O carte pe s?pt?m?n? reprezint? norma decent? pentru un critic de ?nt?mpinare, cu at?t mai mult cu c?t el mai scrie ?i studii sau eseuri, ??i duce copilul la ?coal?, plimb? c?inele pe trasee lungi, dinainte calculate, petrece mult timp printre studen?i la cursuri ?i seminarii, formeaz? oameni tineri ?i ?ncurajeaz? debuturi, fiind prezent c?teva ore zilnic ?i pe Internet, pentru a prelua comenzi de colaborare sau ca s? onoreze unele mai vechi, cu scaden?e ?n general respectate. Cartea de fa?? prezint? jum?tatea pedanta, disciplinat? a celui care a scris, ca un program personal de evaziune, Visul lupului de step?: 52 de texte, dedicate scriitorilor rom?ni, formeaz? aici un ?an ideal“ consacrat literaturii recente, compus din respect pentru munca altora, din admira?ie ?i entuziasm, dar ?i din responsabilitatea critic? a disocierilor lucide, tran?ante, atunci c?nd cazurile o impun. Practic?nd cu pl?cere cronica de ?nt?mpinare de mai bine de 30 de ani, autorul c?r?ii de fa?? ?tie prea bine c? nu laude a?teapt? ?n primul r?nd scriitorul rom?n din partea criticului s?u, ci ?n?elegerea obiectiv? a demersului literar ?i onestitate. ?n consecin??, se prea cuvine ca recenzentul s? r?m?n? un om marginal ?i s? priveasc? vedetele din penumbr?. ?n ultim? instan??, critica de ?nt?mpinare devine stil prin coregrafia subtil? a distan??rilor reciproce: a scriitorului de sine ?nsu?i prin intermediul criticului s?u, ?i a acestuia din urm? de propria sa fixa?ie, prin mijlocirea c?r?ilor mereu noi pe care le cite?te.

O edi?ie aniversar?, dedicat? unuia dintre cei mai mari creatori europeni, realizat? cu participarea unor importante personalit??i ale culturii rom?ne (Nicolae Balota, Eugen Simion, Nicolae Manolescu etc.); edi?ie special? ce con?ine o bogat? iconografie. Textele sunt menite s? omagieze o legend? vie a literaturii rom?ne – ctitor, al?turi de Liviu Rebreanu ?i Hortensia Papadat-Bengescu, al romanului modern.

De ce fr minotaur Fiindc literatura, din perspectiva mea, este un labirint, iar naintarea n ea, una plin de pericole, topite ns n pura iridiscen. Un labirint, dar unul radios, menit s atrag atenia asupra infinitii de jocuri ascunse n textul literar. Jocuri care te prind (mai bine-zis te seduc), doar ca s te poi elibera, s fii vzut n mijloc, schind un salut triumfator – poate spre nite prieteni nevzui. Cu nimic altceva n jur dect pietre ncinse, ncrustate cu nestemate. Nevoit s mergi mereu nainte, lai averea asta altcuiva, n-o poi lua cu tine – sensul e s iei din labirint cu totul nud (neatins de prejudeci ori de cliee), fr cicatrici literare, literatura s fie pentru tine o poart, nu o temni. Ea poart, ntr-adevr, n sine, aceast imens generozitate. Niciun minotaur care s te sfie, doar picurul de miere al bucuriei lecturii, pe lespezile arse de soare: suntem la amiaz, ateni, vigili (minotaurul ar fi doar creaia noastr). Senzaia de deschidere druit de literatur st deci la originea acestei cri, mai degrab un sinuos autoportret de cititor (nu att narcisiac, ct fidel siei) dect o lucrare sistematic. Un chip caleidoscopic, conturat din capricii reunite, firesc, ca rsplata pentru a fi urmrit cu ncredere traiectoria neregulat a lecturii – sinuozitate nelipsit totui de un sim al unitii, tradus n meditaia continu asupra unor noiuni precum familiaritate i alteritate, a relaiona ori a insolita.“ – Simona Grazia Dima

