Lucrarea aceasta se bazeaz? pe teza de doctorat a autorului, sus?inut? ?n iunie 2008, Problema drept??ii ?i restituirea propriet??ilor ?n Rom?nia post-decembrist?, fiind ?ns? o versiune modificat? a tezei. Dup? cum m?rturise?te autorul, unele pasaje tehnice au fost adaptate, pentru a putea fi u?or inteligibile pentru publicul larg. Cartea de fa?? este rezultatul unor ample cercet?ri, ?ncepute ?n 2002. ?Nu mai cred c? principala datorie a filosofului moral este de a produce ?solu?ii? (sentin?e) la problemele etice percepute ca atare ?ntr-un univers social. […] La fel ca ?ntr-un tribunal, pledoariile sunt utile, ?i e bine s? se foloseasc? de argumente c?t mai puternice ?i mai rafinate. Dar, la fel cum cercetarea ?n materie de drept nu-?i poate propune ca obiectiv principal producerea de pledoarii specific avoca?ilor (cu toate c? examinarea fundamentelor legii poate conferi o greutate suplimentar? unei pledoarii particulare sau alteia), tot a?a cercetarea de ordin etic nu-?i poate propune ca obiectiv ceva similar pledoariilor.“ Con?inutul este organizat ?n 7 capitole, concluzii ?i o bibliografie, util? f?r? ?ndoial? pentru oricine ar dori s? aprofundeze chestiunile abordate de autor. Introducerea este urmat? de o discu?ie conceptual? ?i metodologic? despre repara?ie (capitolul 2), rectificare, restitu?ie, drepturile de proprietate ?i evaluarea moral? a restitu?iei. Celelalte capitole se ocup? de urm?toarele teme: nedreptatea na?ionaliz?rii (capitolul 3), restitu?ia post-comunist? (capitolul 4), argumentul coasian (capitolul 5), restitu?ia ?i dreptatea transgenera?ional? (capitolul 6), principiul nozickian al rectific?rii nedrept??ilor (capitolul 7). ?Am ?ncercat apoi s? analizez ce anume presupune c?utarea unui r?spuns la o ?ntrebare de tipul ?Este restitu?ia justificat? ?? (?n 2.3.) Rezultatul important, cred, a fost acela c? nu exist? un r?spuns simplu, ?i c? o astfel de ?ntrebare este prost formulat?. Am propus ?n loc alte cinci ?ntreb?ri, mai precise : dac? actul na?ionaliz?rii a fost unul nedrept, dac? o politic? restitutiv? risc? sau nu s? ?ndrepte o nedreptate trecut? ?nf?ptuind o alta, dac? putem identifica cu precizie obiectele restitu?iei ?i dac? orizontul temporal introduce elemente importante ?n cadrul de evaluare moral? (at?t ca atare, c?t ?i ?n dimensiunea sa intergenera?ional?). ?n primul r?nd, putem afirma c? politica aleas? imediat dup? 1989 (cea a men?inerii status-quo-ului, ?n speran?a c? lucrurile se vor rezolva cumva de la sine sau ca o solu?ie ideal? se va prezenta ?n mod miraculos) a fost at?t lipsit? de vreo justificare moral?, c?t ?i neinspirat? din punct de vedere pragmatic.“

O analiz? aplicat? a operei unuia dintre cei mai controversa?i g?nditori germani, supranumit monahul de la Sils-Maria; o lectur? ?n filigran a modului nietzschean de abordare a c?torva concepte dificile, interpretate la modul catastrofic: supraomul, ve?nica ?ntoarcere a aceluia?i, anti-Christul. Lucrarea se situeaz? ?n buna ?i prestigioas? tradi?ie a marilor creatori care comenteaz? textele fundamentale ale omenirii dintr-un unghi specific.

n eseul Despre prostie (ber die Dummheit, 1937) subiectul este tratat, ca de obicei, cu toate resursele familiare autorului: analiza filosofic se combin cu observaiile de tip psihologic i cu constatri din istorie i politologie. Dei proiectul iniiat de acest eseu nu a fost finalizat, se remarc, totui, atenta cartografiere a fenomenelor asociate prostiei, tratate n stilul ironiei constructive“, att de specific lui Musil.

