A?k?n ve Hayat?n ??inden Damlalarla Merhaba ?? ?A?k?n; hafiften yüre?e dokunu?uyla, i?imizdeki tutkular?n dizginlenemez halde damla damla ak???d?r belki s?zcüklerde canlanan… Belki de sonsuz renk dans?n?n büyüsünde kaybolmakt?r bir anda hissedilen. Yeni bir y?l?n geli?iyle bir ba?ka rüzg?r?n ak???nda kendini bulmakt?r belki de hayal edilen… Bir de bakm??s?n hayaller i?inde hayat yolundaki serüvenin i?inde buluvermi?sin kendini… ?ocuklar?m?z ayr? bir yer tutarken, gidenlerin ac?s? da derin bir iz b?rakarak bizlerin ya?am?nda yerini al?r ya?ad?klar?mla birlikte. ?? K?r?lma noktam?z olur bazen hayat?n i?inden yüre?e dü?en ac? damlalar, bazen de sevgiliye d?nü?en bir ???l?k olur son s?zü vasiyet gibi yaz?lan ya da hayat ?etelesinde dola??rken, ayk?r? dü?üncelerle beyninin sol yan?yla sa? yan? ?at???r bulursun hayat yolunda… Bazen de s?yleyecek s?z bulamazs?n ve sessiz bir ???l?k g?nderirsin annene; ?aresizli?inin i?inde ?are arayarak… ? Hayat?n sorgularla, sevgilerle dolu ge?erken, gün gelir d??a kapal? dü?ünce kap?lar?n? k?rmak istersin. Kirlenmi?liklerle, ya?arken ?ürüyenlerle, kapanmayan yaralarla, maddiyatla maneviyat? yok etmeye ?al??anlarla ya?arken i?inden gelen bir sesle a?k?n ve hayat?n i?inden dü?en damlalar?n harf harf dizili?iyle ?rülü bir anlat? serüvenidir sayfalara yans?yan. ??yle bir an gelir ki seslenirsin; elveda son sayfam?n, son tümcesinin, son noktas?…?

Este Leopardi un poet pesimist, aa cum l-a clasat tradiia Nu. Din perspectiva zilei de azi, el apare mai degrab ca un poet tragic, ca un exponent al categoriilor existeniale fundamentale. Nu moartea ca atare l sperie pe Leopardi, ci murirea, adic manifestarea ei procesual. Tot astfel viaa leopardian este vieuire. Desfurarea acestora e inversat: trirea vieii (vieuirea) e retrospectiv, iar trirea morii (murirea) e perspectiv. Inversiunea ontologic este temeiul mitopo(i)eticii leopardiene. Cartea ne propune un Leopardi modern i postmodern, un spirit intercultural i multicultural n siajul integrrii europene. Nu lipsete, bineneles, odiseea receptrii lui n spaiul cultural romnesc, ca pattern al lirismului arhetipal, alturi de Eminescu.” (Mihai Cimpoi)Un studiu incitant despre unul dintre cei mai mari poei ai lumii.

Adevrata putere, scrie tnrul erudit Balot, se afl n puterea fr glorie, n puterea ascuns, n fecunditatea tinuit. Nimic manifest, smna este ngropat adnc. n somnul seminei e puterea fr glorie. nsi pasivitatea ei e rodnic. Seceriul, gloria trzie a seminei dincolo de orizontul ei. Smna e puternic n timpul agoniei sale subterane”. Aceste note – ce pot fi considerate un manifest indirect – sunt scrise n ianuarie 1955 […] E captivant incursiunea efectuat n ’91-’98 n sumbrul an ’54-’55; ochiul lucid al eruditului Balot l privete” pe junele de atunci, l judec, l trateaz cu iubire, cu nelegere, cu ranchiun de crturar. Se obine astfel un efect al stranietii; e ca i cum ai nainta printr-un labirint al timpului, labirint ce are n loc de ziduri – oglinzi. n timp ce vezi diferite chipuri reale n oglind, asiti la descrierea lor luxuriant, memorabil, iar numai peste cteva clipe ai ansa s vezi aceleai chipuri vii, descrise de acelai spirit... ce a acumulat o experien – de la primul jurnal, de la primul segment de timp – de patruzeci de ani aproape. Cuceritoare, asprimea unui guru ntoars mpotriva sa, asprime ce denot faptul c rzboiul subteran, nceput acum cteva decenii, e n toi; Maestrul i este fidel siei, se nfrupt imperial din mizeria oricrei autodepiri (Nietzsche). Atingnd o dat un ideal – kantian vorbind, un lucru individual, determinabil sau chiar determinat numai prin idee” –, Nicolae Balot, l depete exemplar, inventnd idealuri ce dau largi fiori de sfnt mister. (Lucian Blaga)” (Aura Christi) Caietul albastru – un fragment memorabil din istoria mentalitilor autohtone – apare pentru prima dat n Colecia Ediii definitive.