Lidia Lazu a scris aceste poeme. i pe urm a uitat c le-a scris. Le-a gsit pe marginea unei ferestre, ciugulite de psrile cerului, cu frumuseea pierdut pentru totdeauna – c toate lucrurile sortite s ntrein miracolul existenei. Acesta este mitul n jurul cruia ar putea s se consolideze o ntreag oper poetic. Eu cred c nici unul dintre poeii romni nu a reuit s construiasc o asemenea imagine, care ntr-adevr s ne reprezinte ntr-un asemenea chip i ntr-o asemenea msur. Lidia Lazu scrie din preaplinul firii sale. (...) Ea face parte dintre acei oameni care nu scriu din pricina slbiciunilor lor, ci din pricina prea multelor daruri cu care a fost nzestrat de Dumnezeu.“ – Mircea Ciobanu

Sub limita de detec?ieVorbi?i ?n ?oapt?Ceva se petreceSub pragul vostru auditiv.A?a cum silabele gurii taleSunt sorbite de timpanele ei, tot astfelAcolo, ?n ad?nc,Picur? ceva –P?m?ntului ?i scap? lacrimiPe care le-nghit r?d?cinile;Acolo, ?n ?naltSe spulbera ceva –V?zduhului ?i scap? lacrimiPe care le-nghit ?ngerii.E un plan?et f?r? istovAl lucrurilor, fertil –Doar c? se petreceSub limita de detec?ie.

mi nchipui pe pmnt locuriUnde nu ajunge raza de soareLocuri unde nu adie vntulLocuri oarbe i surde, fr cldurFr memorie –Dar nu am destul putere s-mi nchipuiLocuri unde s nu ajungi s nu m ajungDurerea.

Tenta?ia magnific?rii excesive a valorilor autohtone compor?t? nu pu?ine primejdii. Pe cele, mai ales, de a suscita acuza?ii de ?protocronism“, de etnocentrism, de ?localit?“, de p??unism sau ?esprit de clocher“, de ignorare a tabloului mondial al evolu?iilor ?n domeniul vizat, acuza?ii care, e adev?rat, pot fi drepte sau ne?drepte: criteriul r?m?ne legat de o chestiune de relativizare ?i de dozaj, deci de proced?ri ?nzestrate prin excelen?? cu o foarte firav? voca?ie consensual?. Am mai evocat, cu alt prilej – vorbind despre romanele lui D. ?epeneag, pe care nu le socoteam inferioare celor ale nobelizatului Claude Simon – de riscul reedit?rii sindromului ?Notre grand Arghiropoulos“, ironizat (cu simpatie, totu?i!) de E. Lovinescu ?n Aquaforte. Tot c?ut?nd, ?ns?, s? evit?m acest risc, ajungem s? ne expunem altuia: cel de a subaprecia, ?n pofida evi?den?ei, un num?r, deloc mic, de valori certe ale literaturii noastre postbelice. Nicolae B?rna

