Simona Drgan are fora de a supune textele de autoritate asupra crora se apleac unei lecturi personale, “vede“ ideile n intricaia lor originar, le restructureaz n conformitate cu propriul ei scenariu. in sa apreciez faptul c, n ciuda tematicii sale, lucrarea de fa nu este arid, nu sufer (dect n proporii acceptabile) de acea placiditate stilistic, inevitabil analizelor teoretice. Capacitatea de sintez, spiritul critic, precizia terminologic, luciditatea i supleea, calmul operator, toate acestea atest o cert vocaie teoretic“. (Mircea Martin)Cum se ntmpl cnd o ecuaie care a umilit cerbicia multor duzini de matematicieni i afl mintea capabil s-i dea de capt, mprtim n cazul de fa bucuria unei revelaii: pare ca Foucault i consorii, cei ce n loc de scrieri i texte au inventat uzul sofisticat al scriiturii i discursului, au ntlnit n autoarea de fa un autentic partener de dialog. Avem a face cu o lucrare fr caracter compilativ, demonstrnd o amprent personal, o anumit prospeime a observaiei directe, un soi de entuziasm agreabil al dezbaterii de idei, care se transmite i cititorului, smulgndu-l reflexelor lui sceptice ori obosite“. (Paul Cornea)n opinia mea, un merit major al Simonei Drgan este acela de a reui, ntr-o manier indubitabil personal, sa exprime, cu o elegan a claritii ce se remarc de la prima la ultima pagin a lucrrii, unele dintre cele mai complicate, ca sa nu spunem “stufoase“, idei formulate vreodat n perimetrul tiinelor filologice“. (Ciu Dobrescu)

Identitatea ?i alteritatea abordate ?n opera unor importan?i autori, ca, de pild?, Eminescu, Blaga, Ionescu ?i Cioran – un subiect pe c?t de dificil, pe at?t de interesant nu numai din punct de vedere al istoriei, teoriei ?i criticii literare.

Prin acest volum, se continu? publicarea jurnalelor lui Rainer Maria Rilke, redactate ?n tinere?ea lui.Jurnalul florentin este cea mai timpurie ?nsemnare autobiografica a poetului, prilejuit? de un voiaj ?n ora?ul lui Dante, a?ternut? pe h?rtie la pu?in dup? 20 de ani. Valoarea lui nu const? doar ?n impresiile, st?rile suflete?ti ori tr?irile autorului, ci ?i ?n faptul c? el dezv?luie c?teva dintre conceptele fundamentale, pe care se va sprijini ?ntreaga lui crea?ie ulterioar?. El dezv?luie obsesia durabil? a autorului cu privire la destinul s?u artistic: ?Deseori m? cuprinde o imens? nostalgie dupa mine ?nsumi. ?tiu prea bine, drumul e ?nc? lung.“ Jurnalul de la Westerwede, de?i evoc? doar un an din existen?a lui Rilke, dezv?luie o intret?iere de experien?e ?i de evenimente, precum debutul c?sniciei cu Clara Westhoff, dar ?i lupta cotidiana pentru existen?? ?n sensul cel mai propriu al cuv?ntului. Lipsit de ajutorul financiar patern, el se vede nevoit s?-?i c??tige p?inea printr-o salahoreal? istovitoare ?i deloc artistic m?gulitoare la diverse ziare ?i reviste. Nu lipsesc, desigur, reflec?iile despre art?, v?zute ca un modus vivendi: ?Arta este un mijloc al indivizilor, al ?nsigura?ilor de a se ?mplini pe sine“.

