P?rintele Dimitrie Bejan a r?mas ?n con?tiin?a posterit??ii drept unul din pu?inii martori p?timitori ai holocaustului comunist care a l?sat ?n urma sa o m?rturie scris? ce poart? amprenta unei autentice valori literare. Ca ?i celelalte c?r?i ale P?rintelui Bejan, Hotarul cu cet??i r?m?ne ?n cadrul memorialisticii, ?ns?, ?n paginile sale nu mai ?nt?lnim cutremur?toarele relat?ri zugr?vite ?n Oranki – Amintiri din captivitate. Aceast? carte este jurnalul c?l?toriei t?n?rului Dimitrie, membru al echipelor de cercetare sociologic? ale reputatului Dimitrie Gusti, trimis ?n Basarabia pentru a observa ?i consemna specificul locurilor. Mai mult dec?t simple ?nsemn?ri zilnice, Hotarul cu cet??i prezint? secven?e istorico-memorialistice, impresii de c?l?torie, observa?ii sociologice despre Basarabia perioadei interbelice.

Volumul trateaz? tema exilului ?n literaturile europene (cu predilec?ie cea rom?na, francez?, german? ?i rus?), constituind un manual indirect de literatur? axat, ?n special, pe tema exilului artistic. Scriitori ca, de pild?, Rainer Maria Rilke, Marina ?vetaieva, Nichita St?nescu, Nicolae Breban, Gabriela Melinescu s.a. fac parte – ?n percep?ia autoarei – din confreria ale?ilor meni?i s? reprezinte ?ara tinere?ii lor departe de grani?ele acesteia. Cartea se adreseaz? elevilor, studen?ilor, precum ?i publicului larg de cititori.

Cartea Autori ?i opere reune?te prefe?e, postfe?e, studii introductive ori de sine st?t?toare elaborate de-a lungul mai multor decenii de profesorul Ion Iano?i, rev?zute ?i ?mbun?t??ite pentru actuala edi?ie. Lucrarea ?nsumeaz? trei volume, cu subtitlurile: Culturi occidentale, Cultura rus?, Cultura rom?n?. Volumul I, Culturi occidentale, cuprinde 15 studii, organizate ?n trei par?i. Partea 1 trateaz? ?ase scriitori clasici ?i importante opere ale lor, majoritar rom?ne ale secolului XX. Partea a 2-a analizeaz? tot ?ase scrieri distincte apar?in?nd unor g?nditori ilu?tri din veacurile XIX ?i XX. Partea a 3-a prezint? opera de ansamblu a c?torva filosofi. Printre autorii discuta?i ?i amintim pe Italo Svevo, Franz Kafka, Robert Musil; Heinrich Heine, Friedrich Nietzsche, Martin Heidegger: dup? cum se vede, ?n majoritatea lor de limb? german?. Volumele Autori ?i opere ?ntregesc monografiile profesorului Ion Iano?i, prima – pe cele despre Thomas Mann ?i Hegel, cea de a doua – despre Dostoievski ?i Tolstoi, cea de a treia – despre Constantin Noica. Astfel, ele ?mplinesc preocup?ri de o via?? cu privire la figuri tutelare din literatura ?i filosofia german?, rus? ?i rom?neasc?, din ultimele secole.

n aceast carte, ncerc, de fapt, s-mi schimb instrumentele i felul de a scrie critic literar. Pentru c nsi condiia criticii literare s-a schimbat. Dintr-un gen diurn, care atingea o maxim strlucire – vezi explozia ei, din deceniile ’60 – ’80, cnd devenise genul dominant al literaturii –, critica a devenit o disciplin aproape subversiv, practicat pe ascuns (n Universitate) sau n locuri dosnice (revistele literare, care au – toate – tiraje confideniale). Critica s-a transformat, aadar, fr sa vrea, ntr-un gen nocturn, practicat de lunatici“ i accesibil numai acestora. Tinerii scriitori i refuz diagnosticul, cei mai vrstnici se supr dac nu sunt ludai peste msur, iar presa i d cu tifla, subliniind n orice mprejurare superioritatea (i avantajele) publicitii, n raport cu desueta judecat de valoare. i aceasta, deoarece acea splendid explozie a metodelor de lectur, a formelor i modalitilor critice, din deceniile anterioare, a sectuit de fapt disciplina. i a multiplicat la nesfrit posibilitile interpretrii, pn cnd nelesul textului literar a devenit cu totul obscur i, n fond, chiar facultativ. Totul este pus sub semnul ntrebrii, iar sacrosancta valoare estetic, pe care jura critica modernist, a fost de mult relegat din discursul critic. Care discurs ncepe s semene, astfel, cu o noapte adnc, n care mai plpie, ici-colo, asemenea unor stele palide, rmiele unor certitudini. (Rzvan Voncu)

