本书是蔡尚思先生毕生研究《论语》心得的全面总结。蔡先生将《论语》全书归纳为若干问题，以《论语》证明《论语》，引导读者根据经典原文展争鸣。全书分为两部分，上编导读部分重讨论了研究《论语》须知的各种问题。下编类编简释部分是吴瑞武先生在参阅古今多种《论语》注释本，吸收历代学者研究成果，并多所采纳蔡尚思先生见解的基础上做的评注。注释力求简要、全面、易懂，并尽可能反映自古以来不同意见的争鸣。方便读者全面研读《论语》，系统了解孔子思想。

谶纬是兴盛于汉代、流行于魏晋南北朝时期的一种学术思潮，它对汉魏六朝时期的社会政治和思想文化等各方面都产生了很大的影响，其中也对文学产生了重要的影响。本书分四个部分：*部分概述谶纬、谶纬的图像文本、谶纬的文学意义，以及《河图》《洛书》的神话；第二部分谶纬与古代文学创作的关系研究，对谶纬与谣谶、辞赋、志怪小说、诗谶和明清小说等不同文体的关系作了考察与论述；第三部分谶纬中的乐论和诗论研究；第四部分《文心雕龙》中有关谶纬与文学关系的问题研究。通过对谶纬与文学关系的研究，使我们更加清楚地看到古代文学、文学理论与学术思潮之间的关系。

本书分为上、下两编。上编简要梳理西方和中国古今公平正义理论，重阐述马克思主义公平正义理论的基本立场、中国特色社会主义公平正义理论的要义，揭示公平正义与社会物质生活条件、社会利益关系之间的深刻联系，以及公平正义理念对实现社会主义时代人民美好生活的重大意义。下编重探讨中国特色社会主义事业程中通过法治实现社会公平正义的实践问题。践行符合时代发展需要的公平正义理念，才能真正实现良法善治，公平正义引导法治的价值走向。法治的立法、执法、司法、守法等各个环节都对推动社会公平正义发挥着不可替代的重要功能。全面推依法治国，是全面推公平正义的重要要求。

Urm?nd acela?i tipar de p?n? acum (Logica elefan?ilor, Editura All, 2012), Ciprian V?lcan ?i Dana Percec au selectat c?te dou?zeci de eseuri care formuleaz?, ?ntr-o manier? doar aparent lejer?, un r?spuns la tot at?tea pretexte, culese cu ochiul colec?ionarului de caricaturi din presa rom?neasc? ?i interna?ional? sau din tomuri mai mult sau mai pu?in colbuite. Autorii inspecteaz? cu lupa ?i curiozitatea entomologului numeroase ?nt?mpl?ri, mesaje ?i personaje contemporane, ?ndemn?ndu-i pe cititori, prin stilul degajat ?i tonul convivial, s? se amuze pe seama absurdului din via?a de zi cu zi. Fie c? este vorba de politic?, sport, mod?, mass-media sau tribunale, de gastronomie sau vr?jitorie, eseurile demonteaz? adev?ruri mici, truisme, precum ?i pl?smuiri de tot felul. Fiec?rei p??anii evocate ?n pretext – unele ilare, cu miros de b?lci, altele aproape detestabile – autorii Metafizicii bicicli?tilor ?i r?spund ?n manier? diferit?, dar convergent?, contur?nd o nevoie de a r?scoli excesele lumii pentru a o ?ndemna s? se rea?eze.

Critica ra?iunii pure, tradus? de Nicolae Bagdasar ?i Elena Moisuc ?n 1969, a ajuns la cea de-a treia edi?ie. Cu acest prilej, profesorul dr. Ilie P?rvu, de la Facultatea de Filosofie a Universit??ii din Bucure?ti a ?ngrijit noua opera?ie de editare, fiind astfel corectate unele erori de tipar ?i unele inconsecven?e terminologice. Totodat?, exist? un motiv ?n plus pentru ca studen?ii care posed? edi?ia a II-a a traducerii, ap?rut? ?n 1995, s? apeleze ?i la cea de-a treia edi?ie: ?n aceasta din urm? au fost indicate diferen?ele dintre edi?ia I german? (din 1781) ?i edi?ia a II-a (din 1787).