Cititorul va avea surpriza de a descoperi aici un nou Stendhal, un Stendhal al istoriei politice. El a fcut aceste, din pcate, neterminate nsemnri despre Napoleon, n doua etape, la un interval de aproape douzeci de ani ntre ele. Tot ce a scris n cursul acestor dou tentative a fost adunat sub titlul general de Napoleon n aceste dou volume dintre care primul: Viaa lui Napoleon, a fost scris la Milano, n 1817-1818; cel de-al doilea: Mrturii despre Napoleon, la Paris, n 1836-1837. N-ar trebui totui s se cread ca Beyle (nsoindu-l ca ofiter pe Napoleon n campania din Germania, Henri Beyle i-a ales pseudonimul de la micul ora Stendhal, unde fusese o vreme ncartiruit – n.t.) a luat pana n mna numai sub impulsul evenimentelor, animat de entuziasmul admiraiei fa de Napoleon i indignat totodat de a vedea n Frana o att de mare lips de recunotin fa de un brbat att de mare. Nu, dorina lui de a fi istoric, n-a spune chiar vocaia lui, dateaz de mai nainte. La nti frimaire an XI (22 noiembrie 1802), n toiul pasiunii poetice a vrstei, el i nota n carnet proiectul de a ntreprinde trei lucrri n proz: Istoria lui Bonaparte, Istoria Revoluiei i Istoria marilor oameni care au trit n timpul Revoluiei Franceze. i cu mare nelepciune el adaug: a se ncepe aceste trei lucrri la treizeci i cinci ani, adic peste cincisprezece ani. […]Stendhal este deopotriv unul din primii istorici care au scos n eviden principiul moral care susinea faada oficial a regimului, i cum primul Imperiu era ajutat de aceast emulaie care tindea ctre aceleai satisfacii, ctre aceeai nevoie de a strluci, de a se remarca, de se distinge cu orice pre. Pasiune colectiv pentru ilustrarea creaia el ne-a dat exemple gritoare. Imperiul fcea s se nasc toate aceste porniri i sentimente nu numai la francezi, ci deopotriva la toate popoarele unde Napoleon i ducea armatele. Reaciile Italiei, n mod cu totul special, n-au fost nicicnd analizate cu mai mult rafinament dect a fcut-o el.“ (Henri Martineau)

Un studiu provocator despre un altfel de Macedonski. Informa?ii inedite, aspecte mai pu?in cunoscute din via?a acestui important poet, ce face o incitant? paralela cu Eminescu, sunt menite s?-l repun? ?n luminile rampei pe un creator situat de exege?i ?n umbra literatilor mari. Cartea se adreseaz? elevilor, studen?ilor, precum ?i publicului larg de cititori.

Demontarea mecanismelor secrete ale universului real se face ?n aceste texte cu mult? economie a mijloacelor stilistice, folosite adecvat ?i riguros, cu o precizie aproape geometric?. Demonstra?ia recurge adeseori la artificiul visului, al vedeniei puse ?n contrast cu vederea – de unde ?i titlul volumului – dar f?r? a ceda tenta?iei surrealiste sau onirice, a absurdului gratuit sau a fantaz?rii de dragul fantaz?rii. Descrierea minu?ioas? a realit??ii, dublat? nu o dat? de un discret fior poetic, nu se consum? ?ns? nici ea ca scop ?n sine, ci serve?te drept certificat de autenticitate, confer? coeren?? ideilor c?rora ?ntreaga arhitectura le este subordonat?. Este o proz? dens?, care se cite?te totu?i cu u?urin??, destinat? unui public ?nclinat s? mai r?m?n? pe g?nduri ?i dup? ce a ?nchis o carte.

O simfonie nevrotic? ?n transe poetice nu s-a mai scris. S-a f?cut ?ns? apel la aceast? formul? neconven?ional?, pentru a se ?ncerca o radiografiere a imaginarului poetic, a st?rilor ?i obsesiilor celui condamnat de societate s? se retrag? ?i s? tr?iasc? ?ntr-un turn. Poate este pentru prima dat? c?nd se ajunge ?n Groapa Marianelor a poeziei. Scardanelli, o carte parc? scris? cu g?ndul la marii damna?i, la H?lderlin, Kleist ?i Trakl. George Mor?rel s-a n?scut la data de 22 octombrie 1948, ?n ora?ul Turnu Severin. A absolvit ?coala primar? ?i liceul ?n Turnu-Severin, ?n anul 1966. ?n perioada 1992-1993 este translator de german? pentru firma de construc?ii Betina, ?n Germania. Este, apoi, ?ef de sec?ie ?i director al Arhivei multimedia din cadrul Televiziunii Rom?ne, de unde demisioneaz?, plec?nd la Paris. Urmeaz? cursurile de limba german? ale Facult??ii Sorbona din Paris. ?n perioada 2001-2002 e redactor la Biblioteca Na?ional? a Fran?ei din Paris, neput?nd s?-?i prelungeasc? contractul pe o durat? determinat?. Traduce din francez? pentru Editura Curtea Veche. Iar din 2007 exercit? func?ia de redactor la Editura Curtea Veche. C?r?i: Agen?i ?i supra-agen?i ?n comunism, critic? (2000); Capul poetic, poeme (2004).