Povestea scriitoarei britanice care ?i-a g?sit fericirea ?n inima Transilvaniei Arabella McIntyre-Brown a ?nceput s? scrie o carte sincer? ?i antrenant?, plin? de umor, despre aventura mut?rii dintr-un mare ora? britanic ?ntr-un sat din Carpa?i, ?i a sf?r?it prin a compune o veritabil? scrisoare de dragoste pentru Rom?nia. A?a cum magia Transilvaniei rurale a fermecat-o profund pe autoare, volumul ?Din Liverpool ?n Carpa?i” va cuceri, f?r? ?ndoial?, inimile tuturor cititorilor rom?ni. ?n ultimii ani, mai mult de 200.000 de rom?ni au plecat s? locuiasc? ?n Marea Britanie, iar din Anglia au venit ?n Rom?nia doar c?teva mii de britanici doritori s? se stabileasc? aici. Cei mai mul?i au ales Bucure?tiul sau alte ora?e mari; numai c??iva au descoperit atmosfera deosebit? a mediului rural. Scriitoarea ?i jurnalista Arabella McIntyre-Brown este una dintre ei. A luat aceast? hot?r?re ?n urma unor decese ?n familie, dar adev?rul din spatele plec?rii din Anglia ??i are r?d?cinile ?ntr-o copil?rie dificil?. La v?rsta de 50 de ani, tocmai c?nd ?ncepuse s? se bucure de un oarecare succes ca editor de carte ?i autor, ?i-a v?ndut casa din Liverpool, abandon?ndu-?i via?a citadin?, de om ocupat, ?i s-a aruncat ?n acest labirint care este Europa de Est. A p?r?sit tot ce-i era familiar ?i s-a mutat ?n Rom?nia, pentru a-?i tr?i via?a ?n solitudine. Astfel, din 2010, Arabella McIntyre-Brown nume?te ?acas?” aceast? parte a lumii m?rginit? la sud de Mun?ii Carpa?i, pe care prietenii r?ma?i ?n Anglia o puteau vedea pe Google Maps doar ca pe o p?tur? verde, difuz?. Decizia de se muta dintr-un ora? britanic animat ?ntr-o caban? construit? doar pe jum?tate, aflat? pe un pov?rni? al mun?ilor, ar fi putut fi un dezastru. Autoarea are peste 50 de ani, nu are un venit stabil, nici pensie sau un plan de rezerv?. ?n ciuda fapului c? toate indiciile sugerau c? avea s? e?ueze lamentabil, ast?zi poate afirma f?r? rezerve c? a descoperit secretul fericirii. Pentru ea, paradisul este satul transilv?nean M?gura, aflat cam la altitudinea la care se afl? cele mai ?nalte piscuri muntoase din Marea Britanie. ?... un fel de ghid pentru propriile c?l?torii c?tre sine – dac? ve?i avea curajul s? v? aventura?i pe un astfel de drum.” – Sir Ranulph Fiennes

Suntem pe deplin convini c Nietzsche i Marea Amiaz sau aceast absolut original, curajoas Religie a Viului se vor nscrie nu numai printre exegezele importante, necesare n acest moment literaturii contemporane, ci va propune i un alt stil al interpretrii, repetm nc o dat, extrem de curajos, al autoarei, deoarece se aplic, vine n urma unor mari hermeneui, exersndu-se pe texte despre care nu se mai poate spune nimic!, ar exclama orice neofit. Acest curaj, credem noi, nc o dat, i este druit literalmente Aurei Christi, cci ea nu ezit s se scufunde n ntregime n baia fierbinte sau insuportabil de rece, de glacial, a unor texte, care, dei scrise i publicate cu un secol sau dou nainte, ne apar mereu n fa.“ (Nicolae Breban) Aura Christi construiete un religios redimensionat spre mit: ca i cum, trecnd istmul ontologic dintre pioenie i exuberan, Iisus devine Dionysos, ntr-un palimpsest cultural care pe muli i exaspereaz. Interpretarea operei brebaniene ca propunere mitic face parte din acelai registru, tot aa cum marginea diafan a mitului reapare obsesiv n numeroase alte eseuri, transformnd ntreaga carte ntr-o tulburtoare i foarte vie mitoconstrucie personal.“ (tefan Borbély)http://aurachristi.ro/

Recapitulm altdat spusele lui Rainer Maria Rilke referitoare la generaii cu un amestec de uimire i spaima; astfel, autorul Elegiilor duineze – scrise, e tiut, pe ntinderea a mai bine de un deceniu – susine c se succed mereu trei generaii:1) cea care l-a gsit pe Dumnezeu;2) cea care construiete temple;3) cea care smulge pietre din templele nlate pentru a ridica colibe.Acum ns, depind uimirea, spaima, susin aceleai lucruri emise i odinioar, lucruri de care sunt aproape sigura mai ales atunci cnd sunt eu nsmi: nu tiu dac l-am gsit pe Dumnezeu; cnd mi se pare ca l simt aproape, n mine, l pierd, l pun la ndoial, m cert“ cu el, imaginez psalmi n rspr; mi-a dori/vreau s cred. Nu sunt sigur c voi avea fora s construiesc n continuare templul meu din cuvinte. Dar tiu ca nu voi smulge pietre din temple strine pentru a construi colibe. Aceasta siguran, chiar dac fragil, chiar dac se susine, se construiete din mers, poate fi semnul unui nceput.Am adunat – la ndemnul editorului meu – aceste dialoguri, selectate din nu puine altele, realizate n timp, ntr-o carte, ntruct ele constituie semnele unei treceri, semnele efortului susinut de a construi un destin; unul literar, desigur. Nu tiu dac aceste dialoguri, constituite n exerciii de destin, fcute n siajul lui Ignaiu de Loyola, pe urmele Sfntului Augustin, sunt convingtoare; pentru mine ele rmn a fi circumscrise foamei (pn la un punct, unamunoiene) de a fi. Ceea ce probabil nu este deloc puin. E limpede ns c timpul, critica, lectorii urmeaz s judece dac aceste exerciii rezist, dac, n adevr, sunt semnele unui destin literar.“ (Aura Christi)O istorie a mentalitilor predominante n perioada post-decembrist.

