Nietzsche este, poate, cea mai ilustr? victim? a aventurii socratice a cunoa?terii de sine. Via?a nu posed? fenomene originale, ci numai unele repetitive, care prin reluarea lor ve?nic identic? ??i tocesc conturul lor original. Cadrul repeti?iei nu este via?a, c?ci via?a ?ns??i este un fenomen de repeti?ie. Omul este condamnat s? tr?iasc? ?ntr-un plictisitor ?ir de repeti?ii ?i relu?ri din care nu poate evada. Nu exist? fenomene absolut unice, care s? nu fie repetitive ?i, probabil, la fel este ?i cu oamenii. To?i au mai fost nu o dat?, ci de nenum?rate ori ?n trecut ?i vor mai fi de nenum?rate ori ?n viitor. Tot ce trebuia ?i putea s? se produc? s-a produs deja. Restul este doar monoton? repeti?ie: ve?nic? revenire a aceluia?i. Eterna ?ntoarcere exprim? nu devenirea heraclitean? f?r? repaos, ci marile linii de stabilitate din cadrul existen?ei. Prin ea, Nietzsche vrea s? eternizeze trec?torul, socotind timpul ca etern, etern? ?ntoarcere, adic? schimbare ?i stabilitate. Ecce homo este ?i exerci?iul acestui impas al g?ndirii lui Nietzsche. Prin aceasta ?ns? Nietzsche ?i-a adus contribu?ia la instaurarea unui nou ?idol“ al lumii moderne dup? ce aceasta a denun?at prezen?a ?idolilor“ de tot felul ?n spa?iul ei de con?tiin??. (Vasile Musc?)??ntruc?t, ?n scurt timp, va trebui s? m? adresez omenirii cu cea mai grea solicitare care i-a fost prezentat? vreodat?, mi se pare imperios necesar s? spun cine sunt. ?n principiu, ar trebui s? se ?tie: c?ci nu m-am l?sat ?neatestat?. Dar discrepan?a dintre m?re?ia misiunii mele ?i micimea contemporanilor mei ?i-a g?sit expresia ?n faptul c? nici nu am fost auzit, nici nu am fost v?zut. Tr?iesc pe propriul meu credit, s? fie poate o simpl? prejudecat? faptul c? tr?iesc?... Este de ajuns s? stau de vorb? cu vreun ?om cultivat?, care vine vara ?n Engadina de Sus, ca s? m? conving c? nu tr?iesc... ?n aceste ?mprejur?ri, este o ?ndatorire ?mpotriva c?reia obi?nuin?a mea ?i, mai mult chiar dec?t aceasta, m?ndria instinctelor mele, se revolt?, anume aceea de a spune: Auzi?i-m?! c?ci eu sunt cutare ?i cutare. ?nainte de toate, nu cumva s? m? confunda?i!“ (Friedrich Nietzsche)

It is remarkable how closely the history of the Apple-tree is connected with that of man. The geologist tells us that the order of the Rosaceae, which includes the Apple, also the true Grasses, and the Labiatae, or Mints, were introduced only a short time previous to the appearance of man on the globe.

At the time Thoreau made this wilderness canoe trip he was forty years old. The record of the journey is the latter half of his The Maine Woods, which is perhaps the finest idyl of the forest ever written. It is particularly charming in its blending of meditative and poetic fancies with the minute description of the voyager’s experiences.