Volumul red? circuitului public, pentru prima oar? ?n limba rom?n?, trei din operele g?nditorului atenian. Este vorba de Scrisori (?n num?r de treisprezece, deosebit de importante pentru cunoa?terea g?ndirii platoniciene, dar ?i pentru ?n?elegerea epocii ?i a personalit??ilor cu care a venit ?n contact filosoful), Dialoguri suspecte (Minos, Rivalii, Theages, Hipparhos, Clitofon) ?i Dialoguri apocrife (Axiohos, Despre drept, Despre virtute, Demodocus, Sisyfos, Eryxias).Traducerea apara?ine lui ?tefan Bezdechi, care a realizat ?i aparatul critic al Scrisorilor (introducere ?i note).

Imagineaz?-?i c? e?ti într-o ma?in? a timpului care te poart? înainte ?i înapoi prin propria via??. Te duce în trecut, la anii copil?riei, când înv??ai s? mergi pe biciclet?, apoi te face s? revezi primul t?u s?rut, cel dintâi serviciu sau anii mai târzii, când te confrun?i, eventual, cu divor?ul. Înso?it de Platon, afl? ce spun marii gânditori ai lumii despre toate aceste pietre de hotar de pe drumul vie?ii noastre. Aristotel î?i va vorbi despre importan?a începerii ?colii, Freud despre îndr?gostire, Heidegger despre implica?iile psihologice ale mutatului, iar Nietzsche despre criza vârstei de mijloc. La drum cu Platon te ajut? s? în?elegi ?i s? vezi cu al?i ochi evenimentele majore, momentele-cheie ?i fazele de tranzi?ie din via?a ta, f?când filosofia s? par? accesibil? ?i plin? de umor!

Das Buch besteht aus vier Teilen. Der erste Teil erschien 1883, der zweite und dritte 1884, der vierte 1885 als Privatdruck. 1886 ver?ffentlichte Nietzsche die drei ersten Teile als ?Also sprach Zarathustra. Ein Buch für Alle und Keinen. In drei Teilen.“ Im Gegensatz zu den frühen Werken Nietzsches handelt es sich beim Zarathustra nicht um ein Sachbuch. In hymnischer Prosa berichtet ein personaler Erz?hler vom Wirken eines fiktiven Denkers, der den Namen des Persischen Religionsstifters Zarathustra tr?gt. Nietzsche selbst nennt den Stil, in dem Also sprach Zarathustra geschrieben ist, halkyonisch und wünscht sich Leser, die eines ?gleichen Pathos f?hig und würdig sind“: ?Man muss vor Allem den Ton, der aus diesem Munde kommt, diesen halkyonischen Ton richtig h?ren, um dem Sinn seiner Weisheit nicht erbarmungswürdig Unrecht zu tun“. Dass Nietzsche diese Leserschaft in seiner Gegenwart nicht gesehen hat, legt der Untertitel des Werkes nahe: ?Ein Buch für Alle und Keinen“.

Pamfletul Sim?ul comun (1776) a fost un veritabil best-seller ?n epoc?, succesul de care s-a bucurat reflect?ndu-se ?n numeroasele republic?ri. Lucrarea pledeaz?, cu argumente solide, pentru separarea total? a coloniilor americane de Marea Britanie, invoc?nd drepturile naturale ale oamenilor, egalitatea ?i suveranitatea fiec?rei fiin?e, supunerea doar fa?? de lege ?i caracterul absurd al institu?iei monarhiei. Autorul surprinde cu verv? ?i fine?e toate circumstan?ele favorabile desprinderii de patria-mam?, ?ndemn?ndu-?i concet??enii s?-?i decid? singuri soarta.

