Néha egyetlen pillanatban, egyetlen színben, egyetlen mondatban benne van a k?rül?ttünk zajló élet, minden ellentmondásosságával és szépségével együtt. ?rzéseket, gondolatokat, színeket ragad meg r?vid verseiben Garay Zsuzsanna, amit Rápolthy Ingrid illusztrációi tesznek még érzékletesebbeké. Néha egyetlen pillanatban, egyetlen színben, egyetlen mondatban benne van a k?rül?ttünk zajló élet, minden ellentmondásosságával és szépségével együtt. ?rzéseket, gondolatokat, színeket ragad meg r?vid verseiben Garay Zsuzsanna, amit Rápolthy Ingrid illusztrációi tesznek még érzékletesebbeké.

Am ales cazul de ruptur n evoluia unor exponeni proemineni din literatura romn actual, ruptura care a dus fie la impas, fie la regenerare. Pentru termenii conflictului un factor hotrtor l-a constituit n condiiile date epoca n formele ei de constrngere i de emulaie. Sunt convins c n alte circumstane ecuaia ar fi avut componente diferite. Nu sugerez c ar fi obligatorie restrngerea n ilustrarea pe care o propun, s-ar mai fi putut aduga cu aceeai ndreptite, recunosc, i alte aplicaii. Analizele nu sunt exhaustive, ele insist asupra unui fenomen caracteristic. Deruta ivit la unii pe traseu, parial sau total, s-a articulat pe planul angajrii civice i al nchegrii estetice. Trebuie s remarc o diferen n abordare, deoarece unii din cei selectai (G. Clinescu, M. Preda) nu mai sunt n via, aadar pentru ei e exclus posibilitatea unei schimbri de destin. A survenit pentru toi necesitatea unei racordri la orizontul epocii moderne, la presiunea raporturilor de for, la nvala dogmatismului, la ansele unei sincronizri cu Europa. Imperios necesar a fost lepdarea de prejudecile naionaliste i provinciale, ieirea din comarul ideologiei i al somaiei dure.“ – S. Damian

Poemele lui Marius Aldea sunt inteligent-fanteziste i dau o senzaie de prospeime, dei refolosete, frecvent, i mijloace de seducie inventate de Nichita Stnescu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu. Marius Aldea are o plcere de a scrie care face ca tot ce mprumut s devin al lui.“ – Alex tefnescu Marius tefan Aldea face parte din plutonul tinerilor poei crora li se flfie de generaia imediat anterioar, ns nu li se deloc de generaiile vechi. Vd i prevd o promoie de poei lucizi i cultivai printre care compozitorul Simfoniei frnei va strluci. Pentru c are umor, deci i permite s fie cinic, i pentru c izbutete nite metafore trsnite, dar fluente, nu rscutate. Apoi ochiul su este flmnd i precis, nu hoinrete pe firmament pn se ntoarce cu albul n sus. Viteza, claritatea i subtilitatea artei lui monteaz un spectacol inteligent – un deliciu pentru durii ca el, care, de fapt, ascund un suflet sensibil n spatele rictusului sceptic. Un romantic de factur excelent este Marius, adic dintre aceia cu witz, care muc tot, iar apoi se muc pe ei nii. Irezistibil poezia asta ca un roman scris la col de strad de un designer care tie exact ce vrea de la manechinele lui.“ – Felix Nicolau Marius tefan Aldea are atta energie poetic, nct exist riscul s supratensioneze Sistemul Naional de Distribuie a Literaturii. Dar cum SNDL nu exist dect n imaginaia noastr, nu v rmne, dragi cititori, dect s v conectai singuri la aceast surs de energie. E simplu: deschidei cartea lui Marius i citii puin. Dac nu suntei purttori de mnui izolante i cizme de cauciuc, ar trebui ca n secunda a doua s fii scuturai zdravn, iar minile s vi se ncleteze pe carte. E doar unul dintre efectele pe care l are poezia bun asupra omului.“ – Robert erban