Immanuel Kant (1724-1804) este o figur? legendar? a filosofiei germane, opera sa fiind baza ? revolu?iei copernicane“ petrecute ?n istoria g?ndirii ?n plin? er? de av?nt al romantismului. ?n volumul de fa?? sunt cuprinse dou? eseuri foarte pu?in cunoscute publicului amator de filosofie, ?n care vom reg?si g?ndurile filosofului privitoare la ?nceputuri (ale istoriei omenirii) ?i sf?r?ituri (ale lumii ?n general). Scrise dup? celebra triad? a ? Criticilor“, textele poart? amprenta sistemului kantian de g?ndire, dar constituie totodat? ?ncerc?ri remarcabile de abordare a unor subiecte de larg interes, analizate din perspectiva ve?nicei clauze a ? condi?iilor de posibilitate“. Orice minte uman? care va ?ncerca s? cuprind? ?nceputul ?i sf?r?itul se va vedea constr?ns? ?ntr-un fel sau ?n altul de limitele pe care Kant ?ncearc? s? le expun? aici ?n idei c?t mai simple.? Istoria naturii ?ncepe a?adar cu binele, c?ci este lucrarea lui Dumnezeu, iar istoria libert??ii cu r?ul, c?ci este lucrarea oamenilor. Pentru individ, care, ?n exerci?iul libert??ii prive?te doar c?tre sine, o astfel de schimbare a fost o pierdere pentru natur?, ale c?rei scopuri sunt orientate spre oameni ca specie, a fost un c??tig.“

Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920), critic literar ?i politician intelectual, s-a num?rat printre primii sociologi ai Rom?niei. Lucrarea de fa??, care ?ncheie celebrul studiu Neoiobagia, constituie prima analiz? bine ?ntemeiat? a vie?ii sociale care a caracterizat Rom?nia ?ntre 1866 ?i Al Doilea R?zboi Mondial, fiind o concluzie ?i totodata o sintez? a acestui studiu.Dincolo de cifre ?i de personajele citate, dincolo de obiectele specifice ale analizei, cititorul r?bd?tor poate descoperi c?, sub forma diferit?, vom g?si de data aceasta un fond: fibra profund? din care se ?mpletesc ve?nicele noastre probleme na?ionale.? ?i doar? din cele spuse se vede clar unde rezid? r?ul ??rii. O organiza?ie social? ?i de stat antagonic? ?i contradictorie, care preface institu?iile ei ?n aparen?e ?i minciun?. O via?? politic? ?i economic? plin? de resturi feudale, care nu vor s? moar?, ?i bazat? pe capitalismul modern,care nu poate ?nc? s? tr?iasc?.“ - Constantin Dobrogeanu-Gherea

O analiz? aplicat? a operei unuia dintre cei mai controversa?i g?nditori germani, supranumit monahul de la Sils-Maria; o lectur? ?n filigran a modului nietzschean de abordare a c?torva concepte dificile, interpretate la modul catastrofic: supraomul, ve?nica ?ntoarcere a aceluia?i, anti-Christul. Lucrarea se situeaz? ?n buna ?i prestigioas? tradi?ie a marilor creatori care comenteaz? textele fundamentale ale omenirii dintr-un unghi specific.

