Pamfletul Sim?ul comun (1776) a fost un veritabil best-seller ?n epoc?, succesul de care s-a bucurat reflect?ndu-se ?n numeroasele republic?ri. Lucrarea pledeaz?, cu argumente solide, pentru separarea total? a coloniilor americane de Marea Britanie, invoc?nd drepturile naturale ale oamenilor, egalitatea ?i suveranitatea fiec?rei fiin?e, supunerea doar fa?? de lege ?i caracterul absurd al institu?iei monarhiei. Autorul surprinde cu verv? ?i fine?e toate circumstan?ele favorabile desprinderii de patria-mam?, ?ndemn?ndu-?i concet??enii s?-?i decid? singuri soarta.

Lucrarea aceasta se bazeaz? pe teza de doctorat a autorului, sus?inut? ?n iunie 2008, Problema drept??ii ?i restituirea propriet??ilor ?n Rom?nia post-decembrist?, fiind ?ns? o versiune modificat? a tezei. Dup? cum m?rturise?te autorul, unele pasaje tehnice au fost adaptate, pentru a putea fi u?or inteligibile pentru publicul larg. Cartea de fa?? este rezultatul unor ample cercet?ri, ?ncepute ?n 2002. ?Nu mai cred c? principala datorie a filosofului moral este de a produce ?solu?ii? (sentin?e) la problemele etice percepute ca atare ?ntr-un univers social. […] La fel ca ?ntr-un tribunal, pledoariile sunt utile, ?i e bine s? se foloseasc? de argumente c?t mai puternice ?i mai rafinate. Dar, la fel cum cercetarea ?n materie de drept nu-?i poate propune ca obiectiv principal producerea de pledoarii specific avoca?ilor (cu toate c? examinarea fundamentelor legii poate conferi o greutate suplimentar? unei pledoarii particulare sau alteia), tot a?a cercetarea de ordin etic nu-?i poate propune ca obiectiv ceva similar pledoariilor.“ Con?inutul este organizat ?n 7 capitole, concluzii ?i o bibliografie, util? f?r? ?ndoial? pentru oricine ar dori s? aprofundeze chestiunile abordate de autor. Introducerea este urmat? de o discu?ie conceptual? ?i metodologic? despre repara?ie (capitolul 2), rectificare, restitu?ie, drepturile de proprietate ?i evaluarea moral? a restitu?iei. Celelalte capitole se ocup? de urm?toarele teme: nedreptatea na?ionaliz?rii (capitolul 3), restitu?ia post-comunist? (capitolul 4), argumentul coasian (capitolul 5), restitu?ia ?i dreptatea transgenera?ional? (capitolul 6), principiul nozickian al rectific?rii nedrept??ilor (capitolul 7). ?Am ?ncercat apoi s? analizez ce anume presupune c?utarea unui r?spuns la o ?ntrebare de tipul ?Este restitu?ia justificat? ?? (?n 2.3.) Rezultatul important, cred, a fost acela c? nu exist? un r?spuns simplu, ?i c? o astfel de ?ntrebare este prost formulat?. Am propus ?n loc alte cinci ?ntreb?ri, mai precise : dac? actul na?ionaliz?rii a fost unul nedrept, dac? o politic? restitutiv? risc? sau nu s? ?ndrepte o nedreptate trecut? ?nf?ptuind o alta, dac? putem identifica cu precizie obiectele restitu?iei ?i dac? orizontul temporal introduce elemente importante ?n cadrul de evaluare moral? (at?t ca atare, c?t ?i ?n dimensiunea sa intergenera?ional?). ?n primul r?nd, putem afirma c? politica aleas? imediat dup? 1989 (cea a men?inerii status-quo-ului, ?n speran?a c? lucrurile se vor rezolva cumva de la sine sau ca o solu?ie ideal? se va prezenta ?n mod miraculos) a fost at?t lipsit? de vreo justificare moral?, c?t ?i neinspirat? din punct de vedere pragmatic.“

Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920), critic literar ?i politician intelectual, s-a num?rat printre primii sociologi ai Rom?niei. Lucrarea de fa??, care ?ncheie celebrul studiu Neoiobagia, constituie prima analiz? bine ?ntemeiat? a vie?ii sociale care a caracterizat Rom?nia ?ntre 1866 ?i Al Doilea R?zboi Mondial, fiind o concluzie ?i totodata o sintez? a acestui studiu.Dincolo de cifre ?i de personajele citate, dincolo de obiectele specifice ale analizei, cititorul r?bd?tor poate descoperi c?, sub forma diferit?, vom g?si de data aceasta un fond: fibra profund? din care se ?mpletesc ve?nicele noastre probleme na?ionale.? ?i doar? din cele spuse se vede clar unde rezid? r?ul ??rii. O organiza?ie social? ?i de stat antagonic? ?i contradictorie, care preface institu?iile ei ?n aparen?e ?i minciun?. O via?? politic? ?i economic? plin? de resturi feudale, care nu vor s? moar?, ?i bazat? pe capitalismul modern,care nu poate ?nc? s? tr?iasc?.“ - Constantin Dobrogeanu-Gherea

In several of the dialogues of Plato, doubts have arisen among his interpreters as to which of the various subjects discussed in them is the main thesis. The speakers have the freedom of conversation; no severe rules of art restrict them, and sometimes we are inclined to think, with one of the dramatis personae in the Theaetetus, that the digressions have the greater interest. Yet in the most irregular of the dialogues there is also a certain natural growth or unity; the beginning is not forgotten at the end, and numerous allusions and references are interspersed, which form the loose connecting links of the whole.

The Protagoras, like several of the Dialogues of Plato, is put into the mouth of Socrates, who describes a conversation which had taken place between himself and the great Sophist at the house of Callias—'the man who had spent more upon the Sophists than all the rest of the world'—and in which the learned Hippias and the grammarian Prodicus had also shared, as well as Alcibiades and Critias, both of whom said a few words—in the presence of a distinguished company consisting of disciples of Protagoras and of leading Athenians belonging to the Socratic circle.

Our next task is to study coming-to-be and passing-away. We are to distinguish the causes, and to state the definitions, of these processes considered in general-as changes predicable uniformly of all the things that come-to-be and pass-away by nature. Further, we are to study growth and 'alteration'. We must inquire what each of them is; and whether 'alteration' is to be identified with coming-to-be, or whether to these different names there correspond two separate processes with distinct natures.

Urm?nd acela?i tipar de p?n? acum (Logica elefan?ilor, Editura All, 2012), Ciprian V?lcan ?i Dana Percec au selectat c?te dou?zeci de eseuri care formuleaz?, ?ntr-o manier? doar aparent lejer?, un r?spuns la tot at?tea pretexte, culese cu ochiul colec?ionarului de caricaturi din presa rom?neasc? ?i interna?ional? sau din tomuri mai mult sau mai pu?in colbuite. Autorii inspecteaz? cu lupa ?i curiozitatea entomologului numeroase ?nt?mpl?ri, mesaje ?i personaje contemporane, ?ndemn?ndu-i pe cititori, prin stilul degajat ?i tonul convivial, s? se amuze pe seama absurdului din via?a de zi cu zi. Fie c? este vorba de politic?, sport, mod?, mass-media sau tribunale, de gastronomie sau vr?jitorie, eseurile demonteaz? adev?ruri mici, truisme, precum ?i pl?smuiri de tot felul. Fiec?rei p??anii evocate ?n pretext – unele ilare, cu miros de b?lci, altele aproape detestabile – autorii Metafizicii bicicli?tilor ?i r?spund ?n manier? diferit?, dar convergent?, contur?nd o nevoie de a r?scoli excesele lumii pentru a o ?ndemna s? se rea?eze.