Cafeaua fierbinte coboar i urc n acelai timp, ceaca se umple, pereii rotunzi se nclzesc, Tante Dante (din prun) simte cldura i se trezete, Nea Tza simte n nri aburul cafelei i deschide ochii, midiile snt deja fierbini, Tante Dante ateapt cuminte, n prun, s fie servit. De ani de zile, n fiecare diminea, mblnzitorul privete amuzat cum cafeaua fierbinte readuce la via imaginea inscripionat pe ceaca de cafea, mblnzitorul privete cum, simind cldura cafelei, Tante Dante i Nea Tza ncep s se mite de fiecare dat dup acelai scenariu, adresndu-i din fotografia aceea fierbinte aceleai cuvinte, de ani i ani de zile:— Bun dimineaa, Tante Dante!— Bune midii, Nea Tza!“

O sut? cincizeci de mii la peluze e una dintre cele mai puternice c?r?i scrise ?n perioada postsocialist?. E o carte care, la fel ca ?i Tratat de Tanatofobie sau ?oboloniada (de Steliana Grama) va bulversa, cu siguran??, clasamentele literaturii contemporane. Doar c?, spre deosebire de celelalte dou? c?r?i, tragem n?dejdea c? cei care fac critic? literar? nu vor str?mba din nas ?i o vor citi acum. Iar dac? acest lucru nu se va ?nt?mpla, suntem siguri c? peste ani se va g?si cineva care o va descoperi ?i o va aprecia la justa valoare. (Dumitru Crudu)Diana Iepure e o poet? matur? ?i complet?, textele ei sunt scrise bine ?i controlate, iar cartea unitar? adun? ?i formeaz? o lume proprie, ceea ce e foarte important pentru un poet, o lume contradictorie ?n raport cu titlul c?r?ii. Un experiment interesant, cu r?d?cini ad?nci ?n .md, care m? face curios ?n leg?tur? cu urm?torul proiect al Dianei Iepure. (Mihail Vakulovski)Poezii ca ni?te scrisorele sau file de jurnal simulat adolescentin. Cele mai bune mostre, ?lefuite ?i frizate exact c?t s? nu par? prea aranjate, sunt parc? inspirate de noua sinceritate sau, ?i mai bine, de experien?ele holistice, intime ale performatismului. Diana Iepure este valoroas? pentru c? reu?e?te s? scape influen?elor. Uneori, e bine ca poe?ii s? stea mai mult ?n cas?, s? c?nte la pian, s? vad? c?t mai rar al?i poe?i. (Felix Nicolau)