Cartea de fa??, pe care cititorul o ?ine acum ?n m?n?, reprezint? o form? – literar vorbind, foarte complex?, fiindc? ea evolueaz? pe mai multe voci narative, dintre care doar unele ?i apar?in ?n mod direct autoarei – de exorcism. Geniul inimii e r?spunsul unui poet la o experien?? personal? plenitudinar?, ?n care bucuria ?i suferin?a se ?ntrep?trund reciproc pentru a exprima, ?mpreun? ?i tensionat, starea de gra?ie. Exist? o voce a experien?ei biografice ?n aceast? carte scris? febril, o alta de martor sau de participant la istorie, tot a?a cum exist? o voce a puterii ?i una a victimei. Deasupra tuturor st?, ?ns?, nu neap?rat triumf?toare, dar lucid-cerebral?, chemarea celor dou? credin?e pentru care merit? s? tr?ie?ti ?i s?-?i rememorezi via?a atunci c?nd ai ajuns cu ea la r?sp?ntie: credin?a ?n cultura modelelor care te-au precedat ?i credin?a deloc ingenu?, ci ivit? din cunoa?tere, ?n sacralitatea profund? a celor tr?ite ?i ?n transcenden??. (?tefan Borbély) A considera un text drept ?carte a ilumin?rilor mele“ ?i a a?eza ca titlu al primei p?r?i a volumului sintagma Povestea subteranei ne plaseaz? sub semnul aproape imposibil al drumului c?tre Sine, al cuprinderii, al denud?rii ?i al efortului de a ?n?elege un obiect al c?rui adev?r se va afla ?ntotdeauna ?n proximitatea pe?terii lui Platon. E un demers perpetuat, dar niciodat? epuizat ?i aproape exclus din plasma comunic?rii, care – ?n situa?ia ?romanului“ Aurei Christi – nu are coresponden?e, nu se apropie de experien?a budhist?, nici de prerogativele ocultismului de New Age, ci ne aduce ?n vecin?tatea ?ndemnului de pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, preluat apoi, ca solu?ie ?ntre a fi ?i a p?rea, de c?tre Socrate: ?Cunoa?te-te pe tine ?nsu?i!“. Po?i ?nt?lni, pe acest drum, ?i acel daimonion care a str?juit g?ndirea aceluia?i ?n?elept atenian ca alt? fa?? a ?subteranelor“ fiin?ei, acolo unde lumina se ?ngem?neaz? cu ?ntunericul, stare ?poetizat?“ de Goethe, dar pr?bu?it? ?n tragic de Dostoievski. E o cobor?re spre ?n?elegere prin cuprindere ?i, implicit, prin atingerea nelimitatului. (Mircea Braga) Cartea Aurei Christi Geniul inimii pare o st?nc? masiv?, singuratic?, ?ntr-un peisaj ?mioritic“. Geniul inimii are originalitate ?i for??. Prima parte e liric?, a doua (?ntr-un fel) – o comedie negru-satiric?, a treia – predominant epic-narativ?. Prima parte este excelent?; mi-am ?nsemnat un num?r de poezii memorabile. A doua, ?n centrul ei mai ales, are sec?iuni, pasaje extrem de interesant-pl?cute-amuzante, ?n pofida tonului, uneori, foiletonistic. A treia e impresionant? ?n ansamblu, armonios-coerent?, de o sinceritate sf??ietoare. ?n tot volumul, istoricul, religiosul, subiectivul se leag? foarte frumos ?ntre ele. Nu-mi plac laudele la adresa lui Nietzsche! De fapt, cum se leag? acest autor de Biblie, de Evanghelii?! Aura Christi poate fi m?ndr? de o realizare major?, cu totul original?. Probabil, nu l-a citit pe romanticul britanic Wordsworth; dar el e cel care a scris (sau a ?nceput s? scrie) o memorabil? autobiografie ?n versuri. Pu?ini l-au continuat. Am putea spune c? Aura se num?r? printre cei pu?ini. (Virgil Nemoianu)

Critica ra?iunii pure, tradus? de Nicolae Bagdasar ?i Elena Moisuc ?n 1969, a ajuns la cea de-a treia edi?ie. Cu acest prilej, profesorul dr. Ilie P?rvu, de la Facultatea de Filosofie a Universit??ii din Bucure?ti a ?ngrijit noua opera?ie de editare, fiind astfel corectate unele erori de tipar ?i unele inconsecven?e terminologice. Totodat?, exist? un motiv ?n plus pentru ca studen?ii care posed? edi?ia a II-a a traducerii, ap?rut? ?n 1995, s? apeleze ?i la cea de-a treia edi?ie: ?n aceasta din urm? au fost indicate diferen?ele dintre edi?ia I german? (din 1781) ?i edi?ia a II-a (din 1787).

Volumul red? circuitului public, pentru prima oar? ?n limba rom?n?, trei din operele g?nditorului atenian. Este vorba de Scrisori (?n num?r de treisprezece, deosebit de importante pentru cunoa?terea g?ndirii platoniciene, dar ?i pentru ?n?elegerea epocii ?i a personalit??ilor cu care a venit ?n contact filosoful), Dialoguri suspecte (Minos, Rivalii, Theages, Hipparhos, Clitofon) ?i Dialoguri apocrife (Axiohos, Despre drept, Despre virtute, Demodocus, Sisyfos, Eryxias).Traducerea apara?ine lui ?tefan Bezdechi, care a realizat ?i aparatul critic al Scrisorilor (introducere ?i note).

