阅读传统文化经典，通晓古今智慧，塑造完整人格，丰富美好情感，同时改进我们的生活态度、工作态度和思维方式，成就不一样的人生。 　　孔子的《论语》、《礼记》中的《中庸》、《大学》是南宋著名理学家朱熹辑定“四书”中重要的三部儒家经典，这些经典中蕴含了华夏先哲的智慧，记述了儒家学说的核心思想，是儒家传道、授业的基本教材，《彩图全解论语中庸大学(超值全彩白金版)( 精)》内容涉及历史、政治、哲学、文学等方面。

本书是沈善增继颠覆《庄子》、《老子》旧注的《还吾庄子》、《还吾老子》之后一部颠覆《论语》旧注的新著。它选取了《论语》中脍炙人口、而又遭受两千多年严重曲解误读的十一章及相关章句进行甄读。

常言道：“咬得菜根，百事可做”。明代奇人洪应明将谭以菜根名，化大俗为大雅，变腐朽为神奇，清雅超逸，特标一格，在洞察世情之余，化人间万事。 《菜根谭》将儒、释、道三家之精髓熔冶于一炉，总结处世为人之策略，概括功业成败之智慧，指示修身养性之要义，界分求学问道之真假，指生死名利之玄妙；既主张积极世、经营天下、为民谋福、恩泽后世的取精神，又宣扬亲近自然、悠游山水、独善其身、清静无为的隐逸趣旨，同时也倡导悲夫悯人、普渡众生、透彻禅机、空灵无际的超脱境界。初读《菜根谭》，似杂乱无章、自相矛盾；若深悟其意，方知狡兔三窟、智藏其里；若详悟再三，则如醍醐灌顶，倍觉终身受用无穷。 是故，《莱根谭》在读，读其语谈味长、长空朗月之逸韵，《菜根谭》更在悟，悟其深远意旨、玄机妙合之智慧。因此，本书将《菜根谭》的各种珍本搜集整合，拾遗补阕，并请著名的语言专家动笔亲译，以使读者亲睹原著之真味；同时精选中国古今之经典事例，并加之对《菜根谭》深意与智慧的感悟，字不求工整却显其深刻，句不求华丽而显其实用，力求能掘其精华、发其去机，并让读者受用一二。

简单好读的哲学门书 让自我的哲学探索变成轻松的阅读消遣 在《简而美的哲学小史》中，深奥晦涩的哲学史被划分为极易消化的小板块，让读者可以一次啃完，快速读懂哲学3000年发展过程，轻松掌握120位哲学大师的思想精华，从更具智慧的视角理解什么是哲学，以及哲学的力量所在，激发读者一步学习哲学的欲望，看到不一样的全新自我。

百年大师经典书系(中国人的修养+中国人的品德+中国人的禅修)(套装共3册)。《中国人的修养》完美结合了中华传统文化中的修身、齐家、治国、平天下与现代公民应具备的素养，通过细微事件，具体、详尽地阐述了建设规范、道德社会的方法，是一部值得所有国人阅读的书。 　　它主要包括四部分，华工学校讲义（德育三十篇，智育十篇），中学修身教科书上篇，中学修身教科书下篇，关于国民之修养。这是一部百年罕见的公民道德实践之书，放在现在意义非凡。今天中国的青年，若想要从我做起，培养健全的人格、塑造合格的公民，《中国人的修养》实具有重要的指导价值。 　　《中国人的品德》精选了傅斯年关于中国人的品德与中国文化的深层次思考，主要包括六部分：1中国人的品德，2我们需要什么样的社会和政府，3民主与自由，4事业与人生，5我们需要什么样的文学，6我们需要什么样的教育；这些文章对于处于转型期的中国社会和探索人生的读者极具启示。 　　《中国人的禅修》阐述了弘一法师关于人生修养与佛学智慧的文章。在这部著作中，弘一法师以大学者、大艺术家的俗家修为，向常人揭示了佛门的真谛和人生的真义。书中收集的弘一法师说佛讲禅的内容，很多是整理出版。在这本著作中，除了弘一法师的著作之外，还有一部分他的演讲稿与处世格言，这些内容被梁实秋、林语堂等名家誉为“一字千金，值得所有人慢慢阅读、慢慢体味、用一生的时间静静领悟”。 　　弘一大师平生注重实践，本书可谓要言不烦，只要用心品读，定可见大师的慈悲心怀，并用以启迪我们的人生。