Urm?nd acela?i tipar de p?n? acum (Logica elefan?ilor, Editura All, 2012), Ciprian V?lcan ?i Dana Percec au selectat c?te dou?zeci de eseuri care formuleaz?, ?ntr-o manier? doar aparent lejer?, un r?spuns la tot at?tea pretexte, culese cu ochiul colec?ionarului de caricaturi din presa rom?neasc? ?i interna?ional? sau din tomuri mai mult sau mai pu?in colbuite. Autorii inspecteaz? cu lupa ?i curiozitatea entomologului numeroase ?nt?mpl?ri, mesaje ?i personaje contemporane, ?ndemn?ndu-i pe cititori, prin stilul degajat ?i tonul convivial, s? se amuze pe seama absurdului din via?a de zi cu zi. Fie c? este vorba de politic?, sport, mod?, mass-media sau tribunale, de gastronomie sau vr?jitorie, eseurile demonteaz? adev?ruri mici, truisme, precum ?i pl?smuiri de tot felul. Fiec?rei p??anii evocate ?n pretext – unele ilare, cu miros de b?lci, altele aproape detestabile – autorii Metafizicii bicicli?tilor ?i r?spund ?n manier? diferit?, dar convergent?, contur?nd o nevoie de a r?scoli excesele lumii pentru a o ?ndemna s? se rea?eze.

Alchimia fericirii, publicat? ?n persan? (Kimiya?yi sa’adat), spre sf?r?itul vie?ii autorului, urm?re?te atenuarea tensiunilor dintre filosofii ?i misticii Islamului ?i scoate ?n eviden?? importan?a autodisciplinei ?i a ascetismului. Traducerea de fa?? are la baz? traducerea publicat? ?n 1910, ?n englez? de Claud Field (The Alchemy of Happiness) ?i este structurat? ?n opt capitole, aproximativ egale ca ?ntindere. Cartea de fa?? reune?te o serie de interpret?ri ale unor pilde cu con?inut religios evocate ?n Coran ?i ale unor idei exprimate de Mahomed, de al?i profe?i sau ?nv??ati musulmani. Chestiunile abordate de Al-Ghazali aduc ?n prim-plan ideea unei vie?i religioase exemplare. Astfel, el prezint? mai multe sfaturi pentru musulmanii pio?i. Raportul omului cu divinitatea, cu semenii s?i, cu rudele apropiate, dar ?i implica?iile religioase ale institu?iei c?s?toriei sau ale muzicii ?i dansului sunt printre cele mai importante subiecte din lucrarea lui Al-Ghazali. S? ?tii, o, preaiubite, c? omul nu a fost creat ?n glum? sau la ?nt?mplare, ci a fost f?cut ?ntr?un fel minunat ?i pentru un ?el ?nalt. Chiar dac? nu a existat dintotdeauna, el tr?ie?te ve?nic; ?i chiar dac? trupul s?u este slab ?i p?m?ntesc, spiritul ?i este m?re? ?i dumnezeiesc. ?i cu c?t este mai ales subiectul cunoa?terii noastre,cu at?t mai mare va fi ?nc?ntarea sim?it? ?n studierea acestuia; de exemplu, ne?ar face mai mult? placer s? ?tim secretele unui rege dec?t dac? am afla secretele unui ministru. V?z?nd c? Dumnezeu este cel mai ?nalt obiect posibil pentru cunoa?terea noastr?, cunoa?terea Sa trebuie s? ne d?ruiasc? mai mult? desf?tare dec?t oricare alta.

