中信国学大典（50册）是中信出版社引自香港中华书局的一套深具国际视野、贴近当代社会的中华传统文化经典藏书。中信国学大典延聘国学泰斗饶宗颐为名誉主编，邀请海内外知名国学家担任经典的选编、导读及译注。内容则力求通俗易懂，结合现实生活，挖掘古代经典的当代意义，拉近经典与现实生活的距离。 　　中信国学大典既收录了《论语》、《老子》、《孙子兵法》、《孟子》、《庄子》等不可不读、不可不知的中华经典名著，也囊括了《周易》《史记》《三国志》《资治通鉴》《汉书》等耳熟能详的经典作品。 　　今本《列子》共有八篇，合共一百四十三章。据统计，其说理文字有三十五章，故事文字有一百零八章。《列子》精彩的地方在于记录了一百多个寓言故事，很多故事成为脍炙人口的经典。由于历史的积淀，《列子》一书得到后世的增益，令这本古籍的内容很近当代的通识书籍，书中对哲学、文学、神话、科学、医学、心理学等范畴的涉猎，让这本古籍的学术价值仍对今人有借鉴和启迪的作用。

叔本华善于在人们的日常生活中寻找人生问题，思考世俗话题，加上他的哲学文章不仅没有哲学味儿，反而带着文学味儿，这使得他的作品成为哲学界好读，宜读的书。《经典天天读、哲学经典：观念力——叔本华论文集》也不例外，这本书翻译流畅，用文学名著的笔法，但写的是哲学内容，有一般哲学书没有的酣畅，更有一半文学著作没有的深刻，不仅适宜于学术研究，而且对于挖掘思维深度，提高思想境界也非常适宜，帮助从平凡人向思想者转换，非常适合大众阅读。

本书是德国哲学家尼采的自传式作品。尼采把自己一生思想精髓的结晶过程写书中，用大胆、奔放、*、直的笔法描述自己，把繁杂晦涩的思想用简洁凝练、生动鲜活的诗化语言表达出来。书中附有译自英文和日文的尼采研究文章，便于读者准确理解尼采的哲学思想。

为了取得对过去四百年西方哲学东渐的正确认识，提高未来我国西方哲学研究的学术水平，推新世纪中外哲学更大规模的交流与更高层次的会通，这次研讨会主要围绕着十六世纪末以来“西方哲学东渐与中国社会现代化”交流心得、展讨论。为此，出席会议的国内外代表，围绕上述主题提交了一批论文，并在会上就与此有关的论题行了热烈的交流与深的讨论。这里集结发表的论文，便是这次研讨会报告的一部分。它们无论是从总体上还是局部上都一步深化了对四百年来西方哲学理论东渐的认识。

本书将从理论上廓清近代日本国家意识的基本特征及构成内容，梳理江户时代的日本民族从“藩即国”理念向近代国家意识转化的发展脉络及其思想历程，并对这种崭新的国家意识在日本近现代史和对外关系上的作用予以深解读。

传统《易学》主要分象数易和义理易两派，汉魏以象数为主，自王弼出，义理易大兴，而象数易式微，其说赖唐李鼎祚《周易集解》而得以保存。该书所收主要为汉唐象数易学，以纳甲、卦气、互体、爻变等说解说《周易》，是了解象数易*重要的书。曹元弼则对《周易集解》行补释，虽仍以象数易学为主，而于纳甲、卦气等并不特别看重，着重在互体与爻变，归宿于由乾坤实现既济，持论相对平和，兼具义理，不仅是对《周易集解》的补充之作，更是了解、研究《周易》的上乘之作。

传统《易学》主要分象数易和义理易两派，汉魏以象数为主，自王弼出，义理易大兴，而象数易式微，其说赖唐李鼎祚《周易集解》而得以保存。该书所收主要为汉唐象数易学，以纳甲、卦气、互体、爻变等说解说《周易》，是了解象数易*重要的书。曹元弼则对《周易集解》行补释，虽仍以象数易学为主，而于纳甲、卦气等并不特别看重，着重在互体与爻变，归宿于由乾坤实现既济，持论相对平和，兼具义理，不仅是对《周易集解》的补充之作，更是了解、研究《周易》的上乘之作。

《伟大的思想》系列是中译出版社与英国企鹅出版集团联合推出的一套精选本学术名著，推出这套丛书的目的是让读者再次与一些伟大的非小说类经典著作面对面地交流。全套共48种，其中收录了一些对人类思想产生过重大影响的哲学著作、随笔和政论，每一部经典都是多角度、多侧面的，能代表其主旨的部分。丛书作者包括柏拉图、尼采、奥威尔、达尔文和阿伦特等等，以中英双语形式出版，既能够让读者领略原著的思想精髓，又能借以提高英语阅读水平。 把历史上的经典装背包，带上各领域的大师与你同行。用这套“小身材，大内涵”的口袋读物，丰富生活中的闲暇时刻，你千万别错过。