Iako je napisao veoma zna?ajne radove iz drugih podru?ja filozofije?(npr. Sistem logike, gde izla?e na?ela induktivnog zaklju?ivanja, ili Utilitarizam, gde izla?e shvatanje da svako treba da dela tako da proizvede najve?u sre?u za najve?i broj ljudi), Mil je najtrajniji utjecaj ostavio svojim radovima iz politi?ke filozofije i etike. Njegovo delo O slobodi smatra se jednim od temeljnih tekstova savremenog liberalizma. U njemu Mil zagovara na?elo da je ljudsku slobodu dozvoljeno ograni?avati samo ukoliko ?teti drugima. Na?elo ?tete, kako se to na?elo ?esto naziva, u svojoj primeni na ure?enje dru?tvenih odnosa isklju?uje sve despotske i autoritarne oblike vlasti koji gu?e slobodu pojedinaca i njihovu individualnost. Od posebne va?nosti za sre?u pojedinca i dru?tva u celini jeste sloboda govora, koja ni?im ne sme biti ograni?ena. Na Milovoj raspravi O slobodi njen prevodilac, kralj Petar I Kara?or?evi?, tvorac dr?ave Srba, Hrvata i Slovenaca, zasnovao je svoj politi?ki program.

Nietzsche este, poate, cea mai ilustr? victim? a aventurii socratice a cunoa?terii de sine. Via?a nu posed? fenomene originale, ci numai unele repetitive, care prin reluarea lor ve?nic identic? ??i tocesc conturul lor original. Cadrul repeti?iei nu este via?a, c?ci via?a ?ns??i este un fenomen de repeti?ie. Omul este condamnat s? tr?iasc? ?ntr-un plictisitor ?ir de repeti?ii ?i relu?ri din care nu poate evada. Nu exist? fenomene absolut unice, care s? nu fie repetitive ?i, probabil, la fel este ?i cu oamenii. To?i au mai fost nu o dat?, ci de nenum?rate ori ?n trecut ?i vor mai fi de nenum?rate ori ?n viitor. Tot ce trebuia ?i putea s? se produc? s-a produs deja. Restul este doar monoton? repeti?ie: ve?nic? revenire a aceluia?i. Eterna ?ntoarcere exprim? nu devenirea heraclitean? f?r? repaos, ci marile linii de stabilitate din cadrul existen?ei. Prin ea, Nietzsche vrea s? eternizeze trec?torul, socotind timpul ca etern, etern? ?ntoarcere, adic? schimbare ?i stabilitate. Ecce homo este ?i exerci?iul acestui impas al g?ndirii lui Nietzsche. Prin aceasta ?ns? Nietzsche ?i-a adus contribu?ia la instaurarea unui nou ?idol“ al lumii moderne dup? ce aceasta a denun?at prezen?a ?idolilor“ de tot felul ?n spa?iul ei de con?tiin??. (Vasile Musc?)??ntruc?t, ?n scurt timp, va trebui s? m? adresez omenirii cu cea mai grea solicitare care i-a fost prezentat? vreodat?, mi se pare imperios necesar s? spun cine sunt. ?n principiu, ar trebui s? se ?tie: c?ci nu m-am l?sat ?neatestat?. Dar discrepan?a dintre m?re?ia misiunii mele ?i micimea contemporanilor mei ?i-a g?sit expresia ?n faptul c? nici nu am fost auzit, nici nu am fost v?zut. Tr?iesc pe propriul meu credit, s? fie poate o simpl? prejudecat? faptul c? tr?iesc?... Este de ajuns s? stau de vorb? cu vreun ?om cultivat?, care vine vara ?n Engadina de Sus, ca s? m? conving c? nu tr?iesc... ?n aceste ?mprejur?ri, este o ?ndatorire ?mpotriva c?reia obi?nuin?a mea ?i, mai mult chiar dec?t aceasta, m?ndria instinctelor mele, se revolt?, anume aceea de a spune: Auzi?i-m?! c?ci eu sunt cutare ?i cutare. ?nainte de toate, nu cumva s? m? confunda?i!“ (Friedrich Nietzsche)