De La Boétie ofer? una dintre primele ?i cele mai clare explica?ii privind servitutea voluntar?, starea care define?te supunerea majorit??ii fa?? de minoritatea care de?ine puterea politic?. Este ?i va r?m?ne acela?i lucru, indiferent de scurgerea timpului: un eseu memorabil despre m?re?ia ?i micimile naturii umane, slujit exemplar de g?ndul ?i de pana unui geniu cu care timpul nu a avut prea mult? r?bdare.,,Dar, Dumnezeule mare, ce ?nseamn? asta? Cum s? numim aceast? nenorocire? Ce viciu ?ngrozitor e ?sta, s? vezi nenum?ra?i oameni, nu doar c? se supun, ci c? slujesc, nu c? sunt guverna?i, ci c? sunt tiraniza?i, neav?nd nici bunuri, nici p?rin?i, nici copii, nici m?car propria lor via???“ ?tienne de LA Boétie

Das Buch besteht aus vier Teilen. Der erste Teil erschien 1883, der zweite und dritte 1884, der vierte 1885 als Privatdruck. 1886 ver?ffentlichte Nietzsche die drei ersten Teile als ?Also sprach Zarathustra. Ein Buch für Alle und Keinen. In drei Teilen.“ Im Gegensatz zu den frühen Werken Nietzsches handelt es sich beim Zarathustra nicht um ein Sachbuch. In hymnischer Prosa berichtet ein personaler Erz?hler vom Wirken eines fiktiven Denkers, der den Namen des Persischen Religionsstifters Zarathustra tr?gt. Nietzsche selbst nennt den Stil, in dem Also sprach Zarathustra geschrieben ist, halkyonisch und wünscht sich Leser, die eines ?gleichen Pathos f?hig und würdig sind“: ?Man muss vor Allem den Ton, der aus diesem Munde kommt, diesen halkyonischen Ton richtig h?ren, um dem Sinn seiner Weisheit nicht erbarmungswürdig Unrecht zu tun“. Dass Nietzsche diese Leserschaft in seiner Gegenwart nicht gesehen hat, legt der Untertitel des Werkes nahe: ?Ein Buch für Alle und Keinen“.

Volumul cuprinde dou? din cele mai reprezentative lucr?ri ?n care filosoful german ??i expune concep?ia moral?: ?ntemeierea metafizicii moravurilor (1785) ?i Critica ra?iunii practice (1788). ?n ?ntemeierea metafizicii moravurilor Immanuel Kant expune principiile moralit??ii, iar ?n Critica ra?iunii practice ??i construie?te propriul s?u sistem etic, ceea ce face ca aceasta s? fie considerat?, dup? Critica ra?iunii pure, a doua sa oper? fundamental?.?ntre cele dou? lucr?ri este o at?t de str?ns? leg?tur?, ?nc?t cunoa?terea numai a uneia din ele ne-ar oferi o imagine incomplet? asupra concep?iei sale morale.Immanuel Kant a avansat idei etice ?i ?n alte opere ulterioare (Religia ?n limitele ra?iunii – 1793 sau Metafizica moravurilor – 1797), dar numai ?n cele reunite ?n acest volum se ocup? de problemele teoretice ale moralit??ii.Traducerea a fost f?cut? dup? edi?ia german? din 1956 (Leipzig, Hrsg. Von Raymund Schimidt).