Immanuel Kant (1724-1804) este o figur? legendar? a filosofiei germane, opera sa fiind baza ? revolu?iei copernicane“ petrecute ?n istoria g?ndirii ?n plin? er? de av?nt al romantismului. ?n volumul de fa?? sunt cuprinse dou? eseuri foarte pu?in cunoscute publicului amator de filosofie, ?n care vom reg?si g?ndurile filosofului privitoare la ?nceputuri (ale istoriei omenirii) ?i sf?r?ituri (ale lumii ?n general). Scrise dup? celebra triad? a ? Criticilor“, textele poart? amprenta sistemului kantian de g?ndire, dar constituie totodat? ?ncerc?ri remarcabile de abordare a unor subiecte de larg interes, analizate din perspectiva ve?nicei clauze a ? condi?iilor de posibilitate“. Orice minte uman? care va ?ncerca s? cuprind? ?nceputul ?i sf?r?itul se va vedea constr?ns? ?ntr-un fel sau ?n altul de limitele pe care Kant ?ncearc? s? le expun? aici ?n idei c?t mai simple.? Istoria naturii ?ncepe a?adar cu binele, c?ci este lucrarea lui Dumnezeu, iar istoria libert??ii cu r?ul, c?ci este lucrarea oamenilor. Pentru individ, care, ?n exerci?iul libert??ii prive?te doar c?tre sine, o astfel de schimbare a fost o pierdere pentru natur?, ale c?rei scopuri sunt orientate spre oameni ca specie, a fost un c??tig.“

Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920), critic literar ?i politician intelectual, s-a num?rat printre primii sociologi ai Rom?niei. Lucrarea de fa??, care ?ncheie celebrul studiu Neoiobagia, constituie prima analiz? bine ?ntemeiat? a vie?ii sociale care a caracterizat Rom?nia ?ntre 1866 ?i Al Doilea R?zboi Mondial, fiind o concluzie ?i totodata o sintez? a acestui studiu.Dincolo de cifre ?i de personajele citate, dincolo de obiectele specifice ale analizei, cititorul r?bd?tor poate descoperi c?, sub forma diferit?, vom g?si de data aceasta un fond: fibra profund? din care se ?mpletesc ve?nicele noastre probleme na?ionale.? ?i doar? din cele spuse se vede clar unde rezid? r?ul ??rii. O organiza?ie social? ?i de stat antagonic? ?i contradictorie, care preface institu?iile ei ?n aparen?e ?i minciun?. O via?? politic? ?i economic? plin? de resturi feudale, care nu vor s? moar?, ?i bazat? pe capitalismul modern,care nu poate ?nc? s? tr?iasc?.“ - Constantin Dobrogeanu-Gherea

Das Buch besteht aus vier Teilen. Der erste Teil erschien 1883, der zweite und dritte 1884, der vierte 1885 als Privatdruck. 1886 ver?ffentlichte Nietzsche die drei ersten Teile als ?Also sprach Zarathustra. Ein Buch für Alle und Keinen. In drei Teilen.“ Im Gegensatz zu den frühen Werken Nietzsches handelt es sich beim Zarathustra nicht um ein Sachbuch. In hymnischer Prosa berichtet ein personaler Erz?hler vom Wirken eines fiktiven Denkers, der den Namen des Persischen Religionsstifters Zarathustra tr?gt. Nietzsche selbst nennt den Stil, in dem Also sprach Zarathustra geschrieben ist, halkyonisch und wünscht sich Leser, die eines ?gleichen Pathos f?hig und würdig sind“: ?Man muss vor Allem den Ton, der aus diesem Munde kommt, diesen halkyonischen Ton richtig h?ren, um dem Sinn seiner Weisheit nicht erbarmungswürdig Unrecht zu tun“. Dass Nietzsche diese Leserschaft in seiner Gegenwart nicht gesehen hat, legt der Untertitel des Werkes nahe: ?Ein Buch für Alle und Keinen“.

Critica ra?iunii pure, tradus? de Nicolae Bagdasar ?i Elena Moisuc ?n 1969, a ajuns la cea de-a treia edi?ie. Cu acest prilej, profesorul dr. Ilie P?rvu, de la Facultatea de Filosofie a Universit??ii din Bucure?ti a ?ngrijit noua opera?ie de editare, fiind astfel corectate unele erori de tipar ?i unele inconsecven?e terminologice. Totodat?, exist? un motiv ?n plus pentru ca studen?ii care posed? edi?ia a II-a a traducerii, ap?rut? ?n 1995, s? apeleze ?i la cea de-a treia edi?ie: ?n aceasta din urm? au fost indicate diferen?ele dintre edi?ia I german? (din 1781) ?i edi?ia a II-a (din 1787).