Zece basarabeni pentru cultura rom?n? face parte dintr-un proiect mai amplu numit Interviuri cu tinerii dintre milenii. Anul 2000 era considerat unul mistic ?i chiar apocaliptic, s-a vorbit ?i s-a scris foarte mult despre aceast? cifr? plin? de simboluri, oricum, atunci treceam nu doar dintr-un secol ?n altul, ci ?i dintr-un mileniu ?n altul. Cum erau tinerii care au tr?it aceste momente, ce f?ceau, cum g?ndeau, ce proiecte de viitor aveau? – cartea aceasta ne r?spunde la aceste ?ntreb?ri-st?ri. Tinerii ale?i pentru dialoguri erau ?n focul ac?iunii, ?n v?rf, iar acum fiecare e o certitudine, nici unul nu a tr?dat speran?a investit? ?n ei, chiar dac? soarta lor – inevitabil – s-a schimbat de atunci.Dumitru Crudu nu mai scrie poezie, ?n schimb, acum a debutat ?i ca romancier ?i e unul din cei mai aprecia?i dramaturgi contemporani, piesele sale fiind puse ?n scen? pe toate continentele, ceea ce se ?nt?mpl? ?i cu piesele Nicoletei Esinencu, care atunci ?nc? nu debutase ?n volum, de?i textele ei erau jucate pe scena unor teatre de prestigiu at?t din Rom?nia, c?t ?i din Rusia, SUA, Germania, iar acum are c?r?i publicate ?i aici, ?i peste hotare. ?tefan Ba?tovoi a devenit ieromonahul Savatie, poetul deosebit de talentat dintre milenii s-a c?lug?rit, ?i-a f?cut o editur? ?i a ?nfiin?at ?i o revist?, iar c?r?ile sale de dup? c?lug?rire, romane ?i eseuri existen?iale, sunt poate cele mai citite c?r?i, cel pu?in asta spun v?nz?rile. Alexandru Vakulovski nu mai e debutantul furios care demonstreaz? prin c?r?ile sale de debut (3!) c? se poate scrie ?i altfel, revolu?ion?nd limbajul ?n literatura rom?n?. ?ntre timp, trilogia Letopizde? a fost publicat?, scriitorul edit?nd ?i c?teva c?r?i de poezie, iar piesele sale de teatru au fost traduse ?i editate ?n antologii din str?in?tate, unde au fost dramatizate, poeziile sale fiind selectate ?i pentru antologia de poezie din SUA, New European Poets, cea mai recent? carte a sa fiind romanul 157 de trepte spre iad sau Salva?i-m? la Ro?ia Montan? (Editura Cartier, 2010). Vasile Ernu a lucrat la una dintre cele mai mari edituri din Rom?nia, a editat o carte de mare succes (N?scut ?n URSS, Editura Polirom, 2007), tradus? ?n mai multe limbi, iar pe a doua a publicat-o direct ?n str?in?tate. Pavel P?duraru ??i continu? lupta ziaristic?, dar ?ntre timp s-a afirmat ca poet ?i a publicat ?i un roman destul de controversat, care a provocat multe discu?ii. Mito? Micleu?anu este, al?turi de Florin Braghi?, fondatorul ?i realizatorul ?Planetei Moldova“. ?ntre timp, Florin s-a concentrat pe munca de designer, iar Mito? pe literatur?, edit?nd trei c?r?i ?i devenind una dintre cele mai sigure voci literare. Roman Tolici este unul dintre cei mai aprecia?i arti?ti plastici tineri, expun?nd mai mult ?n str?in?tate dec?t acas? – la Praga, Strausberg, Celje, Berlin. Super-boxerul Octavian ??cu a devenit un om de ?tiin?? la fel de st?p?n pe noile instrumente de munc?, care scrie c?r?i de istorie ?i lucreaz? la multe proiecte valoroase. Iar Zdob ?i Zdub este una dintre cele mai populare ?i mai originale forma?ii de limb? rom?n?, c?nt?nd la prestigioase festivaluri europene, ?n turnee de promovare a albumelor sau pur ?i simplu ?n concerte, purt?nd marca unui nou stil: hardcore moldovenesc.Ce-i une?te pe ace?ti arti?ti ?nc? tineri? ?n primul r?nd, locul na?terii, to?i fiind rom?ni basarabeni, apoi limba ?n care creeaz?, to?i cei ?zece“ intervieva?i trec?nd Prutul ?i activ?nd ?n cultura rom?n?. Interviurile sunt splendide, Mihail Vakulovski fiind un maestru ?n domeniu, iar r?spunsurile sunt deschise, directe, lipsite de orice fel de inhibi?ii. O carte cu siguran?? interesant? ?i pentru cititorii dintre mileniile trei ?i patru. Lectur? pl?cut?!

Volum nominalizat la sec?iunea ?Critic?. Istorie ?i Teorie Literar?“ – Premiile ?Observator cultural“, edi?ia a VI-a, 2012 Acest al doilea volum abordeaz?, tot din perspectiva experimentalismului, care sufer? ?n contextul postdecembrist anumite ?radicaliz?ri“, poezia autorilor intra?i ?n literatur? dup? 1990. Asemenea ?radicaliz?ri“ (care pot fi subordonate unei ideologii/retorici a excesului) sunt privite din perspectiva conceptului de ?hiper?modernitate“ teoretizat de Gilles Lipovetsky, pe care autorul ?l propune ?n locul celui (consacrat) de postmodernism. Plec?nd de aici, sunt luate ?n discu?ie abord?rile teoretice ale ultimelor dou? promo?ii poetice, ca ?i ?manifestele literare“ (fracturist, utilitarist etc.) ale acestora ?i sunt analizate c?teva direc?ii poetice, situate ?n continuitatea experien?elor experimentaliste discutate ?n volumul anterior.

