Poemele lui Marius Aldea sunt inteligent-fanteziste i dau o senzaie de prospeime, dei refolosete, frecvent, i mijloace de seducie inventate de Nichita Stnescu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu. Marius Aldea are o plcere de a scrie care face ca tot ce mprumut s devin al lui.“ – Alex tefnescu Marius tefan Aldea face parte din plutonul tinerilor poei crora li se flfie de generaia imediat anterioar, ns nu li se deloc de generaiile vechi. Vd i prevd o promoie de poei lucizi i cultivai printre care compozitorul Simfoniei frnei va strluci. Pentru c are umor, deci i permite s fie cinic, i pentru c izbutete nite metafore trsnite, dar fluente, nu rscutate. Apoi ochiul su este flmnd i precis, nu hoinrete pe firmament pn se ntoarce cu albul n sus. Viteza, claritatea i subtilitatea artei lui monteaz un spectacol inteligent – un deliciu pentru durii ca el, care, de fapt, ascund un suflet sensibil n spatele rictusului sceptic. Un romantic de factur excelent este Marius, adic dintre aceia cu witz, care muc tot, iar apoi se muc pe ei nii. Irezistibil poezia asta ca un roman scris la col de strad de un designer care tie exact ce vrea de la manechinele lui.“ – Felix Nicolau Marius tefan Aldea are atta energie poetic, nct exist riscul s supratensioneze Sistemul Naional de Distribuie a Literaturii. Dar cum SNDL nu exist dect n imaginaia noastr, nu v rmne, dragi cititori, dect s v conectai singuri la aceast surs de energie. E simplu: deschidei cartea lui Marius i citii puin. Dac nu suntei purttori de mnui izolante i cizme de cauciuc, ar trebui ca n secunda a doua s fii scuturai zdravn, iar minile s vi se ncleteze pe carte. E doar unul dintre efectele pe care l are poezia bun asupra omului.“ – Robert erban

Az igazság cím? k?nyvben Damu Roland d?bbenetes ?szinteséggel és részletességgel mesélte el életét egészen addig a pillanatig, amíg a bíróság ki nem mondta rá a joger?s ítéletet: négy és fél év szabadságvesztést. T?rténete azonban ezzel korántsem ért véget. 2012. április 19-én (egy héttel a hivatalos behívó el?tt) váratlanul szembesült azzal a visszavonhatatlan d?ntéssel, hogy azonnali hatállyal meg kell kezdenie a b?rt?nbüntetését. ?s ez még csak az els? olyan jogtalan d?ntés volt a sorban, amelyet nem volt egyszer? megemésztenie... Miért vitték el egy héttel korábban? Miért került egy, az otthonától 320 kilométerre lév? b?rt?nbe? Miért kellett t?bbet bizonyítania másoknál? Szakadatlan igazságkeresése a b?rt?nbe vonulása után semmit sem vesztett lendületéb?l. Második k?nyvében a t?le megszokott részletességgel számol be a három b?rt?nben t?lt?tt év pokláról, az ottani mindennapokról, megaláztatásokról... ?s persze a számára oly fontos emberi kapcsolatokról, a megtalált igaz szerelemr?l. "A második k?nyvem szorosan kapcsolódik az els?h?z, de ez már a b?rt?nben t?lt?tt évekr?l szól. Olyan dolgokért ültem három évet, amit nem k?vettem el. Ez a k?nyv rólam, a feleségemr?l szerelmünkr?l és a b?rt?nben megélt dolgokról szól az én szemsz?gemb?l. Továbbra is ragaszkodom ahhoz, hogy csak az igazságot írjam le. Pontosan tudom, hogy a feleségem szeretete, h?sége, kitartása nélkül nem éltem volna túl a b?rt?néletet. Most tele vagyok ?tletekkel, tervekkel. A legfontosabb pedig: T?L?LTEM!" (Damu Roland)

