Am c?utat timp s? citesc cartea ta cu aten?ie, de?i unele dintre fragmente mi-erau cunoscute. Te exprim? foarte bine: este polemic?, are energia de care am mai zis ?i pe care ai contestat-o, este o asumare sincer? ?i urmând chemarea ta, felul t?u de a vedea lucrurile, de a fi al?turi de „oamenii mari” ?i de a duce împreun? lupta pentru valorile în care crezi. Este vital? ?i, ca la Marino, repeti?ia este motivat? de (?i exprim?) intensitate. A o citi în afara caracterului ei polemic ?i a sensului de afirmare a solidarit??ii cu comunitatea de care te sim?i ata?at? înseamn? a o rata. Cred c? a fost foarte bine s? începi cu cazul Marino, c?ci este exponen?ial, dar ?i mai clar decât altele. (Gabriel Andreescu) Concluzia central? care ascunde chiar miza întregii c?r?i: „Nu cred c? fenomenul globaliz?rii, r?spândit pe mapamond, a cl?tinat identitatea francezilor, a nem?ilor, spaniolilor sau r?d?cinile altor na?iuni. Oricât de straniu ori deplasat ar suna pentru urechile unor comentatori români, adep?i ai politicii corecte, voi spune un adev?r familiar na?iunilor mari ale lumii. Exist? lucruri ce nu pot fi negociate. Între acestea sunt ?ara, familia, limba, identitatea ?i neamul”. Or, în România aceste dimensiuni ale fiin??rii noastre se „negociaz?” de peste dou? decenii, în condi?ii mistificatorii de intimidare, amenin?are c? nu po?i fi „în rândul lumii”, „european” ?i globalist, dac? nu renun?i la propria identitate, la propriile resurse umane, naturale, spirituale. Or, scriitorul român, de la cronicari la ?coala Ardelean?, pa?opti?ti, marii clasici, genera?ia Marii Uniri, cea interbelic? au fost p?zitori ai fiin?ei române?ti prin for?a crea?iei ?i a ethosului lor, cu întrerupere în deceniul proletcultist, pentru a se revigora cu genera?iile lui Nicolae Labi?, a lui Nichita St?nescu, a lui Nicolae Breban, Ioan Alexandru, a lui Cezar Iv?nescu ?i a Aurei Christi, de îndat? ce o parte dintre optzeci?ti s-a trezit din torpoarea simulacrelor postmoderniste. Sintagma din expresia tr?darea scriitorului are, acum, o dubl? trimitere: scriitorul român a fost tr?dat de elitele politice postdecembriste, dup? cum scriitorul, la rându-i, ?i-a uitat menirea de p?zitor al fiin?ei na?ionale. Solu?ia, crede Aura Christi, este, pe de o parte, heideggeriana p?zire a fiin?ei de c?tre poe?i, pe de alta, întoarcerea la vechea tabl? a valorilor europene ?i române?ti, toate abandonate de mentalitatea postmodernist?. (Theodor Codreanu) Ce sunt aceste polemice? O seam? de arabescuri excesive, radiografia patetic? ?i lucid? a unei sfâ?ieri, o serie de tentative de a în?elege, e?uate în neîn?elegere, reportajul unor revolte aneantizate în albia dezn?dejdii ?i a refuzului de a accepta s? asi?ti – redus la mu?enie, deci, vinovat din start – la comercializarea, trivializarea infernului comunist. Proces culminat, incredibil, cu un masacru al inocen?ilor regizat într?un stil de extrac?ie neostalinist?. Cum s? califici altfel vân?toarea de oameni mari, prin care s?a perpetuat europenitatea culturii române în anii dictaturii stalinisto?dejiste? Vân?toare organizat? sub ochii no?tri, în s?rmana noastr? democra?ie. Ce sunt aceste polemice? Poate, un semn al speran?ei c? nu e vândut chiar totul. Nu e terfelit chiar totul. Nu e pierdut chiar totul. (Aura Christi)

Este Leopardi un poet pesimist, aa cum l-a clasat tradiia Nu. Din perspectiva zilei de azi, el apare mai degrab ca un poet tragic, ca un exponent al categoriilor existeniale fundamentale. Nu moartea ca atare l sperie pe Leopardi, ci murirea, adic manifestarea ei procesual. Tot astfel viaa leopardian este vieuire. Desfurarea acestora e inversat: trirea vieii (vieuirea) e retrospectiv, iar trirea morii (murirea) e perspectiv. Inversiunea ontologic este temeiul mitopo(i)eticii leopardiene. Cartea ne propune un Leopardi modern i postmodern, un spirit intercultural i multicultural n siajul integrrii europene. Nu lipsete, bineneles, odiseea receptrii lui n spaiul cultural romnesc, ca pattern al lirismului arhetipal, alturi de Eminescu.” (Mihai Cimpoi)Un studiu incitant despre unul dintre cei mai mari poei ai lumii.