Un caleidoscop ?n care se rotesc ?ncet imagini din copil?ria cu mineri, decantoare ?i benzi care transport? c?rbunele sau din adolescen?a ?ntr-o uniform? albastr?. Textele astea spun, ?n fond, pove?ti despre oameni dragi. (Ana Pu?ca?u)Ce-?i r?m?ne de f?cut atunci c?nd e?ti num?rat ?dup? gloan?e“, c?nd ajungi s? asociezi cele mai bune vremuri cu ?primele defil?ri“, prin fa?a ochilor ?i se deruleaz? ?toate marile filme ale indiferen?ei“, iar ?n loc de cer nu mai reu?e?ti s? vezi dec?t ?sute/de mii de c?m??i albastre cu epole?i“? Nu-?i r?m?ne altceva dec?t s? ratezi ?tot ce se putea rata“, asta e lec?ia pe care o ?nva?? at?t de bine ?i o pred?, iat?, mai departe, f?r? gre?eal?, fosta elev? a L(iceului) M(ilitar). De?i pare imprimat pe o band? magnetic?, iar limbajul este ?n esen?? unul sever, discursul ?pedagogic“ din te a?tept ca pe un glonte las? s? se strecoare printre r?nduri suficient din emo?iile, respira?iile sau ezit?rile instan?ei emitente, astfel ?nc?t abilitatea celei aflate la pupitru s? devin? de necontestat. Pentru c?, da, Ana Pu?ca?u convinge f?r? probleme, indiferent dac? scrie despre identit??i furate, manevre sterile, r?zboi, iubire sau ratare. (Cristina Ispas)Un spa?iu disciplinar, depresiv, amenin?at de gloan?e, p?ndit de moarte – o zon? biografic? marcat? de absolvirea LM-ului. Prezen?a semnificativ? a conjunctivelor ?i condi?ional-optativelor m? face s? cred c? totul ar putea fi ?ntocmai, iar rezultatul, exact cel b?nuit, c? oricine poate juca rolul principal propus de Ana Pu?ca?u. Concrete?ea spa?iilor nu se dezminte nici un moment, poeta r?m?n?nd fidel? geografiei ?i istoriei imediate, realiz?nd astfel un sumbru decor al lumii la ?nceput de mileniu; cu fabrici dezafectate, baruri, camioane ?i, de ce nu, cu Bosnia sau Basarabia. Teama care str?bate volumul, ca o ven? sub?ire, tr?deaz? fragilitatea de care literatura ultimelor decenii are at?ta nevoie. Debutul poetic al Anei Pu?ca?u este – probabil – cel mai a?teptat (?i mai reu?it) din zona Timi?oarei, ?n ultima vreme. (Moni St?nil?)

Nihilismul lui tefan Bolea este o masc n spatele creia se ascunde o inocen perpetuu incandescent. Revolta blasfematorie a poetului marcheaz un ritual de trecere spre iniiere, degajnd, n mod paradoxal, o nemrginit sete de via. Muzicalitatea incantatorie a textelor n limbile german, englez i romn plonjeaz cititorul n viziunea lumii reale.“ (Basarab Nicolescu)

Che cos'è che lo rende un uomo di super successo? Che cosa gli ha permesso di trasformare un'idea in una mega-compagnia che ha cambiato il mondo?? Che cosa, in lui, puoi rivedere in te, e cosa ti manca? Che cosa potresti imparare da lui?Leggi, e scoprilo. Il bisogno di capire coloro che ci circondano e ce l'hanno fatta in modi che superano la nostra immaginazione è insito in tutti noi. Questo desiderio innato è guidato dal nostro bisogno profondo e fondamentale di trovare modi migliori che ci permettano di raggiungere i nostri obiettivi, comprendere i nostri sogni e superare le sfide che ci si presentano. Questo libro parla degli eventi di fondo nella vita di Jeff Bezos e dei modi in cui hanno influenzato la sua vita, del modo in cui ha reagito ad essi e li ha usati a suo vantaggio. Il libro non pretende di conoscere le fibre di cui è composto il suo cuore - nessun uomo può conoscerle. Ma quello che fa è mettere insieme eventi e vedere le ombre che proiettano. Tutto ciò affinché tu possa trovare dentro di te gli elementi che potrebbero essere il seme del tuo successo, della tua realizzazione e grandezza. La storia di Bezos traccia un percorso attraverso la sua vita da giovane e osserva le sue azioni e conquiste, decifrando l'esistenza del suo più grande successo - Amazon - in un modo che riflette il suo carattere, il suo intelletto e la sua educazione. La sua storia è diversa da quella di altre persone di successo nella storia. Il suo marchio di etica del lavoro è familiare ma differente. Non aspettare un altro minuto! Scorri verso l'alto e clicca il pulsante

Un b?iat care a tr?it ?n Italia, la Vene?ia, acum ?apte sute de ani. Un adolescent care a c?l?torit ?n China - ?i s-a ?ntors dup? dou?zeci ?i patru de ani. Autorul unei c?r?i de c?l?torii care l-a inspirat pe Cristofor Columb. Iat? o biografie ilustrat? despre Marco Polo ?i lumea ?n care a tr?it!