Am c?utat timp s? citesc cartea ta cu aten?ie, de?i unele dintre fragmente mi-erau cunoscute. Te exprim? foarte bine: este polemic?, are energia de care am mai zis ?i pe care ai contestat-o, este o asumare sincer? ?i urmând chemarea ta, felul t?u de a vedea lucrurile, de a fi al?turi de „oamenii mari” ?i de a duce împreun? lupta pentru valorile în care crezi. Este vital? ?i, ca la Marino, repeti?ia este motivat? de (?i exprim?) intensitate. A o citi în afara caracterului ei polemic ?i a sensului de afirmare a solidarit??ii cu comunitatea de care te sim?i ata?at? înseamn? a o rata. Cred c? a fost foarte bine s? începi cu cazul Marino, c?ci este exponen?ial, dar ?i mai clar decât altele. (Gabriel Andreescu) Concluzia central? care ascunde chiar miza întregii c?r?i: „Nu cred c? fenomenul globaliz?rii, r?spândit pe mapamond, a cl?tinat identitatea francezilor, a nem?ilor, spaniolilor sau r?d?cinile altor na?iuni. Oricât de straniu ori deplasat ar suna pentru urechile unor comentatori români, adep?i ai politicii corecte, voi spune un adev?r familiar na?iunilor mari ale lumii. Exist? lucruri ce nu pot fi negociate. Între acestea sunt ?ara, familia, limba, identitatea ?i neamul”. Or, în România aceste dimensiuni ale fiin??rii noastre se „negociaz?” de peste dou? decenii, în condi?ii mistificatorii de intimidare, amenin?are c? nu po?i fi „în rândul lumii”, „european” ?i globalist, dac? nu renun?i la propria identitate, la propriile resurse umane, naturale, spirituale. Or, scriitorul român, de la cronicari la ?coala Ardelean?, pa?opti?ti, marii clasici, genera?ia Marii Uniri, cea interbelic? au fost p?zitori ai fiin?ei române?ti prin for?a crea?iei ?i a ethosului lor, cu întrerupere în deceniul proletcultist, pentru a se revigora cu genera?iile lui Nicolae Labi?, a lui Nichita St?nescu, a lui Nicolae Breban, Ioan Alexandru, a lui Cezar Iv?nescu ?i a Aurei Christi, de îndat? ce o parte dintre optzeci?ti s-a trezit din torpoarea simulacrelor postmoderniste. Sintagma din expresia tr?darea scriitorului are, acum, o dubl? trimitere: scriitorul român a fost tr?dat de elitele politice postdecembriste, dup? cum scriitorul, la rându-i, ?i-a uitat menirea de p?zitor al fiin?ei na?ionale. Solu?ia, crede Aura Christi, este, pe de o parte, heideggeriana p?zire a fiin?ei de c?tre poe?i, pe de alta, întoarcerea la vechea tabl? a valorilor europene ?i române?ti, toate abandonate de mentalitatea postmodernist?. (Theodor Codreanu) Ce sunt aceste polemice? O seam? de arabescuri excesive, radiografia patetic? ?i lucid? a unei sfâ?ieri, o serie de tentative de a în?elege, e?uate în neîn?elegere, reportajul unor revolte aneantizate în albia dezn?dejdii ?i a refuzului de a accepta s? asi?ti – redus la mu?enie, deci, vinovat din start – la comercializarea, trivializarea infernului comunist. Proces culminat, incredibil, cu un masacru al inocen?ilor regizat într?un stil de extrac?ie neostalinist?. Cum s? califici altfel vân?toarea de oameni mari, prin care s?a perpetuat europenitatea culturii române în anii dictaturii stalinisto?dejiste? Vân?toare organizat? sub ochii no?tri, în s?rmana noastr? democra?ie. Ce sunt aceste polemice? Poate, un semn al speran?ei c? nu e vândut chiar totul. Nu e terfelit chiar totul. Nu e pierdut chiar totul. (Aura Christi)

Este Leopardi un poet pesimist, aa cum l-a clasat tradiia Nu. Din perspectiva zilei de azi, el apare mai degrab ca un poet tragic, ca un exponent al categoriilor existeniale fundamentale. Nu moartea ca atare l sperie pe Leopardi, ci murirea, adic manifestarea ei procesual. Tot astfel viaa leopardian este vieuire. Desfurarea acestora e inversat: trirea vieii (vieuirea) e retrospectiv, iar trirea morii (murirea) e perspectiv. Inversiunea ontologic este temeiul mitopo(i)eticii leopardiene. Cartea ne propune un Leopardi modern i postmodern, un spirit intercultural i multicultural n siajul integrrii europene. Nu lipsete, bineneles, odiseea receptrii lui n spaiul cultural romnesc, ca pattern al lirismului arhetipal, alturi de Eminescu.” (Mihai Cimpoi)Un studiu incitant despre unul dintre cei mai mari poei ai lumii.