Era t?n?r? pe-atuncea mama,De?i anii erau tri?ti ?i grei?i de-odat? se pornea s? c?nteNi?te c?ntece din satul ei.C?nd o auzeam a?a c?-ncepeMai aproape m? d?deam anume,M? mutam cu sufletul ?n stepe?i tr?iam o vraj? f?r? nume.Mai t?rziu, am ascultat prin ?ar?Voci m?iestre puse-n slujba gamei,?ns? vocea nu m? ?nfioar?Dac? nu se-aseaman? cu-a mamei...Iar acum, eu ?nsumi, prins de treab?,C?ntecul i-l morm?i, pe ascuns.Cei ce-aud se mir? ?i ?ntreab?.Eu doar c?nt. E singurul r?spuns.

Culorile r?scolite ale oceanului, ce se arunc? furibund spre ??rm, nu cu puterea insuportabil? a unei M?ri, ci cu ?nmiita putere a Oceanului Suprem...; valuri translucide sau verzi, ca ?n Aivazovski, care ?i el trebuie s? fi sim?it Oceanul. Un schifist, siluet? neagr?, de-o grafie subtil?, ?nfrunt?nd coamele ?nspumate. Algele sofisticate de pe plaja cu pietri? foarte m?runt ?i viu colorat (?n locul tradi?ionalului nisip), st?ncile negre, vuietul autoritar al Oceanului, cel mai mare ?i puternic din lume. Extaz f?r? seam?n ?i f?r? cuvinte. Lidia c?nt?. Desc?tu?at?, leg?n?nd ?n m?n? o alg? supl?, coco?at? pe-o st?nc?, ?n cel mai v?dit gen romantic, ?n vreme ce ?iruri de valuri se n?pustesc spre ??rm, explod?nd, readun?ndu-se ?n evantaie de spum?. Ileana ?i Jerry se ?ndep?rteaz? c?teva zeci de pa?i, apoi revin, trec pe l?ng? mine, ?n timp ce filmez, vr?jit, hipnotizat. ?not?torul cu schif a ie?it din valuri, ?l percep cu coada ochiului, ??i adun? sc?ndura, ?ncepe s? urce treptele de lemn din buza falezei, cele pe care am cobor?t ?i noi, acum zece minute. Sau c?nd??i totu?i, ce mi se ?nt?mpl? de-am ame?it a?a? Mi?c infinitezimal aparatul, ?i tot ce intr? ?n cadru mi se pare de domeniul miraculosului. Nu vreau s? pierd nimic. Panoramez, trec de st?nci, spre cealalt? parte a plajei, unde se deschide un golfule? ?i unde coamele de valuri se r?stoarn? sacadat. La o mic? distan??, un ?ir de insuli?e negre, ca ni?te piloni lustrui?i, ?nfrunt?nd hula cea mare. Pelicani pe sus, trec?nd ?ntins spre nord. Extaz ?i sf??iere...

De ce o carte despre via?a ?i opera lui Vasile Voiculescu?R?spunsul poate fi complex ?i nuan?at. Pe de o parte, acumularea unei cantit??i mari de contribu?ii biografice ?i critice a impus reevaluarea lor. Pe de alt? parte, chiar varietatea ?i bog??ia informa?iilor pun sub semnul ?ndoielii destule afirma?ii anterioare. Dincolo de aceste motive r?m?ne faptul c? Vasile Voiculescu a fost un erudit cu o g?ndire profund?, un nemuritor. Personalitatea sa multilateral? trebuie rea?ezat? ?n actualitate. Nu din retoric? trufa?? repet?m ?ntrebarea, modific?nd-o pu?in: de ce o monografie Voiculescu ?n epoca demitiz?rilor? ?nainte de a da alte r?spunsuri, m?rturisim c? suntem preocupa?i de felul ?n care va fi receptat?. Probabil c? voiculescologii consacra?i vor fi curio?i s? afle cum ?l prezint? Gheorghe Postelnicu din P?rscov pe Vasile Voiculescu, ilustrul s?u ?nainta? ?i cons?tean. Sper?m s? constate c? nu au ?n fa?? o carte de celebrare, de?i nu am spune adev?rul dac? nu am recunoa?te c? ?n perioada document?rii am fost ?nso?i?i de o sensibilitate admirativ?.