Adrian Punescu scrie proz cu degetele arse de miracolul poeziei, i de aici succesul tulburtor, care, n loc s mntuie, nspimnt, oblig i rtcete. Poet al fluenelor de liliac n grle de piatr rar, al brumelor de bronz, al cderii n rnile dorului i n hohote de chihlimbar, grav despicat de neiertare i de rzvrtire, Adrian Punescu intr n hotarele prozei prin vijelia reportajului. (...) Puin i pas dac lumea l aplaud sau l njur, el vrea s rstoarne i s cldeasc, i n-are timp s cpieze stnd ntr-un picior, viaa e scurt i, dac nu vrea s se ndrepte prin cntec (i nu vrea), trebuie rezidit din mers i nvat s cnte. Reportajul lui Punescu e, nainte de toate, unul de atitudine, adevrul sare din pagin ca miezul dintr-o ceap zdrobit cu pumnul (...), fulgerul, aparent liric i aparent hrnit de curcubeie, e un arc al ndoielii, un crlig veninos umblnd prin crpturile pmntului, strigtul doare, suspinul are ghimpi n cretet, gerul frige, apsarea nghea.Durabila for a reporterului Adrian Punescu vine de acolo c el n-are chef, n nici o pagin, s fie ru de but n apte linguri, ci numai fluviu azvrlindu-se n mare, cu toate aluviunile i rzboaiele sufletului.“

Tr?g?nd linie, am spune c? ne afl?m ?n prezen?a unui demers pertinent de mare actualitate, a unui pre?ios instrument de lucru menit s? umple un gol ?n literatura didactico-?tiin?ific? de specialitate, dar totodat? put?nd deveni util ?i unor cercuri intelectuale interesate de evolu?ia fenomenului poetic rusesc ?n secolul XX, situate ?n afara comunit??ii universitare. (Mircea Croitoru) E o bibliotec? umbl?toare. A citit mii de c?r?i ale altora ?i a scris c?teva ale sale. ?l recuno?ti dintr-o mie. Ziarele, revistele, c?r?ile ?i sunt lipite de degete. Merge pe strad? ?i cite?te, a?teapt? lini?tit la o coad? ?i cite?te. Absent pentru lumea aceasta viermuitoare ?i pragmatic?, el s-a retras protector ?n spatele ziarelor ?i c?r?ilor, ?i a rezistat. Cu o ?inut? sobr?, de o ?epeno?enie verde, demn? de ?ara Fagilor de unde-?i trage ob?r?ia, nu-i po?i da anii pe care, incredibil, ?i are. (…) Dac? te duci la el acas?, totul pare sprijinit pe tomuri, iar dac? ai proasta inspira?ie s? clinte?ti ceva, acea ?arhitectur? intelectual?“ ??i poate fi fatal?. Un soi de Manole Anapoda, zidit ?n chip de An? ?ntr-o m?n?stire de c?r?i. Prietenii ?i spun Dima. Am tradus ?mpreun? din Bulat Okudjava volumul de versuri C?ntecul esen?ial ?i, din mul?i al?i poe?i contemporani ru?i, ?n periodice. Metodic, punctual, suferind de acribie ?i, bine?n?eles, scufundat ?ntr-o lectur? atunci c?nd nu lucram ?mpreun?, a dovedit c? nu e doar un consumator de literatur?, ci ?i un excelent cunosc?tor al limbii din care traducea, ?i chiar un creator. ?l invidiez pentru felul sfid?tor ?n care ?tie s? uite de televizor ?i de calculator. Dima cite?te. El e scufundat ?n ecranul unei file de carte, al unei pagini de ziar sau de revist?. ?ntr-o vreme ?n care aceste dou? ustensile subjug? lumea obosind-o, nevroz?nd-o, ?mb?tr?nind-o, f?c?nd abstrac?ie de mirajul lor, el a r?mas ?nc? proasp?t, zdrav?n ?i t?n?r. (Passionaria Stoicescu)

O carte incitant? despre unul dintre cei mai mari poe?i interbelici, taxat pe nedrept de c?tre G. C?linescu drept un poet minor. Studiul este semnat de cunoscutul exeget literar Mihai Cimpoi, pre?edinte al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, Membru al Academiei Rom?ne. Cartea se adreseaz? elevilor, studen?ilor, precum ?i publicului larg de cititori.