Adevrata putere, scrie tnrul erudit Balot, se afl n puterea fr glorie, n puterea ascuns, n fecunditatea tinuit. Nimic manifest, smna este ngropat adnc. n somnul seminei e puterea fr glorie. nsi pasivitatea ei e rodnic. Seceriul, gloria trzie a seminei dincolo de orizontul ei. Smna e puternic n timpul agoniei sale subterane”. Aceste note – ce pot fi considerate un manifest indirect – sunt scrise n ianuarie 1955 […] E captivant incursiunea efectuat n ’91-’98 n sumbrul an ’54-’55; ochiul lucid al eruditului Balot l privete” pe junele de atunci, l judec, l trateaz cu iubire, cu nelegere, cu ranchiun de crturar. Se obine astfel un efect al stranietii; e ca i cum ai nainta printr-un labirint al timpului, labirint ce are n loc de ziduri – oglinzi. n timp ce vezi diferite chipuri reale n oglind, asiti la descrierea lor luxuriant, memorabil, iar numai peste cteva clipe ai ansa s vezi aceleai chipuri vii, descrise de acelai spirit... ce a acumulat o experien – de la primul jurnal, de la primul segment de timp – de patruzeci de ani aproape. Cuceritoare, asprimea unui guru ntoars mpotriva sa, asprime ce denot faptul c rzboiul subteran, nceput acum cteva decenii, e n toi; Maestrul i este fidel siei, se nfrupt imperial din mizeria oricrei autodepiri (Nietzsche). Atingnd o dat un ideal – kantian vorbind, un lucru individual, determinabil sau chiar determinat numai prin idee” –, Nicolae Balot, l depete exemplar, inventnd idealuri ce dau largi fiori de sfnt mister. (Lucian Blaga)” (Aura Christi) Caietul albastru – un fragment memorabil din istoria mentalitilor autohtone – apare pentru prima dat n Colecia Ediii definitive.

Un limbaj poetic direct, cu mesaje clare, ne?nv?luite ?n v?lurile dense ale figurilor de stil. Totul ?ns? aureolat de o feminitate sensibil?.?Nicoleta Popa scrie pentru c? nu poate altfel. ?i o face ?n regimul urgen?ei, f?r? brizbrizuri, f?r? menajamente, f?r? s?-i pese prea mult de ce zic cei din jur, fiindc? are ceva de m?rturisit. E detectabil chiar un sadism al adev?rului ?n versuri, necesar asemeni oxigenului ca s? r?m?n? un om ?ntreg. ??i analizeaz? condi?ia de femeie, vitupereaz?, se t?nguie, este fireasc?, nu plictise?te. Volumul de fa?? e mai cuminte dec?t anteriorul, sulfurosul Fragmente din inima mea. S? fie o etap? intermediar?, o trecere spre un alt palier al spunerii poetice? Nu m? ?ncumet la un r?spuns. Aceast? pite?teanc? e de re?inut ?n r?ndul poetelor care conteaz? ?n literatura rom?n?.“ (Alexandru Petria)?O seduc?toare feminitate sclipe?te prin versurile din spatele acestei coperte. Nu trebuie dec?t s? deschizi oriunde ?i o s? te sim?i sigur mi?cat. Dar nu trebuie s? deschizi dac? nu te sim?i preg?tit s? te la?i ?mbog??it de efluviile sensibilit??ii… de spiritul acestei poete. Aferim.“ (Stoian G. Bogdan).