Bu ?yküler okuru yüz y?l ?ncesine ta??yarak toplumun hangi evrilmelerden ge?ti?ine ???k tutuyor. Ayn? zamanda 1953’de ba?lay?p 68’lerde sonu?lanan a?alar?n doymak bilmeyen toprak h?rs? yüzünden y?redeki Elmal? Avlan, S??üt ve G?lhisar G?llerinin kurutulup topra??n?n payla??lmas?ndaki e?itsizlikler ve bu durum kar??s?nda y?re insan?n?n duru?u tüm y?nleriyle ele al?n?rken, güncelli?ini yitirmeyen ?evre y?k?mlar?n? g?zler ?nüne serer. Ayr?ca u?runa türküler yak?lan, ?lümüne ya?anan a?k ?yküleri, yüz y?ld?r susmayan türkülerin ?yküsü Gahbe Gen?lik anlat?l?r. Bu y?nüyle halk ?ykücülü?üne yak?n yal?n bir dil kullan?lm??. Co?rafya insanlar? ?ekillendirirken, insanlar da üzerinde ya?ad??? co?rafyaya anlam kazand?r?r. Toplumlar diliyle, ya?ad?klar?yla co?rafyalar?nda ?nemli izler b?rak?r. Bu y?nüyle istedim ki yazd?klar?m co?rafyan?n bir belle?i olsun. Bu ?yküler okuru yüz y?l ?ncesine ta??yarak toplumun hangi evrilmelerden ge?ti?ine ???k tutuyor. Ayn? zamanda 1953’de ba?lay?p 68’lerde sonu?lanan a?alar?n doymak bilmeyen toprak h?rs? yüzünden y?redeki Elmal? Avdan, S??üt ve G?lhisar G?llerinin kurutulup topra??n?n payla??lmas?ndaki e?itsizlikler ve bu durum kar??s?nda y?re insan?n?n duru?u tüm y?nleriyle ele al?n?rken, güncelli?ini yitirmeyen ?evre y?k?mlar?n? g?zler ?nüne sermeye ?al??t?m. Ayr?ca u?runa türküler yak?lan, ?lümüne ya?anan a?k ?yküleri ve yüz y?ld?r susmayan türkülerin ?ykülerini yazd?m. Bu y?nüyle halk ?ykücülü?üne yak?n yal?n bir dille anlatmaya ?al??t?m. “G?l Hikayeleri / Gahbe Gen?lik” size ge?mi?in izlerinde sessiz, sakin ama derin, bir gezinti yapt?raca??n? dü?ünüyorum. ???????????????????????????????????????????????????????????????????????? HAL?L ERDEM 1961 Dirmil-Burdur do?umlu. Gazi ?niversitesi E?itim Fakültesi S?n?f ??retmenli?ini bitirdi. Türk?e B?lümünde lisans tamamlad?. Kar Ayd?nl??????????? (Roman)?????? Fam Yay?nlar? 2014 Dirmil ?mürcüsü (Roman)?????? Fam Yay?nlar?2006- 2014 Goca Meryem????? (Roman)?????? Fam Yay?nlar? 2014 Tokat?????????????????????? (?ocuk Roman?) Kendi Yay?n? 2013 Teke Y?resi Halk ?nan?lar? (Ara?t?rma - inceleme) Kendi Yay?n? 2008 Karacao?lan Gelene?inde Dirmil Güzellemeleri ve ?yküler (Ara?t?rma inceleme) 2011 Alter Yay. Gece Mavisinde A?k???? (?iir)?????? Kendi Yay?n? 1998 Ve Al???ld? ?lüme?????????? (?iir )????? Temmuz Yay?nlar? 1990 Kardan Adam??????? (?ocuk ?iirleri) Kendi Yay?n? 1998 I??k Avc?lar???????????? (?ocuk ?iirleri) Kendi Yay?n?) 2013 ??pten ??rendi?im Hayat?? ?ocuk Kitab?????????????? 2015 G?l Hikayeleri?????????? (?ykü)???????????????????????????????????? 2015 ? ?iir ve yaz?lar?n? Bah?e, Mavi Umut, Bahar, ?al?, ??retmen Dünyas?, Dirmil, Noktam, Bezuvar, süje, Kar dergilerinde yay?nlad?. Beykonak E?itim ve Kültür Vakf? Yirce ?iir Yar??mas?nda. Ne-Var Yok ?iiriyle Birincilik ald?.(2004) Resim ?al??malar?n? da yürüten Halil ERDEM 3 ki?isel, 25 karma resim sergi etkinli?inde bulundu.

