheie ?i fazele de tranzi?ie din via?a ta, f?când filosofia s? par? accesibil? ?i plin? de umor!

Confucius believed that the welfare of a country depended on the moral cultivation of its people, beginning from the nation's leadership. He believed that individuals could begin to cultivate an all-encompassing sense of virtue through ren, and that the most basic step to cultivating ren was devotion to one's parents and older siblings. He taught that one's individual desires do not need to be suppressed, but that people should be educated to reconcile their desires via rituals and forms of propriety, through which people could demonstrate their respect for others and their responsible roles in society.

In several of the dialogues of Plato, doubts have arisen among his interpreters as to which of the various subjects discussed in them is the main thesis. The speakers have the freedom of conversation; no severe rules of art restrict them, and sometimes we are inclined to think, with one of the dramatis personae in the Theaetetus, that the digressions have the greater interest. Yet in the most irregular of the dialogues there is also a certain natural growth or unity; the beginning is not forgotten at the end, and numerous allusions and references are interspersed, which form the loose connecting links of the whole.

The Phaedrus is closely connected with the Symposium, and may be regarded either as introducing or following it. The two Dialogues together contain the whole philosophy of Plato on the nature of love, which in the Republic and in the later writings of Plato is only introduced playfully or as a figure of speech. But in the Phaedrus and Symposium love and philosophy join hands, and one is an aspect of the other. The spiritual and emotional part is elevated into the ideal, to which in the Symposium mankind are described as looking forward, and which in the Phaedrus, as well as in the Phaedo, they are seeking to recover from a former state of existence.

The Protagoras, like several of the Dialogues of Plato, is put into the mouth of Socrates, who describes a conversation which had taken place between himself and the great Sophist at the house of Callias—'the man who had spent more upon the Sophists than all the rest of the world'—and in which the learned Hippias and the grammarian Prodicus had also shared, as well as Alcibiades and Critias, both of whom said a few words—in the presence of a distinguished company consisting of disciples of Protagoras and of leading Athenians belonging to the Socratic circle.

Our next task is to study coming-to-be and passing-away. We are to distinguish the causes, and to state the definitions, of these processes considered in general-as changes predicable uniformly of all the things that come-to-be and pass-away by nature. Further, we are to study growth and 'alteration'. We must inquire what each of them is; and whether 'alteration' is to be identified with coming-to-be, or whether to these different names there correspond two separate processes with distinct natures.

It is remarkable how closely the history of the Apple-tree is connected with that of man. The geologist tells us that the order of the Rosaceae, which includes the Apple, also the true Grasses, and the Labiatae, or Mints, were introduced only a short time previous to the appearance of man on the globe.

In these talks, given in Europe and India, Krishnamurti goes into the importance of going into problems openly, without conclusions. "..because we approach our problems partially, through all these various forms of conditioning, it seems to me that we are thereby not understanding them. I feel that the approach to any problem is of much more significance than the problem itself, and that if we could approach our many difficulties without any particular form of conditioning or prejudice, then perhaps we would come to a fundamental understanding of them." An extensive compendium of Krishnamurti's talks and discussions in the USA, Europe, India, New Zealand, and South Africa from 1933 to 1967—the Collected Works have been carefully authenticated against existing transcripts and tapes. Each volume includes a frontispiece photograph of Krishnamurti , with question and subject indexes at the end. The content of each volume is not limited to the subject of the title, but rather offers a unique view of Krishnamurti's extraordinary teachings in selected years. The Collected Works offers the reader the opportunity to explore the early writings and dialogues in their most complete and authentic form.

On Interpretation is among the earliest surviving philosophical works in the Western tradition to deal with the relationship between language and logic in a comprehensive, explicit, and formal way.

The reasons for some animals being long-lived and others short-lived, and, in a word, causes of the length and brevity of life.

At the time Thoreau made this wilderness canoe trip he was forty years old. The record of the journey is the latter half of his The Maine Woods, which is perhaps the finest idyl of the forest ever written. It is particularly charming in its blending of meditative and poetic fancies with the minute description of the voyager’s experiences.

The Critique of Practical Reason follows on from Kant's Critique of Pure Reason and deals with his moral philosophy. The second Critique exercised a decisive influence over the subsequent development of the field of ethics and moral philosophy, beginning with Johann Gottlieb Fichte's Doctrine of Science and becoming, during the 20th century, the principal reference point for deontological moral philosophy.