罗国杰，男，1928年1月生，河南内乡人。现为中国人民大学哲学系教授，博士生导师，中国伦理学名誉会长，曾任国务院学位委员会第二届哲学学科评议级成员，第三、四届哲学学科评议组召集人，中国人民大学副校长等职。主要研究方向为伦理学原理、中国传统伦理、思想品德教育。主要著作有《罗国杰文集》、《以德治国与公民道德建设》、《道德教育与价值导向》、《伦理学》（主编）等。在《人民日报》、《光明日报》、《哲学研究》等报刊杂志上发表论文300多篇。

柏拉图（Plato）古希腊哲学家、西方哲学的代名词，“苏格拉底式”对话的开创者。他的《对话集》让老师苏格拉底的思想得以流传后世，影响了斯多葛学派等哲学流派。 马可·奥勒留（Marcus Aurelius）既是古罗马帝国皇帝，又是晚期斯多葛学派的代表哲学家。他在政务辛劳之余，与自己内心对话，写下了《沉思录》这部“世界之书”。 蒙田（Michel de Montaigne）法国思想家、散文家，他出身贵族，博览群书，尤其喜爱斯多葛派哲学。他隐居十年，创作不朽的《随笔集》，被誉为“欧洲随笔之父”， 启发了叔本华等后世学者。 叔本华（Arthur Schopenhauer）德国哲学家，开创了非理性主义哲学，创立了唯意志论哲学，毕生致力于思考人类的孤独与幸福，其思想深刻影响了尼采、萨特等人。 尼采（Friedrich Nietzsche）西方现代哲学开创者，一位不融于时代的天才哲人。他是唯意志论哲学的继承者，并承上启下，开存在主义之先河。他曾宣布“上帝已死”，主张重估一切价值。

La acest ?nceput de secol XXI, ?n ?ntreaga lume se intensific? studierea problemelor fundamentale, eterne, ca via?a ?i moartea, rostul vie?ii, originile ?i destina?iile noastre ultime, c?t ?i ?ntrebarea cu privire la existen?a de dup? moarte. Cartea examineaz? filosofia de via?? a budismului Nichiren ?n lumina ideilor de ultim? or? despre via?? ?i moarte, de?i cuprinderea exhaustiv? ?ntr?un singur volum a unei probleme at?t de vaste este imposibil?. Budismul Nichiren ofer? oamenilor mijloacele de a??i transforma destinele prin ?nf?ptuirea propriei revolu?ii umane individuale ?i dezv?luie calea spre pace ?i fericire.

„Greu este s? fii bun“. A?a suna verdictul unui filozof presocratic la care m? încruntam abitir pe la 20 de ani. Acum, la 60, dup? ce am înv??at de la aceia?i în?elep?i c? „to?i oamenii sunt r?i“, dar c? „nu trebuie s?-i judeci“, nu m? mai gr?besc cu încruntarea. Doar zâmbesc pu?in ofilit, în dulce resemnare. Cu un astfel de zâmbet – trist, admirativ, îng?duitor ?i comp?timitor totodat? – trebuie întâmpinat (?i f?r? îndoial? iertat) Tomas H., personajul axial din romanul Cameliei Cavadia. Destinat fericirii, dar e?uat lamentabil. Vinovat inocent ?i egofil culpabil. ?i totu?i înseninat, dureros de triumf?tor în final, dup? ce altruismul învinge mizantropia, iar d?ruirea de sine absolv? vinov??ia. În fond, ce ar fi vina f?r? isp??ire? Un roman despre povara fericirii (chiar a?a!) ?i chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curat?, armonia conjugal?, farmecul divin al copil?riei ?i nobila condi?ie de p?rinte. Un debut surprinz?tor prin precizia arhitecturii narative ?i siguran?a rotirii caruselului cu multe ?i subtile rela?ii psihologice. În plus, îmbucur?tor prin op?iunea preponderent moral?, într-o vreme dominat? de anarhie, relativism ?i etic? în r?sp?r. – Dan C. Mih?ilescu ?„De când m? ?tiu am vrut s? devin scriitoare. PR de meserie, am scris pove?tile altora, dar mi-am dat seama c? am în?untrul meu propriile pove?ti care a?teapt? s? le dau via??. Tot ceea ce am f?cut pîn? acum a roit în jurul cuvintelor. Prin prisma meseriei mele, am scris sute de comunicate, am luat zeci de interviuri, m-am trezit cu zeci de fraze construite-n cap ?i am adormit cu altele bâzâindu-mi în ureche. Am hot?rât ca e timpul s?-mi urmez visul ?i s? devin ceea ce m-am sim?it mereu.“ – Camelia Cavadia