O poezie de o stranietate izbitoare, o lume postapocaliptic cldit pe datele unui imediat nstrinat. O poezie rece, tioas, ritmat (ritmul i aduce aportul formal la respectiva stranietate) care pune n dialog un Eu bntuit de moarte, pe care o citete, o palpeaz n toate detaliile unui univers cvasimitologic pe care-l construiete tocmai pentru a o putea circumscrie. Eul acesta al lui Kemény se afl ntr-o continu stare de asediu pe care o transfer asupra cititorului ideal adoptnd de multe ori structura narativ a mitului, a povestirii legendare (...)Materia are o greutate sufocant n poemele lui Kemény, contrastnd parc cu imaginile aflate n continu micare i transformare. Un vag suprarealism care aduce oarecum, vizual, cu acele videoclipuri ale anilor ’90 trzii, care mizau, pentru a obine stranietatea, pe ocul dat de alternarea dintre accelerarea brusc a micrii i aspectul static al temei mitologice (m gndesc n special la Metallica, clipul de la Until it sleeps)Un volum excelent, un adevrat manual de poezie care sun, datorit lui Andrei Dósa, impecabil.“ – Bogdan Alexandru Stanescu

Riduri deschide colec?ia ?Falanga basarabean?“ (coordonator Dumitru Crudu). Un volum al tinere?ii vitaliste care ?ncepe s? se obi?nuiasc? treptat ?i sigur cu ridurile societ??ii cu o speran?? de via?? din ce ?n ce mai exact stabilit?. Un volum de versuri care sfideaz? moartea prin chiar urmele pe care le las? ?n urm?, ca ni?te tatuaje, amintirea poeziei vie?ii celor dragi.

Da. E despre mine. E despre tine. E despre noi. Din toate p?r?ile ?i toate direc?iile. Despre falimentul moral ?i trezirea spiritului. Despre cum e s? ui?i ?i c?t de bine e s? ??i reaminte?ti. (Beatrice, activist) Un volum de poezii despre poezia ?i nepoezia vie?ii. Mai degrab? despre ce omoar? poezia vie?ii. De citit dac? sunte?i odihni?i ?i cu chef de introspec?ie. Aten?ie, poate s? doar?. (Mihaela, manager) Am frunz?rit-o cu trufia c? nu e despre mine. Am citit-o cu teama c? ar putea fi despre mine. Am recitit-o cu ambi?ia s? nu devin? despre mine. (Ioana, manager formare) Am deschis cartea, am r?sfoit, am citit. Apoi am ?nchis Outlook-ul ?i m-am g?ndit la lucruri simple: prieteni, muzic?, sine. (Andrei, copywriter) Am avut permanent senza?ia c? navighez pe valuri, fel de fel de valuri, valuri peste valuri de via??, valuri cu gloata mijlocie, prins? ?n caden?a asta a noastr?, modern? ?i golit? de rost personal. (Carmen, strategic planner) O oglind? care reflect? ?n cuvinte propria via?? – care via??? – multiplicat? ?n mii de alte trupuri, care tr?iesc aceea?i nesf?r?it? ?zi a c?rti?ei“. (Sylvia, marketing manager) Mi-a transmis impresia de oper? rock, sau, m? rog, cum s-ar putea numi a?a ceva pe muzic? de Parov Stelar, Nicholas Jarr ?i al?ii mai de acum. (?tefan, student) ?Auzi, de ce nu scrie nimeni poezie despre corporati?ti?“ m-a ?ntrebat un prieten acum vreo cinci ani. La vremea aceea am pufnit ?n r?s de mi-a dat ?pri?ul pe nas, dar, anul trecut, mi-am dat seama c? se poate. Tocmai terminasem Saga – bilete la clasa din mijloc, un poem epic, ironic ?i ?ntins pe vreo 30 de pagini. Despre iubirea dintre doi corporati?ti, desp?r?i?i ?n adolescen?? ?i reg?si?i la disperare, pe la 30 de ani ?i ceva, cu ocazia unui infarct. L-am rugat pe Paul Hitter, ale c?rui desene cu miz? social? ?i tu?e cinice m? atr?geau demult, s? ilustreze c?teva scene din istoria celor doi eroi ai poemului. Au ie?it 7 desene care nu doar ajut? textul, ci duc povestea mai departe, o cresc ?i o dezvolt?. Din vagonul de accelerat Timi?oara-Bucure?ti p?n? pe malul m?rii, Paul a transcris vizual o hart? a nelini?tilor, fricilor, la?it??ilor ?i speran?elor unei genera?ii care a ?mb?tr?nit ?nainte de vreme, dar care ?nc? sper? la evadare. Saga – bilete la clasa din mijloc este o carte-album despre noi ?i despre voi, despre cei ce umplu sta?ia Pipera la 7 diminea?? ?i despre cei care r?d de ei ?ntorc?ndu-se din club, despre cei adu?i la nebunie de creditul ipotecar ?i cei ?ntor?i victorio?i ?i ar?i din Goa sau de la festivaluri. Este poezie pentru c? sunte?i poezie, este scris? pentru c? trebuia scris? ?i este desenat? ca s? nu mai existe niciun dubiu.“ (T?u?ance)