Un volum de poeme puternic, scris de unul dintre cei mai importan?i scriitori da?i de Timi?oara.

n ultimii ani Uniunea Scriitorilor a iniiat cteva proiecte specifice de anvergur, considerate n stare s sparg zidul indiferenei generalizate de care atta ne plngem, m refer desigur la dezinteresul flagrant pentru literatur, pentru cultura scris i implicit pentru creatorii acesteia, scriitorii. Zis i fcut – ceea ce nu e puin lucru pentru un scriitor evazionist, nu Oricum am lua lucrurile, la sfritul anului 2007 aveam confecionate i inscripionate nu mai puin de 124 plci memoriale, pe care figureaz numele a 167 scriitori; aceast cifra, impresionant prin ea nsi, nu poate da ns o idee corect privind amploarea aciunii despre care tocmai aminteam dect dac o raportm la cifra de circa 60 de plci memoriale pe care Uniunea noastr (USR) le-a pus n ultimii 60 de ani. Am considerat c marii notri scriitori, furitori de cultur, merit pn la urm, dup o via de privaiuni, umiline i eecuri (ignorai de semenii lor, dispreuii de rude i cunoscui, nenelei de familie, obstrucionai de birocraia nemiloas, invidiai de confraii fr har), binemerita de la aceast naiune mcar neuitarea pe care o confer, simbolic n definitiv, o plac de marmor alb pe locul ptimirii lor ntru Art, Frumos i Adevr. O binevenit atenionare pentru insul trector pe strzile capitalei: Aici a trit i a creat ntre anii... scriitorul...“ Dar va fi sesizat cinstitul nostru concetean apariia acestor plci memoriale

“Love thy God, and love Him only,And thy breast will ne’er be lonely.In that One Great Spirit meetAll things mighty, grave, and sweet.Vainly strives the soul to mingleWith a being of our kind;Vainly hearts with hearts are twined:For the deepest still is single.An impalpable resistanceHolds like natures still at distance.Mortal: love that Holy One,Or dwell for aye alone.”De Vere In no province of the vast Roman empire, as it existed in the middle of the third century, did Nature wear a richer or a more joyous garb than she displayed in Proconsular Africa, a territory of which Carthage was the metropolis, and Sicca might be considered the centre. The latter city, which was the seat of a Roman colony, lay upon a precipitous or steep bank, which led up along a chain of hills to a mountainous track in the direction of the north and east. In striking contrast with this wild and barren region was the view presented by the west and south, where for many miles stretched a smiling champaign, exuberantly wooded, and varied with a thousand hues, till it was terminated at length by the successive tiers of the Atlas, and the dim and fantastic forms of the Numidian mountains. The immediate neighbourhood of the city was occupied by gardens, vineyards, corn-fields, and meadows, crossed or encircled here by noble avenues of trees or the re-mains of primeval forests, there by the clustering groves which wealth and luxury had created. This spacious plain, though level when compared with the northern heights by which the city was backed, and the peaks and crags which skirted the southern and western horizon, was discovered, as light and shadow travelled with the sun, to be diversified with hill and dale, upland and hollow; while orange gardens, orchards, olive and palm plantations held their appropriate sites on the slopes or the bottoms. Through the mass of green, which extended still more thickly from the west round to the north, might be seen at intervals two solid causeways tracking their persevering course to the Mediterranean coast, the one to the ancient rival of Rome, the other to Hippo Regius in Numidia. Tourists might have complained of the absence of water from the scene; but the native peasant would have explained to them that the eye alone had reason to be discontented, and that the thick foliage and the uneven surface did but conceal what mother earth with no niggard bounty supplied. The Bagradas, issuing from the spurs of the Atlas, made up in depth what it wanted in breadth of bed, and ploughed the rich and yielding mould with its rapid stream, till, after passing Sicca in its way, it fell into the sea near Carthage. It was but the largest of a multitude of others, most of them tributaries to it, deepening as much as they increased it. While channels had been cut from the larger rills for the irrigation of the open land, brooks, which sprang up in the gravel which lay against the hills, had been artificially banked with cut stones or paved with pebbles; and where neither springs nor rivulets were to be found, wells had been dug, sometimes to the vast depth of as much as 200 fathoms, with such effect that the spurting column of water had in some instances drowned the zealous workmen who had been the first to reach it. And, while such were the resources of less favoured localities or seasons, profuse rains descended over the whole region for one half of the year, and the thick summer dews compensated by night for the daily tribute extorted by an African sun.