Romanele Aurei Christi, ample construc?ii epice, abordeaz?, cu un curaj ?i maturitate rar?, modelul ?i aria expresiv? ?i ideatic? a romanului de reflexivitate ?i problematic? grav?, uman?, de la M. Proust ?i Th. Mann, sub tutela impresionant?, infinit? ?i enorm expresiv? a lui F.M. Dostoievski. Acela?i, Dostoievski, de data asta al?turat lui Friedrich Nietzsche, face obiectul unor ample studii eseistice, pe care Aura Christi le-a conceput ?i publicat ?n ultimii ani, abord?nd teme de o rar? ?ndr?zneal? ideatic?, problematica esen?ial? a individului ?n abisalitatea sa, a Fiin?ei, arta complicat?, prezent?nd ?nc? nu pu?ine mistere ?i paradoxuri psihologice ale tipologiei romane?ti moderne, de la cu adev?rat revolu?ionara ? la recherche du temps perdu la Idiotul ?i Crim? ?i pedeaps?.?n publistica ei curent?, sus?inut?, Aura Christi sprijin?, polemic adeseori, cultul valorilor clasice ?i moderne europene ?i refuz? improviza?iile ?i impostura literar? care, ?n actualitatea post-comunist?, tresare ?n c?mpul literar rom?nesc ?n varii forme, de la contestarea, de plano, a marilor modele moderne lirice ale continentului ?i cultivarea unui mizerabilism ?i a brutalit??ii expresiei ce se cufund? ?i abund? nu rareori ?n tonuri suburbane, sclipind triumf?tor ?n accente arogante ce vor s? instaleze un fel de triumf al tinere?ii ?protestatar-revolu?ionare“ culturale ?i preiau, f?r? sim? critic, ?ntr-o afi?at? incultur? poetic?, cu o anume voluptate, simboluri ?i expresii france, voit pornografice, din recuzita avangardist? ?i futurist? a literaturii ?nceputului de secol XX. (Nicolae Breban)O mistic? de halou dostoievskian domin? obsedant destinele eroilor din romanul Aurei Christi, Cercul s?lbatic. (…) E, ?n felul s?u, un roman al cuplurilor ce se fac ?i se desfac, se men?in c?t ?i cum se men?in ?n virtutea unor automatisme ?n care iubirea este c?utat?, mimat?, tr?dat?, ea r?m?n?nd mereu o iluzie sau o speran?? virtual?, ?ntre via?? ?i moarte. Se vorbe?te mult despre moarte ?n acest roman. Existen?a ?ns??i e parcurs? sub semnul acesteia. (Constantin Cuble?an)Poate aici este imensul merit al Cercului… M-a supus unui exerci?iu deloc facil de a formula motive pentru care merit? s? tr?ie?ti. ?i nu ?n fa?a unui om care ur??te via?a, n?uc, sau e dezgustat de ceea ce i se pare a fi via?a. Ci ?n fa?a acestei fete-femei, Diana, care caut? profund sensul, care iube?te florile, apa, arta. At?t de plin? de via?? e creatura aceasta (…), ?nc?t preaplinul acesta o consum? ?i o arunc? ?n moarte. Diana arat? c? nu e simplu s? tr?ie?ti la altitudinea aceea uria?? a foamei de via??, a puterii uria?e de a tr?i. Setea ei de via?? ?i frumuse?e ?i lini?te o expune, o face fragil?… Naufragiul ei e produs de apele grele ?i ur?te ale unei lumi neatente, nep?s?toare p?n? la agresiune fizic?… O lume de fiare, ?n care nimeni nu ofer? protec?ie puilor. O lume hulpav?, ?n care fluturii ?i puii de c?prioare sunt r?pu?i, ?nghi?i?i, ca ?i c?nd… Poate pentru asta s-au n?scut… Poate Dumnezeu ?i cheam? la el… Sau poate nu! Poate o imens? responsabilitate ar trebui luat? pe umerii mei ?i nu numai ai mei! Poate c? oamenii frumo?i, ca Diana, au o for?? neb?nuit? ?n fragilitatea lor. Poate c? nimic nu se poate face pentru adolescen?ii care aleg moartea… Poate nimic nu se poate face ?mpotriva mor?ii… (Irina Ciobotaru) http://aurachristi.ro/

Un volum de istorie, teorie ?i critic? literar?, strict necesar, ?ntruc?t se refer? la unul dintre cele mai interesante grupuri din istoria literaturii rom?ne, ?i anume Cercul de la Sibiu, care a dat culturii nume de r?sunet ca, de pilda, ?tefan Aug. Doina?, Nicolae Balota, Ion Negoi?escu s.a.Scris? ?ntr-un stil inconfundabil, alert, de o suple?e unica, cartea e destinat? studen?ilor, elevilor, profesorilor, precum ?i publicului larg de cititori.