“Prima edi?ie din Jurnalul lui Lev Tolstoi a ap?rut la Editura Univers, ?n dou? volume (?n anii 1975 ?i 1976 – vol. I: 1847-1895, vol. II: 1896-1910), incluse ?n colec?ia ?Coresponden??, memorii, jurnale“. Traducerea a realizat-o Janina Iano?i; prefa??, tabelul cronologic, notele ?i comentariile – Ion Iano?i. Respectiva edi?ie a reprezentat o selec?ie din textul integral al edi?iei academice ruse?ti Polnoe sobranie socinenii (iubileinoe izdanie), Opere complete (edi?ie jubiliar?). Din volumele 1-90 (Moscova-Leningrad, 1928-1958), am folosit cele treisprezece volume de jurnal, 46-58 (ap?rute ?ntre 1934 ?i 1958). Orientativ, am consultat ?i o edi?ie de Opere ?n dou?zeci de volume (din 1965) – volumele 19 ?i 20. ?n alegerea textelor am urm?rit devenirea ?i dominantele cople?itoarei personalit??i a marelui scriitor, ?in?nd seama ?i de interesele publicului cititor rom?nesc. Edi?ia a II-a i s-a datorat Editurii Elit (tip?rit?, f?r? specificarea datei, ?n 2000). Ea a urmat, cu unele renun??ri ?i c?teva complet?ri, varianta ini?ial?, dar ?i pe baza confrunt?rii textelor cu cele re?inute ?ntr-o selec?ie ruseasc? ulterioar?, ?n dou?zeci ?i dou? de volume, Sobranie socinenii v dvadtati dvux tomah (Moscova, 1985), Opere ?n dou?zeci ?i dou? de volume, volumele 21 ?i 22. Am constatat cu acel prilej coinciden?a ?ntre majoritatea textelor re?inute ini?ial de noi ?i de alc?tuitorul respectivei edi?ii ruse?ti, dar ?i unele deosebiri: sunt acolo prezente fie pasaje ?teoretice“ mai ample, fie altele cu adres? recognoscibil? doar de c?tre cititorii autohtoni familiariza?i cu mediul specific vremii – ?n schimb, sunt omise at?t detalii biografice considerate a fi prea intime (mai ales erotice, ?n genere legate de starea corporal?, de s?n?tate ori boal?), c?t ?i multe accente sociale considerate de editorul rus de atunci ca indezirabile prin ascutisul lor critic (cu deosebire, cele la adresa revolu?iei, marxismului, socialismului). ?n ceea ce ne prive?te, le-am p?strat ?i pe unele, ?i pe celelalte, ?n schimb nu am dorit – cu rare excep?ii – s? ?nc?rcam selec?ia noastr? cu expozeuri lungite, care oricum variaza idei cunoscute. Amintita edi?ie rus? ne-a servit, mai degrab?, pentru suplimentarea acribiei de care am ?ncercat s? d?m dovada ?nc? din anii ?aptezeci ai secolului trecut. Am urmat aceea?i cale ?i la revederea ?i ?mbun?ta?irea textului pentru prezenta edi?ie, a III-a, finalizat?, dup? al?i cinci ani, prin bun?voin?a Editurii Ideea European?.“ (Ion Iano?i)

ber Zsófi, a harmincas, okos és sikeres mfordító egy nap arra ébred, hogy ki akar szállni a hétkznapok mókuskerekébl. Krnyezete legnagyobb dbbenetére vidékre kltzik, hogy birtokba vegye a nagymamájától rklt, mesébe ill házat. A titokzatos Nagyi azonban, akirl faluszerte azt suttogták, boszorkány, mást is tartogat unokája számára. Zsófi krül egyre sokasodnak a megmagyarázhatatlan események és a véletlen egybeesések. Mintha a ház – vagy valaki más – üzenni akarna neki. Vajon mit jelentenek a külns dátumok a nagypapa fényképének hátoldalán Mi minden rejtzhet az ódon, sokrekesz szekreterben Kinek a horoszkópját rizgette féltett kincsként a Nagyi és miért Bauer Barbara generációkon átível regénye arra keresi a választ, honnan jvünk, és milyen terheket halmoztak ránk felmenink. Talán nem is tudunk róluk, mégis egy életen át cipeljük ket Vagy elég bátrak vagyunk ahhoz, hogy megszabaduljunk a kéretlen útravalóktól Mialatt Zsófit mindinkább magába szippantja nagymamája naplója, melynek lapjain egy idtlen szerelem felemel és szívszorító trténete bontakozik ki, saját sorsa is gykeres fordulatot vesz egy férfi váratlan felbukkanásával. Nagyon úgy fest, hogy Szoboszlai András az igazi – de lehet, hogy egy kicsit még annál is tbb. Mieltt kzs jvjük tervezgetésébe vágnának, szembe kell nézniük saját múltjukkal, és kiderül, hogy trténetük szálai a felszín alatt szorosabban fonódnak ssze, mint azt bármelyikük is gondolta volna…

