Ce este adev?rul? De unde ?tiu cine sunt? De ce ar trebui s? fim buni? Exist? multe c?r?i despre filosofie. Cu toate acestea, Cine sunt eu? difer? fa?? de celelalte lucr?ri de introducere ?n filosofie. Nimeni nu a reu?it p?n? acum s? pun? cititorul fa??-n fa?? cu marile ?ntreb?ri ale omenirii ?ntr-o manier? at?t de documentat?, de competent? ?i, ?n acela?i timp, cu umor ?i cu elegan??. Prezenta lucrare reprezint? o c?l?torie unic? prin noianul de cuno?tin?e pe care le avem despre om. Precht ne prezint? tot ceea ce este mai nou ?n neuro?tiin??, ?n psihologie ?i ?n filosofie. Fie c? pleac? ?n cercetarea sensului vie?ii pornind de la analiza unui episod din Star Trek sau de la melodia Lucy in the Sky with Diamonds a celor de la Beatles, cartea ne pune ?n fa?a unui traseu captivant, ?n care vom descoperi cele mai surprinz?toare lucruri despre noi ?n?ine.

Despre guvernarea reprezentativ” este o carte plin de surprize i sugestii despre bunele practici ale guvernrii, care nu trebuie s lipseasc din bibliotecile celor preocupai de zona politicii. Volumul de fa a vzut prima dat lumina tiparului n 1861 i reunete principiile la care a lucrat filosoful britanic John Stuart Mill n cea mai mare parte a vieii sale. Aceast lucrare publicat la mijlocul secolului al XIX-lea i pstreaz prospeimea i relevana pn astzi, cnd suntem tot mai aproape de a ncheia a doua decad a secolului XXI. n primul rnd, pentru c imagineaz pn n cele mai mici detalii acel model politic pe care l numim democraia reprezentativ”. Winston Churchill spunea despre acesta c este prost, dar e cel mai bun dintre cele pe care le-a inventat omenirea”. John Stuart Mill i descrie organizarea, detaliaz rolul instituiilor, felul n care sunt alei sau numii demnitarii i explic atribuiile fiecruia. Pune n eviden atu-urile, dar i vulnerabilitile guvernrii reprezentative, comparnd-o cu alte sisteme politice din vremea sa. n final, ajunge la o concluzie foarte asemntoare cu cea a premierului britanic din secolul urmtor. Colecia IN NUCE reunete fragmente venic verzi” din cultura omenirii, mpletind discursuri din art, literatur, tiine sociale i religie. Dincolo de renumele autorilor i de valoarea titlurilor pentru fiecare domeniu n parte, acestea sunt pilde ale nelepciunii universale din toate vremurile. De acelasi autor: Utilitarismul

„Greu este s? fii bun“. A?a suna verdictul unui filozof presocratic la care m? încruntam abitir pe la 20 de ani. Acum, la 60, dup? ce am înv??at de la aceia?i în?elep?i c? „to?i oamenii sunt r?i“, dar c? „nu trebuie s?-i judeci“, nu m? mai gr?besc cu încruntarea. Doar zâmbesc pu?in ofilit, în dulce resemnare. Cu un astfel de zâmbet – trist, admirativ, îng?duitor ?i comp?timitor totodat? – trebuie întâmpinat (?i f?r? îndoial? iertat) Tomas H., personajul axial din romanul Cameliei Cavadia. Destinat fericirii, dar e?uat lamentabil. Vinovat inocent ?i egofil culpabil. ?i totu?i înseninat, dureros de triumf?tor în final, dup? ce altruismul învinge mizantropia, iar d?ruirea de sine absolv? vinov??ia. În fond, ce ar fi vina f?r? isp??ire? Un roman despre povara fericirii (chiar a?a!) ?i chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curat?, armonia conjugal?, farmecul divin al copil?riei ?i nobila condi?ie de p?rinte. Un debut surprinz?tor prin precizia arhitecturii narative ?i siguran?a rotirii caruselului cu multe ?i subtile rela?ii psihologice. În plus, îmbucur?tor prin op?iunea preponderent moral?, într-o vreme dominat? de anarhie, relativism ?i etic? în r?sp?r. – Dan C. Mih?ilescu ?„De când m? ?tiu am vrut s? devin scriitoare. PR de meserie, am scris pove?tile altora, dar mi-am dat seama c? am în?untrul meu propriile pove?ti care a?teapt? s? le dau via??. Tot ceea ce am f?cut pîn? acum a roit în jurul cuvintelor. Prin prisma meseriei mele, am scris sute de comunicate, am luat zeci de interviuri, m-am trezit cu zeci de fraze construite-n cap ?i am adormit cu altele bâzâindu-mi în ureche. Am hot?rât ca e timpul s?-mi urmez visul ?i s? devin ceea ce m-am sim?it mereu.“ – Camelia Cavadia