FLUX PERMANENT Scene ?i secven?e cur??ate de resorturile sugestiilor automate sunt eroii poeticii Ioanei Geac?r. ?pe scaunul de la cinema las? dinadins trandafirul/ lumina se va stinge/ ?i doar lic?ririle dinspre ecran sau dinspre u?a deschis?/ ?i vor m?ng?ia genunchii“ (?Cinema“) astfel de imagini ale singur?t??ii aflate ?n permanent? rela?ie cu tot ceea ce este ?n jur lumineaz? noul volum al Ioanei Geac?r. P?n? ?i titlul c?r?ii sale de la Casa de Pariuri Literare func?ioneaz? dup? aceea?i dinaminc? a izol?rii ?n mijlocul lucrurilor. Singur?tatea unui titlu ??Recviem pentru nuca verde? e un titlu de poem care m? b?ntuie de c?teva zile ?i uite unde a r?s?rit! Am pus si eu un nuc l?ng? bloc, c??iva ar?ari, plopi, tei, dar nu s-a prins dec?t un m?r care s-a dovedit a fi dud ?n cele din urm?. Toate vr?biile din cartier m? iubesc.“ scria Ioana Geac?r ?n urm? cu 5 ani pe un site literar. ?ntre timp, titlul acela pare s? fi preluat controlul asupra unui ?ntreg volum de poezii. Un volum ?n care nu este niciun poem care s? fie explicit recviem ?i nici de nuci nu vine vorba dec?t ?n interiorul cuv?ntului ?siNUCIdere“ sau c?nd ?sinuciga?ul alege din libr?rie c?teva c?r?i de pus sub picioare“. Verde ?n ce prive?te, ?ns?, felurile ?n care apare culoarea ?verde“ ?n volumul de fa?? al Ioanei Geac?r se pot scrie pagini consistente. De la fluturele care ??i schimb? culoarea, la ?zidul crescut ca un mu?chi“ cu op?iuni de ?tergere ro?ii ?i verzi, sau la acoperi?urile sm?l?uite ?n acela?i poem (?printre ruinurile T?rgovi?tei“), ?n amestecul cromatic al trupurilor dintre blocuri, sau ?mirosul de verde“ din ?emo?ii ?n ghips“, ochiul ?ncol?cit ?i rochia mamei, acela?i motiv leag? stabilizeaz? traseul poetic parcurs ?n aceast? carte care ?ncepe cu ?the end“ ?i se ?nchide cu ?ziua abia a-nceput“, ?naintea finalului ?ioana deseneaz? raze la sf?r?itul caietului de poezii“. Poveste vs. prezen?a uman? Multe poeme din acest volum alterneaz? personalul ?i impersonalul, articolul nehot?r?t ?i m?rci ale posesivit??ii la distan?? de c?teva versuri. Dac? ar fi s? aleg un mecanism care s? fie responsabil pentru demersul poetic al Ioanei Geac?r acesta ar fi tocmai amendarea jocului literar gratuit. Fie c? preia desf??ur?ri nostalgice ori tablouri ale purit??ii, nara?iunile sunt pulverizate aici pentru a face loc unui contur uman: ?mi-e team?/ c? dac? z?mbesc fa?a mi se va descompune“ (?humpty dumpty“). ?ntr-un volum ?n care singurele cuvinte scrise cu majuscule sunt T?rgovi?te, Breughel cel B?tr?n sau Hieronymus Bosch ?i unde nu exist? nici m?car o singur? virgul?, reperele poeziei sunt puse la ?ncercare, iar ?ncercarea suprem? este leg?tura dintre elemente aparent disparate, dintre m?rci ale fragilit??ii ?i ipostaze brutale, o c?utare expresiv? ?n flux permanent.