Simona Drgan are fora de a supune textele de autoritate asupra crora se apleac unei lecturi personale, “vede“ ideile n intricaia lor originar, le restructureaz n conformitate cu propriul ei scenariu. in sa apreciez faptul c, n ciuda tematicii sale, lucrarea de fa nu este arid, nu sufer (dect n proporii acceptabile) de acea placiditate stilistic, inevitabil analizelor teoretice. Capacitatea de sintez, spiritul critic, precizia terminologic, luciditatea i supleea, calmul operator, toate acestea atest o cert vocaie teoretic“. (Mircea Martin)Cum se ntmpl cnd o ecuaie care a umilit cerbicia multor duzini de matematicieni i afl mintea capabil s-i dea de capt, mprtim n cazul de fa bucuria unei revelaii: pare ca Foucault i consorii, cei ce n loc de scrieri i texte au inventat uzul sofisticat al scriiturii i discursului, au ntlnit n autoarea de fa un autentic partener de dialog. Avem a face cu o lucrare fr caracter compilativ, demonstrnd o amprent personal, o anumit prospeime a observaiei directe, un soi de entuziasm agreabil al dezbaterii de idei, care se transmite i cititorului, smulgndu-l reflexelor lui sceptice ori obosite“. (Paul Cornea)n opinia mea, un merit major al Simonei Drgan este acela de a reui, ntr-o manier indubitabil personal, sa exprime, cu o elegan a claritii ce se remarc de la prima la ultima pagin a lucrrii, unele dintre cele mai complicate, ca sa nu spunem “stufoase“, idei formulate vreodat n perimetrul tiinelor filologice“. (Ciu Dobrescu)

“Love thy God, and love Him only,And thy breast will ne’er be lonely.In that One Great Spirit meetAll things mighty, grave, and sweet.Vainly strives the soul to mingleWith a being of our kind;Vainly hearts with hearts are twined:For the deepest still is single.An impalpable resistanceHolds like natures still at distance.Mortal: love that Holy One,Or dwell for aye alone.”De Vere In no province of the vast Roman empire, as it existed in the middle of the third century, did Nature wear a richer or a more joyous garb than she displayed in Proconsular Africa, a territory of which Carthage was the metropolis, and Sicca might be considered the centre. The latter city, which was the seat of a Roman colony, lay upon a precipitous or steep bank, which led up along a chain of hills to a mountainous track in the direction of the north and east. In striking contrast with this wild and barren region was the view presented by the west and south, where for many miles stretched a smiling champaign, exuberantly wooded, and varied with a thousand hues, till it was terminated at length by the successive tiers of the Atlas, and the dim and fantastic forms of the Numidian mountains. The immediate neighbourhood of the city was occupied by gardens, vineyards, corn-fields, and meadows, crossed or encircled here by noble avenues of trees or the re-mains of primeval forests, there by the clustering groves which wealth and luxury had created. This spacious plain, though level when compared with the northern heights by which the city was backed, and the peaks and crags which skirted the southern and western horizon, was discovered, as light and shadow travelled with the sun, to be diversified with hill and dale, upland and hollow; while orange gardens, orchards, olive and palm plantations held their appropriate sites on the slopes or the bottoms. Through the mass of green, which extended still more thickly from the west round to the north, might be seen at intervals two solid causeways tracking their persevering course to the Mediterranean coast, the one to the ancient rival of Rome, the other to Hippo Regius in Numidia. Tourists might have complained of the absence of water from the scene; but the native peasant would have explained to them that the eye alone had reason to be discontented, and that the thick foliage and the uneven surface did but conceal what mother earth with no niggard bounty supplied. The Bagradas, issuing from the spurs of the Atlas, made up in depth what it wanted in breadth of bed, and ploughed the rich and yielding mould with its rapid stream, till, after passing Sicca in its way, it fell into the sea near Carthage. It was but the largest of a multitude of others, most of them tributaries to it, deepening as much as they increased it. While channels had been cut from the larger rills for the irrigation of the open land, brooks, which sprang up in the gravel which lay against the hills, had been artificially banked with cut stones or paved with pebbles; and where neither springs nor rivulets were to be found, wells had been dug, sometimes to the vast depth of as much as 200 fathoms, with such effect that the spurting column of water had in some instances drowned the zealous workmen who had been the first to reach it. And, while such were the resources of less favoured localities or seasons, profuse rains descended over the whole region for one half of the year, and the thick summer dews compensated by night for the daily tribute extorted by an African sun.