Dac? Riscul g?ndirii nu s-a bucurat de aten?ia meritat?, probabil din cauza exploziei nea?teptate de produc?ii culturale – ?i mai ales pseudoculturale – care s-a petrecut dup? decembrie 1989, noua lucrare a celor doi g?nditori, scris? dup? aproape dou? decenii, ar trebui s? aib? toate premisele pentru a fi receptat? cum se cuvine.Sub forma ?n?el?toare a dialogului ?ntre cinci personaje caracterizate – fiecare – de un stil de g?ndire bine determinat cei doi ascund nenum?rate giuvaere ale g?ndirii originale, penetrante ?i vizionare. Cititorul obi?nuit s? caute pe copert? elementele care s?-i permit? m?car printr-un exerci?iu deductiv descifrarea ingredientelor discursului celor doi autori va fi surprins la fiecare pagin?.Dac? ?cele 5 lucruri esen?iale pe care trebuie s? le ?tii despre via??“ reprezint? de cele mai multe ori o simpl? etichet?, sub care compozi?ia eterogen? a con?inutului, superficialitatea ?i caracterul facil al expunerii mul?umesc ?i conving doar pe termen scurt, ?n cazul lucr?rii celor doi filosofi rom?ni lucrurile stau exact pe dos. ?n cele cinci capitole care analizeaz? avatarurile g?ndirii sunt ascunse nenum?rate modele de ?n?elepciune ?i de disciplin? a logosului, f?r? a fi anun?ate, explicate cu toate determina?iile conexe sau accentuate ?n vreun fel. Acesta este probabil cel mai elegant mod de a r?spl?ti cititorii: spun?ndu-le cum f?r? a-i avertiza c?.Pentru cine ??i dore?te totu?i o etichet? care s? u?ureze clasificarea acestui volum, cea mai concis? ?i mai potrivit? este oferit? de un binecunoscut dicton latin: Sapienti sat. ?ntr-un ocean de solu?ii, Sorin Vieru ?i Terente Robert construiesc o insul? de probleme a c?rei tr?inicie este alarmant? ?i, ?n acela?i timp, reconfortant?.

Istoriile excentricit??ii din Logica elefan?ilor adopt? tonul comentariului pe dou? voci, simul?nd (?i stimul?nd) un canon care dubleaz?, prin reluare, recuperarea detaliului ca fiind princip(i)al. Fiziologiile devin ilustre, consecven?a ??i expune abera?ia, apetitul pentru trecut este inevitabil patologic, iar neao?ismele curente rezoneaz?, fire?te, cu globalizarea. ?ntr-o logic? elefantin?, inteligen?a are a se v?di, chiar gigantesc, ?n nimicnicia ?faptului divers“. Supraabunden?a concentr?rii miniaturale exacerbeaz? efectele ?ngurgit?rii unei mu?te ori ale studierii timpului liber al felinelor de cas?. Lenjeria intim? necesit? un tratament aristocratic, iar ?njur?tura ?i b?taia se sacralizeaz? ?ntr-un univers ?n care guvernarea p?r?se?te modelul pastoral pentru recursul la structuri galinacee. Textele lui Ciprian V?lcan ?i ale Danei Percec (sur)prind acest nesa? cu care lumea ?ns??i pare a-?i exprimenta limitele, n?ucit? parc? de proliferarea propriilor excese.