"Volumul Picaj al Ioanei Miron e de fapt un poem amplu scris parc? sub imperiul aceleia?i st?ri, una a dezordinii interioare, a hausului existen?ial. Poezia ?ncearc? s? pun? ordine ?ntr-o lume dezmembrat? ?i schizoid?. Spa?iile psihice sunt ?n acord cu toate acele lucruri dezlocuite de sens. Cea care a decis s? dep??easc? un oarecare prag existen?ial are nevoie de o propulsare spre altceva cu adev?rat autentic ?i plin de con?inut. De aici, un r?zboi interior, o tenta?ie a punctului zero, un picaj. Cartea nu descrie traiectoria descendent? a unui spirit din ce ?n ce mai lucid. Nu e vorba aici de o probu?ire, dup? cum ar putea sugera titlul. Confruntarea cu limita (suportabilit??ii?) stimuleaz? ?nfiriparea unei dimensiuni material-spiritual?. Materialitatea dur?, abraziv?, t?ioas? poate fi ?n?eleas? ?n dou? feluri: ca nevoie de echilibru, de fixitate ?i, mai plauzibil, ca o ?ngreunare a spiritului dornic de libertate. Dincolo de toate acestea, timpul cunoa?te reprezent?ri clar delimitate:? ?ncet ?ncet ne facem loc aici/ o s? ne aciu?m mai bine/ cine ne spune cu adev?rat cine suntem cine o s? ne descopere/ de ce s? taci ?ine-m? bine minte/ ?mpreun? am scotocit prin d?rm?turi/ ?i cu toate astea n-ai dat impresia de nesiguran??/ s?-mi poveste?ti ce ?i c?nd/ cum ?i de ce se ?nt?mpl? s? mai ?i uit?m/ ?n lipsa concentr?rii aerul devine ?ngust/ & str?zile cu tot restul/ bitimul cald ?mp?ienjenit privirile ?ntinse/ un loc sigur ?n care te infiltrezi”." (?erban Axinte) "Poezia Ioanei Miron face chiar lucrurile pe care teoriile literare au ?ncercat mereu f?r? succes s? le explice. Alege diferite scenarii existen?iale ?i decupeaz? secven?ele relevante pentru circula?ia unei energii speciale. Face acest lucru chiar ?i atunci c?nd reformuleaz? mizele t?cerii: "am ?nv??at s? mim?m t?cerea/ despre noi ?i despre al?ii am ?nv??at/ s? fim o singur? gur? din care iese orice imbold orice/ striden??". Arta Ioanei Miron ?ine mai ales de injectarea cu for?? a unor expresii al c?ror sunet pare str?in de ceea ce ?tim deja c? este poezie ?i totul se ?nt?mpl? contur?nd circuite controlate poetic. Dintre variantele de titlu pe care Ioana Miron mi le-a ar?tat, "Blocaje tactile" era sintagma care mie mi se p?rea c? sugereaz? linia investiga?iei poetice din acest volum: "schimb?ri comune gesturi banale/ facem corp comun cu obiectele/ am stat pe iarb? important e s? fim ?n locuri cunoscute ?i/ sigur te-a? convinge/ s? ne ?nt?lnim la ?nt?mplare s? ?nlocuim/ aerul cu sufl?rile tale tactile/". S-ar putea s? m? fi ?n?elat, ?ns? picajul este numai cadrul acestui demers ?n care se ?nc?p???neaz? Ioana Miron, ?n ciuda tuturor celor care ?in s? rezume poezia la fluctua?iile ipocriziei militante." (R?zvan ?upa)

Volum nominalizat la sec?iunea ?Critic?. Istorie ?i Teorie Literar?“ – Premiile ?Observator cultural“, edi?ia a VI-a, 2012 Lucrarea de fa?? pleac? de la ideea c?, odat? cu sf?r?itul anilor ‘60/?nceputul anilor ‘70, se configureaz?, ?n context rom?nesc, o mi?care poetic? cu caracter experimentalist, care se ?ndep?rteaz? de paradigmele modernismului, urm?nd modelul avangardelor interbelice. Principiul fundamental al unei asemenea poezii trebuie c?utat ?n pragmatica ?tiin?ei contemporane, c?ci ea presupune elaborarea unor ?axiomatici“ (concretizate ?n abord?ri teoretice, programe ?i manifeste artistice), urmat? apoi de investigarea, printr-o mi?care de extensie, a limitelor, de c?utarea obstinat? a noului, care se raporteaz? la propria sa ?axiomatic?“ ?n calitate de diferen??, de ?paralogie“, extinz?ndu-i limitele, dar ?i problematiz?nd-o, printr-un demers care e constructiv ?i deconstructiv totodat?, contestatar ?i autocontestatar ?n acela?i timp.

volumul al III-lea dintr-un interviu de un cristian Trilogia lui Ion Cucu este, deopotriv?, o construc?ie editorial? ?i o demonstra?ie personal?. Ion Cucu nu e, cum s-a crezut, doar un fotograf, iar opera lui cap?t? o cu totul alt? dimensiune dac? iese din tiparul unui album oarecare sau al unei expozi?ii, fie ea ?i permanent?. Interviul ?i portretele spun mai mult dec?t povestea unor fotografii – ?mpreun?, acestea dezv?luie talentul, for?a, patimile ?i d?ruirea fotografului celor zece pre?edin?i. Ai Uniunii Scriitorilor. Pentru c? prin aceast? institu?ie s-a legitimat ?i se reg?se?te, ca artist fotograf, scriitorul Ion Cucu. Trilogia s-a sf?r?it, de-acum urmeaz? Istoria. (un cristian)