Un caleidoscop ?n care se rotesc ?ncet imagini din copil?ria cu mineri, decantoare ?i benzi care transport? c?rbunele sau din adolescen?a ?ntr-o uniform? albastr?. Textele astea spun, ?n fond, pove?ti despre oameni dragi. (Ana Pu?ca?u)Ce-?i r?m?ne de f?cut atunci c?nd e?ti num?rat ?dup? gloan?e“, c?nd ajungi s? asociezi cele mai bune vremuri cu ?primele defil?ri“, prin fa?a ochilor ?i se deruleaz? ?toate marile filme ale indiferen?ei“, iar ?n loc de cer nu mai reu?e?ti s? vezi dec?t ?sute/de mii de c?m??i albastre cu epole?i“? Nu-?i r?m?ne altceva dec?t s? ratezi ?tot ce se putea rata“, asta e lec?ia pe care o ?nva?? at?t de bine ?i o pred?, iat?, mai departe, f?r? gre?eal?, fosta elev? a L(iceului) M(ilitar). De?i pare imprimat pe o band? magnetic?, iar limbajul este ?n esen?? unul sever, discursul ?pedagogic“ din te a?tept ca pe un glonte las? s? se strecoare printre r?nduri suficient din emo?iile, respira?iile sau ezit?rile instan?ei emitente, astfel ?nc?t abilitatea celei aflate la pupitru s? devin? de necontestat. Pentru c?, da, Ana Pu?ca?u convinge f?r? probleme, indiferent dac? scrie despre identit??i furate, manevre sterile, r?zboi, iubire sau ratare. (Cristina Ispas)Un spa?iu disciplinar, depresiv, amenin?at de gloan?e, p?ndit de moarte – o zon? biografic? marcat? de absolvirea LM-ului. Prezen?a semnificativ? a conjunctivelor ?i condi?ional-optativelor m? face s? cred c? totul ar putea fi ?ntocmai, iar rezultatul, exact cel b?nuit, c? oricine poate juca rolul principal propus de Ana Pu?ca?u. Concrete?ea spa?iilor nu se dezminte nici un moment, poeta r?m?n?nd fidel? geografiei ?i istoriei imediate, realiz?nd astfel un sumbru decor al lumii la ?nceput de mileniu; cu fabrici dezafectate, baruri, camioane ?i, de ce nu, cu Bosnia sau Basarabia. Teama care str?bate volumul, ca o ven? sub?ire, tr?deaz? fragilitatea de care literatura ultimelor decenii are at?ta nevoie. Debutul poetic al Anei Pu?ca?u este – probabil – cel mai a?teptat (?i mai reu?it) din zona Timi?oarei, ?n ultima vreme. (Moni St?nil?)

Aer ?n iarb? este o poezie a ciclicit??ii. Anotimpuri ?i anotimpuri ale inimii. Toposuri ?i loca?uri ale refugiului ?n bucurii simple. Regenerarea prin elemente g?site ?n col?urile altor inimi. O poezie filmic?. O dinamic? cinematic? a cuvintelor ?i a surprizelor prinse de suflet ?i redate ?n pixelii colora?i ai fericirilor nea?teptate. Aer ?n iarb? este ?i ?n ?note de mare“ ?i ?n ?prim?vara la cheie“ un ciclu care mimeaz? numai aparent dicteul automat. Aer ?n iarb? este momentul c?nd treci pe strad? ?i scapi de lume, este spa?iul gol dintre cuvintele care ??i rostesc via?a ca s? dea propulsie maxim?.?Cu totul remarcabil? este, ?n poemele lui Mihai Vieru, capacitatea autorului de a descoperi, ?n spatele spectacolului cotidian, prezen?a miraculosului, a misterului, c?teodat? feeric, alt?dat? terifiant. Poetul e un spirit fantast, ?nzestrat cu ni?te antene extrem de sensibile la partea de umbr? a existen?ei, ?i un vizionar apt s? surprind? spectacularul banalului ?i s? transforme, a?a cum ??i dorea pe vremuri Rimbaud, o fabric? oarecare ?ntr-o moschee.“ (Octavian Soviany)