Cum a fost ?nceputul, de unde ?i de ce a venit Universul la fiin??? Cine a creat, de fapt, via?a pe P?m?nt ?i cum va fi Sf?r?itul? Ce se ?nt?mpl? atunci c?nd murim ?i unde ajungem dup? aceea? ?i, la urma urmei, ce contur trebuie s?-i d?m vie?ii noastre dac? Dumnezeu nu exist?? Miturile ?i speran?ele noastre ofer? r?spunsuri convenabile, dar periculoase, la aceste ?ntreb?ri ?ntruc?t ?ntre?in iluzii care ne sporesc, ?n realitate, angoasa ?i la?itatea. Avem, totu?i, o alternativ?: apelul la metodele ?i descoperirile ?tiin?ei pentru a repune lucrurile ?i problemele ?n contextul din care au fost decupate din ignoran?? sau din r?utate. Despre via?? ?i moarte reabiliteaz? acest tip de demers ?ntr-un periplu scris cu umor, dar ?i cu seriozitate, cu elegan??, dar ?i cu duio?ie.

Publicat? ini?ial, ?n prima edi?ie ?n 1785, cu titlul Grundlegung zur Metaphysik der Sitten, este una dintre cele mai influente crea?ii din ?ntreaga oper? filosofic? a lui Immanuel Kant ?i, totodat?, un reper ?n istoria filosofiei universale. Lucrarea filosofului german cuprinde o prefa??, trei sec?iuni – Trecerea de la cunoa?terea ra?ional? comun? a moravurilor la aceea filosofic?, Trecerea de la ?n?elepciunea moral? popular? la metafizica moravurilor, Trecerea de la metafizica moravurilor la critica ra?iunii pure practice – ?i o remarc? final?, precedate de nota traduc?torului, Valentin Mure?an. ?n prefa??, Kant pledeaz? pentru o metafizic? a moravurilor ?i discut? despre metodologia pe care a folosit-o. El porne?te de la ?mp?r?irea filosofiei grece?ti ?n fizic?, etic? ?i logic?. ?n prima sec?iune, dup? cum ?i titlul sugereaz?, se face trecerea de la forma cunoa?terii comune privind moravurile la cea filosofic?. El discut?, printre altele, despre voin?a bun? ?i datorie. ?n sec?iunea a doua se aprofundeaz? problema imperativelor. ?n ultima sec?iune, Kant discut? despre voin??, libertate. De fapt, cea de-a treia sec?iune reprezint? punctul de pornire de la care Kant a dezvoltat Critica ra?iunii practice, publicat? ?n 1788.

Avem o carte preponderent de sondare a mentalit??ii ruse, care este rezultatul unei radiografieri a societ??ii pe mai multe pali?ere, dintre care se deta?eaz? cel istoric ?i cel religios. (…) Rusia bolnav? este scris? ?n primii ani dup? evenimentele revolu?ionare din 1905?l907, ?n cursul c?rora autorul a avut o participare activ?, mai ales ?n ce prive?te punerea acestei revolu?ii sub semnul lui Hris?tos. Este o carte important? tocmai pentru c? oglinde?te deziluziile unei naturi pasiona?le, care, ?n centrul istoriei ?i al religiei, pune mereu fapta. Fire?te acum, dup? Arhipelagul lui Soljeni??n, pamfletele lui Merejkovski par simple exerci?ii de stil, ?nelibertatea” deza?vuat? ?n ele, Rusia ?arist? ca ??nchisoare a popoarelor” ap?r?nd chiar foarte apropiat? de ceea ce s?ar putea numi ?stat de drept”. ?n privin?a ?demasc?rii” ororilor contemporane?it??ii, putem spune c? – a?a cum au dovedit?o deceniile bol?evice – ?ntotdeauna este loc de mai r?u. (Emil Iordache)

La acest ?nceput de secol XXI, ?n ?ntreaga lume se intensific? studierea problemelor fundamentale, eterne, ca via?a ?i moartea, rostul vie?ii, originile ?i destina?iile noastre ultime, c?t ?i ?ntrebarea cu privire la existen?a de dup? moarte. Cartea examineaz? filosofia de via?? a budismului Nichiren ?n lumina ideilor de ultim? or? despre via?? ?i moarte, de?i cuprinderea exhaustiv? ?ntr?un singur volum a unei probleme at?t de vaste este imposibil?. Budismul Nichiren ofer? oamenilor mijloacele de a??i transforma destinele prin ?nf?ptuirea propriei revolu?ii umane individuale ?i dezv?luie calea spre pace ?i fericire.