lmában nem, de életében egyszer kinyílik az ajtó az írón eltt. Szeredás Emerenc ajtaja, amely mások számára rkre zárva marad. A megingathatatlan jellem, erklcséhez és hiedelmeihez tántoríthatatlanul ragaszkodó asszony házvezetnnek áll az írónhz, ám els perctl nyilvánvaló, hogy diktál. Gazdája megmérettetik, és nem találtatván knnynek, Emerenc nem csupán otthona, hanem lelke ajtaját is megnyitja eltte, ha csak résnyire is. gy sejlik fel Magyarország huszadik századi trténelmének kulisszái eltt egy magára maradt n tragikus, fordulatos sorsa. Vajon mit rizget az ids asszony a hét lakatra zárt ajtó mgttAz ajtó a ki- és bezártság, a születés és a halál si jelképe. llandó kettsség jellemzi a két fhs áhítatosan odaadó, máskor szinte gyllkd kapcsolatát is. A szeretet kapujában állnak. Sikerülhet-e végül beljebb vagy elengedni egymást Az ajtó Szabó Magda talán legismertebb regénye: Szabó István forgatott belle filmet, és 2015-ben felkerült a The New York Times sikerlistájára.

Graff Angéla és Encsy Eszter élete és sorsa oly szorosan tartozik ?ssze, akár a nappal és az éjszaka – s ?k ketten éppen ennyire ellentétei is egymásnak. Komor korban t?ltik együtt gyermekéveiket, amelynek s?tétségér?l Angéla mit sem tud, s amely ?r?kre feketére festi Eszter lelkét. Angéla gondtalan áhítattal mosolyog a hajnali fénybe, mik?zben széthulló családja életük romjait menekíti, Eszter pedig tehetetlen irigységgel zokog, amiért nem láthatja szenvedni ezt az ártatlan angyalt. ?vekkel kés?bb találkoznak ismét, a kapocs kettejük k?z?tt egy férfi ? férj és szeret?. Eszter ünnepelt színészn?, mégis boldogtalan: a lelkében izzó démoni gy?l?let lassan elpusztít mindent, ami boldoggá tehetné. Angéla ?r?k gyermek, fogalma sincs a k?rül?tte munkáló gyilkos indulatokról, emészt? szenvedélyekr?l. Nem sejti, hogy akiket a legjobban szeret, háta m?g?tt megcsalják, élete f?lforgatására készülnek. Az ?z?egy szerelmi háromsz?g és egy élethosszig tartó, engesztelhetetlen bosszú kegyetlen t?rténete. Szabó Magda magával ragadó, kíméletlen regénye mé.ltán tette egy csapásra híressé és elismertté szerz?jét: t?bb mint húsz nyelvre fordították le, és máig sem veszített elementáris erejéb?l

Nagy élmény ez az éjszaka! Felettem zldell faág és a csillagos ég.” A csndben zek, dámvadak osonnak le a kopolyához”… – írja naplójában tizenévesen a majdani kutató, a nvénybiológia professzora, két teljes napot egyedül eltltve a Nagynyíri erdben. Folytatódik a sor nyári diákmunkaként egész megyéket feltérképez kerékpártúrákkal, ifjúkori nyaralásokkal, majd eljutunk a már felntt férfi, családapa kutatói munkáival sszekapcsolódó utazásaihoz, tanulmányútjaihoz. Egyszer turista számára elérhetetlen oldalát láthatjuk Hollandiának, Japánnak, megtudjuk, hol van Fokhagymaország”, van-e, volt-e rabszolgaság a 20. sz.-ban, mit mond a távolról jtt magyarnak Dél-Amerika… Megismerhetjük más népek szokásait, vallását, gynyrkdhetünk természeti és épített kincseik szépségében. Ismeretekben gazdag leírások, pontos információkkal az adott ország fldrajzi adottságairól, társadalmáról, olykor trténelmérl is – érzékletesen, élményszeren. Nem hagyva ki a korabeli Magyarország külfldi utakkal kapcsolatos hozzáállását sem... Szülfldjérl, Trtelrl indul, és vissza is tér oda. Bár Szegeden él, mégis tevékenyen vesz részt a település mindennapjaiban. E. L. tudósként gondolkodik, de a hétkznapok nyelvén fogalmaz. Visszaemlékezéseit olvasva knnyedén, szinte észrevétlenül gazdagodik tudásunk, emelkedik lelkünk… Szafián Zsuzsanna tanár, író