Satisfacerea neîngr?dit? a nevoilor instinctuale ale omului este oare compatibil? cu limit?rile impuse de progresul civiliza?iei? Lansat? de Freud în celebrul text Disconfort în cultur? (1930), întrebarea este reluat? peste un sfert de veac de c?tre Herbert Marcuse, eminent filosof din ?coala de la Frankfurt. În vreme ce Freud ofer? un r?spuns pesimist, vorbind despre inevitabila subjugare a instinctelor umane de c?tre societatea represiv?, Marcuse întrevede o cale de îmblânzire a agresivit??ii Civiliza?iei prin for?a unificatoare, vital? ?i ludic? a Erosului. Solu?iile de emancipare sugerate de c?tre Marcuse au influen?at profund mi?c?rile studen?e?ti, ecologice, anticolonialiste sau de eliberare sexual? din ultima jum?tate de secol. De aceea interesul pentru criticile sale trece dincolo de ?tiin?ele socio-umane, înspre to?i cei ce vor s? în?eleag? mecanismele alienante ale „societ??ii abunden?ei“. Acest eseu folose?te categorii psihologice, deoarece ele au devenit categorii politice. Exist? procese psihice, alt?dat? autonome ?i identificabile, care sunt absorbite de func?ia individului în stat - de c?tre existen?a sa public?. Problemele psihologice se transform? a?adar în probleme politice. ?– Herbert Marcuse Pornind de la Freud ?i de la tradi?ia eliberatoare a filosofiei ?i culturii, Marcuse schi?eaz? tabloul unei civiliza?ii în care alienarea ?i reprimarea sunt înlocuite de dimensiunea libidinal? ?i nealienant? a muncii, jocului ?i sexualit??ii libere ?i deschise, toate acestea conducând mai departe c?tre emancipare ?i fericire. – Douglas Kellner, editor al seriei The Collected Papers of Herbert Marcuse

De numele lui Sigmund Freud (1856-1929) se leag? poate cea mai controversat? teorie din filosofia culturii ultimelor secole: psihanaliza. ?nceput? ca ?ntreprindere psihoterapeutic?, prima cur? – din punct de vedere istoric – ?n care rolul terapeutic revenea exclusiv cuv?ntului, psihanaliza a fost condus? de Freud ?n mod firesc ?i ?n direc?ia descoperirii resorturilor abisale ale culturii.Disconfort ?n cultur? (1930) este o lucrare de maturitate ?n care p?rintele psihanalizei investigheaz? mecanismele care men?in coeziunea social?, respectiv contraponderea lor, manifestat? prin senza?ia de disconfort care ?nso?e?te mai mult sau mai pu?in evident fiin?a social?.?Supraeul unui epoci culturale are o origine asem?n?toare cu a celui individual; se sprijin? pe impresia pe care au l?sat-o mari personalit??i conduc?toare, oameni de o for?? spiritual? cople?itoare sau cei la care una dintre tendin?ele umane a g?sit configura?ia cea mai puternic? ?i mai pur?, de aceea adesea ?i cea mai unilateral?.“ - Sigmund Freud

n eseul Despre prostie (ber die Dummheit, 1937) subiectul este tratat, ca de obicei, cu toate resursele familiare autorului: analiza filosofic se combin cu observaiile de tip psihologic i cu constatri din istorie i politologie. Dei proiectul iniiat de acest eseu nu a fost finalizat, se remarc, totui, atenta cartografiere a fenomenelor asociate prostiei, tratate n stilul ironiei constructive“, att de specific lui Musil.