“Mid Day Soul” a poetry collection. This is my first English poetry collection , After 17 hindi books. So please Don’t take seriously. You can say this is a effort to work with English language. I always wanted to write something for English readers. So this is for you. Thank you.

Mergnd pe linia lui Adrian Punescu, autorul volumului abordeaz aceeai atitudine fa de cititorii obinuii ca i marele su nainta. Ioan Popa, membru al Uniunii Scriitorilor din Romnia, privete lirica din perspectiva cititorului de rnd. El i exprim sentimentele i ideile n aa fel, nct s fie neles de toat lumea. Abordeaz subiecte din viaa de zi cu zi a fiecruia dintre noi, vorbete de mersul la cumprturi, de evoluiile vieii politice, de divor, beii, scandaluri, aglomeraie urban i cte i mai cte. Adic aduce n poezie situaiile i strile sufleteti crora trebuie s le facem fa zilnic cu toii.Poetul are o solid formaie clasic i, n scrierile sale, apar i referine la antichitate, fie c acestea in de istorie, fie c in de mit. n acest fel, de multe ori elementele efemerului, ale derizoriului, ajung s ating o rezonan universal. ns exprimarea este lipsit de preiozitate, are simplitatea i transparena pe care cititorul nesofisticat de poezie le simte ca fiindu-i familiare.Scriind pentru toi cititorii de poezie, Ioan Popa continu o tradiie romneasc nobil. S amintim numai de mult iubiii notri poei George Cobuc, Ion Minulescu, George Toprceanu, Adrian Punescu. Oricare dintre noi intr uor n rezonan cu poeziile lor i le ptrunde nelesul fr s dispun de o aparatur complicat de receptare i interpretare.Fiind uor de neles, poeziile lui Ioan Popa se citesc cu bucurie i plcere – i cu un zmbet n colul gurii.“ – Vasile Poenaru

Am pus ?n valiz? / Chilo?i ?i po?ete / Degetu’ t?u mare / Trei perechi de ghete.?n aia mai mic? / Am pus o batist? / 5 kile de mere / O spr?ncean? trist?.?n cea mijlocie / Nu o ?nc?put / Dec?t 4 pere / ?i-un genunchi futut.Nu mi-e dor de tine / Te am peste tot / Te am ?n valiz? / Chiar ?i ?n compot.

1525, Wittenberg, Szászország A szász választófejedelem híres udvari fest?je, Lucas Cranach szomorú szem? fiatal n? portréját festi meg. A m? csak látszólag egyszer? arckép, a mester gondoskodik róla, hogy a festmény rejtett üzenetéb?l a figyelmes szemlél? kiolvashassa a lány tragikus t?rténetét. 1897, München Katharina, a magányos fiatal lány rokonai durvasága el?l menekülve a müncheni magyar fest?kolónia egyik m?vészéhez fordul segítségért. A találkozásból szerelem, majd házasság lesz, és a pár hamarosan Magyarországra k?lt?zik. De vajon el lehet-e felejteni azt a megrázó élményt, amely ?r?kre megváltoztatta a sorsukat? 2013, Budapest Kata, az elegáns pesti galéria m?vészett?rténésze a szakmájában nagyon sikeres, a szerelemben jóval kevésbé. Egy fájdalmas csalódást k?vet?en úgy d?nt, kipróbálja a Hellinger-féle családállítást, ahol bebizonyosodik, magánélete kudarcaira a múltban kell keresnie a magyarázatot. ?lményei akkor nyernek értelmet, amikor egy hetven évvel korábban elt?nt családi festmény után kutatva Németországba utazik és megismerkedik a m? új tulajdonosával. Johannes, a weimari ügyvéd nem hajlandó megválni a képt?l, ám meglep? ajánlatot tesz a lánynak. Kata igent mond a férfinak, akivel k?z?sen próbálják meg felderíteni a festményt ?vez? rejtélyt, és mik?zben egyre k?zelebb kerülnek egymáshoz, ráj?nnek, hogy a Madonna jóval t?bb titkot ?riz, mint valaha sejtették volna. A századel?t?l napjainkig ível? és a m?kincs-kereskedelem izgalmas világába vezet? regény egy fordulatos nyomozás és egy szenvedélyes szerelem t?rténete.