Such is the system which underlies the Meditations of Marcus Aurelius. Some knowledge of it is necessary to the right understanding of the book, but for us the chief interest lies elsewhere. We do not come to Marcus Aurelius for a treatise on Stoicism. He is no head of a school to lay down a body of doctrine for students; he does not even contemplate that others should read what he writes. His philosophy is not an eager intellectual inquiry, but more what we should call religious feeling. The uncompromising stiffness of Zeno or Chrysippus is softened and transformed by passing through a nature reverent and tolerant, gentle and free from guile; the grim resignation which made life possible to the Stoic sage becomes in him almost a mood of aspiration. His book records the innermost thoughts of his heart, set down to ease it, with such moral maxims and reflections as may help him to bear the burden of duty and the countless annoyances of a busy life. It is instructive to compare the Meditations with another famous book, the Imitation of Christ. There is the same ideal of self-control in both. It should be a man's task, says the Imitation, 'to overcome himself, and every day to be stronger than himself.' 'In withstanding of the passions standeth very peace of heart.' 'Let us set the axe to the root, that we being purged of our passions may have a peaceable mind.' To this end there must be continual self-examination. 'If thou may not continually gather thyself together, namely sometimes do it, at least once a day, the morning or the evening. In the morning purpose, in the evening discuss the manner, what thou hast been this day, in word, work, and thought.' But while the Roman's temper is a modest self-reliance, the Christian aims at a more passive mood, humbleness and meekness, and reliance on the presence and personal friendship of God. The Roman scrutinises his faults with severity, but without the self-contempt which makes the Christian 'vile in his own sight.' The Christian, like the Roman, bids 'study to withdraw thine heart from the love of things visible'; but it is not the busy life of duty he has in mind so much as the contempt of all worldly things, and the 'cutting away of all lower delectations.' Both rate men's praise or blame at their real worthlessness; 'Let not thy peace,' says the Christian, 'be in the mouths of men.' But it is to God's censure the Christian appeals, the Roman to his own soul. The petty annoyances of injustice or unkindness are looked on by each with the same magnanimity. 'Why doth a little thing said or done against thee make thee sorry? It is no new thing; it is not the first, nor shall it be the last, if thou live long. At best suffer patiently, if thou canst not suffer joyously.' The Christian should sorrow more for other men's malice than for our own wrongs; but the Roman is inclined to wash his hands of the offender. 'Study to be patient in suffering and bearing other men's defaults and all manner infirmities,' says the Christian; but the Roman would never have thought to add, 'If all men were perfect, what had we then to suffer of other men for God?' The virtue of suffering in itself is an idea which does not meet us in the Meditations. Both alike realise that man is one of a great community. 'No man is sufficient to himself,' says the Christian; 'we must bear together, help together, comfort together.' But while he sees a chief importance in zeal, in exalted emotion that is, and avoidance of lukewarmness, the Roman thought mainly of the duty to be done as well as might be, and less of the feeling which should go with the doing of it. To the saint as to the emperor, the world is a poor thing at best. 'Verily it is a misery to live upon the earth,' says the Christian; few and evil are the days of man's life, which passeth away suddenly as a shadow. ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ?*** ? "MARCUS AURELIUS ANTONINUS" was born on April 26, A.D. 121. His real name was M. Annius Verus, and he was sprung of a noble family which claimed descent from Numa, second King of Rome. Thus the most religious of emperors came of the blood of the most pious of early kings. His father, Annius Verus, had held high office in Rome, and his grandfather, of the same name, had been thrice Consul. Both his parents died young, but Marcus held them in loving remembrance. On his father's death Marcus was adopted by his grandfather, the consular Annius Verus, and there was deep love between these two. On the very first page of his book Marcus gratefully declares how of his grandfather he had learned to be gentle and meek, and to refrain from all anger and passion. The Emperor Hadrian divined the fine character of the lad, whom he used to call not Verus but Verissimus, more Truthful than his own name. He advanced Marcus to equestrian rank when six years of age, and at the age of eight made him a member of the ancient Salian priesthood. The boy's aunt, A