《杂著》内容共有五部分：“序言、前言和创刊词”和“书评”，主要是为20世纪90年代以来部分中国佛教与中国哲学论著所作的序言和评论，它从一个侧面反映了佛学和中国哲学学术研究的展。《杂著》中“追念前贤 ”部分记录了几位老师对作者的教育、扶持和恩德。作者方立天五十多年来的治学体会，则汇集在书中的“治学”部分。另有十多篇文章，因不易归属，故列后一部分“其他”之中。

《大学》原为《礼记》第四十二篇。宋朝程颢、程颐兄弟把它从《礼记》中抽出，编次章句。 《中庸》原是《小戴礼记》中的一篇。作者为孔子后裔子思，后经秦代学者修改整理。《中庸》是被宋代学人提到突出地位上来的，宋一代探索中庸之道的文章不下百篇，北宋程颢、程颐极力尊崇《中庸》。 对于现代人而言，《大学》和《中庸》已经不是单纯意义上的科举考试用书，它们已经成为承载中国传统人文修养的精华，其中的一言一行，在现代人看来，依然具有实际意义。

怀疑与思考是人类的天性，而当人类始怀疑与思考自身与世界万物的本原，并加以诠释时，“哲学”就诞生了。本书以活泼的文字、有趣的故事和简明易懂的图解，呈现东西方哲学在历史长河中萌发与演变的轨迹，用伟大思想家的名字联缀成一部2500年生动的哲学史，是专为哲学门读者量身造的读本。阅读本书，将是一次奇妙的精神之旅，为你解答人生的困惑，让你学会正确思考，增长智慧，完善自我。 　　笛卡儿“我思故我在”的真正含义 　　“奥克姆剃刀”能为我们剃掉什么？ 　　尼采为什么喊出“上帝死了”？ 　　功利主义与“*幸福原则”

    佛教认为，礼拜佛像，供养佛像，对于修行者来说，能产生无上无量功德，因此，佛教信徒们经常会大修佛像，铸造佛像，为家人、为自己祈福。在佛教的发展过程中，为了使得佛像趋于统一，佛像的铸造也形成了一定的规范，并且以“经”的形式加以传布，使得佛像在流传的过程中虽有风格的不同，但在造型上不会产生特别大的差异。《佛教小百科：佛像》能够满足读者了解佛像的需求。     《佛教小百科：佛像》由业露华编著。

Satisfacerea neîngr?dit? a nevoilor instinctuale ale omului este oare compatibil? cu limit?rile impuse de progresul civiliza?iei? Lansat? de Freud în celebrul text Disconfort în cultur? (1930), întrebarea este reluat? peste un sfert de veac de c?tre Herbert Marcuse, eminent filosof din ?coala de la Frankfurt. În vreme ce Freud ofer? un r?spuns pesimist, vorbind despre inevitabila subjugare a instinctelor umane de c?tre societatea represiv?, Marcuse întrevede o cale de îmblânzire a agresivit??ii Civiliza?iei prin for?a unificatoare, vital? ?i ludic? a Erosului. Solu?iile de emancipare sugerate de c?tre Marcuse au influen?at profund mi?c?rile studen?e?ti, ecologice, anticolonialiste sau de eliberare sexual? din ultima jum?tate de secol. De aceea interesul pentru criticile sale trece dincolo de ?tiin?ele socio-umane, înspre to?i cei ce vor s? în?eleag? mecanismele alienante ale „societ??ii abunden?ei“. Acest eseu folose?te categorii psihologice, deoarece ele au devenit categorii politice. Exist? procese psihice, alt?dat? autonome ?i identificabile, care sunt absorbite de func?ia individului în stat - de c?tre existen?a sa public?. Problemele psihologice se transform? a?adar în probleme politice. ?– Herbert Marcuse Pornind de la Freud ?i de la tradi?ia eliberatoare a filosofiei ?i culturii, Marcuse schi?eaz? tabloul unei civiliza?ii în care alienarea ?i reprimarea sunt înlocuite de dimensiunea libidinal? ?i nealienant? a muncii, jocului ?i sexualit??ii libere ?i deschise, toate acestea conducând mai departe c?tre emancipare ?i fericire. – Douglas Kellner, editor al seriei The Collected Papers of Herbert Marcuse