Un limbaj poetic direct, cu mesaje clare, ne?nv?luite ?n v?lurile dense ale figurilor de stil. Totul ?ns? aureolat de o feminitate sensibil?.?Nicoleta Popa scrie pentru c? nu poate altfel. ?i o face ?n regimul urgen?ei, f?r? brizbrizuri, f?r? menajamente, f?r? s?-i pese prea mult de ce zic cei din jur, fiindc? are ceva de m?rturisit. E detectabil chiar un sadism al adev?rului ?n versuri, necesar asemeni oxigenului ca s? r?m?n? un om ?ntreg. ??i analizeaz? condi?ia de femeie, vitupereaz?, se t?nguie, este fireasc?, nu plictise?te. Volumul de fa?? e mai cuminte dec?t anteriorul, sulfurosul Fragmente din inima mea. S? fie o etap? intermediar?, o trecere spre un alt palier al spunerii poetice? Nu m? ?ncumet la un r?spuns. Aceast? pite?teanc? e de re?inut ?n r?ndul poetelor care conteaz? ?n literatura rom?n?.“ (Alexandru Petria)?O seduc?toare feminitate sclipe?te prin versurile din spatele acestei coperte. Nu trebuie dec?t s? deschizi oriunde ?i o s? te sim?i sigur mi?cat. Dar nu trebuie s? deschizi dac? nu te sim?i preg?tit s? te la?i ?mbog??it de efluviile sensibilit??ii… de spiritul acestei poete. Aferim.“ (Stoian G. Bogdan).

FLUX PERMANENT Scene ?i secven?e cur??ate de resorturile sugestiilor automate sunt eroii poeticii Ioanei Geac?r. ?pe scaunul de la cinema las? dinadins trandafirul/ lumina se va stinge/ ?i doar lic?ririle dinspre ecran sau dinspre u?a deschis?/ ?i vor m?ng?ia genunchii“ (?Cinema“) astfel de imagini ale singur?t??ii aflate ?n permanent? rela?ie cu tot ceea ce este ?n jur lumineaz? noul volum al Ioanei Geac?r. P?n? ?i titlul c?r?ii sale de la Casa de Pariuri Literare func?ioneaz? dup? aceea?i dinaminc? a izol?rii ?n mijlocul lucrurilor. Singur?tatea unui titlu ??Recviem pentru nuca verde? e un titlu de poem care m? b?ntuie de c?teva zile ?i uite unde a r?s?rit! Am pus si eu un nuc l?ng? bloc, c??iva ar?ari, plopi, tei, dar nu s-a prins dec?t un m?r care s-a dovedit a fi dud ?n cele din urm?. Toate vr?biile din cartier m? iubesc.“ scria Ioana Geac?r ?n urm? cu 5 ani pe un site literar. ?ntre timp, titlul acela pare s? fi preluat controlul asupra unui ?ntreg volum de poezii. Un volum ?n care nu este niciun poem care s? fie explicit recviem ?i nici de nuci nu vine vorba dec?t ?n interiorul cuv?ntului ?siNUCIdere“ sau c?nd ?sinuciga?ul alege din libr?rie c?teva c?r?i de pus sub picioare“. Verde ?n ce prive?te, ?ns?, felurile ?n care apare culoarea ?verde“ ?n volumul de fa?? al Ioanei Geac?r se pot scrie pagini consistente. De la fluturele care ??i schimb? culoarea, la ?zidul crescut ca un mu?chi“ cu op?iuni de ?tergere ro?ii ?i verzi, sau la acoperi?urile sm?l?uite ?n acela?i poem (?printre ruinurile T?rgovi?tei“), ?n amestecul cromatic al trupurilor dintre blocuri, sau ?mirosul de verde“ din ?emo?ii ?n ghips“, ochiul ?ncol?cit ?i rochia mamei, acela?i motiv leag? stabilizeaz? traseul poetic parcurs ?n aceast? carte care ?ncepe cu ?the end“ ?i se ?nchide cu ?ziua abia a-nceput“, ?naintea finalului ?ioana deseneaz? raze la sf?r?itul caietului de poezii“. Poveste vs. prezen?a uman? Multe poeme din acest volum alterneaz? personalul ?i impersonalul, articolul nehot?r?t ?i m?rci ale posesivit??ii la distan?? de c?teva versuri. Dac? ar fi s? aleg un mecanism care s? fie responsabil pentru demersul poetic al Ioanei Geac?r acesta ar fi tocmai amendarea jocului literar gratuit. Fie c? preia desf??ur?ri nostalgice ori tablouri ale purit??ii, nara?iunile sunt pulverizate aici pentru a face loc unui contur uman: ?mi-e team?/ c? dac? z?mbesc fa?a mi se va descompune“ (?humpty dumpty“). ?ntr-un volum ?n care singurele cuvinte scrise cu majuscule sunt T?rgovi?te, Breughel cel B?tr?n sau Hieronymus Bosch ?i unde nu exist? nici m?car o singur? virgul?, reperele poeziei sunt puse la ?ncercare, iar ?ncercarea suprem? este leg?tura dintre elemente aparent disparate, dintre m?rci ale fragilit??ii ?i ipostaze brutale, o c?utare expresiv? ?n flux permanent.