Debut?nd cu volumul Mandala (Editura Vinea, 2005), Oana C?t?lina Ninu n-a ratat aproape niciunul dintre premiile care i-au ie?it in cale. O recunoa?tere, f?r? ?ndoial?, meritat?, ?ntruc?t vorbim despre cel mai semnificativ debut liric din anul respectiv. [...] Oric?t de rebele, reprezent?rile se topesc ?ntr-o sintax? aluvionar?, corodat? prin dialogism ?i nivelat? prin directe?e. De altfel, ?n Mandala, fracturat nu e at?t discursul, care se deruleaz? lent ?i f?r? intersti?ii vizibile, c?t universul reprezent?rilor, care suport? o macera?ie organizat? din partea unei viziuni schizoide. Poemele C?t?linei Ninu descriu, cu o fervoare incandescent?, cele mai diverse forme de mutilare, ?n slujba c?rora eul liric pune la b?taie un arsenal impresionant (foarfece, ace, ?urubelni?e, col?i, unghii, bricege, lame, epilatoare, v?traie etc.), care l-ar face s? p?leasc? de invidie pe un anumit conte austriac. ?i nu e de mirare, de vreme ce figura central? a Mandalei se prezint?, ?nc? din primul text al volumului, drept ?femeia foarfec?“. (Andrei Terian, ?n Ziarul de duminic?)?Fuga de feminitate“, exorcizarea umorilor feminine ?i a corporalit??ii maligne devine miza actului poetic, prin care femeia real? e ?nlocuit? prin ?femeia inscrip?ionat?“. El are ?ns? caracterul unei vivisec?ii, presupune scormonirea nemiloas? a fibrelor ?i a ?esuturilor, e o autotortur? aproape cu neputin?? de ?ndurat, astfel ?nc?t privirea introspectiv?, care scormone?te ca un bisturiu ?n profunzimea plasmei organice cunoa?te momente de relaxare, deplas?ndu-se (ca in ciclul Nu e timpul,fato) de la spectacolul visceralit??ii ?n criz? la filmul cotidianului. Acum, Oana C?t?lina Ninu abordeaz? reportajul autenticist, care cap?t? ?ns? aspectul ?picturilor metafizice“, unde realul e ?textualizat“, realc?tuit, devenind suportul reveriei thanatice, c?ci poeta descrie ?cet??i ale mor?ilor“, evoc? ritualuri funerare grote?ti sau sortilegii sanguinare. (Octavian Soviany ?n Luceaf?rul)Mandala este ?i una dintre figurile ini?ierii. Poezia se scrie ?mpotriva limbajului dat, ?mpotriva sensului uzat, cu sufletul, dar ?mpotriva lui, cu trupul, dar ca mortificare a trupului, cu durere, ca singur vaccin al durerii prin smulgerea ei din trup ?i a?ezarea ei ?n pagin?. (Alex Matei ?n Observator cultural)Poemele se sus?in unele pe altele ?ntr-o ordine nu mecanic?, de domino, ci subversiv?: ?povestea“ ?nainteaz? exclusiv de la un ciclu la altul. ?n interiorul secven?elor, numai discurs: fragmentele narative sunt sincopate ori deturnate. O anume urgen?? a durerii, o panic? reverberat? fiziologic ?n prima parte a volumului (mandala) cedeaz? locul unei aluviuni de repro?uri distante mim?nd refrenul (nu te mai preface ana), apoi unei terapii solitare, cu oscila?ii ?i indecizii (nu e timpul fato). Iat? o radiografiere par?ial? a zonelor liminare. P?n? aici, nu de pu?ine ori scabrosul corporal (sexual sau nu, dup? caz) conserv? atmosfera co?maresc?, comparabil? aceleia din Capriciile lui Goya. (Cosmin Ciotlo? ?n Rom?nia literar?).