Cea mai inconfortabil? carte a anului editorial 2009. (?tefan Borbely)Tr?darea criticii este o excelent? nara?iune eseistic?, o nara?iune subiectiv?, inevitabil iritant? (fiind vorba de via?a literar? ?i de opiniile radicale ale unui prozator care nu ezit? s? scrie ceea ce crede despre colegii s?i), cu portrete ce se ?in minte, uneori foarte crude, alteori luminoase, dominate de superlative… Meritul ei, dincolo de calit??ile literare, este acela de a deschide o dezbatere real? despre via?a noastr? literar? ?n care grupurile se confrunt? ?i ??i confec?ioneaz? propria istorie ?i propria mitologie. Nicolae Breban vine ?i tulbur? apele, enerv?nd, probabil, pe mul?i, dac? nu pe to?i. (Eugen Simion)Cartea lui Breban e una puternic?, neconcesiv?, sulfuroas?, emo?ionant? prin miza ei optimist?, prin militantismul ei pa?optist ?i prin dorin?a autorului de a ?nfrunta prejudec??ile ?i ridicolul ?n numele idealului tinere?ii lui, care era idealul autonomiei esteticului, ?n numele marii crea?ii – spre care a aspirat continuu – ?i ?n numele na?iunii romane, de care nu ?i e ru?ine s? vorbeasc?. Dar e o carte greu de clasat. Surprinz?toare prin oralitatea ei debordant?, prin colocvialitatea ei dezl?n?uit?. (…) Seam?n? cu un aeropag al destinelor tr?date, preschimbat ?n pledoarie ?i discurs de ?mb?rb?tare. ?i, totu?i, ceva, ?n ?inuta de condotier a autorului m? ?ndeamn? s? asociez discursul acestei c?r?i cu acela al unui general rom?n dup? o b?t?lie pierdut? sau indecis?, undeva ?n Nordul germanic, sau ?n fa?a altei b?talii care ar trebui cu orice pre? c??tigat?. (…) ?ntregul discurs se ?ntemeiaz? pe ideea de dec?dere a spiritului ofensiv, pe ideea de pierdere a vechilor virtu?i; ?i aser?iunile par a veni din partea celui care a cunoscut ?n tinere?e o glorie ?i o m?re?ie greu de egalat. (…) Enun?ul patetic, ?nvolburat, al discursului lui Breban – marcat de furie, de candoare, de dezn?dejde ?i de speran?? – este capabil s? absoarb? portrete, minunatele lui portrete, ?nso?ite de celebrele jerbe de epitete brebaniene. ?n aparteu sunt limpezite situa?ii literare (de exemplu, rolul Europei Libere ?i al Grupului de Dialog Social este foarte atent ?i nemilos analizat); ne sunt oferite amintiri nepre?uite pentru istoria literar?, cu nu pu?ine idei. Pe unele dintre ele le-am adoptat deja pentru c? m-au convins. (Eugen Negrici)Crea?ia literar?, spiritul critic au fost profund afectate de polarizarea etica ?i politic?, dup? sf?r?itul comunismului rom?nesc. Etica ?i politica ?i-au dep??it limitele, chiar f?r? ca ele s? ajung? la o reala putere ?i autonomie. Publicul literar, sub?iat de noile interese proprii unei lumi deschise, s-a risipit ?i asist?nd la luptele fratricide ale scriitorilor ?i criticilor care, sub tiranie, fraternizaser? ?n numele impunerii sau cel pu?in al men?inerii criteriilor de art? ?i valoare. Prozatorul scrie o carte de cunosc?tor, g?ndit? cu o ?n?elegere vie, o carte necesar? realit??ii noastre literare, de ultima or?, dar ?i pentru un timp foarte larg, despre o literatur? ?i o critic? ?tr?date“ ?i mai pu?in traduse. Pentru c? ?tr?dare“ a fost, o ?tim bine, doar nu e vreun secret fer(m)ecat. (Marian Victor Buciu)

O ilustrare elocvent a poziiei pe care poetul Vasko Popa o ocup, la ora actual, pe plan mondial, este faptul c Barack Obama, n campania sa electoral pentru preedenia SUA (pe care a i ctigat-o), a afirmat, n 27 octombrie 2008, pe blogul Fundaiei internaionale Harriet, c poetul su preferat este Vasko Popa cu volumul Cutia mic, fiindc Vasko Popa: Este contient i responsabil de lumea n care triete i de propriul sine“. Nici John McCain nu s-a dus prea departe, preferndu-l pe confratele lui Vasko i, pn la un punct, modelul su – Henri Michaux. Aceasta este partea bun i frumoas a lucrurilor, care se datoreaz celor doi stlpi de susinere internaional a lui Vasko Popa, de aducere permanent a poeziei lui Popa n spaiul vast, universal, al limbii engleze: Anne Pennington, traductoarea i prietena familiei Popa (ale crei traduceri, i dup moartea ei, sunt, n continuare publicate), dar mai ales Charles Simic, unul din poeii americani de frunte, de origine srb (a emigrat n SUA la aisprezece ani), ctigtorul Premiului Pulitzer n anul 1991, i care n-a ncetat nici o clip s susin destinul de poet universal al lui Vasko Popa. De cealalt parte ns, politicul a jucat i n cazul lui Popa, ca i n cazul altor lideri, fie ei i formatori de opinie poetica, un rol nefast...“Liubia Raichici

Cosmoza, demonstrat? aproape matematic ?ntr-o construc?ie original?, este drumul sacru al ?mplinirii. Iubirea cosmic? e ideea de raport ?ntre Dumnezeu ?i lume, un raport ?ntemeiat pe compatibilitate ?i justificat prin deosebire. F?r? ea, crea?ia s-ar destr?ma. Cu ea, cele dep?rtate se apropie, se unesc, se ?nal?? ?i devin asemenea. Un parcurs temerar al g?ndului ?ntre generarea, degenerarea ?i regenerarea noastr?.Un demers care une?te prin metafizic? ?i metafor? trecutul cu viitorul, Orientul cu Occidentul, credin?a cu ?tiin?a, matematica cu teologia. Un eseu holistic profund ?i liric pres?rat cu sentin?e ingenue ?i disec?ii nemiloase. O carte despre cunoa?tere, care se cite?te cu creionul ?n m?n?...