"Volumul Picaj al Ioanei Miron e de fapt un poem amplu scris parc? sub imperiul aceleia?i st?ri, una a dezordinii interioare, a hausului existen?ial. Poezia ?ncearc? s? pun? ordine ?ntr-o lume dezmembrat? ?i schizoid?. Spa?iile psihice sunt ?n acord cu toate acele lucruri dezlocuite de sens. Cea care a decis s? dep??easc? un oarecare prag existen?ial are nevoie de o propulsare spre altceva cu adev?rat autentic ?i plin de con?inut. De aici, un r?zboi interior, o tenta?ie a punctului zero, un picaj. Cartea nu descrie traiectoria descendent? a unui spirit din ce ?n ce mai lucid. Nu e vorba aici de o probu?ire, dup? cum ar putea sugera titlul. Confruntarea cu limita (suportabilit??ii?) stimuleaz? ?nfiriparea unei dimensiuni material-spiritual?. Materialitatea dur?, abraziv?, t?ioas? poate fi ?n?eleas? ?n dou? feluri: ca nevoie de echilibru, de fixitate ?i, mai plauzibil, ca o ?ngreunare a spiritului dornic de libertate. Dincolo de toate acestea, timpul cunoa?te reprezent?ri clar delimitate:? ?ncet ?ncet ne facem loc aici/ o s? ne aciu?m mai bine/ cine ne spune cu adev?rat cine suntem cine o s? ne descopere/ de ce s? taci ?ine-m? bine minte/ ?mpreun? am scotocit prin d?rm?turi/ ?i cu toate astea n-ai dat impresia de nesiguran??/ s?-mi poveste?ti ce ?i c?nd/ cum ?i de ce se ?nt?mpl? s? mai ?i uit?m/ ?n lipsa concentr?rii aerul devine ?ngust/ & str?zile cu tot restul/ bitimul cald ?mp?ienjenit privirile ?ntinse/ un loc sigur ?n care te infiltrezi”." (?erban Axinte) "Poezia Ioanei Miron face chiar lucrurile pe care teoriile literare au ?ncercat mereu f?r? succes s? le explice. Alege diferite scenarii existen?iale ?i decupeaz? secven?ele relevante pentru circula?ia unei energii speciale. Face acest lucru chiar ?i atunci c?nd reformuleaz? mizele t?cerii: "am ?nv??at s? mim?m t?cerea/ despre noi ?i despre al?ii am ?nv??at/ s? fim o singur? gur? din care iese orice imbold orice/ striden??". Arta Ioanei Miron ?ine mai ales de injectarea cu for?? a unor expresii al c?ror sunet pare str?in de ceea ce ?tim deja c? este poezie ?i totul se ?nt?mpl? contur?nd circuite controlate poetic. Dintre variantele de titlu pe care Ioana Miron mi le-a ar?tat, "Blocaje tactile" era sintagma care mie mi se p?rea c? sugereaz? linia investiga?iei poetice din acest volum: "schimb?ri comune gesturi banale/ facem corp comun cu obiectele/ am stat pe iarb? important e s? fim ?n locuri cunoscute ?i/ sigur te-a? convinge/ s? ne ?nt?lnim la ?nt?mplare s? ?nlocuim/ aerul cu sufl?rile tale tactile/". S-ar putea s? m? fi ?n?elat, ?ns? picajul este numai cadrul acestui demers ?n care se ?nc?p???neaz? Ioana Miron, ?n ciuda tuturor celor care ?in s? rezume poezia la fluctua?iile ipocriziei militante." (R?zvan ?upa)