Alexandru Sf?rlea arat? ?ntr-o recent? recenzie a versiunii tip?rite a c?r?ii 101 poeme: ?[...] S? mai spun c? unii ?i al?ii s-au ?inspirat? din texte ale lui Vasile Poenaru pentru a-?i etala ?prospe?imile? propriilor crea?ii, ?n vreme ce acest excelent poet st?tea ?pitit? sub obrocul impasibilit??ii ?i ignor?rii tenace a criticilor?Pentru c?, ?n via?a noastr? literar?, am ajuns s? cred c? asemenea practici sunt uzitate cu... sistem?, ca s? zic a?a, pentru ca lipsi?ii de har ?i inspira?ie, proteja?ii ?i coteri?tii s?-?i ?edifice? constructele de chirpici lingvistic, cu o jalnic? ?i penibil? non?alan??, cu un tupeu de-a dreptul incalificabil!Se vorbe?te cu asiduitate ?n presa literar? despre c?r?i ale unor a?a-zi?i nou?zeci?ti sau dou?mii?ti lipsite de semnifica?ii, sens ?i substan?ialitate poetic? ?i care pur ?i simplu bat apa-n piu? ?i nu spun nimic dec?t, poate, celor ce nu vor s? aud? nimic, adul?nd – ?ntr-un nefericit paradox – nevolniciile , nonsensurile ?i vacuitatea, ?n timp ce sunt ignorate cu cerbicie c?r?i valoroase ale unor autentici poe?i, precum Vasile Poenaru. Iat? , ?nc? un elocvent fragment poenaristic: ?Mergeam pe str?zi de lung? diminea??/ Cu p?inea mea de poezie sub bra?,/ Mergeam pe str?zi de lung? diminea??/ ?i m? ardeau de foame ochii min?ii/ Mergeam pe str?zi de lung? diminea??/ Tot forfoteau p?rerile sub pietre/ Din loc ?n loc o balt? de adverbe/ Ca p?s?rile clocotitor ardeau/ Spre vie?i izvor?toare-n alte trupuri/ Mergeam pe str?zi de lung? diminea??/ ?i nu se mai cr?pa odat’ de ziu? / ?i m? ardeau de foame ochii min?ii/ ?i-am ?nceput s?-mi rod ?nt?i din unghii/ Apoi din os din inim? din creier/ Mergeam pe str?zi de lung? diminea?? (...)? (R?sfirare). Sau, ?nc?, ni?te versuri de-a dreptul subversive – s? nu uit?m c? volumul din care citez a ap?rut ?n 1984 – care, poate c? fie ?i numai acestea, ar fi trebuit s?-i r?m?n? precum o aur? de zv?cnire iconoclast?, de nu protestatar?, poetului Vasile Poenaru: ?(...) Ora?ul ?n care m-ai ademenit/ E o sonat? a mor?ii/ ?n care doar miezul vie?ii trozne?te,/ Toat? noaptea am s? ard de frig ?n avanscen?/ C-un dirijor mai lent ca o statuie (...)??n fine, ce pot s? mai spun dec?t c? – ?n acest areal literar rom?nesc care seam?n? izbitor cu cel politicesc – poetul Vasile Poenaru este un mare nedrept??it, pe care cititorii one?ti, dac? ar ajunge, sau ar vrea s? ?i citeasc? volumele de poezie, l-ar pre?ui la adev?rata sa valoare...“

Kívánom, adjanak er?t ezek a k?ltemények sokaknak! Azokhoz szólok most, akiknek valamikor, valamije fájt már életében, és/vagy ismernek olyan embert, aki tudja, hogy a szó szoros értelmében mit jelent az a szó: jaj! Tetovált társaim! Ti egyt?l egyig tisztában vagytok ennek a fogalomnak a jelentésével, és azzal is, hogy ez a választott életérzés megéri, méghozzá busásan. Akiknek jelen pillanatban is fáj valami, azoknak pedig… Nekik drukkolok leginkább!