Iako je napisao veoma zna?ajne radove iz drugih podru?ja filozofije?(npr. Sistem logike, gde izla?e na?ela induktivnog zaklju?ivanja, ili Utilitarizam, gde izla?e shvatanje da svako treba da dela tako da proizvede najve?u sre?u za najve?i broj ljudi), Mil je najtrajniji utjecaj ostavio svojim radovima iz politi?ke filozofije i etike. Njegovo delo O slobodi smatra se jednim od temeljnih tekstova savremenog liberalizma. U njemu Mil zagovara na?elo da je ljudsku slobodu dozvoljeno ograni?avati samo ukoliko ?teti drugima. Na?elo ?tete, kako se to na?elo ?esto naziva, u svojoj primeni na ure?enje dru?tvenih odnosa isklju?uje sve despotske i autoritarne oblike vlasti koji gu?e slobodu pojedinaca i njihovu individualnost. Od posebne va?nosti za sre?u pojedinca i dru?tva u celini jeste sloboda govora, koja ni?im ne sme biti ograni?ena. Na Milovoj raspravi O slobodi njen prevodilac, kralj Petar I Kara?or?evi?, tvorac dr?ave Srba, Hrvata i Slovenaca, zasnovao je svoj politi?ki program.

Nietzsche este, poate, cea mai ilustr? victim? a aventurii socratice a cunoa?terii de sine. Via?a nu posed? fenomene originale, ci numai unele repetitive, care prin reluarea lor ve?nic identic? ??i tocesc conturul lor original. Cadrul repeti?iei nu este via?a, c?ci via?a ?ns??i este un fenomen de repeti?ie. Omul este condamnat s? tr?iasc? ?ntr-un plictisitor ?ir de repeti?ii ?i relu?ri din care nu poate evada. Nu exist? fenomene absolut unice, care s? nu fie repetitive ?i, probabil, la fel este ?i cu oamenii. To?i au mai fost nu o dat?, ci de nenum?rate ori ?n trecut ?i vor mai fi de nenum?rate ori ?n viitor. Tot ce trebuia ?i putea s? se produc? s-a produs deja. Restul este doar monoton? repeti?ie: ve?nic? revenire a aceluia?i. Eterna ?ntoarcere exprim? nu devenirea heraclitean? f?r? repaos, ci marile linii de stabilitate din cadrul existen?ei. Prin ea, Nietzsche vrea s? eternizeze trec?torul, socotind timpul ca etern, etern? ?ntoarcere, adic? schimbare ?i stabilitate. Ecce homo este ?i exerci?iul acestui impas al g?ndirii lui Nietzsche. Prin aceasta ?ns? Nietzsche ?i-a adus contribu?ia la instaurarea unui nou ?idol“ al lumii moderne dup? ce aceasta a denun?at prezen?a ?idolilor“ de tot felul ?n spa?iul ei de con?tiin??. (Vasile Musc?)??ntruc?t, ?n scurt timp, va trebui s? m? adresez omenirii cu cea mai grea solicitare care i-a fost prezentat? vreodat?, mi se pare imperios necesar s? spun cine sunt. ?n principiu, ar trebui s? se ?tie: c?ci nu m-am l?sat ?neatestat?. Dar discrepan?a dintre m?re?ia misiunii mele ?i micimea contemporanilor mei ?i-a g?sit expresia ?n faptul c? nici nu am fost auzit, nici nu am fost v?zut. Tr?iesc pe propriul meu credit, s? fie poate o simpl? prejudecat? faptul c? tr?iesc?... Este de ajuns s? stau de vorb? cu vreun ?om cultivat?, care vine vara ?n Engadina de Sus, ca s? m? conving c? nu tr?iesc... ?n aceste ?mprejur?ri, este o ?ndatorire ?mpotriva c?reia obi?nuin?a mea ?i, mai mult chiar dec?t aceasta, m?ndria instinctelor mele, se revolt?, anume aceea de a spune: Auzi?i-m?! c?ci eu sunt cutare ?i cutare. ?nainte de toate, nu cumva s? m? confunda?i!“ (Friedrich Nietzsche)