Primul meu interviu cu Florian Lungu s-a consumat la sf?r?itul anului 1994, ?n c?m?ru?a sa de la cap?tul etajului IV din Radio, acolo unde cutiile cu benzile de magnetofon st?teau mai s? cad? peste el, printre ness-uri ?i ?ig?ri. Ideea era s? apar? ?n revista ?Panoramic Radio-TV” ?n jur de 5 ianuarie, c?nd e n?scut. ?i aceast? carte trebuia s? apar? pe 5 ianuarie 2016, dar n-a fost s? fie; ?ns? mai bine mai t?rziu… ?n fine, au trecut peste 20 de ani, eu am avut privilegiul – ca redactor TVR – s?-l intervievez ?nc? de multe ori, s? realizez chiar o emisiune la TVR Cultural, vreo doi ani, numit? ?Jazz Restitutio”, ?ntr-un studiou improvizat la Mo?u acas? – el antama invitatul, ?l aducea acolo, noi filmam dialogul dintre cei doi ?i ad?ugam imaginile de ilustra?ie, deopotriv? arhiv? ?i evenimente recente. Am tr?it momente inedite al?turi de candidul ?i glume?ul jazzman ?i jazzolog (de?i de c?nd se ?tie a luat aceast? muzic? ?n serios c?t i-a stat lui ?n putin??, ba ?i ?n exces, ceea ce i-a afectat s?n?tatea grav ?n mai multe r?nduri). Nu se pot uita bancurile lui Mo?u de la G?r?na, spuse pe marea scen?, ca ?i modul ?n care prezint? el sponsorii festivalului, martori sunt spectatorii (cu zecile de mii) de la fiecare edi?ie. ?n particular, eu p?strez mai multe amintiri: o tab?r? de jazz de la Jup?ne?ti, primul interviu filmat ?n care mi-a vorbit de Richard Oschanitzky, prima lui ?nt?lnire cu Alexander B?l?nescu (aranjat? de noi la un hotel, atunci c?nd muzicianul a lansat ?n concert discul ?Maria T”), dialogul s?u cu Johnny R?ducanu filmat ?n Club A pentru emisiunea ?Remix”, ori acela cu marele pianist Jancy Korossy, acas? la Mo?u, pentru ?Jazz Restitutio”… (Doru Ionescu)

From the winner of the Nobel Prize for Literature, a compelling account of her return to the land in which she grew up.

Henry Stuart’s life is the last great forgotten Jacobean tale. Shadowed by the gravity of the Thirty Years’ War and the huge changes taking place across Europe in seventeenth-century society, economy, politics and empire, his life was visually and verbally gorgeous. NOW THE SUBJECT OF BBC2 DOCUMENTARY The Best King We Never Had Henry Stuart, Prince of Wales was once the hope of Britain. Eldest son to James VI of Scotland, James I of England, Henry was the epitome of heroic Renaissance princely virtue, his life set against a period about as rich and momentous as any. Educated to rule, Henry was interested in everything. His court was awash with leading artists, musicians, writers and composers such as Ben Jonson and Inigo Jones. He founded a royal art collection of European breadth, amassed a vast collection of priceless books, led grand renovations of royal palaces and mounted operatic, highly politicised masques. But his ambitions were even greater. He embraced cutting-edge science, funded telescopes and automata, was patron of the North West Passage Company and wanted to sail through the barriers of the known world to explore new continents. He reviewed and modernised Britain’s naval and military capacity and in his advocacy for the colonisation of North America he helped to transform the world. At his death aged only eighteen, and considering himself to be as much a European as British, he was preparing to stake his claim to be the next leader of Protestant Christendom in the struggle to resist a resurgent militant Catholicism. In this rich and lively book, Sarah Fraser seeks to restore Henry to his place in history. Set against the bloody traumas of the Thirty Years’ War, the writing of the King James Bible, the Gunpowder Plot and the dark tragedies pouring from Shakespeare’s quill, Henry’s life is the last great forgotten Jacobean tale: the story of a man who, had he lived, might have saved Britain from King Charles I, his spaniels and the Civil War with its appalling loss of life his misrule engendered.