De numele lui Sigmund Freud (1856-1929) se leag? poate cea mai controversat? teorie din filosofia culturii ultimelor secole: psihanaliza. ?nceput? ca ?ntreprindere psihoterapeutic?, prima cur? – din punct de vedere istoric – ?n care rolul terapeutic revenea exclusiv cuv?ntului, psihanaliza a fost condus? de Freud ?n mod firesc ?i ?n direc?ia descoperirii resorturilor abisale ale culturii.Disconfort ?n cultur? (1930) este o lucrare de maturitate ?n care p?rintele psihanalizei investigheaz? mecanismele care men?in coeziunea social?, respectiv contraponderea lor, manifestat? prin senza?ia de disconfort care ?nso?e?te mai mult sau mai pu?in evident fiin?a social?.?Supraeul unui epoci culturale are o origine asem?n?toare cu a celui individual; se sprijin? pe impresia pe care au l?sat-o mari personalit??i conduc?toare, oameni de o for?? spiritual? cople?itoare sau cei la care una dintre tendin?ele umane a g?sit configura?ia cea mai puternic? ?i mai pur?, de aceea adesea ?i cea mai unilateral?.“ - Sigmund Freud

n eseul Despre prostie (ber die Dummheit, 1937) subiectul este tratat, ca de obicei, cu toate resursele familiare autorului: analiza filosofic se combin cu observaiile de tip psihologic i cu constatri din istorie i politologie. Dei proiectul iniiat de acest eseu nu a fost finalizat, se remarc, totui, atenta cartografiere a fenomenelor asociate prostiei, tratate n stilul ironiei constructive“, att de specific lui Musil.

Urm?nd acela?i tipar de p?n? acum (Logica elefan?ilor, Editura All, 2012), Ciprian V?lcan ?i Dana Percec au selectat c?te dou?zeci de eseuri care formuleaz?, ?ntr-o manier? doar aparent lejer?, un r?spuns la tot at?tea pretexte, culese cu ochiul colec?ionarului de caricaturi din presa rom?neasc? ?i interna?ional? sau din tomuri mai mult sau mai pu?in colbuite. Autorii inspecteaz? cu lupa ?i curiozitatea entomologului numeroase ?nt?mpl?ri, mesaje ?i personaje contemporane, ?ndemn?ndu-i pe cititori, prin stilul degajat ?i tonul convivial, s? se amuze pe seama absurdului din via?a de zi cu zi. Fie c? este vorba de politic?, sport, mod?, mass-media sau tribunale, de gastronomie sau vr?jitorie, eseurile demonteaz? adev?ruri mici, truisme, precum ?i pl?smuiri de tot felul. Fiec?rei p??anii evocate ?n pretext – unele ilare, cu miros de b?lci, altele aproape detestabile – autorii Metafizicii bicicli?tilor ?i r?spund ?n manier? diferit?, dar convergent?, contur?nd o nevoie de a r?scoli excesele lumii pentru a o ?ndemna s? se rea?eze.

Alchimia fericirii, publicat? ?n persan? (Kimiya?yi sa’adat), spre sf?r?itul vie?ii autorului, urm?re?te atenuarea tensiunilor dintre filosofii ?i misticii Islamului ?i scoate ?n eviden?? importan?a autodisciplinei ?i a ascetismului. Traducerea de fa?? are la baz? traducerea publicat? ?n 1910, ?n englez? de Claud Field (The Alchemy of Happiness) ?i este structurat? ?n opt capitole, aproximativ egale ca ?ntindere. Cartea de fa?? reune?te o serie de interpret?ri ale unor pilde cu con?inut religios evocate ?n Coran ?i ale unor idei exprimate de Mahomed, de al?i profe?i sau ?nv??ati musulmani. Chestiunile abordate de Al-Ghazali aduc ?n prim-plan ideea unei vie?i religioase exemplare. Astfel, el prezint? mai multe sfaturi pentru musulmanii pio?i. Raportul omului cu divinitatea, cu semenii s?i, cu rudele apropiate, dar ?i implica?iile religioase ale institu?iei c?s?toriei sau ale muzicii ?i dansului sunt printre cele mai importante subiecte din lucrarea lui Al-Ghazali. S? ?tii, o, preaiubite, c? omul nu a fost creat ?n glum? sau la ?nt?mplare, ci a fost f?cut ?ntr?un fel minunat ?i pentru un ?el ?nalt. Chiar dac? nu a existat dintotdeauna, el tr?ie?te ve?nic; ?i chiar dac? trupul s?u este slab ?i p?m?ntesc, spiritul ?i este m?re? ?i dumnezeiesc. ?i cu c?t este mai ales subiectul cunoa?terii noastre,cu at?t mai mare va fi ?nc?ntarea sim?it? ?n studierea acestuia; de exemplu, ne?ar face mai mult? placer s? ?tim secretele unui rege dec?t dac? am afla secretele unui ministru. V?z?nd c? Dumnezeu este cel mai ?nalt obiect posibil pentru cunoa?terea noastr?, cunoa?terea Sa trebuie s? ne d?ruiasc? mai mult? desf?tare dec?t oricare alta.