n Filosofia meritului autorul folosete metoda fenomenologic pentru a prezenta evoluia instituiilor socio-morale care reglementeaz meritele; autorul propune n acest scop concepte originale, cum sunt ideonomia (sistemul de idei care fundamenteaz teoretic un sistem de apreciere a meritului); socionomia (sistemul de reguli care legitimeaz social un merit specific unei comuniti) i politonomia (sistemul de norme prin care se instituionalizeaz juridic meritul politic).Tratatul de Filosofie a meritului este structurat n trei pri corespunztor celor trei domenii existeniale n care se manifest fiina uman, spiritual, social, politic. Lucrarea prezint n extenso criteriile, principiile i formele de manifestare a meritului, premisele constituirii sistemelor sociale de apreciere a meritului, natura bio-psihic i socio-moral a meritelor precum i caracterul normativ al meritelor politico-juridice. Prima parte abordeaz sfera meritele cu caracter antropologic, antroponomic i antropocratic. Partea a doua prezint n extenso meritele cu caracter sociologic, socionomic i sociocratic i partea a treia analizeaz formele de manifestare a meritului din perspectiva politologiei, a politonomiei i a politocraiei. n fiecare capitol se regsesc argumente logice, etimologice i sociologice care justific aprecierea unor atribute i caliti umane ca merite individuale. Fiecare din cele douzeciiapte de capitole explic un tip de merit din tripl perspectiv: ideal social i politic.

Tr?s?turi fundamentale ale unei concep?ii moderne despre lume?Cum se comport? filosofia c? art? fa?? de libertatea omului, ce este aceast? libertate, ?i dac? am ajuns s? ne ?mp?rt??im din ea, sau putem ajunge la acest lucru: iat? problema fundamental? a scrierii mele. Toate celelalte expuneri ?tiin?ifice au fost f?cute numai pentru ca, ?n cele din urm?, s? arunc?m ?i mai mult? lumin? asupra unei probleme care, dup? p?rerea mea, prezint? cea mai mare importan?? pentru om. ?n aceste pagini vrem s? d?m o filosofie a libert??ii.“ – Rudolf Steiner

F?r? a propune o terminologie aristotelic? bine precizat? pe teritoriul limbii rom?ne, transpunerea de fa?? reprezint? un moment important ?n raportarea rom?neasc? la opera Stagiritului.Traducere de ?tefan Bezdechi efectuat? dup? textul grec publicat de W. Christ ?n colec?ia ?Teubner“, Lipsca, 1906. Pentru realizarea ei au fost utilizate urm?toarele surse:Die Metaphysik des Aristoteles, traducere ?n limba german? de J. R. V. Kirchmann, ap?rut? ?n dou? volume ?i prev?zut? cu note ample ?n colec?ia ?Philosophische Bibliothek“, numerele 38 ?i 39, la Berlin, ?n 1871;Aristoteles, Metaphysik, traducere ?n limba german? de Adolf Lasson, ?n care cele patrusprezece c?r?i ale Metafizicii sunt a?ezate ?ntr-o r?nduial? mai logic? dec?t a?a cum au fost transmise ?n originalul grec, traducere ap?rut? ?n 1924, la Jena;Aristote, Métaphysique, traducere ?n limba francez? de J. Tricot, cu o prefa?? de A. Diés, ap?rut? ?n colec?ia ?Bibliothèque des textes philosophiques“, J. Vrin, la Paris, ?n 1933.La marginea textului a fost trecut? pagina?ia edi?iei Bekker, dup? care se fac ?n mod obi?nuit cita?iile din opera lui Aristotel.Confruntarea traducerii a fost f?cut? de prof. Aram M. Frenkian.

Volumul cuprinde dou? din cele mai reprezentative lucr?ri ?n care filosoful german ??i expune concep?ia moral?: ?ntemeierea metafizicii moravurilor (1785) ?i Critica ra?iunii practice (1788). ?n ?ntemeierea metafizicii moravurilor Immanuel Kant expune principiile moralit??ii, iar ?n Critica ra?iunii practice ??i construie?te propriul s?u sistem etic, ceea ce face ca aceasta s? fie considerat?, dup? Critica ra?iunii pure, a doua sa oper? fundamental?.?ntre cele dou? lucr?ri este o at?t de str?ns? leg?tur?, ?nc?t cunoa?terea numai a uneia din ele ne-ar oferi o imagine incomplet? asupra concep?iei sale morale.Immanuel Kant a avansat idei etice ?i ?n alte opere ulterioare (Religia ?n limitele ra?iunii – 1793 sau Metafizica moravurilor – 1797), dar numai ?n cele reunite ?n acest volum se ocup? de problemele teoretice ale moralit??ii.Traducerea a fost f?cut? dup? edi?ia german? din 1956 (Leipzig, Hrsg. Von Raymund Schimidt).

n eseul Despre prostie (ber die Dummheit, 1937) subiectul este tratat, ca de obicei, cu toate resursele familiare autorului: analiza filosofic se combin cu observaiile de tip psihologic i cu constatri din istorie i politologie. Dei proiectul iniiat de acest eseu nu a fost finalizat, se remarc, totui, atenta cartografiere a fenomenelor asociate prostiei, tratate n stilul ironiei constructive“, att de specific lui Musil.