Tr?s?turi fundamentale ale unei concep?ii moderne despre lume?Cum se comport? filosofia c? art? fa?? de libertatea omului, ce este aceast? libertate, ?i dac? am ajuns s? ne ?mp?rt??im din ea, sau putem ajunge la acest lucru: iat? problema fundamental? a scrierii mele. Toate celelalte expuneri ?tiin?ifice au fost f?cute numai pentru ca, ?n cele din urm?, s? arunc?m ?i mai mult? lumin? asupra unei probleme care, dup? p?rerea mea, prezint? cea mai mare importan?? pentru om. ?n aceste pagini vrem s? d?m o filosofie a libert??ii.“ – Rudolf Steiner

F?r? a propune o terminologie aristotelic? bine precizat? pe teritoriul limbii rom?ne, transpunerea de fa?? reprezint? un moment important ?n raportarea rom?neasc? la opera Stagiritului.Traducere de ?tefan Bezdechi efectuat? dup? textul grec publicat de W. Christ ?n colec?ia ?Teubner“, Lipsca, 1906. Pentru realizarea ei au fost utilizate urm?toarele surse:Die Metaphysik des Aristoteles, traducere ?n limba german? de J. R. V. Kirchmann, ap?rut? ?n dou? volume ?i prev?zut? cu note ample ?n colec?ia ?Philosophische Bibliothek“, numerele 38 ?i 39, la Berlin, ?n 1871;Aristoteles, Metaphysik, traducere ?n limba german? de Adolf Lasson, ?n care cele patrusprezece c?r?i ale Metafizicii sunt a?ezate ?ntr-o r?nduial? mai logic? dec?t a?a cum au fost transmise ?n originalul grec, traducere ap?rut? ?n 1924, la Jena;Aristote, Métaphysique, traducere ?n limba francez? de J. Tricot, cu o prefa?? de A. Diés, ap?rut? ?n colec?ia ?Bibliothèque des textes philosophiques“, J. Vrin, la Paris, ?n 1933.La marginea textului a fost trecut? pagina?ia edi?iei Bekker, dup? care se fac ?n mod obi?nuit cita?iile din opera lui Aristotel.Confruntarea traducerii a fost f?cut? de prof. Aram M. Frenkian.

M. Lévy-Bruhl then explains that, whilst recognising the entire coherence of Comte’s collective labours, he proposes to confine his present study to the earlier and principal work, the Philosophy, which in M. Lévy-Bruhl’s opinion is the dominant and more fruitful composition.??This he regards as the representative work of the nineteenth century, as shown by the intellectual history of the period. He points to its influence on thought in England, in Europe, and in America. It will surprise many persons to learn that in M. Lévy-Bruhl’s opinion two eminent French writers, who assuredly neither were, nor were supposed to be, Positivists, “have done more for the diffusion of the ideas and method of Comte than Littré and all the other Positivists together.” ??These two are Taine and Renan, much as they differed from Comte’s actual scheme and doctrines. Renan indeed spoke of Comte as destined to prove one of the typical names of the century. The present writer remembers Renan saying to him with a most genial welcome, “I too am a believer in the religion of humanity.” ??Professor Lévy-Bruhl followed up his History of Modern Philosophy in France by a substantial work on the philosophy of Auguste Comte. It forms a volume of the Bibliothèque de Philosophie Contemporaine, which has already devoted four other works to the Positive Philosophy. It is as well to premise that this treatise dealt solely with the philosophy, not with the polity, or any part of the religious scheme of Comte. Professor Lévy-Bruhl writes as a student, but not as an adherent of Auguste Comte. His entire work is rather an exposition, not a refutation, or a criticism, or an advocacy of Comte’s philosophical system. But it may be said at once that no one abroad or at home, certainly neither Mill, nor Lewes, nor Spencer, nor Caird, has so truly grasped and assimilated Comte’s ideas as M. Lévy-Bruhl has done.??In his Introduction M. Lévy-Bruhl very clearly states the scope of his work, and his own general attitude. He traces the origin of Comte’s philosophy in the mental effervescence of the first generation of the present century towards a reorganisation of society, after the upheaval left by the Revolution and its consequences. He correctly states the relation of St. Simon to Comte as being that of an initial stimulus. ??The cardinal difference between Comte and all the socialists and founders of social and religious Utopias consisted in this, that Comte saw the necessity of a new system of philosophy as the indispensable preliminary to any reorganisation of society.