Urm?nd acela?i tipar de p?n? acum (Logica elefan?ilor, Editura All, 2012), Ciprian V?lcan ?i Dana Percec au selectat c?te dou?zeci de eseuri care formuleaz?, ?ntr-o manier? doar aparent lejer?, un r?spuns la tot at?tea pretexte, culese cu ochiul colec?ionarului de caricaturi din presa rom?neasc? ?i interna?ional? sau din tomuri mai mult sau mai pu?in colbuite. Autorii inspecteaz? cu lupa ?i curiozitatea entomologului numeroase ?nt?mpl?ri, mesaje ?i personaje contemporane, ?ndemn?ndu-i pe cititori, prin stilul degajat ?i tonul convivial, s? se amuze pe seama absurdului din via?a de zi cu zi. Fie c? este vorba de politic?, sport, mod?, mass-media sau tribunale, de gastronomie sau vr?jitorie, eseurile demonteaz? adev?ruri mici, truisme, precum ?i pl?smuiri de tot felul. Fiec?rei p??anii evocate ?n pretext – unele ilare, cu miros de b?lci, altele aproape detestabile – autorii Metafizicii bicicli?tilor ?i r?spund ?n manier? diferit?, dar convergent?, contur?nd o nevoie de a r?scoli excesele lumii pentru a o ?ndemna s? se rea?eze.

Alchimia fericirii, publicat? ?n persan? (Kimiya?yi sa’adat), spre sf?r?itul vie?ii autorului, urm?re?te atenuarea tensiunilor dintre filosofii ?i misticii Islamului ?i scoate ?n eviden?? importan?a autodisciplinei ?i a ascetismului. Traducerea de fa?? are la baz? traducerea publicat? ?n 1910, ?n englez? de Claud Field (The Alchemy of Happiness) ?i este structurat? ?n opt capitole, aproximativ egale ca ?ntindere. Cartea de fa?? reune?te o serie de interpret?ri ale unor pilde cu con?inut religios evocate ?n Coran ?i ale unor idei exprimate de Mahomed, de al?i profe?i sau ?nv??ati musulmani. Chestiunile abordate de Al-Ghazali aduc ?n prim-plan ideea unei vie?i religioase exemplare. Astfel, el prezint? mai multe sfaturi pentru musulmanii pio?i. Raportul omului cu divinitatea, cu semenii s?i, cu rudele apropiate, dar ?i implica?iile religioase ale institu?iei c?s?toriei sau ale muzicii ?i dansului sunt printre cele mai importante subiecte din lucrarea lui Al-Ghazali. S? ?tii, o, preaiubite, c? omul nu a fost creat ?n glum? sau la ?nt?mplare, ci a fost f?cut ?ntr?un fel minunat ?i pentru un ?el ?nalt. Chiar dac? nu a existat dintotdeauna, el tr?ie?te ve?nic; ?i chiar dac? trupul s?u este slab ?i p?m?ntesc, spiritul ?i este m?re? ?i dumnezeiesc. ?i cu c?t este mai ales subiectul cunoa?terii noastre,cu at?t mai mare va fi ?nc?ntarea sim?it? ?n studierea acestuia; de exemplu, ne?ar face mai mult? placer s? ?tim secretele unui rege dec?t dac? am afla secretele unui ministru. V?z?nd c? Dumnezeu este cel mai ?nalt obiect posibil pentru cunoa?terea noastr?, cunoa?terea Sa trebuie s? ne d?ruiasc? mai mult? desf?tare dec?t oricare alta.