De La Boétie ofer? una dintre primele ?i cele mai clare explica?ii privind servitutea voluntar?, starea care define?te supunerea majorit??ii fa?? de minoritatea care de?ine puterea politic?. Este ?i va r?m?ne acela?i lucru, indiferent de scurgerea timpului: un eseu memorabil despre m?re?ia ?i micimile naturii umane, slujit exemplar de g?ndul ?i de pana unui geniu cu care timpul nu a avut prea mult? r?bdare.,,Dar, Dumnezeule mare, ce ?nseamn? asta? Cum s? numim aceast? nenorocire? Ce viciu ?ngrozitor e ?sta, s? vezi nenum?ra?i oameni, nu doar c? se supun, ci c? slujesc, nu c? sunt guverna?i, ci c? sunt tiraniza?i, neav?nd nici bunuri, nici p?rin?i, nici copii, nici m?car propria lor via???“ ?tienne de LA Boétie

Iako je napisao veoma zna?ajne radove iz drugih podru?ja filozofije?(npr. Sistem logike, gde izla?e na?ela induktivnog zaklju?ivanja, ili Utilitarizam, gde izla?e shvatanje da svako treba da dela tako da proizvede najve?u sre?u za najve?i broj ljudi), Mil je najtrajniji utjecaj ostavio svojim radovima iz politi?ke filozofije i etike. Njegovo delo O slobodi smatra se jednim od temeljnih tekstova savremenog liberalizma. U njemu Mil zagovara na?elo da je ljudsku slobodu dozvoljeno ograni?avati samo ukoliko ?teti drugima. Na?elo ?tete, kako se to na?elo ?esto naziva, u svojoj primeni na ure?enje dru?tvenih odnosa isklju?uje sve despotske i autoritarne oblike vlasti koji gu?e slobodu pojedinaca i njihovu individualnost. Od posebne va?nosti za sre?u pojedinca i dru?tva u celini jeste sloboda govora, koja ni?im ne sme biti ograni?ena. Na Milovoj raspravi O slobodi njen prevodilac, kralj Petar I Kara?or?evi?, tvorac dr?ave Srba, Hrvata i Slovenaca, zasnovao je svoj politi?ki program.

Coresponden?a lui Descartes dubleaz? opera sa propriu-zis?, fiind uneori mai expresiv? dec?t aceasta ?i cuprinz?nd cutezan?e filozofice pe care c?r?ile sale nu ?i le ?ng?duie. E aici, ?n paginile acestor scrisori, un Descartes mai viu, mai nuan?at ?n exprimare, mai amplu. O mare g?ndire filozofic?, precum aceasta, nu se resemneaz? cu propria realitate, ci se impune printr-o str?danie de a cuceri con?tiin?a public?, despre care dau seama aceste texte. Ele ?nchid ?n cuprinderea lor imaginea eforturilor prin care filozoful ??i creeaz? premisele posterit??ii sale.

"A megsemmisülés rejtélyes sz?vege egyszerre filozófiai traktátus, misztikus beavatás és poszthumán próza. A kortárs irodalomban egyre inkább feler?s?dik ez a nem-antropocentrikus hang, mely nem emberi sorsokat akar elbeszélni, hanem a nyelv és az ember k?z?s hiányt?rténetére mutat rá. ?Mennyien kapaszkodtak a létbe, mint egy végtelen fa t?rzsébe” - írja Horváth Márk és Lovász ?dám, hiszen az emberi állapot csak a társadalmi, nyelvi és metafizikai katasztrófa terében értelmezhet?. Apokaliptikus (neo)romantika és abszurd k?ltészet. Az utolsó ember kézik?nyve a túlélés lehetetlenségér?l."Nemes Z. Márió Az Idegenre hárult a sors ajándéka, hogy els?ként az utolsó emberek k?zu?l végignézze minden ku?ls?dleges k?telék pusztulását, és bizalmát lelkébe, s?t a lelkén is túlra helyezze, minden emberit maga m?g?tt hagyva. Minden ház gerendái k?z?tt barátságok és szerelmek jól táplált holttestei indultak oszlásnak, míg csak a csont fehérlett ki a vízb?l. Mint rég elhagyott kik?t?k tornyai, olyan hívogatóak voltak ezek a csontok az új kor embere számára.