Diderot, tanr?sal, dinsel inanc?n yerine akl? ge?iren adamd?r, onun sava??m? buydu ve bütün k?r inan?lar? silip süpüren bu ak?l, g?rünen dünyay?, do?ay?, felsefenin, sanat?n, sa? t?renin temel ilkesi durumuna getirdi. Diderot’un yayg?n ?al??ma alan?n? olu?turan ilkedir bu. Maddeci ve gerekirci bir filozoftu. tanr?ya inanan ki?inin filozof olmayaca??n? s?yledi. 'K?rler üstüne mektup'taki k?r, kendini tanr?ya inand?rmaya ?al??an misyonere "bunun i?in tanr?ya parma??mla dokunmam gerekir" der. Diderot, bu yüzden hapse girdi. 'D'alembert'in dü?ü'nde, madde tanr?n?n yerini alm??t?r art?k. Madde devinim ve duyarl?l?kla donat?lm??t?r. Bilim gerekircili?in kan?t?d?r. Bütün varl?klar ?z?e birdir ve bir ge?i?, de?i?im, olu?um süreci i?inde bulunurlar. ?yle ise sa? t?renin temeli do?a olacakt?r. Do?as? gere?i insan iyidir, hristiyan sagtoresinin sand??? gibi do?u?tan günahkar de?il ve iyilikler de, k?tülükler de, düzenin, ko?ullar?n, e?itimin ürünüdür. ?nsan, bu gerekircilik anlay??? i?inde, ?zgür olamayaca?? i?in, su?lu da bulunamaz. bu üslama sonucu olarak sanat, do?ay? ?rnek almal?d?r. roman, resim, oyun ger?ek?i olmal?d?r. Diderot, bunlar? s?ylemekle kalmam??, romanlar? ve oyunlar? ile ?rneklendirmi?tir de ve ?a??n?n sanat??lar?n? bu a??dan de?erlendirmi?tir. Diderot, büyük sava??m? ve e?siz ?abas? ile insanl???n ba?tac?d?r bugün de ve onu b?ylesine unutulmaz k?lan i?lerinin ba??nda ise elbet 'ansiklopedi' gelir. 'Ansiklopedi', yunanca enkyklios paidela'dan yap?lm??t?r ve bütün bilimleri i?ine alan ??retim anlam?na gelir. s?zcü?ü bulan rabelais'dir (1532). Diderot ile d'alembert'in ansiklopedisine temel olan yap?t, ?ng?l?z chambers’?n cyelopaedia’s? idi; fakat diderot'nun etkisi ile ansiklopedi, bir ?eviri yap?t olmaktan ??k?p, gizemcili?e kar?? bilimin sava? alan? durumunu ald?. Bu yüzden de gerici ?evrelerin kar?? koymas?n? sonu?lad?. diderot, ya?am? boyunca ?al??t? 'ansiklopedi' i?in, bir?ok maddeyi kendisi yazd?. bu u?urda yepyeni ara?t?rmalara giri?ti, teknik de?i?mekte oldu?u i?in ortaya yeni ara?-gere?ler ??kmakta idi, bunlar? tan?d?, adland?rd?, tan?tt? ve fransa'y? ayd?nlanma ?a??'n?n avrupa'da g?zbebe?i durumuna getirdi. Ancak unutmamal? ki, bir ansiklopedi ortaya ??karan her ülkeyi ayd?nlanma ?a??'n? alg?lam?? sayamay?z. ?o?u ülkede bu tür yap?tlar, geni?letilmi? s?zlükler olmaktan ileri gidememi?tir. diderot’nun ansiklopedisi, toplu bilgi vermekten ?ok, dinsel inan?lara kar?? bilimlerin ??retimini üstlenmi?ti, demek yans?z de?ildi, metafizikle ve skolastikle ?arp???yordu..

n eseul Despre prostie (ber die Dummheit, 1937) subiectul este tratat, ca de obicei, cu toate resursele familiare autorului: analiza filosofic se combin cu observaiile de tip psihologic i cu constatri din istorie i politologie. Dei proiectul iniiat de acest eseu nu a fost finalizat, se remarc, totui, atenta cartografiere a fenomenelor asociate prostiei, tratate n stilul ironiei constructive“, att de specific lui Musil.