Cartea este o culegere de eseuri pe teme de istorie literar?, istoria ideilor ?i probleme generale de estetica artelor, toate acestea fiind abordate dintr-un accentuat unghi filozofic ?i ?tiin?ific deopotriv?.

Such is the system which underlies the Meditations of Marcus Aurelius. Some knowledge of it is necessary to the right understanding of the book, but for us the chief interest lies elsewhere. We do not come to Marcus Aurelius for a treatise on Stoicism. He is no head of a school to lay down a body of doctrine for students; he does not even contemplate that others should read what he writes. His philosophy is not an eager intellectual inquiry, but more what we should call religious feeling. The uncompromising stiffness of Zeno or Chrysippus is softened and transformed by passing through a nature reverent and tolerant, gentle and free from guile; the grim resignation which made life possible to the Stoic sage becomes in him almost a mood of aspiration. His book records the innermost thoughts of his heart, set down to ease it, with such moral maxims and reflections as may help him to bear the burden of duty and the countless annoyances of a busy life. It is instructive to compare the Meditations with another famous book, the Imitation of Christ. There is the same ideal of self-control in both. It should be a man's task, says the Imitation, 'to overcome himself, and every day to be stronger than himself.' 'In withstanding of the passions standeth very peace of heart.' 'Let us set the axe to the root, that we being purged of our passions may have a peaceable mind.' To this end there must be continual self-examination. 'If thou may not continually gather thyself together, namely sometimes do it, at least once a day, the morning or the evening. In the morning purpose, in the evening discuss the manner, what thou hast been this day, in word, work, and thought.' But while the Roman's temper is a modest self-reliance, the Christian aims at a more passive mood, humbleness and meekness, and reliance on the presence and personal friendship of God. The Roman scrutinises his faults with severity, but without the self-contempt which makes the Christian 'vile in his own sight.' The Christian, like the Roman, bids 'study to withdraw thine heart from the love of things visible'; but it is not the busy life of duty he has in mind so much as the contempt of all worldly things, and the 'cutting away of all lower delectations.' Both rate men's praise or blame at their real worthlessness; 'Let not thy peace,' says the Christian, 'be in the mouths of men.' But it is to God's censure the Christian appeals, the Roman to his own soul. The petty annoyances of injustice or unkindness are looked on by each with the same magnanimity. 'Why doth a little thing said or done against thee make thee sorry? It is no new thing; it is not the first, nor shall it be the last, if thou live long. At best suffer patiently, if thou canst not suffer joyously.' The Christian should sorrow more for other men's malice than for our own wrongs; but the Roman is inclined to wash his hands of the offender. 'Study to be patient in suffering and bearing other men's defaults and all manner infirmities,' says the Christian; but the Roman would never have thought to add, 'If all men were perfect, what had we then to suffer of other men for God?' The virtue of suffering in itself is an idea which does not meet us in the Meditations. Both alike realise that man is one of a great community. 'No man is sufficient to himself,' says the Christian; 'we must bear together, help together, comfort together.' But while he sees a chief importance in zeal, in exalted emotion that is, and avoidance of lukewarmness, the Roman thought mainly of the duty to be done as well as might be, and less of the feeling which should go with the doing of it. To the saint as to the emperor, the world is a poor thing at best. 'Verily it is a misery to live upon the earth,' says the Christian; few and evil are the days of man's life, which passeth away suddenly as a shadow. ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ?*** ? "MARCUS AURELIUS ANTONINUS" was born on April 26, A.D. 121. His real name was M. Annius Verus, and he was sprung of a noble family which claimed descent from Numa, second King of Rome. Thus the most religious of emperors came of the blood of the most pious of early kings. His father, Annius Verus, had held high office in Rome, and his grandfather, of the same name, had been thrice Consul. Both his parents died young, but Marcus held them in loving remembrance. On his father's death Marcus was adopted by his grandfather, the consular Annius Verus, and there was deep love between these two. On the very first page of his book Marcus gratefully declares how of his grandfather he had learned to be gentle and meek, and to refrain from all anger and passion. The Emperor Hadrian divined the fine character of the lad, whom he used to call not Verus but Verissimus, more Truthful than his own name. He advanced Marcus to equestrian rank when six years of age, and at the age of eight made him a member of the ancient Salian priesthood. The boy's aunt, A