Adevrata putere, scrie tnrul erudit Balot, se afl n puterea fr glorie, n puterea ascuns, n fecunditatea tinuit. Nimic manifest, smna este ngropat adnc. n somnul seminei e puterea fr glorie. nsi pasivitatea ei e rodnic. Seceriul, gloria trzie a seminei dincolo de orizontul ei. Smna e puternic n timpul agoniei sale subterane”. Aceste note – ce pot fi considerate un manifest indirect – sunt scrise n ianuarie 1955 […] E captivant incursiunea efectuat n ’91-’98 n sumbrul an ’54-’55; ochiul lucid al eruditului Balot l privete” pe junele de atunci, l judec, l trateaz cu iubire, cu nelegere, cu ranchiun de crturar. Se obine astfel un efect al stranietii; e ca i cum ai nainta printr-un labirint al timpului, labirint ce are n loc de ziduri – oglinzi. n timp ce vezi diferite chipuri reale n oglind, asiti la descrierea lor luxuriant, memorabil, iar numai peste cteva clipe ai ansa s vezi aceleai chipuri vii, descrise de acelai spirit... ce a acumulat o experien – de la primul jurnal, de la primul segment de timp – de patruzeci de ani aproape. Cuceritoare, asprimea unui guru ntoars mpotriva sa, asprime ce denot faptul c rzboiul subteran, nceput acum cteva decenii, e n toi; Maestrul i este fidel siei, se nfrupt imperial din mizeria oricrei autodepiri (Nietzsche). Atingnd o dat un ideal – kantian vorbind, un lucru individual, determinabil sau chiar determinat numai prin idee” –, Nicolae Balot, l depete exemplar, inventnd idealuri ce dau largi fiori de sfnt mister. (Lucian Blaga)” (Aura Christi) Caietul albastru – un fragment memorabil din istoria mentalitilor autohtone – apare pentru prima dat n Colecia Ediii definitive.

ALTHOUGH Rouen is now very far before all the other cities of Normandy in point of magnitude and importance, and though Rollo, in his conquest of the country, made it his principal headquarters and his main stronghold, it did not continue exclusively the residence of the dukes of Normandy in after years. The father of William the Conqueror was Robert, who be-came subsequently the duke, the sixth in the line. He resided, at the time when William was born, in a great castle at Falaise. Falaise, as will be seen upon the map, is west of Rouen, and it stands, like Rouen, at some distance from the sea. The castle was built upon a hill, at a little distance from the town. It has long since ceased to be habitable, but the ruins still remain, giving a picturesque but mournful beauty to the eminence which they crown. They are often visited by tra-velers, who go to see the place where the great hero and conqueror was born.??It was about 870 that Rollo was banished from Norway, and a few years after that, at most, that he landed in France. It was not, however, until 912 that he concluded his treaty of peace with Charles, so as to be fully invested with the title of Duke of Normandy. He was advanced in age at this time, and, after spending five years in settling the affairs of his realm, he resigned his dukedom into the hands of his son, that he might spend the remainder of his days in rest and peace. He died in 922, five years after his resignation.??He was only ten years old when his father was assassinated. He became involved in long and arduous wars with the King of France, which compelled him to call in the aid of more Northmen from the Baltic. His new allies, in the end, gave him as much trouble as the old enemy, with whom they came to help William contend; and he found it very hard to get them away. He wanted, at length, to make peace with the French king, and to have them leave his dominions; but they said, "That was not what they came for." Richard had a beautiful daughter, named Emma, who afterward became a very important political personage, as will be seen more fully in a subsequent chapter.?Richard died in 996, after reigning fifty-four years.

Far out in the ocean the water is as blue as the petals of the loveliest cornflower, and as clear as the purest glass. But it is very deep too. It goes down deeper than any anchor rope will go, and many, many steeples would have to be stacked one on top of another to reach from the bottom to the surface of the sea. It is down there that the sea folk live. Now don't suppose that there are only bare white sands at the bottom of the sea. No indeed! The most marvelous trees and flowers grow down there, with such pliant stalks and leaves that the least stir in the water makes them move about as though they were alive. All sorts of fish, large and small, dart among the branches, just as birds flit through the trees up here. From the deepest spot in the ocean rises the palace of the sea king. Its walls are made of coral and its high pointed windows of the clearest amber, but the roof is made of mussel shells that open and shut with the tide. This is a wonderful sight to see, for every shell holds glistening pearls, any one of which would be the pride of a queen's crown.