Nihilismul lui tefan Bolea este o masc n spatele creia se ascunde o inocen perpetuu incandescent. Revolta blasfematorie a poetului marcheaz un ritual de trecere spre iniiere, degajnd, n mod paradoxal, o nemrginit sete de via. Muzicalitatea incantatorie a textelor n limbile german, englez i romn plonjeaz cititorul n viziunea lumii reale.“ (Basarab Nicolescu)

Intra?i ?n hora ideilor ?i a sentimentelor! Aceasta este invita?ia lansat? de volumul de versuri C?ntecul, jocul ?i hora ideilor. Sensibilitate ?i inteligen??, dragoste de cunoa?tere, fascina?ie fa?? de muzic? ?i filosofie - aceste matematici ale sufletului -, toate r?zbat din cartea poetului Beniamin Apahidean ?i ne ?ndeamn? s? le recept?m cu inima.

M? numesc Valeriu Mircea Popa. M-am n?scut ?n 4 octombrie 1947. Eu ?i fratele meu Sorin (un matematician de elit?) suntem a patra genera?ie de intelectuali din familie. O familie de prin Ardeal.?n via?a de acum am fost (?i poate ?nc? mai sunt) golan, student, muzician (chitar? clasic? ?i instrumentul indian numit sitar), textier, fum?tor, afemeiat, b?utor de vodc?, culturist, defectolog, logoped ?i psihoterapeut ?n ?coli speciale, practicant de karate, contrabandist, marochiner, poet, ?ngrijitor de b?tr?ni ?ntr-un Altenheim din Germania, tat?, cre?tin gnostic, lector universitar, doctor ?n psihologia artei, t?mplar, designer de bijuterii, gravor, bijutier.De o vreme ?ncoace am impresia c? sunt un nimeni.Nu vreau s? ?tiu ce am fost ?n vie?ile anterioare.

„Bagdad, capitala devastat? a Irakului. ?i «Bagdad» – capitala unei combustii ontologice care pare a urm?ri, prin arheologia poeziei, ipostazierea întro stare de maxim? vulnerabilitate, splendoare ?i vinov??ie a acelor lucruri care sunt la limita vizibilit??ii, amalgamând realit??ile (sociale, istorice, existen?iale, memoriale etc.) întrun nod al autodemol?rilor ?i al infrarealit??ilor beligerante. Index de ecouri instinctive: tropismele lui Nathalie Sarraute ?i antiescapismul via Aktionsgruppe Banat. Iulia Modiga debuteaz? puternic ?i tran?ant, cu transfigur?ri germanice pe linie experimental?, cu rigoare lingvistic? ?i cu o atitudine imagistic? cu totul extrateritorial? în contextul actualelor poetici române?ti.“ (Liviu G. Stan) „Miar fi greu s? detectez motivele care au conduso pe Iulia Modiga spre poezie. Datele ei oficiale – doctorand? în sociologie, ma?tera unui site unionist ?i mama unui b?iat crescut frumos – nu l?sau loc b?nuielii c? Iulia ar avea ?i preocup?ri lirice. Uite îns? c? un sâmbure, ascuns bine pân? acum, a irumpt întrun volum de poezie care, sunt convins, va stârni interesul criticilor literari, pe care, îns?, îi desfid de pe acum dac? vor accesa tagul «poezie feminin?» ?i nu vor recunoa?te c? în «Bagdad» e poezie pur? ?i simpl?, scris? nu din ambi?ia de a încropi vreun manifest sau de a promova, în subsidiar, cine mai ?tie ce idei, ci din pl?cerea de a imagina ?i a formula tot cei trece prin minte Iuliei. Au f?cut vreodat? poe?ii altceva?“ (Dumitru B?di?a) „Poezia Iuliei Modiga din acest volum se na?te din nota?ii frânte ?i rapide, din înregistr?ri neutre ale unor st?ri acute de disperare ?i revolt?, din jocuri lingvistice, din ambiguit??i c?utate, din ciocnirea unei sensibilit??i exacerbate cu un cotidian agresiv, dintro luciditate sentimental? ie?it? din comun, din mici ilumin?ri personale, dar ?i din fel de fel de expresii scânteietoare memorabile, precum «u?ile se deschid în exterior»; «oameni în c?ma?? alb? de z?pad?»; «respir?m ca sub ap?»; «din cre?tet în t?lpi sârm? ghimpat?»; «deatunci ritmul cardiac î?i strânge genunchii la piept în slow motion/ precum troleele care trec pe bd. ?tefan cel Mare când efectueaz? o vizit? Merkel sau Biden»; «m? a?ez în praf întro prelungire de mesteac?n/ alt?dat? ai fi suflat ?i ar fi disp?rut tot». Dac? ar fi s?i caut un nume acestei poezii r?scolitoare, ia? spune c? e o poezie a a?tept?rii dup? ce nu mai ai niciun fel de a?tept?ri.“ (Dumitru Crudu) „Iulia Modiga scrie o poezie în care detaliile cotidiene primesc profiluri ferme, fundamentale, privind mereu spre un cel?lalt absent. Dar acest cel?lalt din volumul «Bagdad» este pentru poem o ocazie de a contura deopotriv? st?ri politice ?i personale. Uneori cel?lalt este poezia («copiii etnobotanici ?i masca?ii o conduc pe ultimul drum»), alteori cel?lalt este partenerul unei plastice discu?ii despre putere ?i istorie (unde «pe?ti?orii înoat? cu ciocane s? sparg?», iar «Bruce Lee plânge pentru c? ?i regii plâng câteodat?»). Versurile Iuliei nu cunosc ambiguitatea: «m?car am crescut un câine/ care nu te cunoa?te/ care tear sfâ?ia/ la o simpl? comand?». Reu?ita cea mai de seam? în «Bagdad» ?ine de claritatea cu care este decupat un spa?iu personal între atâtea detalii care au preten?ia c? sunt mai importante decât noi. ?i, de acolo, poezia Iuliei Modiga organizeaz? ap?rarea f?r? s? cedeze.“ (R?zvan ?upa)