Magyarázatok a Srimad-Bhagavatam tizedik éneke harminckettedik fejezetének 16-22. versáhez, az el?z? acaryák írásai alapján. A Na pāraye ’ham három része ?rī K???a, ?rī Caitanya Mahāprabhu és ?rīmatī Rādhārā?ī szeretetét mutatja be. Szeretetük egy-egy hatalmas folyóként h?mp?ly?g a prema óceánja felé. ?cāryáink kegyéb?l a bhakták megérinthetik ennek az óceánnak a partját, s néhány cseppnyi nektárt megízlelhetnek bel?le.

Volumul cuprinde dou? traduceri clasicizate, semnate de Victor Scorade?, Dincolo de bine ?i de r?u, ?i de Janina Iano?i ?i Horia Stanca, Genealogia moralei. Un mare vinovat f?r? vin?, sihastrul de la Sils-Maria a dinamitat g?ndirea secolului al XIX-lea, figur?nd – al?turi de Dostoievski – printre uria?ii profe?i ai omenirii, care au proorocit nenorocirile ce-au urmat, crimele ?n numele unei idei, rasismul, precum ?i devastatorul totalitarism ro?u. Dincolo de bine ?i de r?u e una dintre capodoperele g?nditorului german.

Hegel este cel mai sistematic filozof, a c?rui oper? este coerent articulat? ?i sus?inut? de o dens? ?es?tur? conceptual? ?i o teleologie cu un pronun?at caracter axiologic. Hegel a vrut ?i ?n parte a reu?it s? construiasc? o concep?ie articulat? ?i cuprinz?toare despre om, societate, natur? ?i divinitate. Fiecare component? a sistemului s?u filozofic, structurile logice, societatea, arta, politica sau istoria nu pot fi ?n?elese f?r? ?ntregul care le cuprinde, le determin? d?ndu-le transparen?? ?i sens. G?ndirea politic? hegelian? nu e o simpl? medita?ie asupra statului ?i a institu?iilor sale determinat? de conjunctur? sau de vreo implica?ie practic? a filozofului ?n politica din timpul s?u. Medita?ia hegelian? asupra politicului este consecin?a necesar? a g?ndirii speculative cuprins? ?n masiva sa oper? filozofic?. Politicul este o component? important? a structurii ontologice a lumii, un moment esen?ial al realiz?rii ?i func?ion?rii Libert??ii. Ra?iunea ?n act, cristalizat? ?ntr-o diversitate de conduite, structuri ?i institu?ii configureaz? universul practic, concretiz?nd spiritul teoretic ?i organiz?nd a nou? regiune ontic?.

Das Werk, das aus einer Vorrede und drei ?Abhandlungen“ besteht, geh?rt zu den einflussreichsten Schriften Nietzsches. Er legte hier keine Aphorismen vor wie in den meisten anderen seiner Werke, sondern l?ngere, systematische Texte mit durchaus wissenschaftlichem Anspruch: Er stellt darin soziologische, historische und psychologische Thesen auf. Nietzsche wollte anders als klassische Moralphilosophen keine Moral herleiten oder begründen, sondern die geschichtliche Entwicklung und die psychischen Voraussetzungen bestimmter moralischer Wertvorstellungen nachvollziehen. Er fragt also nicht, wie die Menschen handeln sollten, sondern warum Menschen (Einzelne oder Gruppen) glauben, sie sollten auf bestimmte Weise handeln, oder andere dazu bringen wollen, so oder so zu handeln.