Az út, ami hazavisz. Akik túlélték a halál pillanatát, azt mondják, pár másodperc alatt lepereg a szemük el?tt az életük. De csak ott, az utolsó pillanatban kristályosodik ki a lényeg, ám akkor általában már kés?. ?n negyven napot kaptam a sorstól, hogy végignézzem életem filmjét - még id?ben. Mint amikor a s?tétben váratlanul felkapcsolják a villanyt... Megismerhettem a lényeget... Zarándoklatra indultam, fájdalmas vezeklés lett bel?le. Egy olyan ?b?nért", amit nem is tudtam, hogy elk?vettem. Amit itt leírtam, nem a képzelet szüleménye. Legyalogoltam a nyolcszáz kilométert, és átéltem minden pillanatát. Remegtem a d?bbenett?l, amikor kézzel foghatóvá vált a csoda, és sírtam a zavarodottságtól, amikor nem értettem, mi t?rténik velem. Ha más meséli, amit ott átéltem, azt mondom, túl színes a fantáziája.

Homo brucans e o carte interdisciplinar?, multifa?etat?, de ?inut? preponderent hermeneutic?, axat? pe teme legate de interpretarea Vechiului ?i Noului Testament (eseuri pe Decalog, pe personalitatea Sf. Pavel sau pe semnifica?ia mitic? ?i religioas? a cenu?ei), pe R?zboiul Rece, Revolu?ia Rus? ?i Contracultura anilor ‘60 (eseuri despre decantarea mediatic? ?n Rom?nia a revoltelor studen?e?ti din anul 1968, futuri?ti, violen?a lui Lenin sau despre The White Negro al lui Norman Mailer), pe aspecte structurale ale literaturii rom?ne din perioada de dup? Revolu?ia din decembrie 1989 (teme de genul: impactul lui Silviu Brucan asupra mentalit??ii postrevolu?ionare, identitarul rom?nesc difuz pe Internet, dinamica genera?ional? a literaturii rom?ne, rolul dinamizator al lui Marin Mincu ?i Adrian Marino), pe psihoistorie (cu un portret al lui Loyd deMause ?i o radiografie a concep?iilor sale). ?n final, cartea se ?ncheie cu decantarea eseistic? a unei c?l?torii ?n India, prilej de evocare a personalit??ii lui Mircea Eliade.

Da. E despre mine. E despre tine. E despre noi. Din toate p?r?ile ?i toate direc?iile. Despre falimentul moral ?i trezirea spiritului. Despre cum e s? ui?i ?i c?t de bine e s? ??i reaminte?ti. (Beatrice, activist) Un volum de poezii despre poezia ?i nepoezia vie?ii. Mai degrab? despre ce omoar? poezia vie?ii. De citit dac? sunte?i odihni?i ?i cu chef de introspec?ie. Aten?ie, poate s? doar?. (Mihaela, manager) Am frunz?rit-o cu trufia c? nu e despre mine. Am citit-o cu teama c? ar putea fi despre mine. Am recitit-o cu ambi?ia s? nu devin? despre mine. (Ioana, manager formare) Am deschis cartea, am r?sfoit, am citit. Apoi am ?nchis Outlook-ul ?i m-am g?ndit la lucruri simple: prieteni, muzic?, sine. (Andrei, copywriter) Am avut permanent senza?ia c? navighez pe valuri, fel de fel de valuri, valuri peste valuri de via??, valuri cu gloata mijlocie, prins? ?n caden?a asta a noastr?, modern? ?i golit? de rost personal. (Carmen, strategic planner) O oglind? care reflect? ?n cuvinte propria via?? – care via??? – multiplicat? ?n mii de alte trupuri, care tr?iesc aceea?i nesf?r?it? ?zi a c?rti?ei“. (Sylvia, marketing manager) Mi-a transmis impresia de oper? rock, sau, m? rog, cum s-ar putea numi a?a ceva pe muzic? de Parov Stelar, Nicholas Jarr ?i al?ii mai de acum. (?tefan, student) ?Auzi, de ce nu scrie nimeni poezie despre corporati?ti?“ m-a ?ntrebat un prieten acum vreo cinci ani. La vremea aceea am pufnit ?n r?s de mi-a dat ?pri?ul pe nas, dar, anul trecut, mi-am dat seama c? se poate. Tocmai terminasem Saga – bilete la clasa din mijloc, un poem epic, ironic ?i ?ntins pe vreo 30 de pagini. Despre iubirea dintre doi corporati?ti, desp?r?i?i ?n adolescen?? ?i reg?si?i la disperare, pe la 30 de ani ?i ceva, cu ocazia unui infarct. L-am rugat pe Paul Hitter, ale c?rui desene cu miz? social? ?i tu?e cinice m? atr?geau demult, s? ilustreze c?teva scene din istoria celor doi eroi ai poemului. Au ie?it 7 desene care nu doar ajut? textul, ci duc povestea mai departe, o cresc ?i o dezvolt?. Din vagonul de accelerat Timi?oara-Bucure?ti p?n? pe malul m?rii, Paul a transcris vizual o hart? a nelini?tilor, fricilor, la?it??ilor ?i speran?elor unei genera?ii care a ?mb?tr?nit ?nainte de vreme, dar care ?nc? sper? la evadare. Saga – bilete la clasa din mijloc este o carte-album despre noi ?i despre voi, despre cei ce umplu sta?ia Pipera la 7 diminea?? ?i despre cei care r?d de ei ?ntorc?ndu-se din club, despre cei adu?i la nebunie de creditul ipotecar ?i cei ?ntor?i victorio?i ?i ar?i din Goa sau de la festivaluri. Este poezie pentru c? sunte?i poezie, este scris? pentru c? trebuia scris? ?i este desenat? ca s? nu mai existe niciun dubiu.“ (T?u?ance)