Human reason, in one sphere of its cognition, is called upon to consider questions, which it cannot decline, as they are presented by its own nature, but which it cannot answer, as they transcend every faculty of the mind. It falls into this difficulty without any fault of its own. It begins with principles, which cannot be dispensed with in the field of experience, and the truth and sufficiency of which are, at the same time, insured by experience. With these principles it rises, in obedience to the laws of its own nature, to ever higher and more remote conditions. But it quickly discovers that, in this way, its labours must remain ever incomplete, because new questions never cease to present themselves; and thus it finds itself compelled to have recourse to principles which transcend the region of experience, while they are regarded by common sense without distrust. It thus falls into confusion and contradictions, from which it conjectures the presence of latent errors, which, however, it is unable to discover, because the principles it employs, transcending the limits of experience, cannot be tested by that criterion. The arena of these endless contests is called Metaphysic.Time was, when she was the queen of all the sciences; and, if we take the will for the deed, she certainly deserves, so far as regards the high importance of her object-matter, this title of honour. Now, it is the fashion of the time to heap contempt and scorn upon her; and the matron mourns, forlorn and forsaken, like Hecuba: At first, her gover Modo maxima rerum, Tot generis, natisque potens... Nunc trahor exul, inops. —Ovid, Metamorphoses. xiii under the administration of the dogmatists, was an absolute despotism. But, as the legislative continued to show traces of the ancient barbaric rule, her empire gradually broke up, and intestine wars introduced the reign of anarchy; while the sceptics, like nomadic tribes, who hate a permanent habitation and settled mode of living, attacked from time to time those who had organized themselves into civil communities. But their number was, very happily, small; and thus they could not entirely put a stop to the exertions of those who persisted in raising new edifices, although on no settled or uniform plan. In recent times the hope dawned upon us of seeing those disputes settled, and the legitimacy of her claims established by a kind of physiology of the human understanding—that of the celebrated Locke. But it was found that—although it was affirmed that this so-called queen could not refer her descent to any higher source than that of common experience, a circumstance which necessarily brought suspicion on her claims—as this genealogy was incorrect, she persisted in the advancement of her claims to sovereignty. Thus metaphysics necessarily fell back into the antiquated and rotten constitution of dogmatism, and again became obnoxious to the contempt from which efforts had been made to save it. At present, as all methods, according to the general persuasion, have been tried in vain, there reigns nought but weariness and complete indifferentism—the mother of chaos and night in the scientific world, but at the same time the source of, or at least the prelude to, the re-creation and reinstallation of a science, when it has fallen into confusion, obscurity, and disuse from ill directed effort. I do not mean by this a criticism of books and systems, but a critical inquiry into the faculty of reason, with reference to the cognitions to which it strives to attain without the aid of experience; in other words, the solution of the question regarding the possibility or impossibility of metaphysics, and the determination of the origin, as well as of the extent and limits of this science. All this must be done on the basis of principles. ABOUT AUTHOR: That all our knowledge begins with experience there can be no doubt. For how is it possible that the faculty of cognition should be awakened into exercise otherwise than by means of objects which affect our senses, and partly of themselves produce representations, partly rouse our powers of understanding into activity, to compare to connect, or to separate these, and so to convert the raw material of our sensuous impressions into a knowledge of objects, which is called experience? In respect of time, therefore, no knowledge of ours is antecedent to experience, but begins with it. But, though all our knowledge begins with experience, it by no means follows that all arises out of experience. For, on the contrary, it is quite possible that our empirical knowledge is a compound of that which we receive through impressions, and that which the faculty of cognition supplies from itself (sensuous impressions giving merely the occasion), an addition which we cannot distinguish from the original element given by sense, till long practice has made us attentive to, and skilful in separating it. It is, therefore, a question which requires close investigation, and not to b

Imagineaz?-?i c? e?ti într-o ma?in? a timpului care te poart? înainte ?i înapoi prin propria via??. Te duce în trecut, la anii copil?riei, când înv??ai s? mergi pe biciclet?, apoi te face s? revezi primul t?u s?rut, cel dintâi serviciu sau anii mai târzii, când te confrun?i, eventual, cu divor?ul. Înso?it de Platon, afl? ce spun marii gânditori ai lumii despre toate aceste pietre de hotar de pe drumul vie?ii noastre. Aristotel î?i va vorbi despre importan?a începerii ?colii, Freud despre îndr?gostire, Heidegger despre implica?iile psihologice ale mutatului, iar Nietzsche despre criza vârstei de mijloc. La drum cu Platon te ajut? s? în?elegi ?i s? vezi cu al?i ochi evenimentele majore, momentele-cheie ?i fazele de tranzi?ie din via?a ta, f?când filosofia s? par? accesibil? ?i plin? de umor!