M. Lévy-Bruhl then explains that, whilst recognising the entire coherence of Comte’s collective labours, he proposes to confine his present study to the earlier and principal work, the Philosophy, which in M. Lévy-Bruhl’s opinion is the dominant and more fruitful composition.??This he regards as the representative work of the nineteenth century, as shown by the intellectual history of the period. He points to its influence on thought in England, in Europe, and in America. It will surprise many persons to learn that in M. Lévy-Bruhl’s opinion two eminent French writers, who assuredly neither were, nor were supposed to be, Positivists, “have done more for the diffusion of the ideas and method of Comte than Littré and all the other Positivists together.” ??These two are Taine and Renan, much as they differed from Comte’s actual scheme and doctrines. Renan indeed spoke of Comte as destined to prove one of the typical names of the century. The present writer remembers Renan saying to him with a most genial welcome, “I too am a believer in the religion of humanity.” ??Professor Lévy-Bruhl followed up his History of Modern Philosophy in France by a substantial work on the philosophy of Auguste Comte. It forms a volume of the Bibliothèque de Philosophie Contemporaine, which has already devoted four other works to the Positive Philosophy. It is as well to premise that this treatise dealt solely with the philosophy, not with the polity, or any part of the religious scheme of Comte. Professor Lévy-Bruhl writes as a student, but not as an adherent of Auguste Comte. His entire work is rather an exposition, not a refutation, or a criticism, or an advocacy of Comte’s philosophical system. But it may be said at once that no one abroad or at home, certainly neither Mill, nor Lewes, nor Spencer, nor Caird, has so truly grasped and assimilated Comte’s ideas as M. Lévy-Bruhl has done.??In his Introduction M. Lévy-Bruhl very clearly states the scope of his work, and his own general attitude. He traces the origin of Comte’s philosophy in the mental effervescence of the first generation of the present century towards a reorganisation of society, after the upheaval left by the Revolution and its consequences. He correctly states the relation of St. Simon to Comte as being that of an initial stimulus. ??The cardinal difference between Comte and all the socialists and founders of social and religious Utopias consisted in this, that Comte saw the necessity of a new system of philosophy as the indispensable preliminary to any reorganisation of society.

The Protagoras, like several of the Dialogues of Plato, is put into the mouth of Socrates, who describes a conversation which had taken place between himself and the great Sophist at the house of Callias—'the man who had spent more upon the Sophists than all the rest of the world'—and in which the learned Hippias and the grammarian Prodicus had also shared, as well as Alcibiades and Critias, both of whom said a few words—in the presence of a distinguished company consisting of disciples of Protagoras and of leading Athenians belonging to the Socratic circle.

Our next task is to study coming-to-be and passing-away. We are to distinguish the causes, and to state the definitions, of these processes considered in general-as changes predicable uniformly of all the things that come-to-be and pass-away by nature. Further, we are to study growth and 'alteration'. We must inquire what each of them is; and whether 'alteration' is to be identified with coming-to-be, or whether to these different names there correspond two separate processes with distinct natures.

The Critique of Practical Reason follows on from Kant's Critique of Pure Reason and deals with his moral philosophy. The second Critique exercised a decisive influence over the subsequent development of the field of ethics and moral philosophy, beginning with Johann Gottlieb Fichte's Doctrine of Science and becoming, during the 20th century, the principal reference point for deontological moral philosophy.

The first of Immanuel Kant's mature works on moral philosophy and remains one of the most influential in the field. Kant conceives his investigation as a work of foundational ethics, one that clears the ground for future research by explaining the core concepts and principles of moral theory and showing that they are normative for rational agents. Kant aspires to nothing less than this: to lay bare the fundamental principle of morality and show that it applies to us.