innd seama de multiplele referiri la istorie, ct i de importana i relevana perspectivei temporal-istorice pentru orice alt tem, ajungem firesc la cardinalitatea istoriei n discursul lui Emil Cioran. n noianul tuturor temelor sale obsesive, istoria este o mega-tem, aflat n puternice raporturi cu celelalte. Aderena i entuziasmul pentru studiul problemelor de filosofia istoriei le gsim mrturisite nc de la nceputul traseului, n cteva scrisori ctre Bucur incu din anii ‘30. n acele scrisori vorbete de pasiune, de gndire spontan i personal, de adaptare natural asupra domeniului, i se arat ncredinat c, alturi de problemele de filosofia culturii i antropologiei filosofice, problemele de filosofia istoriei nu pot concepe c lea prsi vreodat. Dintre multiplele justificri ulterioare – opuse ca atitudine fa de cele din perioada iniial, dar care marcheaz aceeai aderen –, s punem dou n corelaie, scrise n ani apropiai, n care preocuparea pentru istorie este descris prin stri de dependen: slbiciune, sete, patim.“ – Ioan Costea

Avem o carte preponderent de sondare a mentalit??ii ruse, care este rezultatul unei radiografieri a societ??ii pe mai multe pali?ere, dintre care se deta?eaz? cel istoric ?i cel religios. (…) Rusia bolnav? este scris? ?n primii ani dup? evenimentele revolu?ionare din 1905?l907, ?n cursul c?rora autorul a avut o participare activ?, mai ales ?n ce prive?te punerea acestei revolu?ii sub semnul lui Hris?tos. Este o carte important? tocmai pentru c? oglinde?te deziluziile unei naturi pasiona?le, care, ?n centrul istoriei ?i al religiei, pune mereu fapta. Fire?te acum, dup? Arhipelagul lui Soljeni??n, pamfletele lui Merejkovski par simple exerci?ii de stil, ?nelibertatea” deza?vuat? ?n ele, Rusia ?arist? ca ??nchisoare a popoarelor” ap?r?nd chiar foarte apropiat? de ceea ce s?ar putea numi ?stat de drept”. ?n privin?a ?demasc?rii” ororilor contemporane?it??ii, putem spune c? – a?a cum au dovedit?o deceniile bol?evice – ?ntotdeauna este loc de mai r?u. (Emil Iordache)

Hegel este cel mai sistematic filozof, a c?rui oper? este coerent articulat? ?i sus?inut? de o dens? ?es?tur? conceptual? ?i o teleologie cu un pronun?at caracter axiologic. Hegel a vrut ?i ?n parte a reu?it s? construiasc? o concep?ie articulat? ?i cuprinz?toare despre om, societate, natur? ?i divinitate. Fiecare component? a sistemului s?u filozofic, structurile logice, societatea, arta, politica sau istoria nu pot fi ?n?elese f?r? ?ntregul care le cuprinde, le determin? d?ndu-le transparen?? ?i sens. G?ndirea politic? hegelian? nu e o simpl? medita?ie asupra statului ?i a institu?iilor sale determinat? de conjunctur? sau de vreo implica?ie practic? a filozofului ?n politica din timpul s?u. Medita?ia hegelian? asupra politicului este consecin?a necesar? a g?ndirii speculative cuprins? ?n masiva sa oper? filozofic?. Politicul este o component? important? a structurii ontologice a lumii, un moment esen?ial al realiz?rii ?i func?ion?rii Libert??ii. Ra?iunea ?n act, cristalizat? ?ntr-o diversitate de conduite, structuri ?i institu?ii configureaz? universul practic, concretiz?nd spiritul teoretic ?i organiz?nd a nou? regiune ontic?.

S?rmanul Nietzsche, ?bestia blond?“, a avut ?i el parte de crucificare. Multor profe?i ?i m?ntuitori li se ?nt?mpl? asta: eventual ?i ?n timpul vie?ii, ?i dup? moarte. Nietzsche, r?zvr?titul ?mpotriva legilor celor vechi, ?ntemeietorul orgolios al noii sale ?religii“, a trebuit s? suporte ?i el toate e?ecurile ?i r?st?lm?cirile posibile, ba chiar ?i punerea terifiant? ?n practic? a unora dintre ideile lui, care nici nu mai erau ale lui ?i, ?ndeob?te, nu mai erau idei…?Viclenia ra?iunii“, implicit a istoriei, o descrisese Hegel, unul dintre cei mul?i pe care Nietzsche nu-i agrea. Dincoace de istorie ?i chiar dincolo de ea, r?m?n c?r?ile. Omul n-a fost s? fie m?ntuit de Nietzsche. C?r?ile lui vor d?inui printre oameni: pentru oameni.