De La Boétie ofer? una dintre primele ?i cele mai clare explica?ii privind servitutea voluntar?, starea care define?te supunerea majorit??ii fa?? de minoritatea care de?ine puterea politic?. Este ?i va r?m?ne acela?i lucru, indiferent de scurgerea timpului: un eseu memorabil despre m?re?ia ?i micimile naturii umane, slujit exemplar de g?ndul ?i de pana unui geniu cu care timpul nu a avut prea mult? r?bdare.,,Dar, Dumnezeule mare, ce ?nseamn? asta? Cum s? numim aceast? nenorocire? Ce viciu ?ngrozitor e ?sta, s? vezi nenum?ra?i oameni, nu doar c? se supun, ci c? slujesc, nu c? sunt guverna?i, ci c? sunt tiraniza?i, neav?nd nici bunuri, nici p?rin?i, nici copii, nici m?car propria lor via???“ ?tienne de LA Boétie

Coresponden?a lui Descartes dubleaz? opera sa propriu-zis?, fiind uneori mai expresiv? dec?t aceasta ?i cuprinz?nd cutezan?e filozofice pe care c?r?ile sale nu ?i le ?ng?duie. E aici, ?n paginile acestor scrisori, un Descartes mai viu, mai nuan?at ?n exprimare, mai amplu. O mare g?ndire filozofic?, precum aceasta, nu se resemneaz? cu propria realitate, ci se impune printr-o str?danie de a cuceri con?tiin?a public?, despre care dau seama aceste texte. Ele ?nchid ?n cuprinderea lor imaginea eforturilor prin care filozoful ??i creeaz? premisele posterit??ii sale.

F?r? a propune o terminologie aristotelic? bine precizat? pe teritoriul limbii rom?ne, transpunerea de fa?? reprezint? un moment important ?n raportarea rom?neasc? la opera Stagiritului.Traducere de ?tefan Bezdechi efectuat? dup? textul grec publicat de W. Christ ?n colec?ia ?Teubner“, Lipsca, 1906. Pentru realizarea ei au fost utilizate urm?toarele surse:Die Metaphysik des Aristoteles, traducere ?n limba german? de J. R. V. Kirchmann, ap?rut? ?n dou? volume ?i prev?zut? cu note ample ?n colec?ia ?Philosophische Bibliothek“, numerele 38 ?i 39, la Berlin, ?n 1871;Aristoteles, Metaphysik, traducere ?n limba german? de Adolf Lasson, ?n care cele patrusprezece c?r?i ale Metafizicii sunt a?ezate ?ntr-o r?nduial? mai logic? dec?t a?a cum au fost transmise ?n originalul grec, traducere ap?rut? ?n 1924, la Jena;Aristote, Métaphysique, traducere ?n limba francez? de J. Tricot, cu o prefa?? de A. Diés, ap?rut? ?n colec?ia ?Bibliothèque des textes philosophiques“, J. Vrin, la Paris, ?n 1933.La marginea textului a fost trecut? pagina?ia edi?iei Bekker, dup? care se fac ?n mod obi?nuit cita?iile din opera lui Aristotel.Confruntarea traducerii a fost f?cut? de prof. Aram M. Frenkian.