Volumul red? circuitului public, pentru prima oar? ?n limba rom?n?, trei din operele g?nditorului atenian. Este vorba de Scrisori (?n num?r de treisprezece, deosebit de importante pentru cunoa?terea g?ndirii platoniciene, dar ?i pentru ?n?elegerea epocii ?i a personalit??ilor cu care a venit ?n contact filosoful), Dialoguri suspecte (Minos, Rivalii, Theages, Hipparhos, Clitofon) ?i Dialoguri apocrife (Axiohos, Despre drept, Despre virtute, Demodocus, Sisyfos, Eryxias).Traducerea apara?ine lui ?tefan Bezdechi, care a realizat ?i aparatul critic al Scrisorilor (introducere ?i note).

Satisfacerea neîngr?dit? a nevoilor instinctuale ale omului este oare compatibil? cu limit?rile impuse de progresul civiliza?iei? Lansat? de Freud în celebrul text Disconfort în cultur? (1930), întrebarea este reluat? peste un sfert de veac de c?tre Herbert Marcuse, eminent filosof din ?coala de la Frankfurt. În vreme ce Freud ofer? un r?spuns pesimist, vorbind despre inevitabila subjugare a instinctelor umane de c?tre societatea represiv?, Marcuse întrevede o cale de îmblânzire a agresivit??ii Civiliza?iei prin for?a unificatoare, vital? ?i ludic? a Erosului. Solu?iile de emancipare sugerate de c?tre Marcuse au influen?at profund mi?c?rile studen?e?ti, ecologice, anticolonialiste sau de eliberare sexual? din ultima jum?tate de secol. De aceea interesul pentru criticile sale trece dincolo de ?tiin?ele socio-umane, înspre to?i cei ce vor s? în?eleag? mecanismele alienante ale „societ??ii abunden?ei“. Acest eseu folose?te categorii psihologice, deoarece ele au devenit categorii politice. Exist? procese psihice, alt?dat? autonome ?i identificabile, care sunt absorbite de func?ia individului în stat - de c?tre existen?a sa public?. Problemele psihologice se transform? a?adar în probleme politice. ?– Herbert Marcuse Pornind de la Freud ?i de la tradi?ia eliberatoare a filosofiei ?i culturii, Marcuse schi?eaz? tabloul unei civiliza?ii în care alienarea ?i reprimarea sunt înlocuite de dimensiunea libidinal? ?i nealienant? a muncii, jocului ?i sexualit??ii libere ?i deschise, toate acestea conducând mai departe c?tre emancipare ?i fericire. – Douglas Kellner, editor al seriei The Collected Papers of Herbert Marcuse

De numele lui Sigmund Freud (1856-1929) se leag? poate cea mai controversat? teorie din filosofia culturii ultimelor secole: psihanaliza. ?nceput? ca ?ntreprindere psihoterapeutic?, prima cur? – din punct de vedere istoric – ?n care rolul terapeutic revenea exclusiv cuv?ntului, psihanaliza a fost condus? de Freud ?n mod firesc ?i ?n direc?ia descoperirii resorturilor abisale ale culturii.Disconfort ?n cultur? (1930) este o lucrare de maturitate ?n care p?rintele psihanalizei investigheaz? mecanismele care men?in coeziunea social?, respectiv contraponderea lor, manifestat? prin senza?ia de disconfort care ?nso?e?te mai mult sau mai pu?in evident fiin?a social?.?Supraeul unui epoci culturale are o origine asem?n?toare cu a celui individual; se sprijin? pe impresia pe care au l?sat-o mari personalit??i conduc?toare, oameni de o for?? spiritual? cople?itoare sau cei la care una dintre tendin?ele umane a g?sit configura?ia cea mai puternic? ?i mai pur?, de aceea adesea ?i cea mai unilateral?.“ - Sigmund Freud

De La Boétie ofer? una dintre primele ?i cele mai clare explica?ii privind servitutea voluntar?, starea care define?te supunerea majorit??ii fa?? de minoritatea care de?ine puterea politic?. Este ?i va r?m?ne acela?i lucru, indiferent de scurgerea timpului: un eseu memorabil despre m?re?ia ?i micimile naturii umane, slujit exemplar de g?ndul ?i de pana unui geniu cu care timpul nu a avut prea mult? r?bdare.,,Dar, Dumnezeule mare, ce ?nseamn? asta? Cum s? numim aceast? nenorocire? Ce viciu ?ngrozitor e ?sta, s? vezi nenum?ra?i oameni, nu doar c? se supun, ci c? slujesc, nu c? sunt guverna?i, ci c? sunt tiraniza?i, neav?nd nici bunuri, nici p?rin?i, nici copii, nici m?car propria lor via???“ ?tienne de LA Boétie

It is remarkable how closely the history of the Apple-tree is connected with that of man. The geologist tells us that the order of the Rosaceae, which includes the Apple, also the true Grasses, and the Labiatae, or Mints, were introduced only a short time previous to the appearance of man on the globe.