n Filosofia meritului autorul folosete metoda fenomenologic pentru a prezenta evoluia instituiilor socio-morale care reglementeaz meritele; autorul propune n acest scop concepte originale, cum sunt ideonomia (sistemul de idei care fundamenteaz teoretic un sistem de apreciere a meritului); socionomia (sistemul de reguli care legitimeaz social un merit specific unei comuniti) i politonomia (sistemul de norme prin care se instituionalizeaz juridic meritul politic).Tratatul de Filosofie a meritului este structurat n trei pri corespunztor celor trei domenii existeniale n care se manifest fiina uman, spiritual, social, politic. Lucrarea prezint n extenso criteriile, principiile i formele de manifestare a meritului, premisele constituirii sistemelor sociale de apreciere a meritului, natura bio-psihic i socio-moral a meritelor precum i caracterul normativ al meritelor politico-juridice. Prima parte abordeaz sfera meritele cu caracter antropologic, antroponomic i antropocratic. Partea a doua prezint n extenso meritele cu caracter sociologic, socionomic i sociocratic i partea a treia analizeaz formele de manifestare a meritului din perspectiva politologiei, a politonomiei i a politocraiei. n fiecare capitol se regsesc argumente logice, etimologice i sociologice care justific aprecierea unor atribute i caliti umane ca merite individuale. Fiecare din cele douzeciiapte de capitole explic un tip de merit din tripl perspectiv: ideal social i politic.

Das Buch besteht aus vier Teilen. Der erste Teil erschien 1883, der zweite und dritte 1884, der vierte 1885 als Privatdruck. 1886 ver?ffentlichte Nietzsche die drei ersten Teile als ?Also sprach Zarathustra. Ein Buch für Alle und Keinen. In drei Teilen.“ Im Gegensatz zu den frühen Werken Nietzsches handelt es sich beim Zarathustra nicht um ein Sachbuch. In hymnischer Prosa berichtet ein personaler Erz?hler vom Wirken eines fiktiven Denkers, der den Namen des Persischen Religionsstifters Zarathustra tr?gt. Nietzsche selbst nennt den Stil, in dem Also sprach Zarathustra geschrieben ist, halkyonisch und wünscht sich Leser, die eines ?gleichen Pathos f?hig und würdig sind“: ?Man muss vor Allem den Ton, der aus diesem Munde kommt, diesen halkyonischen Ton richtig h?ren, um dem Sinn seiner Weisheit nicht erbarmungswürdig Unrecht zu tun“. Dass Nietzsche diese Leserschaft in seiner Gegenwart nicht gesehen hat, legt der Untertitel des Werkes nahe: ?Ein Buch für Alle und Keinen“.

Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920), critic literar ?i politician intelectual, s-a num?rat printre primii sociologi ai Rom?niei. Lucrarea de fa??, care ?ncheie celebrul studiu Neoiobagia, constituie prima analiz? bine ?ntemeiat? a vie?ii sociale care a caracterizat Rom?nia ?ntre 1866 ?i Al Doilea R?zboi Mondial, fiind o concluzie ?i totodata o sintez? a acestui studiu.Dincolo de cifre ?i de personajele citate, dincolo de obiectele specifice ale analizei, cititorul r?bd?tor poate descoperi c?, sub forma diferit?, vom g?si de data aceasta un fond: fibra profund? din care se ?mpletesc ve?nicele noastre probleme na?ionale.? ?i doar? din cele spuse se vede clar unde rezid? r?ul ??rii. O organiza?ie social? ?i de stat antagonic? ?i contradictorie, care preface institu?iile ei ?n aparen?e ?i minciun?. O via?? politic? ?i economic? plin? de resturi feudale, care nu vor s? moar?, ?i bazat? pe capitalismul modern,care nu poate ?nc? s? tr?iasc?.“ - Constantin Dobrogeanu-Gherea