Adam Smith (1723-1790) este p?rintele g?ndirii economice moderne. ?n volumul de fa?? au fost culese c?teva dintre cele mai importante capitole din lucrarea care a marcat ?nceputurile disciplinare ale unui domeniu pentru care ast?zi se acord? Premiul Nobel, dar ?i paragraful care ofer? cititorului o explica?ie sintetic? a conceptului pentru care autorul va r?m?ne ?n istorie: m?na invizibil?. Chiar daca unele concepte-cheie ale teoriei g?nditorului sco?ian par dep??ite, ?n esen?a observa?iile ?i explica?iile sale privitoare la natura economic? a socialului r?m?n c?t se poate de subtile ?i conving?toare.

Jonathan Swift (1667-1745) este cunoscut publicului larg ca autor al C?l?toriilor lui Gulliver. A fost considerat de mul?i un mizantrop des?v?r?it, de?i a f?cut parte din clerul Bisericii Anglicane. Va r?m?ne ?ns? ?n istorie ca primul pamfletar de limba englez?. Povestea unui poloboc este cea mai consistent? lucrare de acest gen, de care ?nsu?i autorul s-a declarat ?ntotdeauna foarte satisf?cut. ?n aceast? ?poveste“ satiristul irlandez ne propune o ingenioas? alegorie, ?n egal? m?sur? un atac la adresa bisericilor occidentale care au pervertit p?n? la desfigurare credin?a mo?tenit? de la biserica primar? ?i la adresa modelor care au infestat at?t operele spiritului, c?t ?i discursul teologic.Pus? la index la vremea apari?iei ei de regina Ana a Angliei din cauza nest?p?nitelor ?arje la adresa papismului ?i a puritanismului britanic, considerat? un text ?reac?ionar“ ?n Rom?nia epocii lui Ceau?escu, aceast? carte nu este, cu siguran??, o lectur? confortabil?, dar r?m?ne una dintre cele mai spumoase ?i mai fine satire scrise vreodat?.

Aceasta este prima lucrare scris? ?n limba rom?n? care se concentreaz? asupra operei lui Thomas Kuhn, probabil cel mai influent filosof al ?tiin?ei din ultima jum?tate a secolului trecut. ?n particular, lucrarea analizeaz? ?n detaliu, ?ntr-o manier? original?, o idee foarte provocatoare a filosofului american, teza incomensurabilit??ii conceptuale, conform c?reia, ?n dezvoltarea cunoa?terii ?tiin?ifice, teoriile noi utilizeaz? un limbaj ireductibil la cel al teoriilor anterioare. Totodat?, lucrarea se apleac? ?ntr-o manier? sistematic? asupra conceptului de paradigm?, introdus de Kuhn, care avea s? fie utilizat ulterior pe scar? larg? ?n filosofie ?i ?tiin?ele sociale.

Volumul de fa?? cuprinde trei eseuri ale autorului francez despre ,,r?sul provocat ?n mod special de c?tre comic“. Acestea au la baz? ideile urm?toare: comicul este uman, r?sul are nevoie de o deta?are emo?ional? fa?? de obiectul/subiectul vizat, r?sul are o func?ie social?. Autorul exploreaz? diferite ipostaze ale comicului ?n art? sau ?n via?a de zi cu zi ?n func?ie de cauza care a produs efectul respectiv. Un om care se ?mpiedic? ?i cade poate st?rni r?sul trec?torilor. ?n aceast? situa?ie comicul survine ca urmare a rigidit??ii mecanice a personajului care a c?zut pentru nu a putut evita un obstacol. ?i o diformitate poate st?rni r?sul, ?nsa una care poate fi imitat? de o persoan? care nu are acea diformitate. Exist? ?i un comic al mi?c?rilor, de exemplu, gesturile unui orator. ?n cel de-al doilea capitol, autorul analizeaz? alt? dou? categorii: comicul de situa?ie ?i pe cel de limbaj. ?n fine, al treilea capitol este consacrat comicului de caracter. Anexa de la sf?r?itul lucr?rii curprinde o scurt? discu?ie despre defini?iile comicului, dar ?i despre metoda utilizat? de autor ?n cele trei capitole. Comicul ?ine de aceast? dimensiune a persoanei prin care se seam?n? cu un lucru, acest aspect al evenimentelor umane care imit? prin rigiditatea sa de un fel cu totul spe-cial, mecanismul pur ?i simplu, automatismul, de fapt mi?carea f?r? via??. El exprim?, a?adar, o imperfec?iune individual? sau colectiv? care necesit? o corec?ie imediat?. R?sul este ?ns??i aceast? corec?ie. R?sul este un anumit tip de gest social care subliniaz? ?i reprim? o distragere special? a oamenilor ?i evenimentelor.