Cartea de fa??, pe care cititorul o ?ine acum ?n m?n?, reprezint? o form? – literar vorbind, foarte complex?, fiindc? ea evolueaz? pe mai multe voci narative, dintre care doar unele ?i apar?in ?n mod direct autoarei – de exorcism. Geniul inimii e r?spunsul unui poet la o experien?? personal? plenitudinar?, ?n care bucuria ?i suferin?a se ?ntrep?trund reciproc pentru a exprima, ?mpreun? ?i tensionat, starea de gra?ie. Exist? o voce a experien?ei biografice ?n aceast? carte scris? febril, o alta de martor sau de participant la istorie, tot a?a cum exist? o voce a puterii ?i una a victimei. Deasupra tuturor st?, ?ns?, nu neap?rat triumf?toare, dar lucid-cerebral?, chemarea celor dou? credin?e pentru care merit? s? tr?ie?ti ?i s?-?i rememorezi via?a atunci c?nd ai ajuns cu ea la r?sp?ntie: credin?a ?n cultura modelelor care te-au precedat ?i credin?a deloc ingenu?, ci ivit? din cunoa?tere, ?n sacralitatea profund? a celor tr?ite ?i ?n transcenden??. (?tefan Borbély) A considera un text drept ?carte a ilumin?rilor mele“ ?i a a?eza ca titlu al primei p?r?i a volumului sintagma Povestea subteranei ne plaseaz? sub semnul aproape imposibil al drumului c?tre Sine, al cuprinderii, al denud?rii ?i al efortului de a ?n?elege un obiect al c?rui adev?r se va afla ?ntotdeauna ?n proximitatea pe?terii lui Platon. E un demers perpetuat, dar niciodat? epuizat ?i aproape exclus din plasma comunic?rii, care – ?n situa?ia ?romanului“ Aurei Christi – nu are coresponden?e, nu se apropie de experien?a budhist?, nici de prerogativele ocultismului de New Age, ci ne aduce ?n vecin?tatea ?ndemnului de pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, preluat apoi, ca solu?ie ?ntre a fi ?i a p?rea, de c?tre Socrate: ?Cunoa?te-te pe tine ?nsu?i!“. Po?i ?nt?lni, pe acest drum, ?i acel daimonion care a str?juit g?ndirea aceluia?i ?n?elept atenian ca alt? fa?? a ?subteranelor“ fiin?ei, acolo unde lumina se ?ngem?neaz? cu ?ntunericul, stare ?poetizat?“ de Goethe, dar pr?bu?it? ?n tragic de Dostoievski. E o cobor?re spre ?n?elegere prin cuprindere ?i, implicit, prin atingerea nelimitatului. (Mircea Braga) Cartea Aurei Christi Geniul inimii pare o st?nc? masiv?, singuratic?, ?ntr-un peisaj ?mioritic“. Geniul inimii are originalitate ?i for??. Prima parte e liric?, a doua (?ntr-un fel) – o comedie negru-satiric?, a treia – predominant epic-narativ?. Prima parte este excelent?; mi-am ?nsemnat un num?r de poezii memorabile. A doua, ?n centrul ei mai ales, are sec?iuni, pasaje extrem de interesant-pl?cute-amuzante, ?n pofida tonului, uneori, foiletonistic. A treia e impresionant? ?n ansamblu, armonios-coerent?, de o sinceritate sf??ietoare. ?n tot volumul, istoricul, religiosul, subiectivul se leag? foarte frumos ?ntre ele. Nu-mi plac laudele la adresa lui Nietzsche! De fapt, cum se leag? acest autor de Biblie, de Evanghelii?! Aura Christi poate fi m?ndr? de o realizare major?, cu totul original?. Probabil, nu l-a citit pe romanticul britanic Wordsworth; dar el e cel care a scris (sau a ?nceput s? scrie) o memorabil? autobiografie ?n versuri. Pu?ini l-au continuat. Am putea spune c? Aura se num?r? printre cei pu?ini. (Virgil Nemoianu)