FLUX PERMANENT Scene ?i secven?e cur??ate de resorturile sugestiilor automate sunt eroii poeticii Ioanei Geac?r. ?pe scaunul de la cinema las? dinadins trandafirul/ lumina se va stinge/ ?i doar lic?ririle dinspre ecran sau dinspre u?a deschis?/ ?i vor m?ng?ia genunchii“ (?Cinema“) astfel de imagini ale singur?t??ii aflate ?n permanent? rela?ie cu tot ceea ce este ?n jur lumineaz? noul volum al Ioanei Geac?r. P?n? ?i titlul c?r?ii sale de la Casa de Pariuri Literare func?ioneaz? dup? aceea?i dinaminc? a izol?rii ?n mijlocul lucrurilor. Singur?tatea unui titlu ??Recviem pentru nuca verde? e un titlu de poem care m? b?ntuie de c?teva zile ?i uite unde a r?s?rit! Am pus si eu un nuc l?ng? bloc, c??iva ar?ari, plopi, tei, dar nu s-a prins dec?t un m?r care s-a dovedit a fi dud ?n cele din urm?. Toate vr?biile din cartier m? iubesc.“ scria Ioana Geac?r ?n urm? cu 5 ani pe un site literar. ?ntre timp, titlul acela pare s? fi preluat controlul asupra unui ?ntreg volum de poezii. Un volum ?n care nu este niciun poem care s? fie explicit recviem ?i nici de nuci nu vine vorba dec?t ?n interiorul cuv?ntului ?siNUCIdere“ sau c?nd ?sinuciga?ul alege din libr?rie c?teva c?r?i de pus sub picioare“. Verde ?n ce prive?te, ?ns?, felurile ?n care apare culoarea ?verde“ ?n volumul de fa?? al Ioanei Geac?r se pot scrie pagini consistente. De la fluturele care ??i schimb? culoarea, la ?zidul crescut ca un mu?chi“ cu op?iuni de ?tergere ro?ii ?i verzi, sau la acoperi?urile sm?l?uite ?n acela?i poem (?printre ruinurile T?rgovi?tei“), ?n amestecul cromatic al trupurilor dintre blocuri, sau ?mirosul de verde“ din ?emo?ii ?n ghips“, ochiul ?ncol?cit ?i rochia mamei, acela?i motiv leag? stabilizeaz? traseul poetic parcurs ?n aceast? carte care ?ncepe cu ?the end“ ?i se ?nchide cu ?ziua abia a-nceput“, ?naintea finalului ?ioana deseneaz? raze la sf?r?itul caietului de poezii“. Poveste vs. prezen?a uman? Multe poeme din acest volum alterneaz? personalul ?i impersonalul, articolul nehot?r?t ?i m?rci ale posesivit??ii la distan?? de c?teva versuri. Dac? ar fi s? aleg un mecanism care s? fie responsabil pentru demersul poetic al Ioanei Geac?r acesta ar fi tocmai amendarea jocului literar gratuit. Fie c? preia desf??ur?ri nostalgice ori tablouri ale purit??ii, nara?iunile sunt pulverizate aici pentru a face loc unui contur uman: ?mi-e team?/ c? dac? z?mbesc fa?a mi se va descompune“ (?humpty dumpty“). ?ntr-un volum ?n care singurele cuvinte scrise cu majuscule sunt T?rgovi?te, Breughel cel B?tr?n sau Hieronymus Bosch ?i unde nu exist? nici m?car o singur? virgul?, reperele poeziei sunt puse la ?ncercare, iar ?ncercarea suprem? este leg?tura dintre elemente aparent disparate, dintre m?rci ale fragilit??ii ?i ipostaze brutale, o c?utare expresiv? ?n flux permanent.