Publicat? ini?ial, ?n trei articole, ?n 1861, o lucrare fundamental?, cu o influen?? de necontestat ?n domeniul ?tiin?elor sociale, Utilitarismul lui J.S.Mill cuprinde o serie de discu?ii despre principiile care stau la baza doctrinei filosofice a utilitarismului. Structura lucr?rii, cu cinci capitole clare ?i concise (Considera?ii generale, Ce este utilitarismul, Despre sanc?iunea fundamental? a principiului utilit??ii, De ce fel de demonstra?ie este susceptibil principiul utilit??ii, Despre leg?tura dintre dreptate ?i utilitate), este elegant? ?i faciliteaz? ?n?elegerea ideilor aprofundate de g?nditorul englez. ?ntr-un sens, Utilitarismul reprezint? o rafinare a ideilor lui Jeremy Bentham despre ceea ce ar trebui s? constituie m?sura binelui ?i a r?ului: exigen?a de a ob?ine cea mai mare fericire pentru un num?r c?t mai mare de oameni. ?ntr-un alt sens, mai larg ?i mai important, cartea de fa?? formuleaz? ?i analizeaz? ?n profunzime toate implica?iile, pentru moral?, ale principiului utilit??ii. John Stuart Mill aduce etica ?n vecin?tatea economiei (maximizarea fericirii, ierarhizarea pl?cerilor ?n func?ie de profit, decizia bazat? pe calcularea utilit??ii alternativelor etc.) ?i ?ncearc? s? rezolve toate dificult??ile rezultate din acest mod de a trata problema drept??ii. Mill ofer? r?spunsuri la c?teva ?ntreb?ri esen?iale precum: ,,?n ce const? fericirea?“, ,,Ce urm?rim, de fapt, atunci c?nd alegem o anumit? conduit??“, ,,Ce pl?ceri sunt preferabile?“, ,,Cum trebuie s? arate legile (?i sanc?iunile inerente) dac? morala se ?ntemeieaz? pe utilitate?“, ,,De ce este preferabil principiul utilit??ii, at?t din perspectiva binelui personal, c?t ?i din aceea a binelui public?“

Antropologie ?i antroposofie ? Max Dessoir despre antroposofie ? Franz BrentanoAlc?tuind cuprinsul acestei lucr?ri, Rudolf Steiner reveleaz? ?c?teva din firele ?tiin?ifice care trebuie trasate pornind de la antropozofie la filozofie, la psihologie ?i la fiziologie“. Cunoa?terea omului va trebui atunci s? fie extins? ?in?nd cont de enigmaticele aspecte ale vie?ii sale interioare, privite din perspective multiple. ?n aceast? carte, Rudolf Steiner prezint? ?n scris aspectele semnificative ale configur?rii ?ntreite a fiin?ei omene?ti: corpul fizic, organismul sufletesc ?i configura?ia spiritual?.

Em Vida sem Princípio , Henry David Thoreau nos apresenta um verdadeiro manual de como viver em sociedade e em contato com a Natureza respeitando a natureza e ao próximo.? puro Transcendentalismo , um apelo para que cada um siga a sua própria luz interior.Este ensaio foi obtido a partir da palestra''What Shall It Profit? ''apresentada ao publico em 06 de dezembro de 1854, no Sal?o Railroad em Providence Rhode Island.Foi publicado pela primeira vez na edi??o de outubro de 1863 The Atlantic Monthly, onde foi dado o título moderno.Vida sem Princípio é um ensaio em que Thoreau coloca o seu programa para viver bem. Incluem-se aqui as suas ideias sobre a forma de abordagem da comunica??o interpessoal, modos de trabalho, sustento financeiro e outros códigos de conduta baseados na filosofia de de vida de Thoreau.'