Volum nominalizat la sec?iunea ?Critic?. Istorie ?i Teorie Literar?“ – Premiile ?Observator cultural“, edi?ia a VI-a, 2012 Lucrarea de fa?? pleac? de la ideea c?, odat? cu sf?r?itul anilor ‘60/?nceputul anilor ‘70, se configureaz?, ?n context rom?nesc, o mi?care poetic? cu caracter experimentalist, care se ?ndep?rteaz? de paradigmele modernismului, urm?nd modelul avangardelor interbelice. Principiul fundamental al unei asemenea poezii trebuie c?utat ?n pragmatica ?tiin?ei contemporane, c?ci ea presupune elaborarea unor ?axiomatici“ (concretizate ?n abord?ri teoretice, programe ?i manifeste artistice), urmat? apoi de investigarea, printr-o mi?care de extensie, a limitelor, de c?utarea obstinat? a noului, care se raporteaz? la propria sa ?axiomatic?“ ?n calitate de diferen??, de ?paralogie“, extinz?ndu-i limitele, dar ?i problematiz?nd-o, printr-un demers care e constructiv ?i deconstructiv totodat?, contestatar ?i autocontestatar ?n acela?i timp.

volumul al III-lea dintr-un interviu de un cristian Trilogia lui Ion Cucu este, deopotriv?, o construc?ie editorial? ?i o demonstra?ie personal?. Ion Cucu nu e, cum s-a crezut, doar un fotograf, iar opera lui cap?t? o cu totul alt? dimensiune dac? iese din tiparul unui album oarecare sau al unei expozi?ii, fie ea ?i permanent?. Interviul ?i portretele spun mai mult dec?t povestea unor fotografii – ?mpreun?, acestea dezv?luie talentul, for?a, patimile ?i d?ruirea fotografului celor zece pre?edin?i. Ai Uniunii Scriitorilor. Pentru c? prin aceast? institu?ie s-a legitimat ?i se reg?se?te, ca artist fotograf, scriitorul Ion Cucu. Trilogia s-a sf?r?it, de-acum urmeaz? Istoria. (un cristian)