Pentru c? jurnalul de scriitor al Aurei Christi – o parte a acestuia ap?rut ini?ial ?n dou? volume (Trei mii de semne ?i Foamea de a fi) – are circa o mie de pagini, la sugestia editorului, acestea au fost redistribuite ?n volume. Titlul Trei mii de semne (Editura Ideea European?, 2007) – edi?ie rev?zut? ?i ad?ugit? – a r?mas intact, pe c?nd Foamea de a fi (ed. I-a: Editura Contemporanul, 2010) apare cu titlul Coasta lui Apollo. Publicistica polemic? a fost organizat? ?ntr-un volum separat.?Am trecut pe l?ng? Academie, ?n a c?rei gr?din? am admirat ni?te castani b?tr?ni ?i at?t de m?ndri, Doamne, ?n solitudinea lor, dezvelit? ?n plin? urbe. Am urm?rit felul ?n care – ezit?nd parc? sau nu e dec?t o prejudecat? – c?deau ni?te castane; auzind pocnetul acela copil?ros ?i grav, care m-a dus cu g?ndul la o ?mplinire, apoi la un sf?r?it de drum, m-am oprit locului. Era o zi senin?; sufla un v?nt u?or ?i greu, de septembrie t?rziu, cu ochi ?ntuneca?i. Un septembrie cu cearc?ne de b?tr?n ?nsingurat. Dup? ce c?dea, straniu, nici o castan? parc? nu mai mi?ca; fiecare fruct r?m?nea pe locul desemnat parc? ?n timpul c?derii; da, fiecare castan? avea locul ei, ?tiut parc? ?nainte de a fi slobozit? pe asfaltul aleilor asimetrice sau pe p?m?ntul ?mp?nzit de frunze de un galben putred, uitat, ruginit. Privind acele castane, mi-am dorit ca poemele, eseurile ?i prozele mele s? se bucure de aceea?i, minunat?, ?nt?mplare: fiecare cuv?nt s? cad? ?n pagin? ca un fruct greu, copt, imposibil de urnit, fiecare cuv?nt s? r?m?n? ?n textura frazei, ca ?i cum ar fi acolo dintotdeauna.Prin urmare, rolul meu const? ?n dexteritatea r?bd?toare de a asista cuvintele, a?a cum Iosif – copilul f?nt?nii ?i al norocului – ajuta v?ntul ?n gr?dina de palmieri a prietenului faraonului, Putifar. (Aura Christi)

Lucrarea de fa?? are ?n vedere tratarea unei adev?rate realit??i europene ?nc? nerezolvat?: migra?ia. Ea este un fenomen cu care se confrunt? aproape toate popoarele lumii, efectele ei marc?nd societatea, fie din perspectiva celor care pleac? dintr-o ?ar? (a emigran?ilor), fie din perspectiva celor care vin ?ntr-o ?ar? (a imigran?ilor). Personal eu am sim?it emigra?ia ca pe o tr?ire pe un interval ?n care omul vie?uie?te ?ntre dou? lumi, lumi ca dou? p?r?i din sine pe care nu poate s? le mai uneasc? pentru a fi un ?ntreg. Lectura acestei lucr?ri este o incursiune ?n via?a emigrantului, cu motiva?ia lui, cu lumea lui din ?ara de unde pleac?, cu lumea lui ?n ?ara unde se a?az?, cu efectele ?i schimb?rile pe care le provoac? acest fenomen la nivel individual ?i social. Este o incursiune ?n apropierea unor realit??i occidentale unde emigran?ii ?ncearc? s? supravie?uiasc? discrimin?rilor ?i umilin?elor. Este tr?irea re?ntoarcerii acas?, ?n apropierea anotimpurilor ?i a eternit??ilor rom?ne?ti.