The Divine Comedy describes Dante's journey through Hell (Inferno), Purgatory (Purgatorio), and Paradise (Paradiso), guided first by the Roman poet Virgil and then by Beatrice, the subject of his love and of another of his works, La Vita Nuova. While the vision of Hell, the Inferno, is vivid for modern readers, the theological niceties presented in the other books require a certain amount of patience and knowledge to appreciate. Purgatorio, the most lyrical and human of the three, also has the most poets in it; Paradiso, the most heavily theological, has the most beautiful and ecstatic mystic passages in which Dante tries to describe what he confesses he is unable to convey (e.g., when Dante looks into the face of God: "all'alta fantasia qui mancò possa" — "at this high moment, ability failed my capacity to describe," Paradiso, XXXIII, 142). "IN the midway of this our mortal life, I found me in a gloomy wood, astray Gone from the path direct: and e'en to tell It were no easy task, how savage wild That forest, how robust and rough its growth, Which to remember only, my dismay Renews, in bitterness not far from death.." (Dante) IN the midway of this our mortal life,I found me in a gloomy wood, astrayGone from the path direct: and e'en to tellIt were no easy task, how savage wildThat forest, how robust and rough its growth,Which to remember only, my dismayRenews, in bitterness not far from death.Yet to discourse of what there good befell,All else will I relate discover'd there.How first I enter'd it I scarce can say,Such sleepy dullness in that instant weigh'dMy senses down, when the true path I left,But when a mountain's foot I reach'd, where clos'dThe valley, that had pierc'd my heart with dread,I look'd aloft, and saw his shoulders broadAlready vested with that planet's beam,Who leads all wanderers safe through every way. Then was a little respite to the fear,That in my heart's recesses deep had lain,All of that night, so pitifully pass'd:And as a man, with difficult short breath,Forespent with toiling, 'scap'd from sea to shore,Turns to the perilous wide waste, and standsAt gaze; e'en so my spirit, that yet fail'dStruggling with terror, turn'd to view the straits,That none hath pass'd and liv'd. My weary frameAfter short pause recomforted, againI journey'd on over that lonely steep,The hinder foot still firmer. Scarce the ascentBegan, when, lo! a panther, nimble, light,And cover'd with a speckled skin, appear'd,Nor, when it saw me, vanish'd, rather stroveTo check my onward going; that ofttimesWith purpose to retrace my steps I turn'd. ? ?About Dante: ? Durante degli Alighieri, simply referred to as Dante (1265–1321), was a major Italian poet of the Middle Ages. His Divine Comedy, originally called La Comedia and later called Divina by Boccaccio, is widely considered the greatest literary work composed in the Italian language and a masterpiece of world literature. In Italy he is known as il Sommo Poeta ("the Supreme Poet") or just il Poeta. He, Petrarch and Boccaccio are also known as "the three fountains" or "the three crowns". Dante is also called the "Father of the Italian language".