Debut?nd cu volumul Mandala (Editura Vinea, 2005), Oana C?t?lina Ninu n-a ratat aproape niciunul dintre premiile care i-au ie?it in cale. O recunoa?tere, f?r? ?ndoial?, meritat?, ?ntruc?t vorbim despre cel mai semnificativ debut liric din anul respectiv. [...] Oric?t de rebele, reprezent?rile se topesc ?ntr-o sintax? aluvionar?, corodat? prin dialogism ?i nivelat? prin directe?e. De altfel, ?n Mandala, fracturat nu e at?t discursul, care se deruleaz? lent ?i f?r? intersti?ii vizibile, c?t universul reprezent?rilor, care suport? o macera?ie organizat? din partea unei viziuni schizoide. Poemele C?t?linei Ninu descriu, cu o fervoare incandescent?, cele mai diverse forme de mutilare, ?n slujba c?rora eul liric pune la b?taie un arsenal impresionant (foarfece, ace, ?urubelni?e, col?i, unghii, bricege, lame, epilatoare, v?traie etc.), care l-ar face s? p?leasc? de invidie pe un anumit conte austriac. ?i nu e de mirare, de vreme ce figura central? a Mandalei se prezint?, ?nc? din primul text al volumului, drept ?femeia foarfec?“. (Andrei Terian, ?n Ziarul de duminic?)?Fuga de feminitate“, exorcizarea umorilor feminine ?i a corporalit??ii maligne devine miza actului poetic, prin care femeia real? e ?nlocuit? prin ?femeia inscrip?ionat?“. El are ?ns? caracterul unei vivisec?ii, presupune scormonirea nemiloas? a fibrelor ?i a ?esuturilor, e o autotortur? aproape cu neputin?? de ?ndurat, astfel ?nc?t privirea introspectiv?, care scormone?te ca un bisturiu ?n profunzimea plasmei organice cunoa?te momente de relaxare, deplas?ndu-se (ca in ciclul Nu e timpul,fato) de la spectacolul visceralit??ii ?n criz? la filmul cotidianului. Acum, Oana C?t?lina Ninu abordeaz? reportajul autenticist, care cap?t? ?ns? aspectul ?picturilor metafizice“, unde realul e ?textualizat“, realc?tuit, devenind suportul reveriei thanatice, c?ci poeta descrie ?cet??i ale mor?ilor“, evoc? ritualuri funerare grote?ti sau sortilegii sanguinare. (Octavian Soviany ?n Luceaf?rul)Mandala este ?i una dintre figurile ini?ierii. Poezia se scrie ?mpotriva limbajului dat, ?mpotriva sensului uzat, cu sufletul, dar ?mpotriva lui, cu trupul, dar ca mortificare a trupului, cu durere, ca singur vaccin al durerii prin smulgerea ei din trup ?i a?ezarea ei ?n pagin?. (Alex Matei ?n Observator cultural)Poemele se sus?in unele pe altele ?ntr-o ordine nu mecanic?, de domino, ci subversiv?: ?povestea“ ?nainteaz? exclusiv de la un ciclu la altul. ?n interiorul secven?elor, numai discurs: fragmentele narative sunt sincopate ori deturnate. O anume urgen?? a durerii, o panic? reverberat? fiziologic ?n prima parte a volumului (mandala) cedeaz? locul unei aluviuni de repro?uri distante mim?nd refrenul (nu te mai preface ana), apoi unei terapii solitare, cu oscila?ii ?i indecizii (nu e timpul fato). Iat? o radiografiere par?ial? a zonelor liminare. P?n? aici, nu de pu?ine ori scabrosul corporal (sexual sau nu, dup? caz) conserv? atmosfera co?maresc?, comparabil? aceleia din Capriciile lui Goya. (Cosmin Ciotlo? ?n Rom?nia literar?).

S?nge albastru nu mai exist? pe pia?a de carte de zeci de ani. De fapt, de la debut, din 1969. C?nd scriu aceste r?nduri, ?nc? nu mi-am rev?zut ?i recitit cartea. Aproape c? pot spune c? nu am habar ce am scris ?n S?nge albastru. ?i nici nu cred c? a? putea fi obiectiv? fa?? de valoarea estetic? a c?r?ilor mele de ?nceput. Nu-mi amintesc s? fi scris cineva, vreun critic, c?t ar fi fost el de neverosimil, despre carte. E?ecul a fost total. To?i colegii de v?rsta mea debutaser? deja, cu brio. Pentru ei ?ncepuser? vremurile recunoa?terii ?i ale privilegiilor. Eu s?pam, ca o c?rti?? kafkian?, bolnav? ?i oarb?, prin p?m?ntul poeziei din capul meu. ?tiu, doar, c? n-am putut dintr-o pudoare (ne)verosimil? s?-mi exhib sentimentele legate de boala care nu m? l?sa s? respir. Aveam tuberculoz? pulmonar? sever?. Am fost inocent?. S?nt ?i acum, dar altfel. A venit Alex Goldi?, un t?nar critic de aproximativ treizeci de ani, care a readus ?n scen? S?nge albastru, un gest exorbitant ?i riscant din partea lui, pentru care ?i mul?umesc. (Angela Marinescu)De peste patru decenii, Angela Marinescu a r?mas una dintre cele mai excentrice figuri ale poeziei rom?ne?ti, de ne?ncadrat ?n nici o poetic? genera?ionist?. ?n S?nge albastru, excelentul volum de debut din 1969 (care m? face s? m? ?ntreb unde s?nt str?lucitele debuturi de alt?dat?), t?n?ra poet? r?sturna abstractismul panteist ?i livresc à la Nichita St?nescu sau Ana Blandiana ?ntr-un imaginar dens ?i grav, ?nc?rcat de fantasme sexuale ?i funerare. Simbolurile ascensiunii, ale tinere?ii ?i ale purit??ii, tipic ?aizeciste, f?ceau loc unui con?inut poetic ponderabil ?i impudic. Ce ?mp?rt??ea poezia Angelei Marinescu cu versurile colegilor de genera?ie era, poate, doar o anumit? calofilie barbian? a formei, la care va renun?a pe parcurs. Cu optzeci?tii are autoarea Blindajului final ?i mai pu?ine lucruri ?n comun, c?ci formula ei poetic? e tot ce poate fi mai str?in ?nscen?rilor textuale. E explicabil, a?adar, faptul c? tocmai postura de outsider o recomand? pe Angela Marinescu drept mam? absolut? a autenticismului rom?nesc. (Alex Goldi?)