Vd n Aura Christi scriitoarea romnc exponenial la nivel nalt pentru era globalismului (mondialismului), pentru europenismul multinaional, ntruct, asemenea unui arbore simbolic, axial, are rdcinile n Basarabia (fost component a Uniunii Sovietice, actual Republica Moldova) i coroana n Romnia, ar membr a Uniunii Europene din 2007.Scrisul su integral devine n mod constant o expresie a unui dramatic destin personal i colectiv. Prin identitatea sa creatoare, acest scris dobndete o inconfundabil expresivitate literar. El poart marca cert a anvergurii canonice.“ (Marian Victor Buciu) Aura Christi a gsit limbajul n care s toarne experiene ce preau s se afle dincolo de posibilitatea articulrii discursive: prbuirea umanitii pn la nivelul la care cineva ucide cu aprobarea deplin a contiinei n numele unei idei, procesul de nlocuire a omului din om printr-un monstru. Nu statistica crimei, impresionant aa cum e ea, o intereseaz pe Aura Christi. Ea l toarn pe Dostoievski n Nietzsche pentru a face anatomia rului absolut. Rul din inima omului. Titlurile crilor sale sunt gritoare n privina geografiei lor morale: Casa din ntuneric, Sfera frigului, Cercul slbatic. n Vest, filosoful Nietzsche a fost cel care a influenat epistemologia postmodern prin deconstrucia logocentrismului. n Romnia, Nietzsche al moralei demistificate e cel care a influenat dou mini strlucite ale literaturii contemporane: Nicolae Breban i Aura Christi. Romancierul Nicolae Breban l-a ales pe un Nietzsche masculin, al voinei de putere i al sufletelor de stpni. Aura Christi a fost atras de Nietzsche al aporiilor, cel care, n Ecce homo, i suprapune pe Christ i Dionisos. Dup cum spune Aura Christi, blndeea sfrind n gheare“. Ea este o scriitoare a unui Est czut, care i mai include pe Ismail Kundera, Bashkim Shehu, sau pe Fraii Strugatski, deoarece la toi o realitate comaresc e redat prin frnturi de suflet omenesc.“ (Maria-Ana Tupan)

Am c?utat timp s? citesc cartea ta cu aten?ie, de?i unele dintre fragmente mi-erau cunoscute. Te exprim? foarte bine: este polemic?, are energia de care am mai zis ?i pe care ai contestat-o, este o asumare sincer? ?i urmând chemarea ta, felul t?u de a vedea lucrurile, de a fi al?turi de „oamenii mari” ?i de a duce împreun? lupta pentru valorile în care crezi. Este vital? ?i, ca la Marino, repeti?ia este motivat? de (?i exprim?) intensitate. A o citi în afara caracterului ei polemic ?i a sensului de afirmare a solidarit??ii cu comunitatea de care te sim?i ata?at? înseamn? a o rata. Cred c? a fost foarte bine s? începi cu cazul Marino, c?ci este exponen?ial, dar ?i mai clar decât altele. (Gabriel Andreescu) Concluzia central? care ascunde chiar miza întregii c?r?i: „Nu cred c? fenomenul globaliz?rii, r?spândit pe mapamond, a cl?tinat identitatea francezilor, a nem?ilor, spaniolilor sau r?d?cinile altor na?iuni. Oricât de straniu ori deplasat ar suna pentru urechile unor comentatori români, adep?i ai politicii corecte, voi spune un adev?r familiar na?iunilor mari ale lumii. Exist? lucruri ce nu pot fi negociate. Între acestea sunt ?ara, familia, limba, identitatea ?i neamul”. Or, în România aceste dimensiuni ale fiin??rii noastre se „negociaz?” de peste dou? decenii, în condi?ii mistificatorii de intimidare, amenin?are c? nu po?i fi „în rândul lumii”, „european” ?i globalist, dac? nu renun?i la propria identitate, la propriile resurse umane, naturale, spirituale. Or, scriitorul român, de la cronicari la ?coala Ardelean?, pa?opti?ti, marii clasici, genera?ia Marii Uniri, cea interbelic? au fost p?zitori ai fiin?ei române?ti prin for?a crea?iei ?i a ethosului lor, cu întrerupere în deceniul proletcultist, pentru a se revigora cu genera?iile lui Nicolae Labi?, a lui Nichita St?nescu, a lui Nicolae Breban, Ioan Alexandru, a lui Cezar Iv?nescu ?i a Aurei Christi, de îndat? ce o parte dintre optzeci?ti s-a trezit din torpoarea simulacrelor postmoderniste. Sintagma din expresia tr?darea scriitorului are, acum, o dubl? trimitere: scriitorul român a fost tr?dat de elitele politice postdecembriste, dup? cum scriitorul, la rându-i, ?i-a uitat menirea de p?zitor al fiin?ei na?ionale. Solu?ia, crede Aura Christi, este, pe de o parte, heideggeriana p?zire a fiin?ei de c?tre poe?i, pe de alta, întoarcerea la vechea tabl? a valorilor europene ?i române?ti, toate abandonate de mentalitatea postmodernist?. (Theodor Codreanu) Ce sunt aceste polemice? O seam? de arabescuri excesive, radiografia patetic? ?i lucid? a unei sfâ?ieri, o serie de tentative de a în?elege, e?uate în neîn?elegere, reportajul unor revolte aneantizate în albia dezn?dejdii ?i a refuzului de a accepta s? asi?ti – redus la mu?enie, deci, vinovat din start – la comercializarea, trivializarea infernului comunist. Proces culminat, incredibil, cu un masacru al inocen?ilor regizat într?un stil de extrac?ie neostalinist?. Cum s? califici altfel vân?toarea de oameni mari, prin care s?a perpetuat europenitatea culturii române în anii dictaturii stalinisto?dejiste? Vân?toare organizat? sub ochii no?tri, în s?rmana noastr? democra?ie. Ce sunt aceste polemice? Poate, un semn al speran?ei c? nu e vândut chiar totul. Nu e terfelit chiar totul. Nu e pierdut chiar totul. (Aura Christi)