The Divine Comedy describes Dante's journey through Hell (Inferno), Purgatory (Purgatorio), and Paradise (Paradiso), guided first by the Roman poet Virgil and then by Beatrice, the subject of his love and of another of his works, La Vita Nuova. While the vision of Hell, the Inferno, is vivid for modern readers, the theological niceties presented in the other books require a certain amount of patience and knowledge to appreciate. Purgatorio, the most lyrical and human of the three, also has the most poets in it; Paradiso, the most heavily theological, has the most beautiful and ecstatic mystic passages in which Dante tries to describe what he confesses he is unable to convey (e.g., when Dante looks into the face of God: "all'alta fantasia qui mancò possa" — "at this high moment, ability failed my capacity to describe," Paradiso, XXXIII, 142). His glory, by whose might all things are mov'd,Pierces the universe, and in one partSheds more resplendence, elsewhere less. In heav'n,That largeliest of his light partakes, was I,Witness of things, which to relate againSurpasseth power of him who comes from thence;For that, so near approaching its desireOur intellect is to such depth absorb'd,That memory cannot follow. Nathless all,That in my thoughts I of that sacred realmCould store, shall now be matter of my song. Benign Apollo! this last labour aid,And make me such a vessel of thy worth,As thy own laurel claims of me belov'd.Thus far hath one of steep Parnassus' browsSuffic'd me; henceforth there is need of bothFor my remaining enterprise Do thouEnter into my bosom, and there breatheSo, as when Marsyas by thy hand was dragg'dForth from his limbs unsheath'd. O power divine!If thou to me of shine impart so much,That of that happy realm the shadow'd formTrac'd in my thoughts I may set forth to view,Thou shalt behold me of thy favour'd treeCome to the foot, and crown myself with leaves;For to that honour thou, and my high themeWill fit me. If but seldom, mighty Sire!To grace his triumph gathers thence a wreathCaesar or bard (more shame for human willsDeprav'd) joy to the Delphic god must springFrom the Pierian foliage, when one breastIs with such thirst inspir'd. From a small sparkGreat flame hath risen: after me perchanceOthers with better voice may pray, and gainFrom the Cirrhaean city answer kind. About Dante: Durante degli Alighieri, simply referred to as Dante (1265–1321), was a major Italian poet of the Middle Ages. His Divine Comedy, originally called La Comedia and later called Divina by Boccaccio, is widely considered the greatest literary work composed in the Italian language and a masterpiece of world literature. In Italy he is known as il Sommo Poeta ("the Supreme Poet") or just il Poeta. He, Petrarch and Boccaccio are also known as "the three fountains" or "the three crowns". Dante is also called the "Father of the Italian language".

Ez volt ám az ember, ha kellett, a gáton, Nem terem ma párja hetedhét országon; Ha most feltámadna s elj?ne k?zétek, Minden dolgát szemfényvesztésnek hinnétek. Hárman sem birnátok súlyos buzogányát, Parittyak?veit, ?klel? kopjáját; Elhülnétek, látva rettenetes pajzsát, ‘?s, kit a csizmáján viselt, sarkantyúját.’ […] He was brave and fearless, always ready for fight, There’s nobody like him here and there and world-wide; If he would rise from dead and would come to your ranks, You’d believe all his things to be fancies and cranks. Neither three of yours could raise his ponderous mace And his sling-stones and pike and his iron sword-lace; You’d be well dumbfounded looking at his grand shield, ‘And at spurs he had on his boots in battle-field.’ ?