The present publication is intended to supply a recognised deficiency in our literature—a library edition of the Essays of Montaigne. This great French writer deserves to be regarded as a classic, not only in the land of his birth, but in all countries and in all literatures. His Essays, which are at once the most celebrated and the most permanent of his productions, form a magazine out of which such minds as those of Bacon and Shakespeare did not disdain to help themselves; and, indeed, as Hallam observes, the Frenchman's literary importance largely results from the share which his mind had in influencing other minds, coeval and subsequent. But, at the same time, estimating the value and rank of the essayist, we are not to leave out of the account the drawbacks and the circumstances of the period: the imperfect state of education, the comparative scarcity of books, and the limited opportunities of intellectual intercourse. Montaigne freely borrowed of others, and he has found men willing to borrow of him as freely. We need not wonder at the reputation which he with seeming facility achieved. He was, without being aware of it, the leader of a new school in letters and morals. His book was different from all others which were at that date in the world. It diverted the ancient currents of thought into new channels. It told its readers, with unexampled frankness, what its writer's opinion was about men and things, and threw what must have been a strange kind of new light on many matters but darkly understood. Above all, the essayist uncased himself, and made his intellectual and physical organism public property. He took the world into his confidence on all subjects. His essays were a sort of literary anatomy, where we get a diagnosis of the writer's mind, made by himself at different levels and under a large variety of operating influences. Of all egotists, Montaigne, if not the greatest, was the most fascinating, because, perhaps, he was the least affected and most truthful. What he did, and what he had professed to do, was to dissect his mind, and show us, as best he could, how it was made, and what relation it bore to external objects. He investigated his mental structure as a schoolboy pulls his watch to pieces, to examine the mechanism of the works; and the result, accompanied by illustrations abounding with originality and force, he delivered to his fellow-men in a book. W. C. H. KENSINGTON, November 1877. THE LIFE OF MONTAIGNE The author of the Essays was born, as he informs us himself, between eleven and twelve o'clock in the day, the last of February 1533, at the chateau of St. Michel de Montaigne. His father, Pierre Eyquem, esquire, was successively first Jurat of the town of Bordeaux (1530), Under-Mayor 1536, Jurat for the second time in 1540, Procureur in 1546, and at length Mayor from 1553 to 1556. He was a man of austere probity, who had "a particular regard for honour and for propriety in his person and attire . . . a mighty good faith in his speech, and a conscience and a religious feeling inclining to superstition, rather than to the other extreme. Between 1556 and 1563 an important incident occurred in the life of Montaigne, in the commencement of his romantic friendship with Etienne de la Boetie, whom he had met, as he tells us, by pure chance at some festive celebration in the town. From their very first interview the two found themselves drawn irresistibly close to one another, and during six years this alliance was foremost in the heart of Montaigne, as it was afterwards in his memory, when death had severed it.

Tr?s?turi fundamentale ale unei concep?ii moderne despre lume?Cum se comport? filosofia c? art? fa?? de libertatea omului, ce este aceast? libertate, ?i dac? am ajuns s? ne ?mp?rt??im din ea, sau putem ajunge la acest lucru: iat? problema fundamental? a scrierii mele. Toate celelalte expuneri ?tiin?ifice au fost f?cute numai pentru ca, ?n cele din urm?, s? arunc?m ?i mai mult? lumin? asupra unei probleme care, dup? p?rerea mea, prezint? cea mai mare importan?? pentru om. ?n aceste pagini vrem s? d?m o filosofie a libert??ii.“ – Rudolf Steiner

A fi rom?n? ?E o ru?ine!“, exclama Cioran. ?n ce m?sur? filosoful de la Paris avea dreptate? Ce ?nseamn? ?a fi rom?n“ ?ntr-o fals? tranzi?ie care aparent nu se mai termin?? La aceste ?i multe alte ?ntreb?ri ?ncearc? s? r?spund? scriitorul Ionel Necula ?n opus-ul de fa??, care ?nsumeaz? analize ale r?sturn?rilor sociale evidente, ?nregistrate ?n ultimii ?aptesprezece ani. Nu ?ntotdeauna comod, spiritul coroziv al autorului ??i spune cuv?ntul, av?nd uneori accente incendiare.

Imagineaz?-?i c? e?ti într-o ma?in? a timpului care te poart? înainte ?i înapoi prin propria via??. Te duce în trecut, la anii copil?riei, când înv??ai s? mergi pe biciclet?, apoi te face s? revezi primul t?u s?rut, cel dintâi serviciu sau anii mai târzii, când te confrun?i, eventual, cu divor?ul. Înso?it de Platon, afl? ce spun marii gânditori ai lumii despre toate aceste pietre de hotar de pe drumul vie?ii noastre. Aristotel î?i va vorbi despre importan?a începerii ?colii, Freud despre îndr?gostire, Heidegger despre implica?iile psihologice ale mutatului, iar Nietzsche despre criza vârstei de mijloc. La drum cu Platon te ajut? s? în?elegi ?i s? vezi cu al?i ochi evenimentele majore, momentele-cheie ?i fazele de tranzi?ie din via?a ta, f?când filosofia s? par? accesibil? ?i plin? de umor!