Aura Christi posed numeroase virtui. Fora compoziiei pe multe planuri. Impactul personal ntre lecturi bogate i o viguroas inventivitate. Mijloace suple de caracterizare. O stilistic adaptat nevoilor expresive.” (Ion Ianoi) Corpul romanesc conine originalitate i – cel mai mare ctig – un timbru numai al su. E inclasificabil, n termenii triadei manolesciene doric-ionic-corintic. Dar, spre deosebire de alte scrieri tinere, i face s zvcneasc pe toi trei.” (Nicoleta Slcudeanu)

Nout??ile critice sunt devastatoare: realul realului nu mai poate fi decodat, reinventat etc. dup? ?nt?lnirile sale repetate cu textul, dup? deform?rile sale repetate, dup? transfigur?rile ?i metamorfozele acestuia; cel mult, critica face posibil un real inventat, o inven?ie recombinatorie a ceea ce ar mai fi r?mas din realul realului dup? deform?rile sale repetate ?i multiplele ?ncifr?ri ?n text ale acestuia; o decodare a realului nu este posibil? nici m?car prin textul critic, odat? ce acesta se folose?te de un pattern similar celui literar ?n naiva sa tentativ? de a demola toate barierele ce ?l separ? de lumea realului; textul critic nu (mai) poate nici explica textul literar din perspectiva modului propriu ?n care acesta recombin?, inventeaz? sau numai deformeaz? realul ?i nici opera asupra lumii realului, a c?rei reinventare dup? dramatica ei suferin?? din tr?nta cu textul devine utopic?.Textul critic propune/ instituie un real propriu, un real critic, care nu este dec?t o form? (particular?) inventat? a tuturor ?nt?lnirilor anterioare dintre real ?i texte ca obiecte critice. El este o recompunere, o inven?ie, o masc?, o fantasm? care, spre deosebire de inven?iile literare (care au notorietatea de a deforma realul), mizeaz? pe minciuna cultural? (ori numai naivitatea) de a pretinde c? dispune de instrumente ?tiin?ifice (performante) de recuperare a realului din text ?i c? de?ine ?ntreg inventarul de recuperare a realului din cle?tii prea str?n?i ai corsetelor sale textuale. (Dorin Popescu)

Amurgul ora?elor este o antologie care reune?te cele mai valoroase poezii scrise de Nichita Danilov de la debutul din anii ‘80 p?n? ?n prezent. De?i este un membru de seam? al optzecismului, prezent ?n toate antologiile importante ale acestui curent literar, Nichita Danilov propune o poezie atemporal?, metaforic?, parabolic?, cu scenarii mitice, al c?rei model este, cum remarca ?i Nicolae Manolescu, Lucian Blaga. Se poate detecta la Nichita Danilov un neoexpresionism mistic ?i vizionar, dublat de o con?tiin?? ironic? vie. Exist?, ?n Amurgul ora?elor, superbe poezii de dragoste, de o clasic? simplitate, c?t ?i poeme alegorice, cu substrat filozofic, dar ?i capodopera Nou? varia?iuni pentru org?.

Critic? literar? Editura Allfa inaugureaz? seria de volume ?Eminescu, poem cu poem” care va cuprinde ?ntreaga oper? poetic? antum? a marelui poet analizat? de scriitorul ?i criticul literar Alex. ?tef?nescu. Lucrarea ?Eminescu, poem cu poem. Luceaf?rul” ne dezva?? de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat ?n limbaj de lemn poezia eminescian?. Alex. ?tef?nescu ne face din nou cuno?tin??, de data aceasta ?n cuvinte simple ?i idei proaspete, cu cea mai cunoscut? poezie din literatura rom?n?. Analiza sa cuprinde observa?ii fresh ?i referin?e culturale pe gustul elevilor, tinerilor ?i iubitorilor de literatur? care (re)descoper? ast?zi poezia eminescian?. Numai un scriitor de geniu poate crea un personaj care s? ajung? mai cunoscut dec?t el. A?a cum Hamlet egaleaz? celebritatea lui Shakespeare, iar Don Quijote pe cea a lui Cervantes, ?i Eminescu este concurat ca notorietate de unul dintre personajele sale, luceaf?rul. Mai mult dec?t at?t, poetul a fost numit p?n? la sa?ietate ?luceaf?rul poeziei rom?ne?ti”, sintagm? despre care Alex. ?tef?nescu spune c? este considerat? ?n prezent o expresie uzat? din limba de lemn a omagierii lui Eminescu. Renun??nd la limbajul bombastic ?n care a fost prezentat p?n? acum, criticul literar subliniaz? frumuse?ea literar? a straniului love-story dintre luceaf?r ?i C?t?lina. Este o poveste de neuitat, comparabil? cu alte iubiri irealizabile (sau posibile numai prin sacrificiu) ?ntip?rite ?n memoria noastr? cultural?, precum aceea dintre Zeus, st?p?nitorul cerurilor, ?i Europa, prin?esa fenician?, cea a lui Romeo ?i a Julietei, ?i precum povestea dintre riga Crypto ?i lapona Enigel din poemul lui Ion Barbu. Volumul cuprinde poemul ?Luceaf?rul” ?nso?it de textul critic al lui Alex. ?tef?nescu.