Antropologie ?i antroposofie ? Max Dessoir despre antroposofie ? Franz BrentanoAlc?tuind cuprinsul acestei lucr?ri, Rudolf Steiner reveleaz? ?c?teva din firele ?tiin?ifice care trebuie trasate pornind de la antropozofie la filozofie, la psihologie ?i la fiziologie“. Cunoa?terea omului va trebui atunci s? fie extins? ?in?nd cont de enigmaticele aspecte ale vie?ii sale interioare, privite din perspective multiple. ?n aceast? carte, Rudolf Steiner prezint? ?n scris aspectele semnificative ale configur?rii ?ntreite a fiin?ei omene?ti: corpul fizic, organismul sufletesc ?i configura?ia spiritual?.

Despre guvernarea reprezentativ” este o carte plin de surprize i sugestii despre bunele practici ale guvernrii, care nu trebuie s lipseasc din bibliotecile celor preocupai de zona politicii. Volumul de fa a vzut prima dat lumina tiparului n 1861 i reunete principiile la care a lucrat filosoful britanic John Stuart Mill n cea mai mare parte a vieii sale. Aceast lucrare publicat la mijlocul secolului al XIX-lea i pstreaz prospeimea i relevana pn astzi, cnd suntem tot mai aproape de a ncheia a doua decad a secolului XXI. n primul rnd, pentru c imagineaz pn n cele mai mici detalii acel model politic pe care l numim democraia reprezentativ”. Winston Churchill spunea despre acesta c este prost, dar e cel mai bun dintre cele pe care le-a inventat omenirea”. John Stuart Mill i descrie organizarea, detaliaz rolul instituiilor, felul n care sunt alei sau numii demnitarii i explic atribuiile fiecruia. Pune n eviden atu-urile, dar i vulnerabilitile guvernrii reprezentative, comparnd-o cu alte sisteme politice din vremea sa. n final, ajunge la o concluzie foarte asemntoare cu cea a premierului britanic din secolul urmtor. Colecia IN NUCE reunete fragmente venic verzi” din cultura omenirii, mpletind discursuri din art, literatur, tiine sociale i religie. Dincolo de renumele autorilor i de valoarea titlurilor pentru fiecare domeniu n parte, acestea sunt pilde ale nelepciunii universale din toate vremurile. De acelasi autor: Utilitarismul

Volumul de fa?? cuprinde trei eseuri ale autorului francez despre ,,r?sul provocat ?n mod special de c?tre comic“. Acestea au la baz? ideile urm?toare: comicul este uman, r?sul are nevoie de o deta?are emo?ional? fa?? de obiectul/subiectul vizat, r?sul are o func?ie social?. Autorul exploreaz? diferite ipostaze ale comicului ?n art? sau ?n via?a de zi cu zi ?n func?ie de cauza care a produs efectul respectiv. Un om care se ?mpiedic? ?i cade poate st?rni r?sul trec?torilor. ?n aceast? situa?ie comicul survine ca urmare a rigidit??ii mecanice a personajului care a c?zut pentru nu a putut evita un obstacol. ?i o diformitate poate st?rni r?sul, ?nsa una care poate fi imitat? de o persoan? care nu are acea diformitate. Exist? ?i un comic al mi?c?rilor, de exemplu, gesturile unui orator. ?n cel de-al doilea capitol, autorul analizeaz? alt? dou? categorii: comicul de situa?ie ?i pe cel de limbaj. ?n fine, al treilea capitol este consacrat comicului de caracter. Anexa de la sf?r?itul lucr?rii curprinde o scurt? discu?ie despre defini?iile comicului, dar ?i despre metoda utilizat? de autor ?n cele trei capitole. Comicul ?ine de aceast? dimensiune a persoanei prin care se seam?n? cu un lucru, acest aspect al evenimentelor umane care imit? prin rigiditatea sa de un fel cu totul spe-cial, mecanismul pur ?i simplu, automatismul, de fapt mi?carea f?r? via??. El exprim?, a?adar, o imperfec?iune individual? sau colectiv? care necesit? o corec?ie imediat?. R?sul este ?ns??i aceast? corec?ie. R?sul este un anumit tip de gest social care subliniaz? ?i reprim? o distragere special? a oamenilor ?i evenimentelor.