Alchimia fericirii, publicat? ?n persan? (Kimiya?yi sa’adat), spre sf?r?itul vie?ii autorului, urm?re?te atenuarea tensiunilor dintre filosofii ?i misticii Islamului ?i scoate ?n eviden?? importan?a autodisciplinei ?i a ascetismului. Traducerea de fa?? are la baz? traducerea publicat? ?n 1910, ?n englez? de Claud Field (The Alchemy of Happiness) ?i este structurat? ?n opt capitole, aproximativ egale ca ?ntindere. Cartea de fa?? reune?te o serie de interpret?ri ale unor pilde cu con?inut religios evocate ?n Coran ?i ale unor idei exprimate de Mahomed, de al?i profe?i sau ?nv??ati musulmani. Chestiunile abordate de Al-Ghazali aduc ?n prim-plan ideea unei vie?i religioase exemplare. Astfel, el prezint? mai multe sfaturi pentru musulmanii pio?i. Raportul omului cu divinitatea, cu semenii s?i, cu rudele apropiate, dar ?i implica?iile religioase ale institu?iei c?s?toriei sau ale muzicii ?i dansului sunt printre cele mai importante subiecte din lucrarea lui Al-Ghazali. S? ?tii, o, preaiubite, c? omul nu a fost creat ?n glum? sau la ?nt?mplare, ci a fost f?cut ?ntr?un fel minunat ?i pentru un ?el ?nalt. Chiar dac? nu a existat dintotdeauna, el tr?ie?te ve?nic; ?i chiar dac? trupul s?u este slab ?i p?m?ntesc, spiritul ?i este m?re? ?i dumnezeiesc. ?i cu c?t este mai ales subiectul cunoa?terii noastre,cu at?t mai mare va fi ?nc?ntarea sim?it? ?n studierea acestuia; de exemplu, ne?ar face mai mult? placer s? ?tim secretele unui rege dec?t dac? am afla secretele unui ministru. V?z?nd c? Dumnezeu este cel mai ?nalt obiect posibil pentru cunoa?terea noastr?, cunoa?terea Sa trebuie s? ne d?ruiasc? mai mult? desf?tare dec?t oricare alta.

Critica ra?iunii pure, tradus? de Nicolae Bagdasar ?i Elena Moisuc ?n 1969, a ajuns la cea de-a treia edi?ie. Cu acest prilej, profesorul dr. Ilie P?rvu, de la Facultatea de Filosofie a Universit??ii din Bucure?ti a ?ngrijit noua opera?ie de editare, fiind astfel corectate unele erori de tipar ?i unele inconsecven?e terminologice. Totodat?, exist? un motiv ?n plus pentru ca studen?ii care posed? edi?ia a II-a a traducerii, ap?rut? ?n 1995, s? apeleze ?i la cea de-a treia edi?ie: ?n aceasta din urm? au fost indicate diferen?ele dintre edi?ia I german? (din 1781) ?i edi?ia a II-a (din 1787).

Volumul red? circuitului public, pentru prima oar? ?n limba rom?n?, trei din operele g?nditorului atenian. Este vorba de Scrisori (?n num?r de treisprezece, deosebit de importante pentru cunoa?terea g?ndirii platoniciene, dar ?i pentru ?n?elegerea epocii ?i a personalit??ilor cu care a venit ?n contact filosoful), Dialoguri suspecte (Minos, Rivalii, Theages, Hipparhos, Clitofon) ?i Dialoguri apocrife (Axiohos, Despre drept, Despre virtute, Demodocus, Sisyfos, Eryxias).Traducerea apara?ine lui ?tefan Bezdechi, care a realizat ?i aparatul critic al Scrisorilor (introducere ?i note).