?Raluca Feher e o rockeri?? a scrisului, din cel pu?in dou? motive. Unu: lucreaz? ?n publicitate, unde cuvintele scap?r? ?i pocnesc din c?lc?ie. Doi: ?n literatura conven?ional? (?i prost) denumit? ?de c?l?torie“, blues-ul nu invit? la ?nfierbin?irea s?ngelui, ci la picoteal?. Pe rastelul din care ea ??i ia armamentul scrie, cu litere electrice, ?Rock’n roll over, Beethoven“. Dac? i-a?i citit p??aniile din Argentina, Uruguay ?i Chile, ?ti?i la ce s? v? a?tepta?i: ritm de TGV, fraze trepidante ?i un cocktail afectiv cu o re?et? u?or de transcris ?i greu de nimerit: ironie, insolen??, bravad?, ni?ic? exasperare ?i credin?a c? po?i lua la bord orice pasager f?r? riscul de a-l pierde de client. Mul?umesc, Raluca Feher. Fiindc? scrii cum scrii, dar ?i fiindc? ai umblat dup? vize ?i pentru mine.“ – Radu Paraschivescu ?Terapie curat?. Func?ioneaz? ?i ?n intimidate ?i ?n grup, citit? cu voce tare. O recomand cu toat? ?ncrederea ?i f?r? prescrip?ie medical?. Nu promit c? vindec?, dar sigur alin?. Are o singur? problem?. Provoac? invariabil r?sul ?i, se ?tie, r?sul ?ngra??.“ – Andi Moisescu

Facerea unei case necesit? voin?a ?i pricepere, cu at?t mai mult facerea unei lumi. Acum, cred ca Muzulie Ceatpat avea geniu. ?mprejur?rile ?ns? i-au fost neprielnice. Amintirile mele legate de proiectul lui se pierd ?n tenebrele Templului s?pat, mai ?nainte de to?i vecii, ?n st?nca hercinic?, de natur?, de oamenii primitivi, ori de c?tre sfin?ii atra?i prin lucarna surprinz?toare a cupolei, ?n str?dania lor de a comunica cu o lume mai presus de fire. Templul Celui Foarte Mare, Bai Ulgun, cum se pomene?te el din str?vechime, este o caverna uria?? ascuns? vederii ?n inima gorganului ?nalt acoperit de zmeuri? ?i tufe de alun printre grohoti?uri. Calota lui, deschisa lumii de un trepan uria?, permite accesul ?n interior pe traseul ?erpuitor al unei sc?ri?e s?pat? ?n t?mpla de piatra p?n? la arhitrava care ?ncercuie?te naosul. De aici se ajunge la platforma principala mult mai u?or, pe scara solida de stejar, ce coboar? ?n fr?nturi de cate ?apte trepte, ?n jurul unei coloane de sus?inere, p?n? la locul unde se petrec toate: jertfe, impreca?ii, rug?ciuni. De jur ?mprejur, delimit?nd parca secven?ial spa?iul ?i timpul, pe suprafa?? concav? a platformei dou?sprezece ?an?uri sub?iri pornesc ?n raze, ca spi?ele unei ro?i ce se unesc ?ntr-un un punct virtual din mijlocul chepengului p?trat aflat ?n opozi?ie cu lucarna rotund? din acoperi?, ?i care prelungit sub podeaua naosului, duce ?ntr-un h?u b?nuit, unind astfel cerul cu p?m?ntul. (Ileana Cudalb) Un roman senza?ional.

Poet? remarcabil?, Simona-Grazia Dima confirm? ?n aceast? carte un adev?r cunoscut: poe?ii ?i ?n?eleg cel mai bine pe poe?i. ?n mai mare m?sur? dec?t criticii, ei au cunoa?terea intim? a poeziei. ?ns? autoarea face mai mult: ??i extinde aria, pentru a cuprinde ?i prozatori, ?i esei?ti. ?i cite?te nu numai simpatetic, ci ?i critic, dar – cum m?rturise?te ?nc? din titlul volumului – este un ?scorpion bl?nd“. O intereseaz? mai presus de orice accesul la spiritualitate al scriitorilor comenta?i. Caut? la ei o Cale, un traseu ini?iatic. Spiritul se oglinde?te ?n spirit, altfel zis. (Livius Cioc?rlie)Oare poe?ii pot fi ?i critici literari? Primul nostru mare critic spunea c? nu. Poetul nu are ?transparen?a“, obiectivarea, impersonalizarea celui chemat s? analizeze ?i s? evalueze o carte. Dar a cunoa?te literatura dinl?untrul ei mi se pare un avantaj ?n plus. Simona-Grazia Dima, o voce liric? foarte personal?, ??i cite?te confra?ii cu fervoare ?i ?i critic? – bl?nd – cu acuitate. Poate fi un poet adev?rat ?i un critic, autentic, de identificare? Eu zic c? da. (Daniel Cristea-Enache)

La ?mplinirea unui deceniu de la moartea filosofului de la R??inari, profesorul I. Necula ne ofer? un incitant studiu despre opera ?i via?a acestui controversat moralist francez de origine rom?neasc?. Cartea se adreseaz? elevilor, studen?ilor, precum ?i publicului larg de cititori.