S?nge albastru nu mai exist? pe pia?a de carte de zeci de ani. De fapt, de la debut, din 1969. C?nd scriu aceste r?nduri, ?nc? nu mi-am rev?zut ?i recitit cartea. Aproape c? pot spune c? nu am habar ce am scris ?n S?nge albastru. ?i nici nu cred c? a? putea fi obiectiv? fa?? de valoarea estetic? a c?r?ilor mele de ?nceput. Nu-mi amintesc s? fi scris cineva, vreun critic, c?t ar fi fost el de neverosimil, despre carte. E?ecul a fost total. To?i colegii de v?rsta mea debutaser? deja, cu brio. Pentru ei ?ncepuser? vremurile recunoa?terii ?i ale privilegiilor. Eu s?pam, ca o c?rti?? kafkian?, bolnav? ?i oarb?, prin p?m?ntul poeziei din capul meu. ?tiu, doar, c? n-am putut dintr-o pudoare (ne)verosimil? s?-mi exhib sentimentele legate de boala care nu m? l?sa s? respir. Aveam tuberculoz? pulmonar? sever?. Am fost inocent?. S?nt ?i acum, dar altfel. A venit Alex Goldi?, un t?nar critic de aproximativ treizeci de ani, care a readus ?n scen? S?nge albastru, un gest exorbitant ?i riscant din partea lui, pentru care ?i mul?umesc. (Angela Marinescu)De peste patru decenii, Angela Marinescu a r?mas una dintre cele mai excentrice figuri ale poeziei rom?ne?ti, de ne?ncadrat ?n nici o poetic? genera?ionist?. ?n S?nge albastru, excelentul volum de debut din 1969 (care m? face s? m? ?ntreb unde s?nt str?lucitele debuturi de alt?dat?), t?n?ra poet? r?sturna abstractismul panteist ?i livresc à la Nichita St?nescu sau Ana Blandiana ?ntr-un imaginar dens ?i grav, ?nc?rcat de fantasme sexuale ?i funerare. Simbolurile ascensiunii, ale tinere?ii ?i ale purit??ii, tipic ?aizeciste, f?ceau loc unui con?inut poetic ponderabil ?i impudic. Ce ?mp?rt??ea poezia Angelei Marinescu cu versurile colegilor de genera?ie era, poate, doar o anumit? calofilie barbian? a formei, la care va renun?a pe parcurs. Cu optzeci?tii are autoarea Blindajului final ?i mai pu?ine lucruri ?n comun, c?ci formula ei poetic? e tot ce poate fi mai str?in ?nscen?rilor textuale. E explicabil, a?adar, faptul c? tocmai postura de outsider o recomand? pe Angela Marinescu drept mam? absolut? a autenticismului rom?nesc. (Alex Goldi?)

Ceea ce surprinde i fascineaz din capul locului n Ppdia electric este naturaleea cu care erban Axinte i transcrie viziunile. Discursul su nu are nimic contrafcut, strident, literar; din contr, poetul las impresia c nu face dect s repertorieze ct mai neutru, cu o precizie de grefier, o lume care i se ofer de-a gata i care, n ultim instan, l cuprinde. E drept c asemenea fotograme, care nu pot fi captate dect n stri liminale, precum visul, hipnoza, beia sau demena, au un aspect halucinant i misterios, de underworld rsrit parc din aburii alcoolului ori cufundat ntr-o memorie lichefiat. Numai c acest efect nu provine din anularea, ci tocmai din dilatarea percepiei comune, din celulele surescitate ale retinei care descoper nu att o irealitate imediat, ct o realitate remixat, n care lucrurile pot fi i aa, i altminteri. N-a putea bga mna-n foc c lumea i-a mai ieit i de aceast dat lui erban Axinte aa cum a vrut. Poezia, ns – cu siguran.“ – Andrei Terianerban Axinte este, dup cum tie toat lumea, unul dintre cele mai bune produse ale criticii literare din ultimul deceniu. Cronicar la Observator cultural, el este i autorul uneia dintre cele mai ambiioase sinteze recente – Definiiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Clinescu, o morfologie istoric a romanului romnesc care merit cu prisosin o receptare en fanfare.ns, pe de alt parte, taman faptul c toat lumea tie cine e criticul literar erban Axinte nu-i face un PR prea grozav poetului erban Axinte, cu toate c cel din urm e egalul absolut n drepturi al celui dinti. Lucrul s-a vzut i la precedenta sa carte de poezie, Lumea i-a ieit cum ai vrut (Vinea, 2006) – recomandat de prefaa empatic a lui Doris Mironescu, volumul n-a avut totui receptarea pe care ar fi meritat-o. Iar acum, dup cum se vede, scriu la rndul meu o prefa empatic, spernd din toat inima c Ppdia electric va fi o carte mai norocoas.(...)Ppdia electric e construit din trei cicluri (ca i Lumea i-a ieit aa cum ai vrut, de altfel – ceea ce poate s sugereze un anumit pattern arhitectural urmrit cu schepsis), intitulate decoct, bulb i acele electrice; ei bine, poemele tuturor acestor trei cicluri sunt inervate de imagini remarcabile, deseori de-a dreptul memorabile – citez aproape la ntmplare: s ni se ridice din inim o lumin att de puternic nct custura lumilor s nu se mai vad (acele electrice), ceva crete acum din mine, / cineva sufl asupra mea / cu miliarde de fotoni. // aura / nflorete din bulbul cretetului meu / ntr-o uria ppdie electric (ppdia electric), de ce i este fric, atta timp ct stai acolo, / nimic nu te poate atinge. // ce vd n tine, ce vd n tine, // un cimitir n care toi dumnezeii pmntului / i-au lsat morii s nfloreasc (de ce i este fric) .a.m.d. Sunt, toate, imagini de o mare frumusee, cu care empatizezi instantaneu i te fac s stabileti cu textul de sub ochi acel contract de ncredere despre care vorbea cndva Borges ca de o condiie sine qua non a lecturii de poezie.(...) Aadar, dac inem s-l etichetm generaionist pe erban Axinte, nu putem dect conchide c e cel mai atipic doumiist. Cu excepia obsesiei pentru hapax-ul existenial, nimic nu-l leag de generaia sa: nici poetica, nici maniera, nici tehnica. O atipie profund transpare din tot scrisul lui poetic; or, dup cum se tie, atipicii sunt ntotdeauna ctigtori pe termen lung.“ – Radu Vancu