Ceea ce surprinde i fascineaz din capul locului n Ppdia electric este naturaleea cu care erban Axinte i transcrie viziunile. Discursul su nu are nimic contrafcut, strident, literar; din contr, poetul las impresia c nu face dect s repertorieze ct mai neutru, cu o precizie de grefier, o lume care i se ofer de-a gata i care, n ultim instan, l cuprinde. E drept c asemenea fotograme, care nu pot fi captate dect n stri liminale, precum visul, hipnoza, beia sau demena, au un aspect halucinant i misterios, de underworld rsrit parc din aburii alcoolului ori cufundat ntr-o memorie lichefiat. Numai c acest efect nu provine din anularea, ci tocmai din dilatarea percepiei comune, din celulele surescitate ale retinei care descoper nu att o irealitate imediat, ct o realitate remixat, n care lucrurile pot fi i aa, i altminteri. N-a putea bga mna-n foc c lumea i-a mai ieit i de aceast dat lui erban Axinte aa cum a vrut. Poezia, ns – cu siguran.“ – Andrei Terianerban Axinte este, dup cum tie toat lumea, unul dintre cele mai bune produse ale criticii literare din ultimul deceniu. Cronicar la Observator cultural, el este i autorul uneia dintre cele mai ambiioase sinteze recente – Definiiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Clinescu, o morfologie istoric a romanului romnesc care merit cu prisosin o receptare en fanfare.ns, pe de alt parte, taman faptul c toat lumea tie cine e criticul literar erban Axinte nu-i face un PR prea grozav poetului erban Axinte, cu toate c cel din urm e egalul absolut n drepturi al celui dinti. Lucrul s-a vzut i la precedenta sa carte de poezie, Lumea i-a ieit cum ai vrut (Vinea, 2006) – recomandat de prefaa empatic a lui Doris Mironescu, volumul n-a avut totui receptarea pe care ar fi meritat-o. Iar acum, dup cum se vede, scriu la rndul meu o prefa empatic, spernd din toat inima c Ppdia electric va fi o carte mai norocoas.(...)Ppdia electric e construit din trei cicluri (ca i Lumea i-a ieit aa cum ai vrut, de altfel – ceea ce poate s sugereze un anumit pattern arhitectural urmrit cu schepsis), intitulate decoct, bulb i acele electrice; ei bine, poemele tuturor acestor trei cicluri sunt inervate de imagini remarcabile, deseori de-a dreptul memorabile – citez aproape la ntmplare: s ni se ridice din inim o lumin att de puternic nct custura lumilor s nu se mai vad (acele electrice), ceva crete acum din mine, / cineva sufl asupra mea / cu miliarde de fotoni. // aura / nflorete din bulbul cretetului meu / ntr-o uria ppdie electric (ppdia electric), de ce i este fric, atta timp ct stai acolo, / nimic nu te poate atinge. // ce vd n tine, ce vd n tine, // un cimitir n care toi dumnezeii pmntului / i-au lsat morii s nfloreasc (de ce i este fric) .a.m.d. Sunt, toate, imagini de o mare frumusee, cu care empatizezi instantaneu i te fac s stabileti cu textul de sub ochi acel contract de ncredere despre care vorbea cndva Borges ca de o condiie sine qua non a lecturii de poezie.(...) Aadar, dac inem s-l etichetm generaionist pe erban Axinte, nu putem dect conchide c e cel mai atipic doumiist. Cu excepia obsesiei pentru hapax-ul existenial, nimic nu-l leag de generaia sa: nici poetica, nici maniera, nici tehnica. O atipie profund transpare din tot scrisul lui poetic; or, dup cum se tie, atipicii sunt ntotdeauna ctigtori pe termen lung.“ – Radu Vancu

vine un tractor, un T 82.5 din Bielorusia,nimeni din cei prezen?i nu am mai v?zut a?a ceva –un tractor care s? planteze cartofi,ne apropiem cu fric? de el,femeile se tem s? urce ?n locurile de unde s? pun? cartofii ?ntr?un tub,le apuc? panica, iau ?n m?ini c?te o sap??i zic c? mai bine planteaz? cu propriile m?ini,e prea periculos acest tractor,nu ?tie nimeni cum merge,e dintr-un alt viitor,tractorul ?sta e un fel de monstru Frankenstein,?l atingem ?i apoi fugim de l?ng? el speria?i