Pornind de la un interviul luat de un cristian ?i publicat ?n Observator cultural, B?tr?ne?ea ucenicului alchimist (titlu generat de volumul de debut al lui O. Soviany, Tinere?ea b?tr?nului alchimist) este un amplu dialog despre literatur? ?i asumarea ei, o revizitare a c?r?ilor scrise, dar ?i o pledoarie pentru via?a din afara scrisului.

Nebunul indian este al treilea volum semnat de Ovidiu Raul Vasiliu ?i marcheaz? maturitatea liric? a t?n?rului poet ie?ean. Cartea con?ine peste 60 de poeme scrise ?n ultima perioad?, autorul exers?nd cu succes diverse registre stilistice ?i prozodice, ?n versuri ?sub a c?ror dexteritate formal? se ?ntrez?re?te ceea ce niciodat? nu poate fi exprimat p?n? la cap?t“ (Daniel Cristea-Enache).

Un limbaj poetic direct, cu mesaje clare, ne?nv?luite ?n v?lurile dense ale figurilor de stil. Totul ?ns? aureolat de o feminitate sensibil?.?Nicoleta Popa scrie pentru c? nu poate altfel. ?i o face ?n regimul urgen?ei, f?r? brizbrizuri, f?r? menajamente, f?r? s?-i pese prea mult de ce zic cei din jur, fiindc? are ceva de m?rturisit. E detectabil chiar un sadism al adev?rului ?n versuri, necesar asemeni oxigenului ca s? r?m?n? un om ?ntreg. ??i analizeaz? condi?ia de femeie, vitupereaz?, se t?nguie, este fireasc?, nu plictise?te. Volumul de fa?? e mai cuminte dec?t anteriorul, sulfurosul Fragmente din inima mea. S? fie o etap? intermediar?, o trecere spre un alt palier al spunerii poetice? Nu m? ?ncumet la un r?spuns. Aceast? pite?teanc? e de re?inut ?n r?ndul poetelor care conteaz? ?n literatura rom?n?.“ (Alexandru Petria)?O seduc?toare feminitate sclipe?te prin versurile din spatele acestei coperte. Nu trebuie dec?t s? deschizi oriunde ?i o s? te sim?i sigur mi?cat. Dar nu trebuie s? deschizi dac? nu te sim?i preg?tit s? te la?i ?mbog??it de efluviile sensibilit??ii… de spiritul acestei poete. Aferim.“ (Stoian G. Bogdan).