vine un tractor, un T 82.5 din Bielorusia,nimeni din cei prezen?i nu am mai v?zut a?a ceva –un tractor care s? planteze cartofi,ne apropiem cu fric? de el,femeile se tem s? urce ?n locurile de unde s? pun? cartofii ?ntr?un tub,le apuc? panica, iau ?n m?ini c?te o sap??i zic c? mai bine planteaz? cu propriile m?ini,e prea periculos acest tractor,nu ?tie nimeni cum merge,e dintr-un alt viitor,tractorul ?sta e un fel de monstru Frankenstein,?l atingem ?i apoi fugim de l?ng? el speria?i

Aceast? carte este ?n limba englez?.?In My Loved Japan, [...] the Romanian poet Clelia Ifrim offers a very fine imaginative response to the tragedy that overtook northeast Japan earlier this year.As far as I know the writer has never visited Japan, though she has long connections with it through haiku, and haiku poets.“A river of tears — to whom belongs this silence after the earthquake?“; “Not a voice or sound but this moon path on the waves — fishermen's village“;“Hobby horse sinking in the depth of the ocean to make its farewell.“?From David Burleigh, Best Books of 2011: Close-up on a People’s Disaster, in Japan Times, at http://www.japantimes.co.jp/text/fb20111225a5.html.

n doar civa ani, tefan Manasia a devenit una dintre cele mai importante figuri ale poeziei noastre de azi. i nu m refer aici doar la activitatea lui poetic propriu-zis (dac lsm la o parte plachetele underground, autorul a publicat deja trei volume), ci i la prezena pregnant n spaiul public(istic).“ – Alex Golditefan Manasia dispune – i n noul volum se vede cu ochiul liber – de o capacitate enorm de a experimenta. De altfel, poetul este cunoscut nc de la Amazon ca un mptimit al stilisticii glam. Poezia luxuriant, baroc, domolit i mprosptat de o estetic a onestitii discursului definesc, acum la al patrulea volum, anarhismul livresc al autorului.“ – tefan Baghiu