T?bb mint egy év tel el azóta, hogy hazaértem. Akik kívülr?l néznek, aligha észlelnek kül?n?sebb változást. De nekem már csak k?d?sen rémlik egy n?, aki egykor én voltam, aki mindig felhúzva tartotta a vállát a feszültségt?l, mert másoknak akart megfelelni. Két hónappal hazatértem után eladtam elegáns, nagypolgári lakásomat, és bek?lt?ztem egy kisebbe, szerényebbe. Az autómat lecseréltem egy olcsóbb, alacsonyabb fogyasztásúra. Az addig igénybe vett szolgáltatások nagy részét lemondtam, megváltam a k?ltséges biztosítások t?bbségét?l, a giga-csomagoktól, az ilyen-olyan el?fizetésekt?l, és egy lényegesen egyszer?bb életvitelre rendezkedtem be. A ruháimat is kiválogattam, a felesleget elajándékoztam vagy áruba bocsátottam. Az maradt csak meg, és mindenb?l csak annyi, amire valóban szükségem van. Olykor gyertyával világítok, órákig bámulom, hogyan táncol a láng a s?tétben. Vagy ücs?rg?k a teraszon, és nézem az égboltot, amelynek addig ismeretlen szépségeit az ?ton fedeztem csak fel… Amíg ezt a boldogságot nem éltem át, elképzelni sem tudtam, hogy egyszer úgy fogom gondolni: ha mindenemet elveszíteném, akkor is maradna egy csomó dolog, ami boldoggá tesz. Látom a k?rnyezetemben él?ket, amint fáradtan hajszolnak valamit, amit már megnevezni sem tudok, annyira távolinak t?nik, hogy magam is így éltem. Nem tehetek t?bbet értük, mint hogy elmondom a magam t?rténetét, amely így kezd?dik: van esély! Csak a békességnek el?bb helyet kell készíteni, kell egy nagytakarítás. Amíg a beidegz?dések, el?ítéletek foglalják a helyet, addig a cs?nd nem ver tanyát odabent. Pedig ahhoz, hogy meghalljam a saját hangomat, cs?ndre volt szükség. Ilyen az életem a Camino után.

Ha nem lennének angol kosztüm?s filmek és szürkéskék szemek, a világ is sokkal biztonságosabb hely volna. Legalábbis így vélekedik Mész?ly Dóra, a LEI magazin újságírója, amikor elhatározza, hogy interjút kér a híres angol színészt?l, Edward Yorke-tól. A feladat egyszer?nek t?nik, hiszen a férfi éppen Budapesten forgatja legújabb filmjét, ám a kezdeti biztató jelek után az ügy egyre bonyolultabbá válik… A lány váratlan akadályok sorával találja magát szemk?zt, ám az egyébként is makacs természet? Dóra nem ismer lehetetlent. Minden találékonyságát latba vetve üld?zi tovább a színészt, mik?zben kalandjai hol filmgyári díszletek k?zé, hol egy magánnyomozó irodájába, hol az éjszakai Budapest kocsmáiba, hol egy londoni szállodába sodorják. De vajon sikerül-e rátalálnia Edwardra? M?RK LEON?RA az Elle magazin f?szerkeszt?-helyettese, el?tte évekig a N?k Lapja munkatársaként dolgozott. H?sn?jével, Mész?ly Dórával szemben nem az interjú a kedvenc m?faja, de ha valaki igazán felkelti az érdekl?dését, ? sem adja fel k?nnyen… ?Vágyni, csodára várni, álmodozni: jó. Tudom, mit érezhetett a k?nyv szerz?je, amikor megszületett benne a vágy. Ismerem az érzést, ami a csoda k?zelében meglep, és az álmodozás sem áll távol t?lem. M?rk Leonóra nagyon pontosan és végtelenül ?nironikusan mutatja be a fázisokat. Egyszer én is évekig üld?ztem egy német punkénekest. Aztán, amikor elkaptam, a fülembe csengtek egy kedves versnek a sorai: ?Nem akarok elérni semmit. Nem akarom, hogy ne legyen mire vágynom.? Hogy a k?nyv újságíró f?szerepl?je mit érez a kalandok során, nem árulom el. Járjuk vele végig az utat. K?nnyen magával húz, élvezet k?vetni. A vége meg: maradjon csattanó.” Karafiáth Orsolya

A freskó a tarbai református pap vén mindenese, Anzsu házában rejt?zik egy lenvászon leped? alatt a falon. A családját festette meg annak idején rajta Annuska, az esperes lánya. Alakjai a szemünk láttára elevenednek meg. A papné temetésére gy?lnek ?ssze a család tagjai, hazatér Annuska is, aki megsz?k?tt a szül?i házból, hogy fest? lehessen. Megkeseredett apja egyik kezében a Bibliával, a másikban nadrágszíjjal nevelte gyerekeit. A tékozló lány visszatérése felbolydítja a várost és a családot, melynek tagjai magányban, szeretetlenül élnek. Annuska megjelenése arra készteti ?ket, hogy számot vessenek ?nmagukkal. A reggeli és esti harangszó k?z?tt eltel? tizenhárom órában elevenek és holtak hazugságai, álszentsége, képmutatása és ?nzése kerül mérlegre. ?m el?bb vagy utóbb mindenkir?l lehull az álarc.