At the time Thoreau made this wilderness canoe trip he was forty years old. The record of the journey is the latter half of his The Maine Woods, which is perhaps the finest idyl of the forest ever written. It is particularly charming in its blending of meditative and poetic fancies with the minute description of the voyager’s experiences.

In several of the dialogues of Plato, doubts have arisen among his interpreters as to which of the various subjects discussed in them is the main thesis. The speakers have the freedom of conversation; no severe rules of art restrict them, and sometimes we are inclined to think, with one of the dramatis personae in the Theaetetus, that the digressions have the greater interest. Yet in the most irregular of the dialogues there is also a certain natural growth or unity; the beginning is not forgotten at the end, and numerous allusions and references are interspersed, which form the loose connecting links of the whole.

The Phaedrus is closely connected with the Symposium, and may be regarded either as introducing or following it. The two Dialogues together contain the whole philosophy of Plato on the nature of love, which in the Republic and in the later writings of Plato is only introduced playfully or as a figure of speech. But in the Phaedrus and Symposium love and philosophy join hands, and one is an aspect of the other. The spiritual and emotional part is elevated into the ideal, to which in the Symposium mankind are described as looking forward, and which in the Phaedrus, as well as in the Phaedo, they are seeking to recover from a former state of existence.

The Protagoras, like several of the Dialogues of Plato, is put into the mouth of Socrates, who describes a conversation which had taken place between himself and the great Sophist at the house of Callias—'the man who had spent more upon the Sophists than all the rest of the world'—and in which the learned Hippias and the grammarian Prodicus had also shared, as well as Alcibiades and Critias, both of whom said a few words—in the presence of a distinguished company consisting of disciples of Protagoras and of leading Athenians belonging to the Socratic circle.

Our next task is to study coming-to-be and passing-away. We are to distinguish the causes, and to state the definitions, of these processes considered in general-as changes predicable uniformly of all the things that come-to-be and pass-away by nature. Further, we are to study growth and 'alteration'. We must inquire what each of them is; and whether 'alteration' is to be identified with coming-to-be, or whether to these different names there correspond two separate processes with distinct natures.

In this series of commentaries J. Krishnamurti, one of the great thinkers of our time, touches upon many human problems—ourhopes, our fears, our illusions, our beliefs, our prejudices—and in the simplest language seems to pierce to their roots.“The sheer simplicity is breathtaking. The reader is given, in one paragraph, often in one sentence, enough to keep him exploring, questioning, thinking for days.” –Anne Morrow Lindbergh.“The insight, spiritual and poetic, of these commentaries is as simply expressed as it is searching in its demand.” –Times Literary Supplement (London).“Krishnamurti is no other than he seems, a free man, one of the first quality, growing older as diamonds do but the gem-like flame not dating, and alive in these Commentaries. It is a treasure.” –Francis Hacket, The New Republic.J. Krishnamurti was born in South India and educated in England.Hailed by many from early youth as a spiritual teacher, he rejected adulation and leadership in order to encourage spiritualfreedom and understanding. He devoted his life to speaking and counseling, traveling in the U.S.A., Europe, India and other parts of the world, addressing thousands of people, always pointing the way to individual discovery of truth.These Commentaries on Living are published in three volumes:First, Second, and Third Series.

Krishnamurti, Jiddu born of middle-class Brahmin parents, was recognized at age fourteen as the coming World Teacher. Krishnamurti claimed allegiance to no caste, nationality or religion and was bound by no tradition. He traveled the world and spoke spontaneously to large audiences until the end of his life at age ninety. He said man has to free himself of all fear, conditioning, authority and dogma through self-knowledge and this will bring about order and psychological mutation.