?Raluca Feher e o rockeri?? a scrisului, din cel pu?in dou? motive. Unu: lucreaz? ?n publicitate, unde cuvintele scap?r? ?i pocnesc din c?lc?ie. Doi: ?n literatura conven?ional? (?i prost) denumit? ?de c?l?torie“, blues-ul nu invit? la ?nfierbin?irea s?ngelui, ci la picoteal?. Pe rastelul din care ea ??i ia armamentul scrie, cu litere electrice, ?Rock’n roll over, Beethoven“. Dac? i-a?i citit p??aniile din Argentina, Uruguay ?i Chile, ?ti?i la ce s? v? a?tepta?i: ritm de TGV, fraze trepidante ?i un cocktail afectiv cu o re?et? u?or de transcris ?i greu de nimerit: ironie, insolen??, bravad?, ni?ic? exasperare ?i credin?a c? po?i lua la bord orice pasager f?r? riscul de a-l pierde de client. Mul?umesc, Raluca Feher. Fiindc? scrii cum scrii, dar ?i fiindc? ai umblat dup? vize ?i pentru mine.“ – Radu Paraschivescu ?Terapie curat?. Func?ioneaz? ?i ?n intimidate ?i ?n grup, citit? cu voce tare. O recomand cu toat? ?ncrederea ?i f?r? prescrip?ie medical?. Nu promit c? vindec?, dar sigur alin?. Are o singur? problem?. Provoac? invariabil r?sul ?i, se ?tie, r?sul ?ngra??.“ – Andi Moisescu

Born in a prison and removed from his drug-dependent mother, rejection is all that 7-year-old Alex knows. When Cathy is asked to foster little Alex, aged 7, her immediate reaction is: Why can’t he stay with his present carers for the last month? He’s already had many moves since coming into care as a toddler and he’ll only be with her a short while before he goes to live with his permanent adoptive family. But the present carers are expecting a baby and the foster mother isn’t coping, so Alex goes to live with Cathy. He settles easily and is very much looking forward to having a forever family of his own. The introductions and move to his adoptive family go well. But Alex is only with them for a week when problems begin. What happens next is both shocking and upsetting, and calls into question the whole adoption process.

When Zoe was taken into care at the age of 13, she thought she was finally going to escape from the cruel abuse she had suffered throughout her childhood. Then social services placed her in a residential unit known to be 'a target for prostitution', and suddenly Zoe's life was worse than it had ever been before. Abused and ostracized by her mother, humiliated by her father’s sexual innuendos, physically assaulted and bullied by her eldest brother, even as a young child Zoe thought she deserved the desperately unhappy life she was living. ‘I’ve sharpened a knife for you,’ her mother told her the first time she noticed angry red wounds on her daughter’s arms. And when Zoe didn’t kill herself, her mother gave her whisky, which she drank in the hope that it would dull the miserable, aching loneliness of her life. One day at school Zoe showed her teacher the livid bruises that were the result of her mother’s latest physical assault and within days she was taken into care. Zoe had been at Denver House for just three weeks when an older girl asked if she’d like to go to a party, then took her to a house where there were just three men. Zoe was a virgin until that night, when two of the men raped her. Having returned to the residential unit in the early hours of the morning, when she told a member of staff what had happened to her, her social worker made a joke about it, then took her to get the morning-after pill. For Zoe, the indifference of the staff at the residential unit seemed like further confirmation of what her mother had always told her – she was worthless. Before long, she realised that the only way to survive in the unit was to go to the ‘parties’ the older girls were paid to take her to, drink the drinks, smoke the cannabis and try to blank out what was done to her when she was abused, controlled and trafficked around the country. No action was taken by the unit's staff or social workers when Zoe asked for their help, and without anyone to support or protect her, the horrific abuse continued for the next few years, even after she left the unit. But in her heart Zoe was always a fighter. This is the harrowing, yet uplifting story, of how she finally broke free of the abuse and neglect that destroyed her childhood and obtained justice for her years of suffering.

First published in 1997 and now available as an ebook. Two years after arriving in London, Ruud Gullit took English football by storm, not only revolutionising Chelsea Football Club but helping to transform the image of the Premier League so that it now attracts the best footballers from all over the world. Not that it was plain sailing for Chelsea’s player-manager throughout his career. In between winning European Cups with AC Milan and a European championship with Holland, Gullit experienced a succession of bust-ups with former managers and fellow players, disputes with his clubs and personal distractions off the pitch, suggesting that there is a harder, ruthless side to his character. What are the pressures involved in being a player-manager for a top London club? Who, in 1997, were the best players in England? How did Chelsea’s foreign stars such as Zola, Vialli and Di Matteo adjust to the demands of Premiership football? The answers can be found in Harry Harris’s profile of Gullit which includes Chelsea’s memorable 1997 FA Cup triumph and a review of the club’s 1996/97 Premier League season.

The Death of Ivan Il'ich: Bilingual Edition (English – French)

The Diary of a Superfluous Man: Bilingual Edition (English – French)

Taras Bulba: Bilingual Edition (English – Ukrainian)