Nu ?tiu c?nd au trecut 15 ani. ?n mai 2000 nu m-am g?ndit o clip? unde voi fi peste 15 ani, ?tiam c? voi face acest ziar, dac? m? va ?ine Dumnezeu ?n via??, ?nc? un an, doi, zece, dar nu m-am v?zut o clip? m?car peste un num?r at?t de mare de ani. Pentru o publica?ie, de orice fel, 15 ani ?nseamn? enorm, aproape istorie, mai ales c?nd traverseaz? vremuri de criz?, cu fluctua?ii economice uria?e, cu schimb?ri politice care pot pune cap?t ?i celui mai minunat proiect.

n aceast carte, scriitorul i jurnalistul timiorean a rspuns ntrebrilor adresate de un cristian, ntrebri despre literatur i lumea literar, despre presa ultimilor 20 de ani, secretele realizrii unui interviu reuit, televiziune i culisele ei, despre copilrie, adolescen, prieteni ori evenimente personale importante. Eu m aprind cam repede, dar nu m ine suprarea, nu se lipete de mine, indiferent despre ce e vorba. Snt un ins senin, mulumesc lui Dumnezeu pentru asta, dar i prinilor care m-au crescut aa, ca pe un om al pcii. Iar dac, totui, aveam ceva care m mcina, care nu-mi ddea tihn, m refugiam n citit. n singurtate. Poate c i asta m-a atras spre literatur: solitudinea de care ai nevoie ca s citeti i s scrii. Din cnd n cnd, mai rar sau mai des, faci pasul napoi din lume i rmi cu crile tale. Am fost i snt biat de gac, om de lume, dar, vorba lui Petre Stoica, doar singurtatea i este fidel. (Robert erban)

Volumul Marianei Damian reconstituie via?a celui mai iubit poet latin, Publius Ovidius Naso, ?n contextul istoric, politic ?i cultural al perioadei lui Augustus. Cartea este o radiografie am?nun?it? a fr?m?nt?rilor poetului roman ?n urma exil?rii sale la marginea imperiului, pe malul M?rii Negre, invit?ndu-i pe cititori la o relectur? a operei ovidiene din perspectiva motivelor ?nstr?in?rii, singur?t??ii ?i nostalgiei.

Citesc Azi cnt jazz cu acea curiozitate uor nesigur cu care intri ntr-o locuin necunoscut. Din holul de la intrare m izbete ordinea. Fiecare cuvnt e la locul lui. Fiecare sentimenrt aezat pe raftul potrivit... Totul cu finee, cu rafinament, de un gust ireproabil. Culmea, mi place ordinea asta, mie, care am trecut o via ntreag prin meandrele suprarealismului, prin absurdul celor mai derutante concluzii, prin combinaii imposibile dintre un scaun i o cifr, dintre ziua de joi i un pepene verde. Gata! Debutul n poezie al Mihaelei Stanciu. Parcurg, aadar, cartea Azi cnt jazz. Un titlu incitant prin nostalgia acelui l’éternel retour, prin inciziile rafinate pe care bisturiul unui chirurg-poet le face pe propria lui agonie, pe tcere, pe tot ce vine nechemat...ca i cum ar fi ceva normal pe pmnt,/ iar tu s n-ai umbrel/ s-i plac s amesteci picturile/cu gndurile de peste noapte dintr-o conversaie neterminat. O fat singur cnt jazz fr s clameze nimic, fr s spun nimic, cauzele nu trebuie aflate. O fat cnt jazz, dar nu cnt o fat, tcerea e cea care cnt. Tcerea asta uneori e foarte neleapt. Dar nelepciunea e o mare ofens pentru un poet, vei spune. Uite c nu e aa. Nora Iuga

Cafeaua fierbinte coboar i urc n acelai timp, ceaca se umple, pereii rotunzi se nclzesc, Tante Dante (din prun) simte cldura i se trezete, Nea Tza simte n nri aburul cafelei i deschide ochii, midiile snt deja fierbini, Tante Dante ateapt cuminte, n prun, s fie servit. De ani de zile, n fiecare diminea, mblnzitorul privete amuzat cum cafeaua fierbinte readuce la via imaginea inscripionat pe ceaca de cafea, mblnzitorul privete cum, simind cldura cafelei, Tante Dante i Nea Tza ncep s se mite de fiecare dat dup acelai scenariu, adresndu-i din fotografia aceea fierbinte aceleai cuvinte, de ani i ani de zile:— Bun dimineaa, Tante Dante!— Bune midii, Nea Tza!“

Mihai Eminescu este considerat de cititori ?i de critica literar? mondial? drept cea mai important? voce poetic? din literatura rom?n?. ?Titlul de fata reprezinta cea mai bogata colectie de poezii a poetului Mihai Eminescu. In cele 650 de pagini regasiti titluri celebre precum: Floare albastra * Revedere * Scrisoarea III * Luceafarul * Ce te legeni... * Mai am un singur dor * Sara pe deal