Satisfacerea neîngr?dit? a nevoilor instinctuale ale omului este oare compatibil? cu limit?rile impuse de progresul civiliza?iei? Lansat? de Freud în celebrul text Disconfort în cultur? (1930), întrebarea este reluat? peste un sfert de veac de c?tre Herbert Marcuse, eminent filosof din ?coala de la Frankfurt. În vreme ce Freud ofer? un r?spuns pesimist, vorbind despre inevitabila subjugare a instinctelor umane de c?tre societatea represiv?, Marcuse întrevede o cale de îmblânzire a agresivit??ii Civiliza?iei prin for?a unificatoare, vital? ?i ludic? a Erosului. Solu?iile de emancipare sugerate de c?tre Marcuse au influen?at profund mi?c?rile studen?e?ti, ecologice, anticolonialiste sau de eliberare sexual? din ultima jum?tate de secol. De aceea interesul pentru criticile sale trece dincolo de ?tiin?ele socio-umane, înspre to?i cei ce vor s? în?eleag? mecanismele alienante ale „societ??ii abunden?ei“. Acest eseu folose?te categorii psihologice, deoarece ele au devenit categorii politice. Exist? procese psihice, alt?dat? autonome ?i identificabile, care sunt absorbite de func?ia individului în stat - de c?tre existen?a sa public?. Problemele psihologice se transform? a?adar în probleme politice. ?– Herbert Marcuse Pornind de la Freud ?i de la tradi?ia eliberatoare a filosofiei ?i culturii, Marcuse schi?eaz? tabloul unei civiliza?ii în care alienarea ?i reprimarea sunt înlocuite de dimensiunea libidinal? ?i nealienant? a muncii, jocului ?i sexualit??ii libere ?i deschise, toate acestea conducând mai departe c?tre emancipare ?i fericire. – Douglas Kellner, editor al seriei The Collected Papers of Herbert Marcuse

De numele lui Sigmund Freud (1856-1929) se leag? poate cea mai controversat? teorie din filosofia culturii ultimelor secole: psihanaliza. ?nceput? ca ?ntreprindere psihoterapeutic?, prima cur? – din punct de vedere istoric – ?n care rolul terapeutic revenea exclusiv cuv?ntului, psihanaliza a fost condus? de Freud ?n mod firesc ?i ?n direc?ia descoperirii resorturilor abisale ale culturii.Disconfort ?n cultur? (1930) este o lucrare de maturitate ?n care p?rintele psihanalizei investigheaz? mecanismele care men?in coeziunea social?, respectiv contraponderea lor, manifestat? prin senza?ia de disconfort care ?nso?e?te mai mult sau mai pu?in evident fiin?a social?.?Supraeul unui epoci culturale are o origine asem?n?toare cu a celui individual; se sprijin? pe impresia pe care au l?sat-o mari personalit??i conduc?toare, oameni de o for?? spiritual? cople?itoare sau cei la care una dintre tendin?ele umane a g?sit configura?ia cea mai puternic? ?i mai pur?, de aceea adesea ?i cea mai unilateral?.“ - Sigmund Freud

Coresponden?a lui Descartes dubleaz? opera sa propriu-zis?, fiind uneori mai expresiv? dec?t aceasta ?i cuprinz?nd cutezan?e filozofice pe care c?r?ile sale nu ?i le ?ng?duie. E aici, ?n paginile acestor scrisori, un Descartes mai viu, mai nuan?at ?n exprimare, mai amplu. O mare g?ndire filozofic?, precum aceasta, nu se resemneaz? cu propria realitate, ci se impune printr-o str?danie de a cuceri con?tiin?a public?, despre care dau seama aceste texte. Ele ?nchid ?n cuprinderea lor imaginea eforturilor prin care filozoful ??i creeaz? premisele posterit??ii sale.