Cartea lui Michael Finkenthal ofer o prim, ptrunztoare, lectur critic mai ampl a scrierilor suprarealiste ale lui Dolfi Trost, unul dintre membrii Grupului suprarealist romn – foarte activ ntre anii 1940 i 1947 la Bucureti –, coautor, alturi de Gherasim Luca, al celebrului manifest Dialectique de la dialectique. E o contribuie valoroas, revelatoare pentru suprarealismul frenetic al bucuretenilor angajai ntr-un ndrzne dialog cu micarea european de avangard. Documente inedite rotunjesc profilul unui spirit nonconformist, pe care interpretul su are grij s-l situeze, atent la nuane, n contextul agitat al epocii. O recuperare, aadar, salutar care mbogete substanial imaginea acestei ultime etape a avangardei istorice romneti.“ – Ion Pop

Dar mai bine las-m pe o strad pustie i privete cum nimic nu se schimb.“ – Laureniu Ion

ntr-o cultur temeinic articulat, ideile au ecouri. Antinomia lui Turgheniev a fost strlucit confirmat de arta urmtoarelor decenii, ntr-o polarizare tipologic esenial, confirmat anume de neierttorul su oponent. Idiotul“ Mkin, Makar Ivanovici Dolgoruki sau Aleoa Karamazov sunt ipostaze ale unui Don Quijote rusesc, iar n aceleai mprejurri Hamlet are chipul omului din subteran, al lui Raskolnikov, Ippolit, Stavroghin, Versilov, Ivan Karamazov. Hamlet are descendeni sntoi i morbizi. Diagnosticarea celor din urm este obsesia constant a lui Dostoievski. El a surprins genial spiritul analitic dizolvant, egoismul, cinismul, rceala, scepticismul devenit i indiferentism, a prezis profetic pactul unui tip de intelectual din secolul douzeci cu diavolul. Acestui Hamlet bolnav al epocii moderne i-am consacrat cteva lucrri... – Ion Ianoi

Sunt un om modelat mai mult de literatur dect de prini i de coal, aa c practic nu-mi pot imagina cum a fi artat, n alt context social-familial, ce a fi devenit, cum a fi evoluat. Atras de lumea din cri. Poate i pentru c personajele din literatur sunt mai pregnante, mai coerente, mai plauzibile, cu noim i de neles, n ultim instan, iar nu indecise, confuze, lipsite de sens, ca n viaa obinuit. Cnd spun uneori c eu i fr studii superioare, rmas funcionar ori meteugar, a fi fost acelai om, cam la asta m refer. La faptul c pentru formarea mea decisive au fost crile, lecturile, lumea stilizat, nsmnat cu mesaj. Poate c abia prin asta m apropii de ali scribi...Exist suflet, m ntrebam azi, n parc, pe o slab ninsoare, dnd un semiocol lacului. Poate c nu exist, n sensul dat acestui cuvnt de cei care neag transcendentul. ns pentru unul ca mine sufletul exist, el este ceea ce a rmas din prinii mei i mi umple mie viaa, gndurile; ceea ce m face s fiu n comuniune cu ei.“ – Ion Lazu