Lucrarea aceasta se bazeaz? pe teza de doctorat a autorului, sus?inut? ?n iunie 2008, Problema drept??ii ?i restituirea propriet??ilor ?n Rom?nia post-decembrist?, fiind ?ns? o versiune modificat? a tezei. Dup? cum m?rturise?te autorul, unele pasaje tehnice au fost adaptate, pentru a putea fi u?or inteligibile pentru publicul larg. Cartea de fa?? este rezultatul unor ample cercet?ri, ?ncepute ?n 2002. ?Nu mai cred c? principala datorie a filosofului moral este de a produce ?solu?ii? (sentin?e) la problemele etice percepute ca atare ?ntr-un univers social. […] La fel ca ?ntr-un tribunal, pledoariile sunt utile, ?i e bine s? se foloseasc? de argumente c?t mai puternice ?i mai rafinate. Dar, la fel cum cercetarea ?n materie de drept nu-?i poate propune ca obiectiv principal producerea de pledoarii specific avoca?ilor (cu toate c? examinarea fundamentelor legii poate conferi o greutate suplimentar? unei pledoarii particulare sau alteia), tot a?a cercetarea de ordin etic nu-?i poate propune ca obiectiv ceva similar pledoariilor.“ Con?inutul este organizat ?n 7 capitole, concluzii ?i o bibliografie, util? f?r? ?ndoial? pentru oricine ar dori s? aprofundeze chestiunile abordate de autor. Introducerea este urmat? de o discu?ie conceptual? ?i metodologic? despre repara?ie (capitolul 2), rectificare, restitu?ie, drepturile de proprietate ?i evaluarea moral? a restitu?iei. Celelalte capitole se ocup? de urm?toarele teme: nedreptatea na?ionaliz?rii (capitolul 3), restitu?ia post-comunist? (capitolul 4), argumentul coasian (capitolul 5), restitu?ia ?i dreptatea transgenera?ional? (capitolul 6), principiul nozickian al rectific?rii nedrept??ilor (capitolul 7). ?Am ?ncercat apoi s? analizez ce anume presupune c?utarea unui r?spuns la o ?ntrebare de tipul ?Este restitu?ia justificat? ?? (?n 2.3.) Rezultatul important, cred, a fost acela c? nu exist? un r?spuns simplu, ?i c? o astfel de ?ntrebare este prost formulat?. Am propus ?n loc alte cinci ?ntreb?ri, mai precise : dac? actul na?ionaliz?rii a fost unul nedrept, dac? o politic? restitutiv? risc? sau nu s? ?ndrepte o nedreptate trecut? ?nf?ptuind o alta, dac? putem identifica cu precizie obiectele restitu?iei ?i dac? orizontul temporal introduce elemente importante ?n cadrul de evaluare moral? (at?t ca atare, c?t ?i ?n dimensiunea sa intergenera?ional?). ?n primul r?nd, putem afirma c? politica aleas? imediat dup? 1989 (cea a men?inerii status-quo-ului, ?n speran?a c? lucrurile se vor rezolva cumva de la sine sau ca o solu?ie ideal? se va prezenta ?n mod miraculos) a fost at?t lipsit? de vreo justificare moral?, c?t ?i neinspirat? din punct de vedere pragmatic.“

Immanuel Kant (1724-1804) este o figur? legendar? a filosofiei germane, opera sa fiind baza ? revolu?iei copernicane“ petrecute ?n istoria g?ndirii ?n plin? er? de av?nt al romantismului. ?n volumul de fa?? sunt cuprinse dou? eseuri foarte pu?in cunoscute publicului amator de filosofie, ?n care vom reg?si g?ndurile filosofului privitoare la ?nceputuri (ale istoriei omenirii) ?i sf?r?ituri (ale lumii ?n general). Scrise dup? celebra triad? a ? Criticilor“, textele poart? amprenta sistemului kantian de g?ndire, dar constituie totodat? ?ncerc?ri remarcabile de abordare a unor subiecte de larg interes, analizate din perspectiva ve?nicei clauze a ? condi?iilor de posibilitate“. Orice minte uman? care va ?ncerca s? cuprind? ?nceputul ?i sf?r?itul se va vedea constr?ns? ?ntr-un fel sau ?n altul de limitele pe care Kant ?ncearc? s? le expun? aici ?n idei c?t mai simple.? Istoria naturii ?ncepe a?adar cu binele, c?ci este lucrarea lui Dumnezeu, iar istoria libert??ii cu r?ul, c?ci este lucrarea oamenilor. Pentru individ, care, ?n exerci?iul libert??ii prive?te doar c?tre sine, o astfel de schimbare a fost o pierdere pentru natur?, ale c?rei scopuri sunt orientate spre oameni ca specie, a fost un c??tig.“